Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Patru romani au fost raniti in atentatul de la Barcelona

Publicat

pe

Patru romani au fost raniti in atentatul de la Barcelona

Patru romani au fost pana acum identificati printre cei raniti in atentatul de joi de la Barcelona.

Potrivit consulului roman la Barcelona, Manuel Plesa, dintre cei patru doar un ranit se afla internat in spital, insa oficialul a precizat ca numarul victimelor din Romania ar putea creste, deoarece nu au fost identificati toti ranitii, scrie Mediafax.

De dimineata, Ministerul Afacerilor Externe transmisese ca bilantul se ridica la trei romani raniti.

„Autoritatile spaniole au informat in aceasta dimineata Consulatul General al Romaniei la Barcelona ca printre persoanele ranite in urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificata o a treia victima de cetatenie romana. Potrivit acelorasi surse oficiale, si acest cetatean roman este spitalizat, stare sa nefiind grava”, a anuntat MAE printr-un comunicat remis vineri Ziare.com.

Despre aceasta a treia victima nu exista pana acum detalii oficiale, insa surse consulare au declarat pentru Mediafax ca ar fi vorba de o femeie.

Ceilalti doi raniti sunt barbati de 33 si 42 de ani si starea lor este stabila. Cel de 33 de ani se afla in vacanta la Barcelona si a suferit mai multe fracturi.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca cetatenii romani afectati pot solicita asistenta consulara la numarele de telefon:

  • Consulatul General al Romaniei la Barcelona +34 934 181 535; +34 934 344 223
  • Numarul de urgenta al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853
  • Numarul de urgenta al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.

Celula de criza a MAE isi continua activitatea, iar Ambasada Romaniei la Madrid si Consulatul General al Romaniei la Barcelona sunt pregatite sa acorde intreaga asistenta consulara posibila.

Spania a fost lovita la interval de doar cateva ore de doua atentate teroriste, ambele revendicate de Statul Islamic. Primul a avut loc joi dupa-amiaza la Barcelona, pe celebra strada Las Ramblas, unde 13 oameni au fost ucisi si alti 100 raniti dupa ce o furgoneta a intrat in multime.

Cateva ore mai tarziu, in orasul Cambrils, aflat la 90 de kilometri de Barcelona, o masina cu 5 persoane la bord a intrat in multime, ranind 6 civili si un politist. Fortele de ordine i-au impuscat mortal pe toti cei 5 suspecti.

 

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Ciucu vede în organizarea alegerilor anticipate o soluție pentru blocajul politic: „Oamenii vor veni să voteze să dea un nou guvern”

Publicat

pe

Ciucu vede în organizarea alegerilor anticipate o soluție pentru blocajul politic: „Oamenii vor veni să voteze să dea un nou guvern”

Ciprian Ciucu a susținut, în cadrul unei emisiuni de la B1TV, că ar putea vedea în organizarea alegerilor anticipate o soluție pentru blocajul politic actual.

În cadrul emisiunii de la B1TV, primarul Capitalei a fost întrebat care este opinia sa față de alegerile anticipate. Primarul general afirmă că România traversează un nou „reset” politic. El spune că instabilitatea, guvernele nefuncționale și repetarea alegerilor au întârziat formarea unui executiv stabil.

 Loading …

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu. Sursă foto: Shutterstock

„Este vorba despre un nou «reset». Vorbeam de «bulgarizarea» României în urmă cu un an, doi, uite că aici am ajuns. Această instabilitate, aceste guverne nefuncționale, alegeri anticipate reluate de mai multe ori care nu au dus decât foarte târziu la formarea unui guvern”, a spus primarul general al Capitalei.

„Din păcate și noi am ajuns pe acest drum”

Ciprian Ciucu susține că, dacă partidele nu reușesc să ajungă la un acord, soluția este revenirea la vot. El consideră că alegătorii trebuie să decidă cine merită încrederea lor și să permită formarea unei majorități clare. În opinia lui, nemulțumirea din societate ar putea mobiliza oamenii la urne.

„Din păcate și noi am ajuns pe acest drum. Eu am încredere în democrație și în alegeri. Dacă politicienii nu se pot înțelege, oamenii trebuie să vină să voteze, să-și expună preferințele și să spună ăn cine au încredere. Sub imboldurile acestor alegeri, să poată face majorități la vedere.

Chiar dacă am avut alegeri repetate destul de curând, 2024, 2025, acum sunt în 2026, eu cred că, dacă pe acest fond, există foarte multă irascibilitate în țară, oamenii vor veni să voteze. Se vor mobiliza. Și atunci, alegerile să dea un nou guvern”, a mai spus Ciprian Ciucu la B1TV.

Totodată, edilul a acuzat PSD că și-a pierdut credibilitatea și spune că singura soluție ar fi un guvern minoritar cu Siegfried Mureșan. Mai multe detalii AICI.

Sursă foto: Mediafax Foto
Sursă video: B1TV

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Angajații din Finanțe Publice protestează împotriva Legii Salarizării a ministrului interimar Pîslaru. Sindicaliștii avertizează cu greva generală

Publicat

pe

Angajații din Finanțe Publice protestează împotriva Legii Salarizării a ministrului interimar Pîslaru. Sindicaliștii avertizează cu greva generală

Zeci de sindicaliști din Finanțe Publice protestează, miercuri 15 iulie, împotriva legii salarizării, adoptate de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Angajații au venit cu pancarte, în fața sediului Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, pentru a-și cere drepturile.

Angajații solicită o grilă de salarizare diferită de cea care ar urma să intre în aplicare de la 1 ianuarie 2027. Aceștia subliniază că nu cer majorări salariale, ci salarii corecte. Dacă autoritățile nu răspund revendicărilor, liderii sindicali avertizează cu grevă generală, ceea ce ar însemna și înteruperea activității.

„În funcție de arhitectura acestei legi a salarizării, așa cum apare ea în Parlament, vom putea trece la etapa a doua a acestor proteste. Acum nu trebuie să afectăm activitatea Fiscului și relația contribuabil-ANAF.

În această a doua etapă, prin declanșarea unui conflict la nivel instituțional, nu mai garantăm aceste lucruri și dacă se va ajunge la întreruperea parțială a programului de lucru, atunci vor fi consecințe asupra bugetului consolidat al statului, lucru pe care oamenii sunt hotărâți să-l facă, deși nu le convine, dar noi ca organizație sindicală uzităm de orice mijloc pentru a soluționa niște cerințe rezonabile. Nu e vorba de niște măriri salariale, ci de niște salarii corecte. Despre legea salarizării este o secretomanie totală”, a declarat Nicolae Liviu Toader – lider sindicat SindFisc.

Liderii sindicali acuză că nu au fost consultați în privința legii salarizării

Una dintre principalele nemulțumiri ale sindicaliștilor este faptul că nu a existat un dialog cu ministrul Muncii în ceea ce privește noua lege a salarizării. Totodată, liderii sindicatelor afirmă că pentru menținerea unui nivel de calitate în domeniu este nevoie de specialiști, care trebuie remunerați pe măsură.

„Ne-am arătat nemulțumirea față de proiectul legii salarizării care se vrea aprobat pe repede înainte, fără a avea loc consultări reale. Noi protestăm pentru că suntem încadrați greșit pentru compatibilitățile pe care le avem.

Am solicitat, în ultimii ani, să avem o grilă salarială distinctă față de cea din Administrația Publică, adică a celor din Finanțe, dacă se dorește păstrarea specialiștilor în cadrul Ministerului de Finanțe, atunci aceștia trebuie remunerați corect” a declarat Gabriela Apostol inspector superior în cadrul Finanțelor Publice Galați.

Care sunt cerințele sindicaliștilor din Finanțe Publice

* Instituirea unei grile salariale distincte în noua lege a salarizării, dedicată strict administrației fiscale, având în vedere caracterul specific – nu general – al activității finanțiștilor si includerea expresă a funcției de inspector antifrauda fiscală precum și a altor funcții specifice în grila dedicată. Concret, această cerință poate fi satisfăcută, prin atribuirea unor coeficienți superiori celor prevăzuți în grila generală, ținându-se cont de complexitatea, specificul și importanța socială a muncii finanțiștilor.
* Încadrarea DGRFP ca unități ANAF și nu ca unități teritoriale;
* Legiferarea statutului profesional al finanțiștilor;
* Recunoașterea specificului activității prin compensarea salarială a interdicțiilor, riscurilor profesionale și complexității muncii;
* Stimularea performanței profesionale și a aportului instituțional;
* Finanțarea adecvată a activității profesionale și asigurarea unor condiții de muncă decente.

Pîslaru merge înainte cu legea salarizării, în ciuda protestelor

Azi, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru a transmis, într-o postare pe Facebook, că a discutat cu reprezentanții mai multor organizații din Justiție despre viitoarea lege a salarizării bugetare din fonduri publice și modul în care va fi plătit personalul de specialitate din acest domeniu.

Deși legea salarizării, prezentată oficial în luna mai, a generat mai multe proteste, Dragoș Pîslaru a anunțat miercuri, 15 iulie că demersurile pentru implementarea acesteia continuă.

„Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale finalizează procesul de elaborare a proiectului noii Legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reformă asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, se arată în postare.

Cum a schimbat ministrul interimar, Dragoș Pîslaru, legea salarizării și grilele de salarii care au scos în stradă românii

Amintim că Gândul a scris, cum Legea Salarizării, un jalon din PNRR, a fost practic schimbată de ministrul interimar al Muncii Dragoș Pîslaru. Conform documentelor intrate în posesia Gândul, este vorba de grilele de salarizare. La articularea proiectului inițial de lege, aparatul ministrului Florin Manole a indicat coeficienții de calcul pentru salariile publice, într-o anexă.

Surpriza a venit  în momentul în care legea salarizării a devenit publică, iar coeficienții au fost schimbați. Prezentarea a fost făcută de ministrul demis Dragoș Pîslaru. Nu este clar, însă, dacă un guvern demis poate schimba anexele legilor. Așa au ajuns unii demnitari să aibă, în noua lege, salarii mai mari cu peste 2.000 de lei, față de proiectul de lege făcut de Manole. Mai multe detalii AICI.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Curtea Constituțională amână din nou sesizarea lui Sorin Grindeanu pe Ordonanța SAFE. Ce reclamase liderul PSD

Publicat

pe

Curtea Constituțională amână din nou sesizarea lui Sorin Grindeanu pe Ordonanța SAFE. Ce reclamase liderul PSD

CCR a amânat până în septembrie sesizarea președintelui PSD privind Ordonanța de Urgență pentru programul SAFE, în care acesta semnalează că guvernul demis a încălcat Constituția prin adoptarea actului normativ, după ce a fost înlăturat prin moțiune de cenzură. Potrivit lui Sorin Grindeanu, Executivul s-ar fi substituit astfel Parlamentului, singura instituție care are rolul de a adopta legi, încălcându-se astfel atât echilibrul puterilor în stat, cât și principiul colaborării loiale între instituțiile publice.

Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 23 septembrie, o decizie în cazul sesizării făcută de președintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu. Este pentru a doua oară când judecătorii de la CCR amână dezbaterile în acest caz.

 Loading …

Curtea Constituțională ar fi trebuit să reia discuțiile pe sesizarea depusă de Sorin Grindeanu în legătură cu ordonanța de urgență privind programul SAFE, respectiv OUG 38/2026. . Judecătorii CCR amânaseră deja de două ori o decizie în acest caz, pe 10 iunie și pe 18 iunie, și urmau stabilească dacă Guvernul a încălcat Constituția când a adoptat actul normativ.

Problema ridicată de liderul PSD era legată de momentul în care Executivul a emis ordonanța. Concret, Sorin Grindeanu a semnalat o posibilă încălcare a Constituţiei prin faptul că Guvernul nu mai avea atribuții să emită ordonanţe de urgenţă după ce Parlamentul i-a retras sprijinul prin moțiune de cenzură și că ar fi trebuit să se limiteze la gestionarea treburilor curente. Potrivit liderului PSD, Guvernul s-ar fi substituit astfel Parlamentului, singura instituție care are rolul de a adopta legi, încălcând atât echilibrul dintre puterile statului, cât și principiul colaborării loiale între instituțiile publice.

„Conflictul juridic de natură constituţională este generat de două conduite neconstituţionale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea şi transmiterea spre publicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moţiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituţie, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competenţe de legiferare delegată”, se arată în sesizarea depusă la CCR.

Sorin Grindeanu critică și modul în care Guvernul a pregătit ordonanța. În sesizare se arată că proiectul ar fi fost modificat chiar în ziua în care Parlamentul urma să dezbată și să voteze moțiunea de cenzură, iar forma finală ar fi inclus 12 articole noi.

Conflict Parlament – Guvern

„Conflictul juridic de natură constituţională este generat de două conduite neconstituţionale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României:

  • adoptarea şi transmiterea spre publicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moţiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituţie, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competenţe de legiferare delegată;
  • reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluţii legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a şedinţelor plenului la Camera Deputaţilor şi, respectiv, la Senat – transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituţional şi prin nesocotirea, în acelaşi timp, a obligaţiei de loialitate constituţională faţă de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, se susţine în sesizare.

Guvernul a procedat la extinderea „substanţială” a Ordonanței SAFE

Conform acesteia, din analiza cronologiei procedurale şi din conţinutul actelor normative implicate, reiese că Guvernul a procedat la extinderea „substanţială” a proiectului iniţial al ordonanţei de urgenţă a Guvernului în dimineaţa zilei de 5 mai, ziua dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi, transmite Agerpres.

„Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaşte explicit că ‘Completările aduse în şedinţa de Guvern Ordonanţei de urgenţă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanţe de urgenţă pe perioada interimatului’.

Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează şi substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului şi afectând echilibrul constituţional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie”, apreciază preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ilie Bolojan a recunoscut că a încălcat Constituția

Ilie Bolojan a recunoscut, într-o conferință de presă, la filiala PNL Vrancea, că actualul Guvern nu are voie să emită ordonanțe, din moment ce a fost demis. Declarația vine la două zile după ce Grindeanu a sesizat la CCR ordonanța SAFE, adoptată de Bolojan, după moțiune.

„Acest guvern nu poate să dea ordonanțe, nu poate să facă anumite lucruri”, a declarat Bolojan.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 6 ore

Filmul crimei de la Deleni. Femeia acuzată că și-a ucis mama este absolventă de psihopedagogie și suferă de tulburare bipolară

Irina Chiriac, femeia acuzată că și-a ucis mama în februarie anul trecut, în localitatea Deleni din Iași, era absolventă a...

Actualitateacum 12 ore

Universitatea Craiova e mare favorită în returul cu campioana Belarusului

Victorioși în tur cu 4-1, oltenii nu pot rata calificarea în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Meciul cu cea...

Actualitateacum 19 ore

Nicușor Dan participă, la Kiev, la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est

Președintele Nicușor Dan se va afla miercuri la Kiev, unde participă la cea de-a cincea ediție a Summitului Ucraina –...

Actualitateacum o zi

Mesajul viral al unui tânăr care vrea să renunțe la Norvegia pentru Iași

Mesajul unui tânăr care susține că economisește 2.000 de euro pe lună muncind în Norvegia a devenit viral. Românul a...

Actualitateacum o zi

Blocaj la Ministerul Sănătății. Medicii de familie cer explicații pentru întârzierile din PNRR

Cabinete de medicină de familie din opt județe nu au primit ecografele promise prin PNRR și niciun cabinet nu a...

Actualitateacum 2 zile

„Trist și revoltător!” Fântâna Maria Tănase din Sectorul 4, vandalizată chiar înainte de redeschidere. Băluță: „Vor plăti fiecare șurub distrus”

Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile...

Actualitateacum 2 zile

Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”

Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro