Connect with us

Actualitate

Au trecut doi ani de la tragedia din clubul Colectiv…

Publicat

pe

Au trecut doi ani de la tragedia din clubul Colectiv…

front

Au trecut deja destul de repede doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. Neputința pe care au trăit-o majoritatea în acele zile coroborate și cu revolta care a urmat, rămân încă bine întipărite în memoria multora. Multitudinea de evenimente de comemorare din aceste zile ne arată că nu suntem dispuși să lăsăm umbra uitării să se aștearnă în urma incendiului care a luat 64 de vieți.

Colectiv este acea mărturie de netăgăduit, acea expresie plină de tragism pe care și din care foarte puțini au putut înțelege câte ceva. Cert este că lumea a rămas marcată pe moment, ca mai pe urmă, aproape ireversibil, inexplicabil, cu aceeași doză de cinism…a alunecat pe partea uitării.

Momentul Colectiv ne-a adus nu doar pierderea unor oameni de care suntem cu toții iremediabil legați. Ci, a fost vorba și de un fel de trezire involuntară, care ne-a pus în față un adevăr crud: corupția chiar ucide. Iar, dacă stăm și reflectăm câteva momente, fără a avea pretenția de a ne situa în postura de ”judecători”, cu acea durere a omului rănit, vom ajunge la anumite concluzii, despre care s-a tot scris și strigat cu voce tare, sinonimă cu acea dorință de a nu  renunța până în ziua în care vom transcede și ne vom alătura lor, cu mențiunea și rugămintea adresată Cerului de a nu avea acel tragic sfârșit!

Tinerii aceia deosebiți nu meritau să moară în asemenea chinuri. Tinerii aceia meritau tratați cu mare grijă de către cei specializați și în măsură să îi aline, să le asigure o speranță…Dar, din nefericire, nimeni și nimic nu au putut să le schimbe destinul.

Așa s-a ajuns cu acțiunea de a protesta, atunci când o mare de oameni a decis să strige și să vocifereze, pe deplin întemeiat contra lentorii, neajunsurilor, incapacității Sistemului. Astfel, fără de acest spirit civic, care ulterior a fost confiscat de către unele partide nu se putea face vreo schimbare.

Datoria, dreptul de a manifesta, de a dezbate cu argumente, de a vocifera atunci când guvernanții greșesc și de a semna petiții pentru a cere și a obține o schimbare veritabilă este unul garantat de bunul simț, dacă de Constituție, se tot încearcă, spre a fi eliminat, treptat-treptat.

Dar nu e cazul pentru a ne lamenta, pentru a renunța. Argumente sunt destule, numai dacă, „treziți” din aceste șocuri vom deduce faptul că suntem fiecare importanți, și nimeni sau nimic nu trebuie să ne reducă, să ne submineze într-un fel!

Azi, după aproape doi ani, angoasa e mai acută ca niciodată. Politicienii vor să uităm de momentul Colectiv și de spiritul civic care s-a trezit în rândul generației noastre. Corupții țării vor să ne întindă limitele la maxim, să propună legi revoltătoare – de la fărădelegea minelor la subminarea sistemului de justiție. Ne vor copleșiți, ne vor obedienți, ne vor încolonați, gata oricând de a nu mai spune, de a nu mai gândi sau simți…

2

Conștiinta odată deșteptată după Colectiv ne-a făcut să insistăm pentru dreptate. Și atunci guvernul Ponta și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au demisionat. În momentul în care corupția și-a arătat din nou colții, și OUG 13 a apărut din neant, ne-am revărsat pe străzi și ne-am spus cuvântul. Am știut chiar de atunci că lupta împotriva corupției nu e încheiată !

30 Octombrie va rămâne o bornă în existența noastră, fie că vrem sau nu. Ar fi de datoria fiecăruia să nu uite, să se roage și să lupte pentru ca asemenea tragedii să fie evitate. Și la fel de important, poate chiar cu un anumit grad peste ar fi să le spunem celor din jur că nu trebuie să ne oprim acum, la jumătate de drum, deoarece am risca să ne asemănăm lor, cu ”oamenii Sistemului” ce au asistat neputincioși, la dramă.

Din capul locului, acest material nu instigă la nimic nepermis. De aceea, atunci când veți aprinde o lumânare, când veți murmura o rugăciune , să nu care cumva să uitați, cine suntem, ce facem sau încontro ne îndreptăm…

Dumenzeu să-i ierte pe acei tineri. Și pe noi să ne întărească.

Sursa foto : http://revistablogurilor.ro

Acest material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național

 

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere

Publicat

pe

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, lansează un mesaj dur la adresa unor lideri liberali care cer delimitarea de PSD, amintindu-le că au fost aleși pe liste comune cu social-democrații. El susține că PNL ar trebui să rămână la guvernare, eventual într-un „guvern minoritar cu alte partide pro-europene”, și cere o decizie asumată la nivelul întregului partid.

Cozma cere ca PNL să rămână la guvernare, într-un executiv minoritar. FOTO FB Adrian Cozma

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Draga Dan Motreanu, draga Siegfried, Ghiță Falcă, ați fost aleși pe listă comună cu PNL și PSD. Draga Ciprian Ciucu, nu am nicio poză cu PSD în spate, nici cu președintele PSD lângă mine, n-am avut această șansă la Satu Mare să am o înțelegere din partea PSD să scap județul de UDMR, că n-am avut înțelegere cu PSD și m-am luptat mereu cu PSD. Nu e normal să vină unii să ne spună: «noi suntem cei mai aprigi antipesediști», dar AȚI FOST ALEȘI pe liste cu PSD”, le-a transmis colegilor.

„Ați venit și ne-ați spus că trebuie să guvernăm cu PSD”

Adrian Cozma le reproșează colegilor schimbările de poziție față de PSD, amintind discuțiile din 2024:

„Dane, în 2024, când ați venit și mi-ați propus listă comună cu PSD, mi-ai spus că nu înțelegi că e șansa noastră și am fost disciplinat și am votat. După alegerile europarlamentare din 2024 ne-ați spus: s-a terminat cu PSD, suntem pe viață și pe moarte. Așa a și fost până în decembrie 2024, când, după ce am știut toată realitatea, ați venit și ne-ați spus că trebuie să guvernăm cu PSD, că noi, cu 14%, nu ne permitem altceva decât o guvernare cu PSD”.

„Nu m-ați văzut că îmi depun candidatura cu Tudose, cu Stănescu, cu toți ăștia de la PSD”

Președintele PNL Satu Mare subliniază că el nu s-a asociat public cu lideri PSD:

„Pe mine nu m-ați văzut că îmi depun candidatura cu Tudose, cu Stănescu, cu toți ăștia de la PSD.”

În contextul discuțiilor despre ieșirea de la guvernare, Adrian Cozma susține că PNL ar trebui să rămână la putere și să încerce formula unui executiv minoritar:

„Acum vreți să mergem în opoziție. Consider că PNL ar avea capacitatea și ar putea să fie într-un guvern minoritar cu alte partide pro-europene și să ducem mai departe reformele, ca în toamnă să culegem și roadele reformelor”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Adrian Cozma invocă precedentul din 2012, când, spune el, PSD ar fi capitalizat politic măsurile de austeritate luate anterior:

„În 2012, vă amintesc că a venit guvernul Ponta și a început să dea înapoi acele economii pe care guvernul Boc le-a făcut și, de aceea, rezultatele efortului nostru n-aș vrea să fie alții care vor veni”, mai spune  președintele PNL Satu Mare.

„Trebuie să stăm la guvernare să ne îndeplinim obiectivele”

Vicepreședinte al Camerei Deputaților cere ca decizia privind poziționarea PNL să fie luată la nivel larg, nu doar în forurile restrânse de conducere:

„Asta e o decizie care trebuie luată cu toți membrii PNL, trebuie luată într-un Consiliu Național cu toți colegii noștri. Dar trebuie să stăm la guvernare să ne îndeplinim obiectivele. Și nu uitați, așa cum PSD răspunde de criza politică, trebuie să existe și o răspundere a celor din PNL care ne-au adus pe acest drum cu PSD și tre’ o analiză mult mai aprofundată”.

 Mesajul lui Cozma vine după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, inițiată de AUR și PSD, a trecut în urma votului în Parlament.   

Moţiunea a fost votată marți de 281 de parlamentari (cu cel mai mare număr de voturi din istoria Parlamentului României). Pentru adoptate erau necesare 233 de voturi.  

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Partidul Național Liberal (PNL) s-a reunit marți, de la ora 17:00, în cadrul unei ședințe extinse a Biroului Politic Național, după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Ecografia testiculară la copii: investigația simplă care poate face diferența dintre timpuriu și prea târziu

Publicat

pe

Ecografia testiculară este o metodă de investigație imagistică modernă care, prin intermediul ultrasunetelor, oferă imagini în timp real ale testiculelor. 

Este o procedură sigură, rapidă și
complet nedureroasă, care poate fi efectuată la orice vârstă — chiar din
perioada prenatală, atunci când testiculele pot fi deja vizualizate în cadrul
morfologiei fetale. „Ideal ar fi ca orice copil de sex masculin să facă un
screening ecografic testicular în perioada neonatală, fiindcă pot exista
probleme care scapă examenului clinic”, avertizează dr.
Mihai Mugur Romașcanu,
medic specializat în ecografie pediatrică la Spitalul
de Pediatrie MedLife.

Când ar
trebui părinții să meargă cu copilul la ecografie?

Această investigație rămâne una dintre
cele mai importante metode de depistare precoce a problemelor testiculare,
unele dintre ele cu impact major asupra sănătății pe termen lung.

Potrivit dr. Romașcanu, există câteva
semnale de alarmă care nu trebuie ignorate:

·       
dureri la nivelul abdomenului inferior sau
scrotului

·       
creșterea în volum a scrotului

·       
absența unuia sau ambelor testicule la palpare

·       
agitație inexplicabilă la nou-născut (posibil
semn de durere)

·       
tulburări de creștere sau dezvoltare
(pubertate precoce sau întârziată).

Recomandările internaționale
subliniază importanța evaluării precoce a testiculelor la copil. De exemplu, ghidurile
Asociației Americane de Urologie recomandă
examinarea testiculelor la fiecare control pediatric și trimiterea la
specialist dacă acestea nu sunt coborâte până la vârsta de 6 luni.

Cum
decurge ecografia testiculară?

Pentru copil, experiența este simplă
și lipsită de stres:

·       
este lăsat să se acomodeze cu mediul

·       
i se explică procedura (dacă este mai mare)

·       
poate atinge sonda și gelul pentru a se
liniști

·       
este poziționat pe spate

·       
medicul aplică gel și efectuează examinarea.

Nu este necesară o pregătire specială.
Durata este scurtă — aproximativ 10-15 minute — iar după investigație,
medicul explică rezultatele și pașii următori.

„În cadrul investigației se pot
depista diverse anomalii de poziție (testicule necoborâte în scrot, situate
intraabdominal sau la nivelul canalelor inghinale), de formare (agenezia
testiculară unilaterală sau bilaterală), de dezvoltare (testicule displazice,
cu structură anormală, hipoplazice, cu dimensiuni reduse), anomalii de număr
(testicul unic sau testicule supranumerare), afecțiuni vasculare (varicocelul,
torsiunea cu ischemia testiculară), afecțiuni infecțioase (orhita, epididimita,
abcesul testicular), tumorile testiculare etc”. explică dr. Mihai Romașcanu.

Ecografia este
o investigație sigură

Medicul subliniază că ecografia
testiculară este o investigație sigură și acesta este unul dintre cele mai
importante lucruri de reținut. Ecografia testiculară nu este invazivă, nu
implică radiații, nu este dureroasă, respectiv poate fi repetată ori de câte
ori este nevoie .

Conform Organizației
Mondiale a Sănătății (OMS), ultrasunetele utilizate în
scop diagnostic sunt considerate sigure atunci când sunt folosite corect. Studiile
internaționale arată că ecografia este metoda de primă
intenție în evaluarea patologiei scrotale, fiind utilizată pentru identificarea
și caracterizarea leziunilor testiculare.

Adolescent
depistat cu tumoră testiculară

Dr. Mihai Romașcanu a avut de-a lungul
activității sale medicale mai multe cazuri severe, motiv pentru care transmite
mesajul de-a nu ignora simptomele.

„Am avut câteva cazuri de care îmi
amintesc cu satisfacție, atunci când am contribuit la stabilirea unui
diagnostic care, uneori, a salvat viața pacientului — dar și cu
tristețe, când prezentarea la medic și diagnosticul au venit prea târziu,
nemaiexistând resurse terapeutice cu rol curativ,” a povestit medicul care își amintește
un caz care i-a rămas și astăzi în memorie.

Un adolescent sportiv a observat o
creștere în volum a unei părți a scrotului, dar, din jenă și lipsa durerii, nu
a spus nimic părinților. Când a ajuns, în cele din urmă, la medic, ecografia a
evidențiat o tumoră testiculară cu criterii de malignitate. „Din fericire, s-a
efectuat tratamentul chirurgical al acesteia și tânărul a fost salvat”, a spus
dr. Romașcanu.

Cancerul testicular are o rată de
vindecare foarte mare dacă este depistat precoce. O spun medicii și organizațiile
profesionale, precum Societatea
Americană de Cancer.

Ce se
întâmplă după ecografie?

În funcție de rezultat, copilul poate
fi direcționat către chirurgie, endocrinologie, boli infecțioase, oncologie sau
genetică.

Uneori sunt necesare investigații
suplimentare, precum RMN sau CT. În alte cazuri, este suficientă monitorizarea
periodică.

Prevenția
problemelor testiculare: Ce pot face părinții?

Ecografia testiculară este o
investigație simplă, rapidă și extrem de valoroasă. În multe cazuri, poate face
diferența între un diagnostic precoce și o afecțiune descoperită prea târziu.

„Ca metode de prevenție pentru anumite
afecțiuni testiculare la copil, amintesc de evitarea traumatismelor testiculare
și prezentarea promptă la medic în cazul acestora, adresarea la medicul
specialist în sindromul dureros scrotal sau abdominal inferior, în cazul
creșterii în volum a scrotului sau în cazul în care părintele nu palpează în
scrot ambele testicule (examinarea este recomandată a se face periodic, în
condițiile în care copilul este relaxat, de exemplu, la baie), adresarea la
medicul specialist în cazul anumitor boli infecțioase (de pildă, oreionul poate
evolua cu orhită – inflamație testiculară)”, explică dr. Romașcanu.

Mituri
frecvente despre ecografie

Cele mai frecvente mituri legate de
ecografie, în general, și de ecografia testiculară sunt: că ar fi o metodă
iradiantă, că gelul folosit produce iritația pielii sau alergii (acesta este un
gel special, hipoalergenic, iar situațiile menționate sunt excepționale), că
este o investigație ce nu poate fi repetată prea des (de fapt, este neinvazivă,
neiradiantă și se poate efectua fără probleme ori de câte ori situația o
impune).

Mesajul dr. Romașcanu este însă clar: nu
ignorați semnalele și nu amânați consultul — uneori, câteva minute pot salva o
viață.

 Surse:

https://www.auanet.org/guidelines-and-quality/guidelines/cryptorchidism-guideline

https://www.who.int/publications/i/item/ultrasound-safety

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22498445/

https://www.cancer.org/cancer/testicular-cancer.html

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026

Publicat

pe

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026

Siguranța pacienților și a personalului medical începe cu decizii corecte, luate în spatele ușilor închise ale biroului administrativ. Alegerea unor dezinfectanți avizați pentru clinici și cabinete medicale nu mai este o simplă formalitate de achiziție. În 2026, controalele DSP sunt mai riguroase, iar documentația trebuie să susțină fiecare produs utilizat în unitate.

Identifică cerințele clinice reale din unitatea ta

Înainte să analizezi etichete sau fișe tehnice, definește exact nevoile clinicii tale. O policlinică de dermatologie are alte cerințe decât un cabinet stomatologic sau o sală de minor surgery.

Împarte spațiul în zone cu risc scăzut, mediu și înalt. De exemplu:

  1. Sala de așteptare și birourile administrative – risc scăzut.
  2. Cabinetele de consultație – risc mediu.
  3. Sala de tratament invaziv sau pansamente – risc înalt.

Pentru fiecare zonă, notează tipul de proceduri efectuate, frecvența utilizării suprafețelor și profilul pacienților (imunocompromiși, vârstnici, copii). Această analiză te ajută să alegi produse adaptate, nu standarde generale aplicate mecanic.

Implică medicul coordonator, responsabilul cu prevenirea infecțiilor și personalul de curățenie. O decizie luată unilateral duce adesea la produse nepotrivite sau greu de utilizat în practică.

Verifică avizul și autorizația produsului

În 2026, utilizarea de dezinfectanți avizați reprezintă o obligație legală pentru clinici și cabinete medicale. Un produs „medical” inscripționat pe ambalaj nu garantează conformitatea.

Un aviz valid emis de autoritatea competentă confirmă că produsul a fost evaluat pentru eficacitate și siguranță. Verifică:

  • Numărul de aviz
  • Tipul de produs biocid (1, 2, 4 etc.)
  • Domeniul de utilizare aprobat (unități sanitare)
  • Data expirării

Consultă registrul oficial al produselor biocide și arhivează documentele aferente. În cadrul unui control, inspectorii solicită dovezi clare pentru fiecare produs utilizat.

Pentru o selecție coerentă, poți analiza portofolii dedicate de dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale, unde produsele sunt grupate conform utilizării în medii sanitare. Chiar și în acest caz, verificarea documentelor rămâne responsabilitatea clinicii.

Evită o eroare frecventă: utilizarea unui produs avizat pentru mediul casnic în spațiu medical. Avizul trebuie să specifice explicit utilizarea în unități sanitare.

Evaluează spectrul de acțiune

„Spectru de acțiune” înseamnă tipurile de microorganisme asupra cărora produsul este eficient. În fișa tehnică vei găsi mențiuni precum: bactericid, fungicid, virucid, micobactericid, sporicid.

În cabinete de consultație, activitatea bactericidă și virucidă este, în majoritatea cazurilor, suficientă. În zonele cu proceduri invazive, recomandarea generală include și activitate sporicidă.

Verifică standardele europene conform cărora produsul a fost testat (de exemplu EN 14476 pentru activitate virucidă). Nu te limita la formulări generale precum „eficient împotriva virusurilor”. Cere documente concrete.

Greșeală frecventă: alegerea unui produs cu spectru prea restrâns pentru zona de tratament sau, invers, utilizarea inutilă a unui produs sporicid în sala de așteptare, cu impact asupra costurilor și materialelor.

Analizează timpul de contact în condiții reale

Timpul de contact reprezintă perioada în care suprafața trebuie să rămână umedă pentru ca dezinfectantul să acționeze eficient.

Un produs poate elimina bacteriile în 1 minut, dar poate necesita 10 minute pentru activitate virucidă completă. Dacă personalul șterge suprafața după 2 minute, eficacitatea declarată nu se aplică.

Într-un cabinet cu flux mare de pacienți, un timp de contact de 15–30 minute devine greu de respectat. Alege produse cu timpi adaptați realității operaționale.

Instruiște personalul să aplice cantitatea corectă și să nu usuce suprafața prematur. Include timpul de contact în procedurile scrise și verifică periodic respectarea acestuia.

Verifică compatibilitatea cu suprafețele și echipamentele

Un dezinfectant eficient poate deteriora echipamente costisitoare dacă nu este compatibil chimic cu materialele.

Consultă manualele echipamentelor medicale. De exemplu, unele ecografe sau scaune stomatologice interzic utilizarea produselor pe bază de clor sau alcool concentrat.

Testează produsul pe o zonă mică înainte de implementarea completă. Observă eventuale modificări de culoare, textură sau luciu după câteva aplicări.

Zonele frecvent atinse (clanțe, tastaturi, ecrane tactile) necesită produse formulate pentru utilizare repetată. Aplică soluția pe lavetă, nu direct pe dispozitive electronice.

Analizează siguranța pentru personal și pacienți

Siguranța chimică influențează direct sănătatea personalului. Verifică fișa cu date de securitate (SDS).

Analizează:

  1. Riscul de iritații cutanate sau respiratorii
  2. Necesitatea echipamentului de protecție
  3. Recomandări privind ventilația

În zonele cu pacienți imunocompromiși sau copii, evită produsele cu vapori iritanți puternici.

Informează personalul despre eventuale reacții adverse și stabilește proceduri clare pentru manipulare și depozitare. Consultă medicul de medicina muncii sau responsabilul SSM înainte de introducerea unui produs nou.

Respectă instrucțiunile de diluare și dozare

Produsele concentrate reduc costurile pe litru, dar necesită diluare corectă. O concentrație prea mică reduce eficacitatea, iar una prea mare poate afecta suprafețele și crește expunerea chimică.

Folosește sisteme de dozare calibrate sau recipiente gradate. Evită estimările „din ochi”. Stabilește o procedură clară: cine prepară soluția, unde, la ce interval și cum se etichetează recipientul secundar.

Erori frecvente: utilizarea apei nepotrivite, păstrarea soluției diluate peste termenul recomandat sau lipsa etichetei cu data preparării.

Controlează eficacitatea în utilizare zilnică

Eficacitatea declarată în laborator trebuie susținută prin aplicare corectă în clinică.

Asigură-te că personalul curăță suprafața înainte de dezinfecție. Materia organică poate reduce acțiunea chimică a produsului.

Realizează audituri interne periodice: observă modul de aplicare, verifică respectarea timpului de contact și a concentrației. În unitățile mai mari, se pot utiliza teste de suprafață pentru evaluarea încărcăturii microbiene.

Include aceste verificări în planul de control al infecțiilor pentru rezultate stabile pe termen lung.

Verifică etichetarea, termenul de valabilitate și condițiile de depozitare

Eticheta trebuie să conțină clar: compoziția, domeniul de utilizare, concentrația, timpul de contact și avertismentele de siguranță.

Verifică termenul de valabilitate la recepția fiecărui lot. Produsele expirate își pot pierde eficacitatea.

Depozitează conform indicațiilor producătorului. Unele substanțe active se degradează la temperaturi ridicate sau la expunere prelungită la lumină.

Desemnează o persoană responsabilă pentru monitorizarea stocurilor și rotația acestora.

Integrează produsul în protocoale și monitorizează permanent

Ultimul pas nu ține doar de achiziție, ci de implementare. Actualizează procedurile scrise ale clinicii după fiecare schimbare de produs.

Organizează sesiuni de instruire pentru personal. Explică diferențele dintre curățare, dezinfecție și sterilizare.

Colaborează cu un specialist în controlul infecțiilor pentru revizuirea anuală a protocoalelor, mai ales dacă desfășori activități cu risc crescut.

Monitorizează consumul, incidentele și feedbackul personalului. Ajustează selecția produselor dacă apar probleme de toleranță, miros persistent sau deteriorarea suprafețelor.

Alegerea dezinfectanților avizați în 2026 presupune o abordare structurată, documentată și adaptată realității din clinică. Analizează cerințele specifice, verifică avizele, studiază spectrul de acțiune și testează compatibilitatea înainte de implementare.  

Pentru decizii informate, consultă sursele oficiale, fișele tehnice și implică personal autorizat în procesul de selecție. Astfel menții siguranța, conformitatea și încrederea pacienților pe termen lung.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 43 de minute

Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, lansează un mesaj dur la adresa unor lideri liberali...

Actualitateacum 7 ore

Ecografia testiculară la copii: investigația simplă care poate face diferența dintre timpuriu și prea târziu

Ecografia testiculară este o metodă de investigație imagistică modernă care, prin intermediul ultrasunetelor, oferă imagini în timp real ale testiculelor. ...

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026 Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026
Actualitateacum 8 ore

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026

Siguranța pacienților și a personalului medical începe cu decizii corecte, luate în spatele ușilor închise ale biroului administrativ. Alegerea unor...

Actualitateacum 13 ore

Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR

„Da’ nouă ce ne iese?” este probabil întrebarea pe care și-o pun mulți dintre parlamentarii AUR, dar mai ales George...

Actualitateacum 20 de ore

Incendiu violent la groapa de gunoi din Oradea. Peste 20 de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor

Un incendiu puternic a izbucnit, luni seară, la groapa de gunoi a municipiului Oradea, fiind necesară intervenția a peste 20...

Ghid complet pentru alegerea unei pompe de căldură: ce pompă de căldură să alegi pentru casa ta? Ghid complet pentru alegerea unei pompe de căldură: ce pompă de căldură să alegi pentru casa ta?
Actualitateacum o zi

Ghid complet pentru alegerea unei pompe de căldură: ce pompă de căldură să alegi pentru casa ta?

Alegerea unei pompe de căldură este o decizie importantă, care influențează confortul termic, consumul de energie și costurile de întreținere...

Panouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele Panouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele
Actualitateacum o zi

Panouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele

Interesul pentru panouri fotovoltaice a crescut constant în România, iar în 2026 tot mai mulți proprietari de case și companii...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro