Actualitate
Goana românilor după apartamente îi face să îşi vândă afacerile | Nationalul.ro
Şantierele pe care se construiesc locuinţe au explodat anul trecut, marcând o creştere record de aproape 68% faţă de 2016. Evoluţia a venit în contextul în care întregul sector al construcţiilor a scăzut cu 7%, pe fondul diminuării drastice a activităţilor din sectorul comercial şi cel al investiţiilor publice. Dacă anul trecut în România s-au construit peste 53.000 de locuinţe, cu doar 2% mai multe decât în 2016, volumul uriaş de lucrări începute în 2017 ar trebui să crească substanţial numărul locuinţelor ce urmează a fi livrate în acest an.
În acest context, acţionarii unei serii de producători de materiale pentru construcţii, în special cei care depind de sectorul rezidenţial, au identificat momentul optim pentru a-şi vinde afacerile pe care le-au susţinut din greu în timpul crizei. Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR), consideră că tranzacţiile din ultima perioadă au fost stimulate de poziţia strategică pe care aceşti producători au ajuns să o ocupe la nivel european.
„Desigur nu poate fi omis nici factorul rată a profitului, mai ales când se profilează o perioadă de creştere. În cazul României, sectorul rezidenţial este unul important, dar dacă privim cifrele de afaceri din diferite sectoare ale construcţiilor vedem că marile zone sunt cele ale infrastructurii de transport şi eventual ale infrastructurii edilitare, adică zonele pe care presează şi Europa să le demarăm cât mai repede“, a declarat pentru Capital preşedintele APMCR.
El anticipează că piaţa va atrage, în continuare, jucători specializaţi şi fonduri de investiţii, tendinţă ce arată un semn de maturitate. Noii investitori vin cu bani şi cunoştinţe, plus că au capacitatea de a integra fabricile româneşti într-un circuit economic global, consideră Georgescu.
Noi lideri în zidărie
Piaţa materialelor de zidărie, evaluată la peste 280 mil. euro, a generat cele mai interesante tranzacţii din ultima jumătate de an. Producătorul german Xella International, numărul cinci pe segmentul producţiei de BCA, a cumpărat grupul Macon, lider pe aceast sector, şi ajuns să controleze aproape o treime din piaţă. Această mişcare a reprezentat ieşirea fondurilor poloneze de investiţii Enterprise Investors de pe piaţa locală a materialelor de construcţii. Investitorii polonezi mai deţin în România doar retailerul de jucării Noriel, cumpărat în 2016.
Compania Macon administrează patru puncte de producţie la Deva, Oradea, Târgu-Jiu şi Vadu Crişului, dar din grup mai fac parte şi Simcor Var, Simbeton şi Simterac. Împreună, grupul are un număr mediu de 815 angajaţi şi afaceri anuale de circa 33 mil. euro. La rândul său, Xella a inaugurat în anul 2010, la Ploieşti, o unitate de producţie de blocuri de zidărie tip BCA, în urma unei investiţii greenfield de 32 mil. euro. În urma acestei achiziţii, nemţii au în România opt fabrici.
O altă mutare strategică pe acelaşi sector a fost aprobată săptămâna trecută de Consiliul Concurenţei, care a autorizat Dedeman şi PIF Industrial, firme controlate de antreprenorii băcăuani Dragoş şi Adrian Pavăl, să devină acţionari majoritari ai producătorului de cărămidă Cemacon. Tranzacţia a scos din piaţă fondul finlandez de investiţii KJK, care şi-a vândut pachetul de 27,9% de acţiuni pentru circa 2,2 mil. euro, şi fondul SSIF Brk Financial Group, care şi-a vândut integral pachetul de 14,6% de acţiuni deţinut în cadrul Cemacon la un preţ de 1,14 mil. euro. „Achiziţia s-a realizat prin tranzacţii transparente pe bursă. E un semn pozitiv de implicare a capitalului local în acest moment“, susţine Claudiu Georgescu.
Tranzacţie blocată
Sectorul materialelor de zidărie a consemnat şi o premieră. Consiliul Concurenţei a blocat pentru prima dată în istorie o tranzacţie majoră. Austriecii de la Wienerberger, liderii producţiei de blocuri ceramice din România, au intenţionat să achiziţioneze compania Brikston din Iaşi, numărul cinci pe aceast sector, ceea ce le-ar fi adus o cotă de piaţă de circa 40%. După ce Consiliul Concurenţei a ajuns la concluzia că tranzacţia ar putea crea un gigant care ar domina piaţa de cărămizi şi ar dicta preţurile, Wienerberger a anunţat că îşi retrage oferta de achiziţie.
„Ţinta noastră este să ne întărim platformele industriale şi să accelerăm creşterea. Prin urmare ne concentrăm pe extinderea structurii noastre prin proiecte cu creştere organică. În acelaşi timp, nu exclud posibilitatea viitoare de a ne lărgi portofoliul local prin diversificarea cu alte materiale de construcţii“, a declarat Heimo Scheuch, CEO-ul Wienerberger. Anul trecut, producătorul a generat venituri de peste 76 mil. euro cu cele şase fabrici ale sale din România.
Dacă austriecii vor găsi o soluţie de extindere, nu la fel de uşor va fi pentru fondul asiatic ADM Capital, care vrea să vândă afacerea Brikston. „Dacă exitul ADM Capital se va face, sunt o mulţime de soluţii începând de la vânzarea către un producător specializat mai mare şi terminând cu scoaterea pachetelor de acţiuni pe bursă. Este o decizie a investitorului“, explică Georgescu.
O altă tranzacţie aşteptată pe piaţa de materiale de zidărie este vânzarea producătorului de prefabricate Somaco. Compania a fost cumpărat în 2008 de fondul suedez de investiţii Oresa Ventures pentru 32,5 mil. euro, iar acum investitorul este într-o perioadă propice exitului.
Investitori strategici
Drumul ieşirilor de pe piaţa vopselelor şi tencuielilor decorative a fost deschis anul trecut de fondul de investiţii Axxess Capital, care a părăsit sectorul construcţiilor prin vânzarea Deutek americanilor de la PPG Industries contra unei sume estimată la 40-50 mil. euro. Prin această tranzacţie, Deutek a intrat în portofoliul celui mai mare producător de vopsele şi tencuieli din lume, cu vânzări de 14,8 mld. dolari. Practic, de la un fond de investiţii cu o strategie clară în privinţa ciclurilor de exit, producătorul român a ajuns pe mâna unui investitor puternic specializat.
Mai recent, concurenţii direcţi ai PPG, olandezii de la AkzoNobel, şi-au făcut simţită prezenţa în România prin achiziţia producătorului Fabryo de la fondul suedez Oresa Ventures, tranzacţie estimată la 50 mil. euro. Olandezii au intrat în posesia a două fabrici şi şase centre de distribuţie de vopsele decorative, adezivi şi mortar, inclusiv una dintre cele mai mari unităţi de producţie din regiune, cu posibilitate de extindere viitoare. Afacerile de anul trecut au plasat AkzoNobel pe locul trei în topul marilor producători de vopsele, după PPG şi Sherwin-Williams, însă achiziţia Fabryo i-a adus titlul de lider al pieţei româneşti de vopsele decorative.
La rândul său, antreprenorul român Ion Florescu pregăteşte vânzarea Policolor, pentru a se orienta spre piaţa imobiliară românească. Planul său este să iasă din firmă abia după mutarea producţiei din zona Theodor Pallady a Bucureştiului în cartierul Militari. Din 2020 va începe prospectarea pieţei pentru potenţiali cumpărători. „Ne vom adresa, în principal, producătorilor de vopsele din lume. Va fi fie un «exit» din firmă, fie unul din divizii (chimie, răşini şi vopsele)“, a explicat antreprenorul într-un interviu acordat revistei Capital la începutul acestui an. Toţi aceşti investitori se bat pe o piaţă a vopselelor evaluată la 160 mil. euro.
Partea goală
Dacă investitorii care şi-au vândut afacerile cu materiale de construcţii au sesizat oportunitatea momentului, caracterizat de trei ani în care gradul de accesibilitate al locuinţelor a urcat la cote maxime, cumpărătorii acestor afaceri s-ar putea confrunta, de acum încolo, cu o perioadă mai puţin prielnică pieţei.
Inflaţia galopantă din prima jumătate a acestui an a dus dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni peste pragul de 3%, cu mult mai repede decât anticipau analiştii financiari, iar preţul locuinţelor se apropie periculos de pragul de alertă al Uniunii Europene. Deocamdată, investiţia într-o locuinţă rămâne rentabilă, dar perspectiva de continuare a scumpirii creditelor şi a locuinţelor reduce tot mai mult din randamente. Cu alte cuvinte, o diminuare a numărului de cumpărători de locuinţe, adică o scădere a cererii, ar putea atrage după sine o reacţie de oprire a expansiunii din partea dezvoltatorilor de locuinţe, adică o scădere a necesarului de materiale de construcţii.
Indiferent de evoluţiile viitoare ale sectorului rezidenţial, cert este că investitorii care au achiziţionat producători din România sunt atenţi la randamentele pe termen lung, profilul lor fiind diferit de cel al foştilor acţionari.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
Actualitate
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.
Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.
Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro
Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist.
Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.
Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.
Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate
Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.
Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.
Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.
Actualitate
Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev explică pentru „Adevărul” ce forțe politice au șanse să intre în Parlament, modul în care s-a desfășurat campania electorală și mai ales ce promite fostul președinte Rumen Radev, marele favorit pentru a prelua funcția de premier.
Rumen Radev. FOTO: Inquam Photos
După mai mulți ani marcați de instabilitate politică cronică și guverne efemere, bulgarii sunt chemați duminică din nou la urne pentru a-și alege Parlamentul și implicit un nou Guvern.
Cu principala șansă în aceste alegeri pleacă președintele demisionar al țării, Rumen Radev, aflat în fruntea unei alianțe de trei partide, numită „Bulgaria Progresistă”. Potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Analiză și Marketing, formațiunea lui Radev se află pe primul loc, cu 32,1% din intențiile de vot în rândul alegătorilor deciși. Acest rezultat s-ar traduce în aproximativ 90 de mandate în viitoarea Adunare Națională, scrie publicația bulgară Novinite.
Pe locul al doilea se situează partidul GERB, cu 19,4%, deci circa 55 de mandate, urmat de alianța „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică” (PP-DB), cotată la 12% și aproximativ 34 de deputați. În continuare, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) ar obține 11,2% și circa 31 de mandate, în timp ce partidul Renașterea este estimat la 7% și 20 de deputați. Partidul Socialist Bulgar (BSP) ar depăși la limită pragul electoral, cu 4,2% și aproximativ 10 mandate. Mai multe formațiuni rămân sub pragul de intrare în parlament, inclusiv „Moralitate, Unitate, Onoare” (MECH), „Siyanie”, „Măreție” și „Bulgaria Albastră”.
Jurnalistul Vladimir Mitev explică în detaliu această distribuție a forțelor politice.
„Cred că, în mod cert, vor intra în Parlament cinci formațiuni politice. În primul rând, coaliția Bulgaria Progresistă, asociată cu președintele Rumen Radev, care este creditată cu peste 30% din voturi. Apoi, GERB-SDS, formațiunea condusă de Boiko Borisov, afiliată Partidului Popular European, cu un scor estimat între 18 și 20%. Pe locul următor ar fi alianța Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată, o formațiune reformistă, anticorupție, cu aproximativ 11–12%. Mai este și DPS – partidul susținut în mod tradițional de minoritatea turcă, dar care este perceput și ca un partid oligarhic, avându-l ca figură centrală pe Delian Peevski. Al cincilea partid este, cel mai probabil, Renaștere, o formațiune suveranistă. Nu este foarte clar dacă Partidul Socialist Bulgar va trece pragul electoral. Unele sondaje îl dau peste 4%, altele sub. În general, ceea ce se observă este că Rumen Radev reușește să absoarbă o parte din electoratul populist sau suveranist, care anterior era distribuit între mai multe partide”, a explicat Mitev.
Economie pro-business, luptă anticorupție și „pragmatism energetic”
Popularitatea mișcării politice grupate în jurul lui Radev se bazează pe o strategie inteligentă și pe mesaje bine calibrate. În loc să lanseze atacuri frontale și zgomotoase, fostul președinte preferă o abordare subtilă, axată pe soluții și reforme economice. Programul politic propus vizează în mod direct destructurarea rețelelor oligarhice. Aceasta este o temă extrem de populară în rândul populației bulgare, o societate obosită de scandaluri de corupție.
Cu toate acestea, pe plan extern, poziția noii coaliții ridică unele semne de întrebare în cancelariile occidentale și la Bruxelles. Anumite mesaje despre resursele energetice rusești sugerează o politică externă cu accente proprii, mai nuanțate.
Aderarea Bulgariei la zona euro nu a dus la dublarea prețurilor, iar inflația este la un minim istoric
„De altfel, Bulgaria Progresistă este, în acest moment, o coaliție de partide existente, deoarece Radev nu a avut timpul necesar să-și înregistreze un partid propriu. Este de așteptat ca pe viitor să facă acest pas. Programul lui Radev este centrat pe lupta împotriva oligarhiei, deși fără a numi explicit ținte. Totuși, se poate deduce că Delian Peevski este una dintre figurile vizate. În același timp, programul este pro-business și nu propune creșteri de taxe, ci mai degrabă un model în care statul sprijină mediul de afaceri, inclusiv în zona IT și financiară. În politica externă, discursul este mai nuanțat. Există semnale de „pragmatism energetic”, care pot fi interpretate ca o deschidere mai mare față de resursele energetice din Rusia, în contrast cu linia europeană de reducere a dependenței”, subliniază Vladimir Mitev
O campanie electorală atipică
Campania electorală nu a fost lipsită de incidente. Poliţiştii au confiscat peste un milion de euro şi au reţinut zeci de persoane. Oamenii legii vorbesc despre rețele organizate, care plătesc alegătorii cu aproximativ 50 de euro pentru un vot la comandă. Premierul interimar avertizează că în circulaţie ar fi şi cantităţi uriaşe de bancnote false, folosite în acelaşi scop. Într-o altă operațiune, Ministerul de Interne a descoperit aproape 15.000 de euro și o listă de nume. Au fost verificate persoane din mediul infracțional, dar şi lideri cunoscuţi ca având influență asupra procesului electoral, precum și proprietari de firme, cu scopul de a preveni votul corporativ.
„Campania, în ansamblu, este una relativ lipsită de confruntări directe. Fiecare partid pare să vorbească mai degrabă cu propriul electorat, decât să încerce să convingă alegătorii altora. În ceea ce privește cumpărarea voturilor, autoritățile par să fi intensificat controalele. Ministerul de Interne a desfășurat operațiuni în mai multe orașe – Ruse, Veliko Târnovo, Sliven, Lom, Kiustendil – și s-a anunțat confiscarea unor sume importante de bani, în jur de un milion de euro, suspectate că ar fi destinate cumpărării de voturi. Există un accent mai mare pe anumite comunități vulnerabile, inclusiv minorități, unde influența DPS a fost tradițional puternică. În același timp, autoritățile au respins acuzațiile de acțiuni selective, afirmând că toate partidele sunt vizate în mod egal”, a explicat jurnalistul bulgar.
Rumen Radev ar putea prelua funcția de premier
În acest moment, ținând cont de proiecțiile făcute pe baza sondajelor de opinie, „Bulgaria Progresistă” ar putea fi polul în jurul căruia ar urma să se formeze o nouă majoritate politică.
„În privința scenariilor post-electorale, există foarte multă incertitudine. Unele sondaje sugerează că formațiunea asociată cu Radev ar putea obține peste 100 de mandate, aproape de majoritatea necesară pentru a guverna singură, dar aceste estimări variază. Cel mai probabil, dacă se va forma un guvern, acesta va presupune o alianță între prima forță politică și unul dintre partidele pro-europene din clasament. Există însă și scenarii în care nu se ajunge la o înțelegere și se ajunge la alegeri anticipate. De asemenea, există ipoteza că Partidul Socialist Bulgar ar putea sprijini un guvern condus de Radev, dacă va intra în Parlament”, a afirmat Vladimir Mitev.
Alegerile parlamentare de duminică au o miză colosală pentru viitorul statului bulgar, dar și pentru echilibrul european. O Bulgaria stabilă, predictibilă și puternică din punct de vedere economic este absolut esențială pentru întreaga regiune a Balcanilor și a Mării Negre.
-
Actualitateacum 3 zileAr putea impune Iranul taxe de tranzit pentru Strâmtoarea Ormuz? Trump ar fi de acord cu o condiție
-
Actualitateacum 3 zileVacanțele de vară, incerte. Temeri privind creșterea prețului biletelor de avion și anularea unor zboruri
-
Actualitateacum 2 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 2 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum o ziTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum o ziCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu




