Social
ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al Academiei de Studii Economice din București, universitatea a dispus verificarea imediată a spațiilor și a mobilierului vizate.
În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 2026, firma specializată care asigură serviciile de dezinsecție și deratizare în cadrul ASE a verificat spațiile din imobilele „Virgil Madgearu” și „Mihai Eminescu” – săli de curs, amfiteatre, holuri, grupuri sanitare, subsoluri și căi de acces – precum și mobilierul existent. În urma acestor verificări nu au fost identificate ploșnițe.
Ca măsură suplimentară de precauție, mobilierul asupra căruia au existat suspiciuni a fost scos din uz, supus procedurilor de dezinsecție, izolat și îndepărtat din spațiile utilizate de studenți și cadre didactice, pentru monitorizare și evaluare în condiții de siguranță. În seara zilei de 30 septembrie a fost efectuată încă o operațiune de dezinsecție în spațiile comune ale imobilului „Virgil Madgearu”.
La 1 octombrie 2026, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a efectuat o inspecție sanitară în spațiile ASE vizate de sesizări. Universitatea a pus la dispoziția inspectorilor documentele care atestă efectuarea periodică a operațiunilor de dezinsecție și măsurile adoptate după apariția sesizărilor.
În cadrul controlului a fost întocmit Procesul-verbal de constatare nr. 5564/01.10.2026, în care s-a consemnat faptul că, în urma verificării efectuate de firma specializată care asigură serviciile de dezinsecție și deratizare în cadrul ASE, nu au fost identificate ploșnițe.
Numai în lunile august și septembrie, în imobilul ASE din Calea Dorobanților au fost efectuate opt operațiuni de dezinsecție, în cadrul măsurilor periodice de prevenție și igienizare.
Pentru data de 3 octombrie este programată o nouă operațiune de dezinsecție în toate spațiile vizate, cu utilizarea unui produs biocid cu acțiune specifică asupra ploșnițelor.
Verificările efectuate până în prezent în imobilul „Virgil Madgearu” și în clădirile învecinate nu au confirmat existența unei infestări cu ploșnițe.
În aceste condiții, activitățile didactice și administrative se desfășoară conform programului stabilit, neexistând în prezent elemente care să impună suspendarea, mutarea sau reorganizarea acestora.
Academia de Studii Economice din București va continua monitorizarea situației și aplicarea măsurilor preventive necesare și va comunica orice informație nouă relevantă.
Biroul de presă al Academiei de Studii Economice din București
Social
Repatriot Summit a început în forță. Peste 350 de oameni de afaceri și profesioniști din țară și diaspora cer clasei politice un guvern pentru România
În prima zi a RePatriot Summit a avut loc Gala Top 100 Români de Pretutindeni, cu încă 100 de români pe care orice guvern din lume și i-ar dori aproape
A XI-a ediție a RePatriot Summit s-a deschis ieri la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, cu peste 350de participanți români din țară și din afara granițelor. Această gală a adăugat 100 de nume la o listă care numără acum, începând de la Centenar, 900 de români remarcabili din toată lumea.
În aceeași sală au fost rostite nume de oameni care lucrează în securitate la NATO, în științe la Stanford și Columbia, în industrie la Boeing și Starlink, în diplomație la ONU și în spitale care dau tonul în Europa. RePatriot spune că România îi premiază o dată pe an și apoi, de cele mai multe ori, îi lasă pe lista de protocol, și cere Guvernului, oricare ar fi, să-i invite și să se așeze la aceeași masă cu ei.
Președintele Nicușor Dan a spus la deschidere:
„E bine ca oamenii să vină acasă, e bine și ca oamenii să stea acolo, să colaboreze și să se intereseze de România. Opțiunea e a fiecăruia. Trăim într-o lume liberă, iar pentru libertatea asta mulți s-au sacrificat. Îndemnul meu pentru cei din diaspora este să testați România. Să testați sistemul medical din România, pentru că, cu toate neajunsurile și cu toate disfuncționalitățile, România a progresat mult în ultimii 20 de ani.”
Președintele Moldovei, Maia Sandu, a transmis un mesaj video în care a spus: „Este o comunitate în care, încă de la început, s-au regăsit și antreprenori din Republica Moldova, călăuziți de dorința de a contribui la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului.”, apoi a mai adăugat “Contăm pe experiența, ideile și investițiile dumneavoastră.”
Vicepreședintele Senatului, Mihai Cotet, a spus: „Nimeni nu își împachetează viața într-o valiză de bine. În spatele fiecărei povești de succes sunt ani de muncă, sacrificii, dorul de casă și curajul de a lua totul de la capăt într-o altă țară. România are nevoie de voi. Acum, poate mai mult ca niciodată. Are nevoie de experiența voastră, de expertiza voastră, de relațiile pe care le-ați construit, de standardele pe care le-ați învățat și, cel mai mult, de puterea voastră de a răzbi.”
De ce cere RePatriot Guvernul acum
Când banii publici sunt tot mai puțini, valoarea se mută la resursele pe care România le are deja: oameni, expertiză, capital, relații. Multe dintre ele se află în afara țării și nu cer bani de la buget, ci un motiv și un drum pentru a fi mai aproape și chiar de întoarcere.
„Oamenii din aceste pagini sunt ancora noastră. Ne arată că se poate. Ne obligă să facem din România locul în care te întorci cu drag, pentru o vacanță, pentru o investiție sau pentru a-ți aduce familia acasă. Pentru asta cerem clasei politice să facă urgent ceea ce are de făcut. Să ne dea un Guvern stabil, onest și profesionist. Este ultimul apel” , a spus Marius Bostan, antreprenor și inițiator Repatriot.
Înregistrarea evenimentului din prima zi se poate regăsi aici: https://fb.watch/v/6QZmhHzZn/
Top 100 Români de Pretutindeni: o listă care se citește ca o hartă
Gala a premiat oameni din zece domenii: management, antreprenoriat, profesioniști, știință, serviciu public și legal, religie, artă, educație, sănătate și sport. Inițiativa a fost lansată în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire și premianții au fost aplaudați la scenă deschisă.
Premiații ediției 2026 a Top 100 Români de Pretutindeni pot fi văzuți aici: https://www.repatriot.ro/wp-content/uploads/2026/10/Top-100-Romani-de-Pretutindeni-Editia-IX-2026.pdf
Felix Pătrășcanu a adăugat la închiderea galei că “Sunt zeci de mii de români care ar merita să fie pe listă și că laureații de azi sunt ancora de încredere, bunăstare și implicare.”
Romanian Performance Excellence Program: excelența care se măsoară
A urmat Gala Romanian Performance Excellence Program, organizată de FNTM, cu sprijinul RePatriot. Programul este inspirat de principiile Malcolm Baldrige National Quality Award și se aplică organizațiilor de orice mărime și din orice sector, inclusiv agențiilor guvernamentale. Steven Hoisington, judecător Baldrige din SUA, și Irina Bentu, absolventă RPEP 2023 și expert Lean Six Sigma, au vorbit despre organizații performante care acceptă să fie măsurate și unele sunt bune exemple de urmat. Au fost premiați peste 20 de profesioniști dedicați excelenței în management.
De la Cotroceni la Constanța
Seara, participanții au plecat spre Hotel Iaki, din Mamaia, unde Summitul continuă trei zile. Primul punct din agenda de astăzi s-a concentrat pe Marea Neagră: securitate, energie, porturi și comerț. Cum transformăm poziția României într-un avantaj economic pentru noi și pentru întreaga regiune, a fost o întrebare care a căutat răspuns.
„Unul dintre lucrurile pe care n-am crezut că o să le văd vreodată în viața mea a fost căderea Cortinei de Fier în ’89. Al doilea lucru pe care n-am crezut că o să-l văd vreodată e ce se întâmplă astăzi.Democrațiile occidentale sunt sub atac din partea a ceea ce eu numesc axa răului: Rusia, China și Iran.” a spus fostul Ambasador Adrian Zuckerman, Președintele Alianța.
Agenda se poate vedea aici: repatriot.ro/repatriot-summit-2026/agenda
Apoi s-a vorbit despre încredere, despre siguranță, tineri și banii care se întorc și se înmulțesc.
„Într-o lume în care incertitudinea a devenit noua normalitate, încrederea este una dintre cele mai valoroase resurse. Oamenii nu caută doar oportunități, ci și stabilitate și predictibilitate, iar acesta este rolul asigurărilor: să ofere continuitate și siguranță atunci când viitorul este greu de anticipat. Pentru românii din diaspora, care își împart viața și responsabilitățile între două țări, protecția înseamnă mai mult decât o poliță de asigurare. Înseamnă liniștea că familia, proprietățile și planurile lor din România sunt în siguranță. La Allianz-Țiriac, credem că protecția este condiția care face posibile investițiile, dezvoltarea și implicarea pe termen lung. Pentru că încrederea nu elimină riscul, ci îți dă curajul să construiești, știind că nu îl porți singur”, a declarat Anelis Baciu, Diaspora Project Manager la Allianz-Țiriac Asigurări.
Sâmbătă se lucrează pe proiecte, iar seara are loc un concert la Cazinoul din Constanța. Duminică, drumul spre București trece prin Adamclisi, Peștera Sfântului Andrei, Dervent și peste Dunăre pe la Călărași.
Evenimentul live de azi poate fi văzut aici: https://fb.watch/v/5UYP5sZsD/
Ediția a XI-a a RePatriot Summit este susținută de Allianz-Țiriac Asigurări, în calitate de Partener Strategic, Banca Transilvania și BucinMob – Parteneri Gold, precum și de Tema Energy, FAN Courier, Simtel, Aqua Carpatica, Axionet și 1SEO – Parteneri Silver. Printre Partenerii ediției se numără CGA Systems, FormTex, WLC Rent a Car, Alianța, AD Aeternam, Quick Leap, OkFlora, RadicStar și Patiseria Tineretului, iar Newsweek România, Romanian United Foundation – RUF și Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM sunt parteneri media și comunitari.
Despre RePatriot
RePatriot este o comunitate globală de antreprenori și profesioniști români care încurajează reconectarea românilor din diaspora cu România prin inițiative de business, educație, leadership civic și dezvoltare comunitară. Programul a fost lansat de Romanian Business Leaders, organizație care reunește peste 700 de antreprenori și lideri din mediul de afaceri românesc.
Mai multe pe repatriot.ro.
Câteva declarații făcute în cadrul lucrărilor:
Toate piedicile care eu le văd sunt legate de influența rusă
Amb (r, Președinte Alianța) Adrian Zuckerman:“România e o țară foarte bogată, are multe, multe resurse naturale, minerale, gaz, petrol, agricultură, forestiere. Are un potențial enorm, dar acest potențial trebuie să fie pus în valoare, ca România să se îmbogățească. Nu poți să spui numai că România are un potențial enorm. Toate piedicile care eu le văd sunt legate de influența rusă, care continuă de la revoluție. Oricum, cu oameni plătiți sau cu sisteme rămase în funcție. E ceva la care trebuie să ne uităm și să încercăm să eliminăm, astfel ca România să poată să se dezvolte și să ajungă la potențialul unde ar trebui să fie.”
Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut.
„Faptul că aparțin ambelor națiuni, celei române și celei americane, nu înseamnă să aleg între ele, ci să construiesc punți între ele. Așa văd rolul diasporei care vrea să fie în serviciul României. Dacă ești bine integrat în țara de adopție, vei folosi credibilitatea, relațiile și accesul pe care le ai ca să servești și țara de origine. Nu suntem mulți, dar suntem foarte vizibili.”
Războiul de alături. Lecții pe care, din nefericire, România nu vrea să le învețe.
„De ani de zile suntem într-un conflict care, zi de zi, ne aduce lecții pe care, din nefericire, România nu vrea să le învețe. Ucraina este în acest moment teatrul de dezvoltare a tehnologiilor. România va rămâne un cumpărător în acest domeniu sau va deveni una dintre țările care dezvoltă, produc și exportă?” a întrebat Cătălin Mihalache, General de brigadă în rezervă, fost atașat al apărării la Washington a servit România în cele mai fierbinți puncte de pe glob, în domeniul informațiilor) //
General în rezervă Cătălin Mihalache (fost atașat militar la Washington, a servit România în cele mai fierbinți puncte de pe glob, în domeniul informațiilor) //
Într-un conflict real, germanii se ocupă întâi de Germania, iar americanii de America, nu de Europa
Bogdan Ochiana, fondator Orbotics Industries: „Sunt din Galați. În clădirea în care s-a prăbușit drona locuiesc colegi de-ai mei din liceu. Pentru mine a fost întotdeauna puțin personal. Am cerut la HR 20 de ingineri cu ani de experiență în drone. Mi-au găsit exact zero. Ne-am angajat public să investim în România 200% din valoarea oricărui contract pe care îl primim. Când există un contract, lanțul de aprovizionare vine. Dacă există un conflict real, germanii se ocupă întâi de Germania, așa cum americanii se ocupă de America, nu de Europa. Noi nu suntem China, nu suntem America, dar putem să ne specializăm pe anumite nișe.”
Social
De ce apare bărbia dublă chiar și la persoanele slabe și ce o poate corecta
Bărbia dublă este asociată aproape automat cu kilogramele în plus, deși realitatea anatomică este mult mai nuanțată. O persoană poate avea o greutate stabilă, un corp suplu și, totuși, un profil mai puțin definit din cauza grăsimii localizate sub bărbie, a formei moștenite a feței, a unei bărbii insuficient proiectate sau a pielii care și-a pierdut treptat fermitatea. De aceea, nici slăbitul și nici procedura care pare cea mai populară în online nu rezolvă fiecare caz în același fel.
Ceea ce numim generic „gușă” poate ascunde, de fapt, mai multe probleme complet diferite. Uneori există un depozit de grăsime bine delimitat, care poate fi îndepărtat prin liposucție submentonieră. Alteori, principala problemă este laxitatea pielii, iar simpla eliminare a grăsimii riscă să lase zona și mai puțin susținută. Există și situații în care volumul de sub bărbie nu este foarte mare, însă bărbia retrasă face ca unghiul dintre față și gât să pară mai puțin conturat.
Gușa nu apare doar din cauza kilogramelor în plus
Zona de sub bărbie are propria distribuție a țesutului adipos, influențată inclusiv de genetică. Unele persoane depozitează grăsime în regiunea submentonieră chiar dacă nu au acumulări semnificative în alte zone ale corpului. Dacă forma feței este rotundă, gâtul mai scurt sau bărbia mai puțin proiectată, o cantitate relativ mică de grăsime poate deveni suficientă pentru ca profilul să pară mai greu și linia mandibulară să își piardă definiția.
Creșterea în greutate poate accentua bărbia dublă, dar scăderea în greutate nu garantează că aceasta va dispărea complet. Celulele adipoase din această zonă pot fi rezistente la dietă și sport, iar slăbirea nu se produce selectiv. Corpul decide de unde mobilizează grăsimea, ceea ce explică de ce unele persoane slăbesc vizibil la nivelul obrajilor sau al corpului, fără să observe aceeași schimbare sub bărbie.
Odată cu vârsta, problema se poate modifica. Producția de colagen scade, pielea devine mai puțin elastică, iar țesuturile încep să coboare. Astfel, ceea ce la 25 de ani era predominant un mic depozit adipos poate deveni, la 40 sau 50 de ani, o combinație între grăsime, laxitate și pierderea definiției mandibulare. În acel moment, tratamentul trebuie să facă mai mult decât să reducă volumul.
Grăsime, piele lăsată sau anatomia bărbiei?
Aceasta este diferența care decide aproape întregul plan de tratament. Dacă există grăsime localizată, iar pielea are încă o elasticitate bună, liposucția submentonieră poate crea o schimbare clară a profilului. După îndepărtarea controlată a țesutului adipos, pielea are capacitatea de a se retrage și de a se adapta noului contur.
Dacă pielea este deja laxă, situația se schimbă. Eliminarea grăsimii poate reduce volumul, dar nu obligă automat pielea să devină fermă. În aceste cazuri, poate fi necesară asocierea unei tehnologii care acționează asupra țesuturilor și stimulează contracția și remodelarea colagenului. Pentru laxitatea ușoară sau moderată, FaceTite ori Morpheus8 pot intra în discuție, separat sau într-un protocol combinat, în funcție de grosimea pielii și de gradul de pierdere a fermității.
Există apoi problema proiecției bărbiei. O bărbie retrasă scurtează vizual partea inferioară a feței și face ca țesutul de sub ea să pară mai voluminos decât este în realitate. Într-un asemenea caz, liposucția poate reduce grăsimea, însă profilul poate rămâne dezechilibrat dacă nu este evaluată și structura osoasă. Uneori, o corecție discretă a bărbiei cu acid hialuronic poate îmbunătăți proporțiile și poate face linia mandibulară mai clară, fără ca obiectivul să fie crearea unui chip exagerat de sculptat.
Când liposucția submentonieră poate schimba profilul
Liposucția submentonieră este o intervenție prin care grăsimea localizată sub bărbie și, în funcție de caz, din zona superioară a gâtului este îndepărtată controlat. Prin incizii foarte mici se introduce o canulă fină, cu ajutorul căreia țesutul adipos este extras și conturul este remodelat. Obiectivul este obținerea unei tranziții armonioase între bărbie, mandibulă și gât.
Cele mai bune candidate sunt, în general, persoanele care au un depozit adipos bine definit și o piele capabilă să se adapteze după reducerea volumului. Greutatea ar trebui să fie relativ stabilă, iar așteptările să fie legate de îmbunătățirea profilului, nu de transformarea completă a anatomiei feței. Liposucția nu modifică structura mandibulei, nu proiectează bărbia și nu poate corecta singură un exces important de piele.
Intervenția poate fi realizată cu diferite tipuri de anestezie, alegerea fiind făcută în funcție de amploarea procedurii, particularitățile cazului și recomandarea chirurgului. Dacă liposucția submentonieră este efectuată ca procedură izolată, poate fi luată în calcul anestezia locală. Dacă este asociată cu o altă intervenție, planul anestezic poate fi diferit.
Ce se întâmplă dacă pielea nu are suficientă elasticitate
Una dintre cele mai frecvente greșeli este evaluarea exclusivă a volumului. Pacienta vede grăsime sub bărbie și presupune că liposucția este răspunsul complet, însă rezultatul depinde în mare măsură de modul în care pielea se va așeza ulterior. Dacă aceasta este subțire, laxă sau afectată de variații importante de greutate, simpla reducere a grăsimii poate să nu ofere conturul dorit.
FaceTite folosește energia de radiofrecvență livrată controlat la nivelul țesuturilor pentru a trata grăsimea și pentru a susține contracția pielii. Procedura este minim invazivă și poate fi relevantă atunci când bărbia dublă este însoțită de o pierdere ușoară sau moderată a fermității. Nu înlocuiește însă orice tip de lifting și nu poate corecta în mod realist un exces cutanat sever.
Morpheus8 lucrează diferit, prin asocierea microneedlingului cu radiofrecvența fracționată. Poate fi inclus într-un protocol destinat îmbunătățirii fermității și calității pielii, în special atunci când nu există un depozit adipos mare sau când țesutul are nevoie de remodelare suplimentară. Rezultatul se construiește progresiv, deoarece stimularea colagenului este un proces biologic care continuă după ședință.
În anumite cazuri, FaceTite și Morpheus8 pot fi recomandate împreună. Această asociere nu este însă o formulă standard și nici o garanție că „mai multe proceduri” înseamnă neapărat un rezultat mai bun.
Când problema este bărbia, nu gușa
Profilul nu este definit doar de cantitatea de grăsime. Poziția bărbiei influențează felul în care vedem nasul, buzele, mandibula și gâtul. Dacă bărbia este retrasă, unghiul dintre ea și gât devine mai puțin clar, iar regiunea submentonieră pare mai plină. Din față, fața poate părea mai rotundă; din lateral, linia mandibulară se pierde mai repede.
În astfel de situații, medicul poate evalua dacă este necesară și o corectare a proiecției bărbiei. Acidul hialuronic poate fi folosit pentru o ajustare temporară și atent dozată, cu scopul de a echilibra profilul. Nu este nevoie de o schimbare dramatică pentru ca rezultatul să devină vizibil. Uneori, câțiva milimetri de proiecție aleși corect pot face diferența dintre un profil care pare greu și unul mai bine proporționat.
Conturarea mandibulară trebuie evaluată la fel de atent. Adăugarea de produs într-o față deja grea poate crește volumul fără să rezolve cauza, în timp ce o corecție bine poziționată poate restabili proporțiile.
Cum arată recuperarea dincolo de fotografiile before & after
Rezultatul liposucției submentoniere nu trebuie evaluat în primele zile. Edemul, sensibilitatea, echimozele și senzația temporară de tensiune pot modifica aspectul zonei imediat după intervenție. Uneori, profilul poate părea inegal sau mai voluminos înainte ca inflamația să înceapă să scadă, iar acest lucru nu reprezintă forma finală.
După procedură se poate recomanda purtarea unui echipament compresiv care susține zona și ajută la controlul edemului. Durata purtării nu ar trebui preluată din experiența unei prietene sau dintr-un clip de pe TikTok, deoarece depinde de tehnica utilizată, volumul tratat și felul în care evoluează vindecarea. Medicul stabilește atât perioada de compresie, cât și momentul reluării activităților obișnuite.
În primele zile, activitatea fizică trebuie limitată, iar zona protejată conform recomandărilor primite. Întoarcerea la birou depinde de tipul activității, de amploarea intervenției și de cât de confortabil se simte pacienta cu edemul sau eventualele vânătăi. Chiar dacă disconfortul scade relativ repede, remodelarea țesuturilor continuă mai mult timp.
O parte din schimbare poate fi observată după reducerea inflamației inițiale, însă conturul se rafinează treptat. Edemul rezidual poate persista săptămâni, iar rezultatul trebuie urmărit la controalele stabilite de chirurg. Fotografiile realizate în aceleași condiții de lumină și din aceleași unghiuri sunt mult mai utile decât comparațiile zilnice în oglindă.
Poate reveni bărbia dublă după liposucție?
Celulele adipoase îndepărtate prin liposucție nu se regenerează în același număr în zona tratată. Acest lucru nu înseamnă însă că rezultatul este complet independent de ceea ce se întâmplă ulterior cu organismul. Celulele rămase își pot mări volumul dacă apare o creștere semnificativă în greutate, iar modificările legate de vârstă pot influența în continuare fermitatea pielii și conturul gâtului.
Menținerea unei greutăți relativ stabile ajută la păstrarea rezultatului, dar nu este singurul factor. Calitatea pielii continuă să se schimbe, iar procesul natural de îmbătrânire nu este oprit de intervenție. Liposucția poate remodela zona existentă, fără să înghețe profilul la vârsta la care a fost realizată.
Rezultatul este, așadar, de lungă durată atunci când indicația a fost corectă, greutatea rămâne stabilă și pielea are o capacitate bună de retracție. Dacă tratăm doar grăsimea, ignorând laxitatea sau proporțiile feței, rezultatul poate fi mai puțin convingător chiar dacă țesutul adipos a fost redus.
Cât costă corectarea bărbiei duble la Clinica Dr. Dali
Pentru pacientele care caută liposucție gușă București, prețul este firesc una dintre primele întrebări. Totuși, costul trebuie privit împreună cu indicația, deoarece liposucția, FaceTite și un protocol care asociază radiofrecvența cu Morpheus8 nu sunt variante echivalente ale aceleiași proceduri.
Conform listei de prețuri actuale, lipoaspirația cervicală pentru bărbie dublă are un tarif de 1.300 de euro. Procedura FaceTite pentru bărbie dublă, linie mandibulară sau pliuri nazogeniene este listată la 1.800 de euro pe ședință, iar protocolul destinat reducerii țesutului adipos și liftingului zonei submentoniere este listat la 2.100 de euro. Varianta care asociază FaceTite cu Morpheus8 pentru gât are un tarif publicat de 2.300 de euro.
Dacă evaluarea arată că problema principală este proiecția bărbiei, nu volumul de sub ea, corectarea cu acid hialuronic pornește de la produsele și cantitatea recomandate. În lista clinicii, produsele pentru bărbie și linia mandibulară sunt afișate la aproximativ 2.500–2.550 de lei pentru 1 ml.
Aceste tarife oferă un reper, însă planul final se stabilește după consultație. Două persoane care descriu aceeași nemulțumire pot avea indicații și costuri diferite, pentru că una poate avea nevoie de reducerea grăsimii, iar cealaltă de susținerea pielii sau de reechilibrarea profilului.
Cum alegem tratamentul care are sens pentru profilul tău
În cadrul consultației, zona este analizată atât din față, cât și din profil. Evaluăm cantitatea și distribuția grăsimii, elasticitatea pielii, poziția bărbiei, continuitatea liniei mandibulare și felul în care țesuturile se modifică atunci când gâtul este mobilizat. Sunt importante și fluctuațiile recente de greutate, intervențiile anterioare, starea generală de sănătate și rezultatul pe care pacienta îl consideră realist.
Dacă problema este predominant un depozit adipos localizat, liposucția submentonieră poate fi alegerea potrivită. Dacă grăsimea este asociată cu o laxitate moderată, putem discuta despre FaceTite sau despre un protocol care susține și retracția pielii. Dacă pielea are nevoie mai ales de remodelare, fără un exces mare de grăsime, Morpheus8 poate avea o indicație mai bună. Iar dacă profilul este influențat de o bărbie insuficient proiectată, planul poate include o corecție structurală discretă.
Dacă iei în calcul un tratament pentru bărbia dublă, primul pas este să afli ce estompează, de fapt, conturul mandibular: grăsimea localizată, laxitatea pielii sau proporțiile bărbiei. Programează o consultație la Clinica Dr. Dali pentru o evaluare completă și pentru a descoperi dacă ți se potrivește liposucția submentonieră, FaceTite, Morpheus8 sau un protocol combinat.
Social
Un mesaj șters la miezul nopții a schimbat totul. Ce a urmat?
Uneori, suspiciunea nu începe cu o dovadă clară. Începe cu un detaliu aparent neimportant: un telefon întors cu ecranul în jos, o notificare ștearsă sau un mesaj care dispare înainte să apuci să-l citești. Pentru un cuplu, un astfel de moment poate schimba complet atmosfera din casă. Nu pentru că acel mesaj ar demonstra automat ceva, ci pentru că lasă în urmă o întrebare la care unul dintre parteneri nu mai reușește să găsească un răspuns.
Așa a început și povestea lor.
Un mesaj șters a ridicat prima întrebare
Erau împreună de aproape șapte ani. Nu aveau o relație perfectă, dar trecuseră împreună prin perioade dificile și construiseră o viață comună. Tocmai de aceea, schimbarea care a apărut într-o seară obișnuită a fost cu atât mai greu de ignorat.
Era trecut de miezul nopții când telefonul lui s-a aprins. Partenera lui a văzut doar câteva cuvinte din notificare și numele unei persoane pe care nu o cunoștea.
Nu a spus nimic pe moment.
A doua zi, însă, mesajul nu mai era acolo.
Când a întrebat despre conversație, răspunsul primit a fost simplu: „Nu a fost nimic important. Am șters mesajul pentru că nu voiam să înceapă o discuție inutilă.”
Pentru unul dintre parteneri, explicația a fost suficientă. Pentru celălalt, a fost exact contrariul.
De aici au început întrebările. Cine era persoana respectivă? De ce fusese șters mesajul? Mai existau și alte conversații ascunse? Fusese vorba despre o infidelitate sau doar despre o situație scoasă din context?
Problema era că fiecare discuție se termina în același loc: unul cerea explicații, celălalt spunea că nu are nimic de ascuns.
Când neîncrederea ajunge să afecteze relația
În următoarele săptămâni, un singur mesaj a ajuns să cântărească mai mult decât toate explicațiile oferite până atunci. Telefonul devenise un motiv de ceartă. Orice notificare putea reaprinde suspiciunea. Întrebările se repetau, iar răspunsurile nu mai reușeau să liniștească situația.
În astfel de momente, este ușor ca o relație să intre într-un cerc vicios. Un partener caută confirmări, celălalt simte că este permanent suspectat, iar lipsa de încredere crește de la o zi la alta.
Au încercat să discute calm. Au încercat să lase lucrurile în urmă. Au existat chiar și momente în care au decis să nu mai vorbească despre acel episod.
Dar întrebarea rămânea.
În cele din urmă, au ajuns la concluzia că aveau nevoie de o modalitate mai clară de a lămuri situația. Nu voiau să continue cu presupuneri, verificări ale telefonului sau acuzații fără o bază concretă.
Așa au luat în calcul un test poligraf de fidelitate.
Decizia nu a fost luată din impuls. Pentru ei, testul nu reprezenta o metodă de a „câștiga” o ceartă, ci o încercare de a ieși dintr-o situație în care neîncrederea ajunsese să le afecteze relația.
Testul poligraf a devenit un pas spre clarificare
Înainte de orice, au discutat deschis despre motivul pentru care doreau să apeleze la un test poligraf și despre întrebările la care aveau nevoie de răspunsuri.
Acest lucru a fost important.
Un test de acest tip are sens atunci când există o situație concretă care trebuie clarificată, nu atunci când este folosit doar ca instrument de presiune într-o ceartă.
În cazul lor, întrebările s-au concentrat strict asupra episodului care declanșase suspiciunea. Fără scenarii construite pe presupuneri și fără acuzații suplimentare.
Pentru prima dată după câteva săptămâni, discuția nu s-a mai purtat în jurul întrebării „Pe cine să cred?”, ci în jurul dorinței de a clarifica ceea ce se întâmplase.
Iar rezultatul le-a oferit exact lucrul pe care îl căutau: un punct concret de la care să poată merge mai departe.
Nu mesajul șters fusese, în sine, problema cea mai mare. Ci toate lucrurile pe care fiecare dintre ei le construise în jurul lui.
După test, au avut în sfârșit o discuție fără telefoane verificate, fără presupuneri și fără întrebări repetate. Au putut decide dacă mai există loc pentru încredere și dacă relația lor poate fi reconstruită.
Pentru unele persoane, un test poligraf poate însemna confirmarea unei suspiciuni. Pentru altele, poate reprezenta exact opusul: o ocazie de a elimina o bănuială care a crescut fără o bază reală.
În ambele situații, scopul este același: clarificarea unei situații care a rămas prea mult timp fără un răspuns convingător.
Când merită să cauți un răspuns, nu încă o presupunere
Povești precum aceasta pornesc, de multe ori, de la lucruri mici. Un mesaj șters. O conversație ascunsă. O explicație care nu pare suficient de clară. Un comportament schimbat.
Nu orice astfel de situație înseamnă automat infidelitate sau minciună. Tocmai de aceea, este important ca deciziile să nu fie luate doar pe baza emoțiilor de moment.
Atunci când există o situație concretă care trebuie lămurită, apelarea la un serviciu profesionist de testare poligraf poate fi una dintre variantele pe care o persoană le poate lua în considerare.
Discreția este, de asemenea, esențială în astfel de cazuri. Vorbim despre situații personale, uneori delicate, în care oamenii au nevoie să poată discuta deschis despre motivul testării și despre întrebările care îi preocupă.
Concluzie
Un mesaj șters la miezul nopții nu spune, de unul singur, întreaga poveste. Dar poate fi suficient pentru a declanșa o perioadă lungă de îndoieli, mai ales atunci când între doi oameni începe să dispară încrederea.
Uneori, cel mai greu lucru nu este să afli un adevăr, ci să trăiești zi de zi fără să știi care este acesta.
Dacă te afli într-o situație în care există întrebări concrete și simți că discuțiile obișnuite nu mai sunt suficiente pentru a clarifica lucrurile, Best-Polygraph îți poate oferi sprijin prin servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Echipa este specializată în domeniul testării poligraf și abordează fiecare caz cu seriozitate, discreție și atenție la situația specifică a fiecărei persoane.
Uneori, pentru a putea merge mai departe, ai nevoie mai întâi să afli ce s-a întâmplat cu adevărat.
-
Economieacum 2 zileCAZUL VIDRA: PESTE 50 DE MILIOANE DE EURO INVESTIȚI, 300 DE LOCURI DE MUNCĂ ȘI DEȘEURI TRATATE
-
Uncategorizedacum 2 zilePeste 60 de expozanti la Romanian Security Fair 2026
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR înregistrează cea mai rapidă creștere dintre brandurile Android pe piața tabletelor din EMEA
-
Lifeacum 2 zileFamilia refuză să ridice trupul persoanei decedate de la morgă. Ce urmează și cine suportă cheltuielile?
-
Uncategorizedacum 2 zileCum alegi anvelopele dacă circuli predominant în oraș și faci puțini kilometri anual
-
Comunicateacum 2 zileLansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
-
Comunicateacum 2 zileBVON.ro, marcă înregistrată și platformă online dedicată știrilor, evenimentelor și informațiilor din Brașov
-
Socialacum 2 zileDe ce apare bărbia dublă chiar și la persoanele slabe și ce o poate corecta





