Actualitate
EXCLUSIV Tun imobiliar cu terenuri gratuite de la stat: Judeţul Brăila | Nationalul.ro
Revista Capital şi-a propus să prezinte săptămânal situaţia detaliată a judeţelor cu cei mai mulţi beneficiari ai legii 15/2003. Astăzi reflectorul este pe judeţul Brăila. Analiza naţională o puteţi consulta AICI.
CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Călăraşi
CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Timiş
CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Vaslui
CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Arad
CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Bihor
CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Iaşi
CITIŢI AICI şi situaţia judeţului Ialomiţa
Peste 1,8% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care locuiesc în judeţul Brăila au beneficiat de teren gratuit de la stat pentru construirea unei locuinţe. Peste 1.400 de tineri s-au bucurat de acest privilegiu până la finalul anului trecut, număr care plasează Brăila pe locul opt în topul judeţelor cu cei mai mulţi beneficiari ai legii, după Călăraşi, Timiş, Vaslui, Arad, Bihor, Iaşi şi Ialomiţa, potrivit analizei realizate în exclusivitate de revista Capital.
Cele peste 46,8 de hectare de teren oferit gratuit sunt printre cele mai mari suprafeţe împărţite tinerilor dintre toate judeţele ţării. Loturile au fost împărţite aproape egal între localităţile din mediul urban şi cele din mediul rural. Tinerii de la oraş s-au ales cu 542 de loturi , în timp ce locuitorii din sate şi comune au primit 673 de terenuri. Până acum, doar 23 de primării din judeţ au acordat terenuri gratuite, conform datelor transmise revistei Capital de Prefectura judeţului Brăila.
Este bine de ştiut că beneficiarii nu sunt cazuri sociale, iar terenurile primite sunt scutite de plata impozitului. Multe primării condiţionează acordarea terenurilor de dovada unui depozit bancar de minim 5.000 de euro, bani necesari începerii construcţiei.
Dacă folosinţa gratuită a terenului nu era suficientă, după construcţia locuinţei, beneficiarii au posibilitatea să cumpere terenul la un preţ stabilit de un evaluator autorizat. În Brăila au fost cumpărate doar 17 dintre terenurile primite iniţial cu titlul de folosinţă gratuită. Tinerii care au devenit proprietarii terenurilor primite gratuit au plătit pentru acestea circa 182.000 lei, adică un preţ modic de circa 28 lei/mp sau echivalentul a 6 euro/mp. Intrigant este că sunt judeţe, precum Iaşi sau Buzău, în care s-au vândut zeci de terenuri cu preţuri de sub un euro pe metru pătrat. Intraţi în posesia unor asemenea comori, tinerii ajutaţi de stat reuşesc, de multe ori, să facă bani frumoşi din vânzarea proprietăţilor acestuia.
Solicitanţii acestor gratuităţi au dat şi dovadă de neseriozitate. Până la finalul anului trecut, aproape un sfert dintre loturile împărţite de primăriile din Brăila tinerilor au fost returnate, deoarece beneficiarii nu au fost în stare să înceapă construcţia în decurs de un an, după cum specifică legea 15/2003.
Doar în ultimii doi ani, autorităţile locale din acest judeţ au înregistrat de aproape trei ori mai multe cereri faţă de numărul terenurilor acordate. În 2016 şi 2017 au beneficiat de teren gratuit 80 de tineri şi au solicitat un astfel de beneficiu 221 de persoane.
Actualitate
Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.
Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș
Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.
În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.
Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.
Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.
Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.
„Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.
Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.
În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.
Actualitate
Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a crescut comparativ cu anul 2025, condițiile de acordare sunt cele din anii trecuți.
Pensionarii așteaptă de luni bune biletele în stațiunile balneare FOTO credit: Hotel Palace Govora
Prima serie de bilete de tratament, îndelung așteptată de pensionarii și asigurații din toată țara, a fost repartizată în teritoriu. Biletele sunt puține, iar plecarea are loc în doar câteva zile.
Casei Județene de Pensii Olt i-au fost repartizate 33 de bilete de tratament, care au și fost puse în vânzare marți, 21 aprilie 2026.
Cei interesați de aceste prime bilete de tratament repartizate în 2026 trebuie să fie dispuși să plece destul de repede, pentru că data de prezentare în stațiune este în perioada 27-29 aprilie 2026.
„Biletele de tratament repartizate în această serie sunt în bazele de tratament din unitățile hoteliere ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și recuperare a capacității de muncă – S.C. TBRCM S.A .”, au precizat reprezentanții CJP Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.
Cele 33 de bilete sunt repartizate pe stațiuni astfel: 12 bilete în stațiunea Bala; 8 bilete în stațiunea Olănești; 6 bilete în stațiunea Amara; 4 bilete în stațiunea Buziaș; 3 bilete în stațiunea Pucioasa.
„Aceste bilete se vor distribui prin solicitare directă a persoanelor care au cereri depuse și se prezintă la sediul instituției noastre”, a mai anunțat CJP Olt.
Cine poate solicita bilete de tratament prin Casa de Pensii și cât achită
Durata sejurului în stațiunile balneoclimaterice a rămas și în 2026 de 16 zile, dintre care în 12 se acordă și tratament balnear.
Solicitările au început să sosească la CJP Olt încă din primele zile lucrătoare din ianuarie, fiind destul de neobișnuit ca prima serie de bilete să ajungă la beneficiari atât de târziu (în 2025, biletele din prima serie au fost repartizate în februarie). S-au adunat până în prezent aproximativ 1.550 de cereri venite de la pensionarii și, respectiv, asigurații în sistemul public de pensii.
Cine beneficiază de bilete de tratament
De aceste bilete de tratament pot beneficia:
– pensionarii sistemului public de pensii;
– asigurații sistemului public de pensii;
– beneficiarii prevederilor unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;
– soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii care nu este asigurat/pensionar al sistemului public de pensii;
– asigurat al sistemului de asigurare la accidente de munca și boli profesionale.
Condiția care se impune tuturor solicitanților din categoriile mai sus amintite este să dovedească existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear.
Cât se plătește pentru biletele de tratament
În cazul pensionarilor, contribuția individuala este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, dar nu mai mult decât costul integral al biletului (costul integral este între 3.480 lei și 3.688 de lei, cazarea făcându-se în hoteluri de doua și trei stele).
În cazul asiguraților, contribuția este de 50% din valoarea biletului, daca veniturile brute lunare sunt mai mici decât câștigul salarial mediu brut (care în 2026 este 9.192 lei), în caz contrar biletul fiind achitat integral.
În 2025, costul integral al biletului în structurile TMRCB S.A. s-a situat între 3.156 lei și 3.348 lei.
La nivelul întregii țări, pentru 2026 au fost aprobate 114.000 bilete de tratament care vor fi acordate potrivit criteriilor care se aprobă anual. În fiecare an, primele serii au un număr mai mic de bilete repartizate în teritoriu, fiind disponibile sejururi în structurile TMRCB S.A.. Ulterior organizării licitațiilor, în listă apar și structuri de cazare aparținând operatorilor privați. În acest an, cel mai probabil primele bilete de tratament în structurile private vor fi disponibile începând din vară.
Actualitate
Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de aleşi, renunţarea la subvenţiile partidelor şi alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi.
George Simion, liderul AUR FOTO: Profimedia
”Să nu vă îndoiţi de noi. Trei lucruri. Trei lucruri le vrem de la aceşti domni care au dus România acolo unde este în hău, în prăpastii. Cum au votat românii, 300 de parlamentari. Renunţarea la subvenţiile pentru partidele politice. Alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Sunt proiecte de lege şi se pot adopta”, a spus George Simion într-un mesaj video pe Facebook.
Preşedintele AUR a precizat că nu vor purta negocieri pe sub masă.
”Nu vom face decât să ne respectăm alegătorii şi să acţionăm în direcţia punerii pe roate a economiei care a fost distrusă de către ei. Dacă vor accepta, ori unii ori alţii, ca aceste trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva”, a mai spus Simion.
PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.
Ilie Bolojan a declarat, în urma ședinței extinse a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, că formațiunea pe care o conduce a mandatat conducerea partidului și pe premier să asigure stabilitatea guvernamentală în contextul crizei politice actuale și să facă demersurile necesare pentru menținerea unei majorități funcționale în Parlament.
Premierul a precizat că în perioada următoare vor fi inițiate discuții cu partidele care susțin actualul Executiv, în vederea clarificării unei eventuale formule de guvernare minoritară.
-
Actualitateacum 3 zilePlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 2 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum o ziKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum o ziTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 3 zileUn tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Actualitateacum 2 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice
-
Actualitateacum 2 zileCiolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”




