Christa Moldovan, ghid al bisericii monument din Mediaș, a dezvăluit pentru „Adevărul” povestea comunității orașului medieval și a vorbit deportările etnicilor germani în URSS, plecarea masivă a sașilor în Germania și legătura pe care au păstrat-o cu locurile natale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mediaș, un oraș cu aproape 40.000 de locuitori din județul Sibiu, a devenit, de la începutul secolului XX, un centru important al industriei gazului metan. Turiștii îl caută însă mai ales pentru centrul său istoric, cu piețe conturate de clădiri săsești, turnuri, bastioane și ziduri de apărare înalte de peste șapte metri.

Moștenirea sașilor din Mediaș

Municipiul se află la jumătatea distanței de aproximativ 80 de kilometri dintre Sibiu și Sighișoara, două dintre cele mai vizitate orașe din Transilvania. La fel ca ele, Mediașul a păstrat urmele uneia dintre cele mai importante comunități săsești din regiune.

Fosta cetate a sașilor de pe Târnava Mare, dezvoltată în Evul Mediu de coloniștii germani, își atrage oaspeții prin vestigiile din centrul istoric: zidurile și turnurile vechii fortificații, biserica fortificată și clădirile pitorești cu fațade colorate, ridicate în stilul arhitecturii tradiționale săsești.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cel mai cunoscut monument al Mediașului este ansamblul fortificat al Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta. Edificiul, ridicat în forma sa actuală în secolul al XV-lea, este decorat cu picturi murale gotice și dominat de Turnul Trompeților, faimos pentru înclinarea sa și pentru ceasul care indică fazele lunii. Potrivit tradiției locale, aici ar fi fost închis, în anul 1476, domnitorul Țării Românești Vlad Țepeș, după ce fusese luat prizonier din ordinul regelui Ungariei, Matia Corvinul.

Pentru comunitatea germană din Mediaș, biserica reprezintă de peste cinci secole centrul vieții spirituale. Lăcașul, aflat sub patronajul Sfintei Margareta de Antiohia, este una dintre cele mai importante biserici din Transilvania construite în stil gotic târziu. Biserica a devenit luterană în 1545, iar în 1572 Mediașul a găzduit sinodul la care Confesiunea de la Augsburg a fost adoptată oficial de comunitățile evanghelice săsești și maghiare.

Un alt nume important legat de istoria sașilor din Mediaș este Stephan Ludwig Roth. Născut în oraș în anul 1796, Roth a fost pastor luteran, umanist și reformator al învățământului. Din 1821 a predat la gimnaziul evanghelic din Mediaș, instituție care avea să îi poarte numele începând din anul 1919. Actuala clădire a liceului a fost ridicată între anii 1909 și 1912, în apropierea bisericii fortificate.

Christa Moldovan, ghidul bisericii monument

Christa Moldovan, ghid al Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș și lector al bisericii, a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre schimbările prin care a trecut comunitatea săsească de-a lungul timpului și în secolul XX, una dintre perioadele cele mai tulburătoare din istoria acesteia.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ea a amintit despre exproprierile de după Primul Război Mondial și despre deportarea etnicilor germani în Uniunea Sovietică, după Al Doilea Război Mondial. Și familia sa a trecut prin greutățile acelor ani: bunicul ei nu s-a mai întors din deportare, iar tatăl său, ridicat de acasă înainte de a împlini 17 ani, a petrecut aproape cinci ani la muncă forțată în URSS.

Christa Moldovan a vorbit și despre plecarea masivă a sașilor în Germania, în ultimele decenii ale regimului comunist și după 1990, dar și despre legătura pe care mulți dintre ei au păstrat-o cu locurile natale. Unii revin la Mediaș primăvara și pleacă toamna, fără să renunțe definitiv la viața din Germania.

În jurul Bisericii Evanghelice din oraș a rămas o comunitate de aproximativ 500 de sași, care are în grijă un patrimoniu valoros, dar dificil de întreținut.

Adevărul: Mediașul a fost un târg al sașilor, în care aceștia locuiau în majoritate, în Evul Mediu, adică până prin secolele al XV-lea și al XVI-lea?

Christa Moldovan: Da, aici locuiau numai sași. Mai târziu au venit români și maghiari, dar până în secolul al XVIII-lea numai sașii aveau drept de proprietate în interiorul zidurilor vechiului oraș. După 1800 au putut cumpăra case și ceilalți locuitori, români și maghiari.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mediașul a prosperat în Evul Mediu. De ce? Cu ce se ocupau oamenii de aici și ce privilegii aveau?

Aveau aceleași privilegii ca toți sașii. Când au ajuns aici, la chemarea regelui maghiar Géza al II-lea, au primit o bucată de teren: „Aici vă puteți întemeia localitatea. Cum vă organizați este treaba voastră, nu ne amestecăm”.

Aveau dreptul să își aleagă singuri preoții și judecătorii. Mai ales dreptul de a-ți alege preotul era foarte important în acea vreme, pentru că nu trebuia să îl accepți pe cel trimis de altcineva. Era un lucru mare.

Erau țărani liberi și meseriași. Nobili au existat foarte puțini printre noi, chiar și mai târziu. Comunitatea hotăra ce se întâmpla în localitatea respectivă.

Plăteau taxe către regalitate. În documente era stipulat câți bani trebuiau să dea la vistieria statului, așa cum plătim și noi acum impozite. De asemenea, un anumit număr de tineri trebuia să meargă în armata regală. Erau puțini, pentru că ceilalți trebuiau să rămână în localitățile lor și să apere acest teritoriu.

Din acest motiv au construit cetățile și bisericile fortificate. Dacă în fiecare localitate săsească exista o biserică fortificată, automat erau apărați și cei din spatele lor.

La început a fost biserica, apoi biserica fortificată: biserica, zidurile și turnurile. Acestea erau suficiente cât timp localitatea era un sat. Dacă devenea oraș, una dintre condiții era ca întregul oraș să fie înconjurat de ziduri și de turnuri de apărare. Pe la 1500, acest lucru era obligatoriu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La Mediaș se mai văd bucăți din vechile ziduri. Nu s-au păstrat toate, dar mai pot fi observate fragmente și turnuri care făceau parte din sistemul defensiv al orașului.

Cât au contat privilegiile, dar și modul lor de organizare și activitățile pe care le desfășurau la prosperitatea comunităților?

Sașii aveau terenuri în jurul orașului, cultivate mai ales cu viță-de-vie. De acolo veneau mulți bani. Zona din jurul Mediașului mai este numită și „Țara Vinului”. Se producea mult vin, care era trimis la export, atât cât se putea vorbi despre export în acea vreme.

Treptat, au început să se dezvolte și meșteșugurile. Oamenii cu aceeași meserie se adunau într-o breaslă, iar breslele aveau un rol foarte important în administrarea orașului. Desigur, plăteau și impozite către biserică.

Cu timpul, comunitatea săsească s-a împuținat față de cea a românilor din zonă… Cum a evoluat ea la începutul secolului XX?

Numărul românilor a crescut mai repede decât cel al sașilor, iar pe la 1900 populația era împărțită aproximativ în mod egal. Apoi a venit Primul Război Mondial. A fost o lovitură puternică pentru noi. Biserica avea bunuri și terenuri. Printre sași nu existau foarte mulți nobili și nici oameni care să dețină suprafețe foarte mari de pământ.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

După Primul Război Mondial trebuia făcută reforma agrară. Românii care luptaseră în război și nu aveau terenuri urmau să primească pământ. Dar de unde să fie luat acest pământ? Aproape jumătate din terenurile bisericilor noastre au fost expropriate.

Au fost luate, de exemplu, și pământuri de la grofii maghiari. Dar noi nu aveam grofi. Astfel, în cazul nostru, au fost luate terenurile bisericii.

Cum a afectat acest lucru comunitatea săsească?

Până la Primul Război Mondial, școlile erau întreținute din veniturile obținute de pe aceste terenuri. Toate școlile se aflau sub oblăduirea bisericii. Biserica plătea profesorii și învățătorii și construia școlile.

De exemplu, Liceul Roth este o instituție mai veche, dar actuala clădire a fost ridicată în anii 1911–1912. De obicei, școala se afla lângă biserică.

Preoții noștri, înainte de a deveni preoți, erau profesori. Mergeau la studii la Viena, în Germania sau în Polonia. Se întorceau acasă și mai întâi deveneau învățători sau profesori. Apoi, dintre profesori era ales preotul.

Sașii au fost primii care au recunoscut Unirea Transilvaniei cu România. Maghiarii au făcut-o puțin mai târziu.

După Al Doilea Război Mondial au urmat deportările și alte greutăți pentru comunitatea săsească. Cum s-a ajuns aici?

În primul rând, atunci când îi spui în mod repetat unui popor, de exemplu sașilor, că este mai bun decât ceilalți, ajungi să îl îndoctrinezi.

Trei orașe istorice din centrul României vor scăpa de traficul greu. Centurile din Blaj, Mediaș și Sighișoara, în șantier

Unii dintre sași, nu foarte mulți, s-au înrolat voluntar în Armata Germană. Ceilalți au fost încorporați în Armata Română. Însă, în 1943, a existat o înțelegere între Ribbentrop și Antonescu prin care sașii din Armata Română au trecut în Armata Germană. Nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu. Foarte mulți au ajuns în SS.

După terminarea războiului, am fost puși pe același plan cu Hitler. În ianuarie 1945, războiul încă nu se încheiase, dar rușii trecuseră deja pe aici. În octombrie 1944, întreaga Românie fusese cucerită.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din întreaga țară au fost ridicați aproximativ 75.000 de etnici germani și trimiși la muncă forțată în Uniunea Sovietică. Majoritatea au ajuns pe teritoriul actualei Ucraine.

În Donbas?

În Donbas au ajuns foarte mulți. Majoritatea au fost duși acolo.

Au ajuns și în Siberia? Sau era prea departe?

În Siberia erau trimiși cei care se revoltau sau făceau ceva considerat nepotrivit. Tot acolo mai ajungeau și prizonierii de război.

Cei mai mulți dintre ai noștri au fost trimiși în zona Donbasului, la muncă forțată, în special în minele de cărbune și pe șantiere. Condițiile erau foarte grele: era foamete, iar asistența medicală aproape că nu exista.

Se estimează că aproximativ un sfert dintre cei deportați au murit acolo. După trei ani, o parte dintre supraviețuitori au revenit prin două transporturi organizate de Crucea Roșie. Ceilalți au rămas cinci ani și abia apoi s-au întors acasă.

Ce s-a întâmplat când s-au întors acasă? Și-au mai găsit casele?

Da. Pot să vă povestesc cazul mamei mele, pentru că pe acesta îl cunosc sigur, din relatările bunicii, ale mamei și ale tatălui meu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Bunicul fusese în Armata Română. Rămăsese în Armata Română pentru că era deja puțin mai în vârstă, iar în Armata Germană erau luați numai cei considerați cei mai potriviți: nici prea tineri, nici prea bătrâni.

Bunica povestea că venise jandarmul din sat și îi spusese: „Stați liniștită, pentru că soțul dumneavoastră este în Armata Română. Nu o să îl ducă”.

După câteva zile, a primit o carte poștală pe care scria numai atât: „Mă duc și eu unde sunt ceilalți”. Nici nu au vrut să spună Rusia sau altceva. A scris doar: „Mă duc și eu unde s-au dus ceilalți”.

L-au dus în Rusia și nu au mai auzit de el. Apoi a venit vestea că murise „eroic pentru reconstrucția Uniunii Sovietice”.

În tot acest timp, bunica a rămas cu patru copii. Mama era cea mai mare și avea 17 ani, iar cel mai mic copil avea un an. Mai întâi le-au luat pământul, animalele din grajd, căruța, caii și vacile. Apoi au adus un colonist care să locuiască în casă, iar el era stăpân în curte, nu tu.

Colonist, adică o persoană venită din altă zonă a țării?

Unii erau veniți din alte zone. Mai erau și oameni din împrejurimi care nu aveau locuință sau care locuiau cu foarte multe persoane într-o singură casă. Li se spunea: „Nu mai stați acolo, mergeți și locuiți în casa sasului”.

În acte, casele le-au fost luate sașilor. Dar oamenii erau totuși oameni, iar familiilor li se permitea să rămână într-o cămăruță. Într-o cameră putea să locuiască întreaga familie, iar în celelalte stătea o altă familie sau chiar mai mulți străini.

Bunicul nu s-a mai întors acasă. Casa le-a fost restituită prin 1967. Am văzut actul casei și am întrebat-o pe bunica: „Aici scrie că locuința este din 1967. Dar voi v-ați construit casa în 1927”. Mi-a răspuns: „Atunci am primit-o înapoi”.

Treptat, lucrurile s-au mai normalizat, să spunem.

Cum au trecut părinții dumneavoastră prin anii de stalinism?

Bunica rămăsese acasă cu patru copii, fără pământ și fără nimic. Ce putea să facă?Mama, fiind cea mai mare, s-a dus servitoare. Banii pe care îi câștiga îi trimitea acasă, ca familia să aibă din ce trăi. Spunea: „Aici am mâncare, am unde să dorm, îmi mai dă doamna și câte o rochie. Trimiteți banii acasă”.

Unde a mers?

La Blaj.

A lucrat ca servitoare pentru o familie de români?

Da. Erau profesori. Avea grijă mai ales de copil, dar lucra și ca servitoare în casă. Făcea tot ce era nevoie, însă principala ei responsabilitate era copilul.

Blaj a fost un centru puternic al comunității greco-catolice. Cum au fost afectați oamenii de acolo de instaurarea comunismului?

Și acolo a fost o poveste nefericită. Familia aceea de români era greco-catolică. În 1948, Biserica Greco-Catolică a fost desființată. Tatăl doamnei fusese preot greco-catolic. Nu a vrut să treacă la ortodoxie și a fost trimis la închisoare. Soțul doamnei era profesor la o școală greco-catolică. A fost trimis ca învățător într-un sat izolat din munți și nu a mai putut pleca de acolo.

Până la urmă, soția lui a trecut la religia ortodoxă, iar soacra ei s-a supărat. Ea i-a răspuns: „Tatăl meu este în închisoare, soțul meu este acolo, sus, în munți. Ce mă fac cu acest copil mic dacă mă trimit și pe mine?”

Comuniștii erau atei. De ce credeți că îi obligau pe greco-catolici să treacă la ortodoxie?

Da, comuniștii erau atei. Dar considerau că, întrucât greco-catolicii se aflau mai ales în Ardeal, dacă ești român trebuie să fii ortodox.

Mai târziu, mama a auzit că se căutau fete care să lucreze la Cisnădie. Acolo existau fabrici de țesături, de covoare și de mătase. S-a dus și a lucrat acolo.Aceasta a fost povestea mamei.

Fortărețele uitate ale sașilor. Bisericile medievale pline de secrete care veghează satele Transilvaniei

Cu tatăl dumneavoastră ce s-a întâmplat după război?

Tata încă nu împlinise 17 ani când l-au luat de acasă, direct din curte. A fost ridicat în ianuarie și abia în luna mai a împlinit 17 ani. A stat în Rusia cinci ani fără trei săptămâni, din ianuarie 1945 până în decembrie 1949.

Practic, s-a întors printre ultimii?

Da, s-a întors printre ultimii. Fiind tânăr, acolo a făcut pneumonie. După aceea, l-au trimis să lucreze în agricultură. Când au văzut cât de bine se purta cu caii, l-au făcut birjar. Îmi povestea că aveau niște cai foarte frumoși acolo. Era tânăr, puțin isteț și învățase limba rusă.

În 1949, tata s-a întors acasă și a trebuit să meargă în armată. Pentru că fusese deportat la 17 ani, nu își făcuse stagiul militar în România.

După cinci ani petrecuți la muncă forțată, a mai fost trimis și în armată?

Da. Nu a fost trimis cu arma în spate, ci la muncă în construcții. A mai lucrat trei ani în construcții, în Orașul Stalin.

Adică la Brașov?

Da.

Mergând mai departe cronologic, în anii ’70 sașii au început să plece din România. Putem spune că au fost vânduți de regimul lui Ceaușescu?

Da. A existat o înțelegere între guvernul german și statul român. La fel cum a existat și o înțelegere între guvernul israelian și statul român.

Mai întâi au plecat evreii, prin anii ’50. Apoi au început să plece sașii și șvabii din Banat. Pentru fiecare persoană de etnie germană, statul român primea valută.

În plus, cel care dorea să plece trebuia să mai plătească și el?

Sumele oficiale ajungeau la București, la stat. Cât mai trebuia să plătească fiecare pe lângă acestea nu este scris nicăieri.

Din Mediaș au plecat foarte mulți sași după 1990?

Da. Existau deja foarte multe cereri de plecare, dar în fiecare an era aprobat numai un anumit număr. Nu mai știu exact câți.

În 1990, când s-au deschis granițele, toți au spus: „Acum să plecăm, până nu închid granițele din nou”. Nu aveau încredere și nu știau ce avea să urmeze.

Apoi s-au luat unii după alții. Nu vedeau decât Germania.

Dar Germania era diferită de ceea ce își imaginau?

Da. Multora le-a părut rău că au plecat. Unii s-au mai întors, dar puțini. Cei care revin definitiv sunt foarte puțini.

Cei care se întorc definitiv sunt în general pensionari?

Da, pentru că pensionarii au deja un venit asigurat și au din ce trăi.

Mai sunt și oameni mai tineri, care au spirit gospodăresc sau inițiativă antreprenorială. Chiar dacă nu au reușit să strângă singuri banii necesari în câțiva ani petrecuți în Germania, s-au asociat, de exemplu, cu o rudă care avea bani. Au venit aici, au deschis o firmă, iar ei au rămas să o conducă.

Cei mai mulți sunt însă oamenii care, după 1990, nu au mai fost obligați să predea casele statului. Și-au păstrat locuințele și vin aici mai ales după pensionare: ajung primăvara și pleacă toamna.

Nu prea au curaj să se întoarcă definitiv. Este vorba și despre asigurarea medicală. Sistemul de sănătate este totuși mai bun în Germania.

Am întâlnit doi vârstnici care mi-au spus că vin aici trei sau patru luni pe an. Mă întrebam de ce nu se întorc definitiv, dacă au casă și în Germania, și aici.

Nu renunță nici la cetățenia germană și nici la sistemul de sănătate din Germania.

Cât de numeroasă este comunitatea din jurul Bisericii evanghelice din Mediaș?

Avem aproximativ 600 de enoriași la biserică, dar în jur de 100 dintre ei sunt români sau maghiari. Sunt aproximativ 500 de sași.

De ce lucrări ar avea nevoie biserica? Va fi reabilitată?

Deocamdată, speranțele sunt mici. Interiorul este în regulă, dar exteriorul ar trebui refăcut. Este foarte greu, iar toate lucrările sunt foarte scumpe.

Trebuie făcut un proiect și trebuie obținute aprobări de la autoritățile care se ocupă de monumentele istorice. Apoi trebuie să lucrezi numai cu firme acreditate pentru intervenții asupra monumentelor.

Fiecare lucrare este foarte costisitoare, pentru că trebuie folosite anumite materiale și trebuie respectate foarte multe reguli. De aceea, este destul de dificil.

Un eventual guvern tehnocrat reprezintă, în opinia lui Eugen Tomac, o soluție de compromis după eșecul partidelor de a ajunge la un acord politic. Premierului desemnat a prezentat o parte dintre propunerile de miniștri pentru cabinetul pe care încearcă să-l formeze.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Propunerile pentru viitorul cabinet Eugen Tomac

Eugen Tomac a prezentat, la Antena 3, o parte dintre propunerile pentru viitorul Cabinet, anunțând că Sorin Costreie este nominalizarea pentru portofoliul Educației, în timp ce actualul ambasador al României la NATO, Dănuț Nicolaescu, ar urma să preia Ministerul Apărării.

Executivul ar urma să aibă trei vicepremieri, dintre care unul ar fi chiar ministrul Educației, iar ceilalți doi ar coordona domeniile economic și digital.

Pentru Ministerul Afacerilor Externe, Tomac îl propune pe Luca Niculescu, iar pentru portofoliile Economiei și Sănătății susține că sunt în analiză mai multe variante.

De asemenea, Teodor Dulceață este nominalizat pentru Ministerul Mediului, iar Vladimir Ionaș a acceptat propunerea de a conduce Ministerul Dezvoltării.

La Agricultură, premierul desemnat l-a indicat drept propunere pe rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor.

Întreba despre opțiunea pentru un guvern tehnocrat, în locul unuia politic, Tomac a explicat că aceasta a venit pe fondul eșecului partidelor de a ajunge la un acord.

Potrivit acestuia, președintele Nicușor Dan a încercat, fără succes, să obțină un consens politic:

„Nicușor Dan, în ultimele 30 de zile, a avut multe discuții cu partidele și a cerut o soluție rațională. Le-a cerut să nu ratăm banii din PNRR și să ne păstrăm direcția ca țară.”

În lipsa unei înțelegeri între partide, șeful statului a decis să meargă pe varianta tehnocrată, spune Eugen tomac.

„Faptul că partidele nu au reușit să-și depășească agenda politică și să găsească un consens necesar pentru a da României un guvern l-a determinat pe președinte să-mi acorde încrederea.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Principalele 5 probleme urgente ale României

Premierul desemnat a identificat și 5 probleme pe care le consideră urgente pentru români:

„Dacă ne uităm la sondaje, vedem o fotografie îngrijorătoare. Românii sunt îngrijorați de perspectiva locului de muncă, sunt nemulțumiți de corupție și de sistemul de sănătate, au pretenții foarte mari și justificate în ceea ce privește educația și își doresc venituri mult mai mari, pentru că avem foarte multe regiuni ale țării destul de abandonate, ca să folosesc un termen elegant”.

Priorități

În plan economic, premierul desemnat susține că prioritatea imediată este menținerea stabilității fiscale, excluzând majorarea impozitelor și taxelor.

Tomac afirmă că eventualele ajustări trebuie făcute țintit și fără a afecta echilibrul economic: acolo unde există marjă de corecție:

„Nu mai avem voie să creștem impozite și taxe. Acolo unde putem, ele trebuie corectate, pentru că există zone unde putem face asta fără a brusca stabilitatea fiscală a României. Riscul legat de ratingul de țară este uriaș. Avem nevoie de un buget realist, să ne menținem în ținta de deficit stabilită, de 6,2%. Doar respectând regulile putem avea mai mulți bani la buget, inclusiv pentru salarii și pensii. În caz contrar, riscăm să ajungem la mâna piețelor. Vom fi extrem de atenți să acționăm cu mult echilibru. Trebuie să oprim risipa banului public. Digitalizarea este esențială; ea va ajuta enorm ca statul să devină mai prietenos în relația cu mediul privat”.

Ce urmează dacă Guvernul Tomac nu trece de Parlament. Dominic Fritz a dezvăluit planul lui Nicușor Dan

Miza PNRR și promisiunea de „a lucra 7 zile din 7”

Una dintre principalele provocări pentru un eventual executiv condus de Eugen Tomac este deblocarea fondurilor europene și recuperarea întârzierilor din Planul Național de Redresare și Reziliență.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Premierul desemnat recunoaște dificultățile, dar spune că se bazează pe un consens minim între partide

„Sunt realist și nu m-as hazarda să vă spun că… dar eu cred că, prin angajamentul asumat de partide de a nu pierde banii din PNRR, dincolo de jocurile politice, vom găsi consensul necesar de a împinge lucrurile înainte. Vom munci 7 zile din 7, până în ultima clipă. Cred că avem șansa de a salva cât mai mulți bani”, spune Eugen Tomac.

Ce spune despre relația României cu Republica Moldova 

Premierul desemnat Eugen Tomac spune că relația României cu Republica Moldova va reprezenta o prioritate majoră în eventualul său mandat, mizând pe apropierea legislativă, cooperarea media și o viziune comună în educație.

„Eu nu am dorit să intru în politică; am fost invitat în 2008, la 27 de ani, să candidez și am obținut aproape 50% din voturile oferite de cetățenii români pentru a-i reprezenta în Parlamentul României. Legătura mea cu Republica Moldova a devenit din ce în ce mai puternică”.

Măsuri pentru apropierea București–Chișinău

Eugen Tomac propune o serie de măsuri  pentru consolidarea relației dintre cele două state, în special în zona mass-media și educației. Una dintre inițiative vizează crearea unui cadru legislativ comun care să permită accesul reciproc al instituțiilor media pe cele două piețe.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Inițiem dialogul cu Chișinăul pentru o legislație similară, astfel încât toate entitățile media din România să aibă acces pe piața din Republica Moldova și invers.  Astfel, putem ajuta în mod natural Republica Moldova în combaterea procesului de dezinformare și rusificare”,  a spus Tomac.

Premierul desemnat pledează pentru o apropiere și în sistemul educațional, inclusiv prin introducerea unei programe școlare comune:

„Nu văd de ce nu am avea o curriculă comună. România și Republica Moldova sunt două state independente care se respectă, dar pe teritoriul statelor noastre locuiește același popor. Trebuie să construim punți cât mai solide pentru generațiile viitoare”.

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat luni, 8 iunie, începerea lucrărilor de asfaltare pe primii kilometri ai lotului 3 Mircești–Pașcani, parte a Autostrăzii A7, cunoscută și drept Autostrada Moldovei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Autostrada Moldovei (A7): a început asfaltarea pe primii kilometri ai lotului 3 (Mircești – Pașcani)! Antreprenorul român (UMB Spedition) așterne stratul de bază pe primii 11 km din cei 28,09 km ai lotului 3”, a transmis Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.

Acesta a adăugat că, în paralel, se lucrează la terasamente, structuri, relocarea rețelelor de apă potabilă și montarea elementelor ITS (Intelligent Transport System).

Un ITS este o aplicație avansată care are ca scop furnizarea de servicii legate de diferite moduri de transport și de managementul traficului, permițând utilizatorilor să fie mai bine informați și să folosească rețelele de transport într-un mod mai sigur, mai coordonat și mai inteligent.

Directorul CNAIR precizează că antreprenorul s-a angajat să deschidă circulația și pe cei 28,09 km ai acestui lot din autostrada A7, până la finalul anului 2026.

„Practic, obiectivul nostru este ca anul acesta să putem circula pe 397 km de autostradă de la București la Pașcani:

• A3 (București–Ploiești): 62 km,

• A7 (Ploiești–Pașcani): 319 km,

• Varianta Ocolitoare (VO) Bacău: 16 km.”

Potrivit 130km.ro, lotul 3 Mircești – Pașcani face parte din secțiunea Bacău–Pașcani a Autostrăzii A7.

Această secțiune se află în execuție, are o lungime totală de 77,38 kilometri și este programată pentru deschidere în 2026.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Traseul este împărțit în trei loturi:

• Lotul 1, Săucești (Bacău) – Trifești Târg, are o lungime de 30,30 kilometri. Contractul a fost atribuit în decembrie 2022 asocierii SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, pentru suma de 1,63 miliarde de lei fără TVA, și a fost semnat în februarie 2023. Termenul de execuție este de 30 de luni.
• Lotul 2, Trifești – Gherăești, are o lungime de 18,99 kilometri. Constructorul desemnat este aceeași asociere formată din SA&PE Construct SRL, Spedition UMB SRL și Tehnostrade SRL. Valoarea contractului este de 1,28 miliarde de lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 30 de luni. Contractul a fost semnat în februarie 2023.
• Lotul 3, Mircești – Pașcani, se întinde pe 28,09 kilometri. Contractul, în valoare de 1,76 miliarde de lei fără TVA, a fost atribuit în decembrie 2022 aceleiași asocieri de constructori și semnat în februarie 2023. Durata de execuție prevăzută este de 30 de luni.