Actualitate
EXCLUSIV! Cine se află cu adevărat în spatele imperiului DIGI | Nationalul.ro
Povestea lui Zoltan Teszari (47 ani) ar putea deveni oricând un best-seller sau un scenariu de film american, care ar ajunge rapid numărul 1 în box-office. Pe scurt, subiectul ar fi următorul: un băiat modest, provenit dintr-o familie simplă reuşeşte să construiască un imperiu.
Aşa cum spuneam, ca şi în cazul altor miliardari români, cum ar fi Marius Vizer, viaţa lui Zoltan Teszari a început ca sportiv pasionat de judo. Din judocan ajunge om de afaceri specific anilor 90, adică bişniţar şi apoi miliardar. Sportul pare să-l fi educat temeinic, întrucât contrar firului logic al acţiunii, el nu începe să-şi împrăştie banii pemaşini scumpe şi femei, nu-şi cumpăra elicopter ca să zboare până în Capri pentru o porţie de paste cu trufe, nu-şi ridică palate cu turnuleţe şi sclipici şi nici măcar nu-şi înlocuieşte, în lumina reflectoarelor, lunar, iubitele fotomodel.
Nu, Zoltan Teszari provine din cu totul şi cu totul alt film. Discret până la paroxism, el este cel care şi-a dorit să fie profilat ca Miliardarul fără Chip. Nu vorbeşte cu presa, nu vorbeşte nici măcar cu proprii angajaţi, iar prietenilor apropiaţi nu le răspunde niciodată la telefon. „Noi îl sunăm şi el când vede sună înapoi. Dar sună când vrea el”, ne-a povestit unul dintre cei cu care Zoltan Teszari comunică relativ des.
„Nimeni de la Digi nu ştie cum să dea de Teszari. Maxim au acces la adresa sa de mail cei cu funcţii mai mari în televiziune, unde îi mai trimit diverseinformaţii. Dar am înţeles că nu ar răspunde. Cel puţin, nu direct”, ne-a mărturisit o veche angajată a Digi24.
Vreau să fac precizarea că pe parcursul documentării am intervievat mai multe surse, dar acestea ne-au rugat să le păstrăm anonimatul ţinând cont de faptul că Zoltan Teszari este foarte atent cu cine stă de vorbă, dar mai ales ce se vorbeşte despre el.
Blitzul este duşmanul său
Aparatul de fotografiat este duşmanul lui cel mai mare. Refuză să apară în fotografii. Se fereşte de blitz, chiar şi atunci când este în vacanţă cu familia. „Nu vrea să apară în nicio poză. Este mai degrabă pe principiul că amintirile îţi rămân în minte, nu în poze”, ne-a povestit un amic al lui Teszari.
Odată un fotograf ungur i-a făcut o poză în cadrul unei recepţii, dar Zoltan Teszari l-a observat şi nu l-a lăsat să plece până când nu s-a convins că acesta şterge fotografia. Informaţia a fost publicată de săptămânalul maghiar Magyar Narancs.
Și totuşi în anul 2002, „Speranţa anului” a venit să-şi ridice personal premiul cu ocazia Galelor Oskar Capital. De atunci, nimeni nu l-a mai surprins în prim plan. Doar paparazzi de la CanCan au reuşit să fure un cadru cu un Teszari înfofolit, vorbind la telefon, plimbându-se prin parc.
Și-a propus să cucerească lumea
RCS & RDS este gigantul de telecomunicaţii cu care miliardarul fără chip şi-a propus să cucerească lumea. A început în România în anul 1994, a continuat în Ungaria în anul 1998, iar în momentul de faţă compania este deja prezentă şi în Spania şi Italia, numărând în total peste 14 milioane de clienţi. Digi|RCS &RDS este astăzi numărul 3 în Europa şi nu se va opri aici.
„Îmi doresc să transform RCS în cel mai important grup de comunicaţii din România”, mărturisea Zoltan Teszari în anul 2002, pentru Revista Capital, cu ocazia lansării pe piaţa românească a primului clasament al celor mai bogaţi oameni de afaceri din România.
„Astăzi îşi doreşte ca RCS & RDS să devină cel mai important grup de comunicaţii din Europa, iar mâine îşi va dori din lume. Pentru că ăsta este Zoly”, a dezvăluit apăsat unul dintre apropiaţii miliardarului, cu care am discutat.
Aşa cum menţionam, niciunul dintre cei contactaţi nu au dorit să le fie publicate numele, însă le vom redamai jos poveştile referitoare la misteriosul Zoltan Teszari.
Cum a început totul?
Zoltan Teszari s-a născut pe 14 septembrie 1970 într-o familie modestă, de origine maghiară,la Oradea, judeţul Bihor şi a fost botezat după numele tatăului său, tot cu numele de Zoltan. Părinţii săi erau muncitori, tatăl un mecanic priceput, iar mama, Ildiko, extrem de abilă în ştiinţa cifrelor. Locuiau într-o casă discretă, dar îngrijită, la care nu au renunţat nici astăzi.
De altfel, după Revoluţie, în anul 1991, părinţii miliardarului au pus bazele firmei Teszari SRL, un service auto care a rezistat foarte bine pe piaţă. Astăzi compania poartă alt nume, Autocenter SRL şi în ciuda prestigiului de care se bucură, din anul 2012 a funcţionat pe pierdere, cu excepţia anului 2015, când a înregistrat un profit net de 107.013 lei.
Potrivit poveştilor apropiaţilor cu care am vorbit, Zoltan Teszari nu excela la învăţătură, dar “îi mergea mintea brici” şi era un foarte bun sportiv. “Asta a fost şansa lui”, adaugă unul dintre cei care l-au cunoscut de mic.
După absolvirea liceului, tânărul Zoltan de doar 18 ani, a fost “invitat” la Bucureşti pentru a se antrena cu echipa CS Dinamo. Junior de mare perspectivă în judo, tânărul orădean visa la acea vreme să ajungă sergent major şi să rămână angajat în Armată sau Interne. Dar viaţa sau alţii aveau alte planuri cu el.
Slăbuţ, discret şi la locul lui, Zoltan nu ieşea deloc în evidenţă prin extravaganţe. Vorbea puţin, era calculat şi niciodată nu ameninţa pe nimeni cu bătaia, deşi era printre cei mai buni judokani. O spune chiar şi unul dintre foştii lui colegi de la Dinamo, Dragoş Bolbose, într-un interviu pentru Libertatea.
În toamna anului 1989, a reuşit să câştige chiar titlul de vicecampion european la un concurs ţinut în Atena. “S-a supărat, l-a marcat. Voia să fie campion”, mi-a mărturisit unul din prietenii lui.
Din aceea perioadă s-a consolidat şi relaţia sa cu Marius Vizer, un om de afaceri român stabilit în Austria, extrem de cunoscut pentru faptul că este unul din apropiaţii lui Vladimir Putin, actual preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo. Relaţia lui Zoltan Teszari cu Marius Vizer a rămas până în zilele noastre una extrem de trainică.
La fel ca toţi sportivii care ieşeau din ţară la turnee, Zoli se întorcea şi el cu bunuri la care românii visau, dar la care nu aveau acces pe vremea aceea: cafea, ţigări, whisky sau haine. Cumpăra ieftin, vindea scump. Și aşa tânărul modest din Oradea începuse să capete aripi şi bani. Apoi brusc şi-a dorit să le arate tuturor că a devenit puternic. A fost singurul moment din viaţa lui, în care a dorit să epateze. Din ce a câştigat, şi-a cumpărat o maşină, un Audi 80 de culoare roşie, pe care a ţinut să o arate colegilor de la Dinamo. “Cred că a făcut-o pentru că nu a devenit campion atunci, ci doar vicecampion european. Și maşina aia parcă voia să ţină locul medaliei”, spune unul dintre cei care l-a cunoscut bine pe Zoltan.
Zilele Revoluţiei din 1989 l-au prins pe Teszari la Braşov. Se afla în cantonament sportiv la Poiana Braşov şi coborâse în oraş să-l viziteze pe Ioan Bendei (61 de ani), cel care mai târziu avea să-i devină partener de afaceri, mai exact acţionar şi administrator al RCS & RDS. Cum au ajuns cei doi prieteni, rămâne încă o enigmă. Înainte de 1989, Bendei ar fi lucrat la o firmă de camioane, având studii medii, conform unei anchete publicate de portalul Hotnews.
Cert este că documentele obţinute de jurnaliştii Hotnews au arătat că Zoltan Teszari era membru al “Asociatiei 23 decembrie 1989 Metrou Bucuresti” şi că a primit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române” în timpul lui Emil Constantinescu, când lotul revoluţionarilor s-a mărit cu câteva mii de noi certificate.
Numele lui Teszari apare la poziţia 15502 în Anexă la Decretul 37/2000 prin care au fost acordate câteva noi mii de tiluri de Erou Martir şi Luptător, publicată la data de 7 martie 2000 în Monitorul Oficial.
Odată cu el au primit titlul de revoluţionari şi cei care au fost implicaţi în ceea ce avea să devină mai târziu RCS & RDS. Este vorba despre Ioan Bendei, Gheorghe Maftei şi Traian Sirianu. În prezent, doar Bendei mai are un rol important în companie, ceilalţi doi luând alte drumuri. Maftei a închis practic televiziunea TVS Braşov, iar Sirianu şi-a vândut firma de cablu TVS Braşov către RCS & RDS şi a dezvoltat Slovakia Cable Company, în Slovacia, având o cifră de afaceri de peste 25 de milioane de euro anual.
Revenind la parcursul lui Teszari.
După Revoluţie, acesta s-a întors la Oradea, unde împreună cu unul dintre prietenii lui, Ludescher Csaba, a pus bazele unei afaceri care avea să-i aducă mai târziu capitalul necesar pentru prima cărămidă a imperiului RCS & RDS.
“Zoli a gândit totul foarte inteligent. L-a ales partener de business pe Csaba pentru că era nepotul episcopului Tempfli Jozsef şi astfel li s-a permis amplasarea tonetei în curtea Bisericii Romano-Catolice, o zonă foarte bună pentru acest tip de business”, povesteşte un apropiat al lui Teszari.
Se spune că banii cu care au pornit afacerea de îngheţată din curtea bisericii veneau chiar de la episcopul maghiar, dar oricum Teszari şi-a dovedit calităţile de mic întreprinzător şi firma Rubin & King a prosperat rapid. Numele ar proveni chiar de la poreclele celor doi întreprinzători, conform jurnalistului Adrian Criş de la Ebihoreanul.ro.
De la vândut îngheţată la cornet pe stradă, cei doi au ajuns să deţină cel mai mare distribuitor de prafuri concentrate şi cornete pentru îngheţată din întreaga Transilvanie. Cel care a creat acest avantaj a fost chiar Zoltan Teszari, care avea o relaţie deosebită cu Ungaria, conform mărturisirilor lui Csaba.
Cum a strâns ceva capital, miliardarul fără chip a început să investească în paralel într-o altă firmă, după o schemă care arăta că totuşi avea deja un plan bine pus la punct. Obiectul de activitate al acesteia era importul de cabluri şi componente electronice pe care le vindea televiziunii prin cablu, TVS din Braşov, patronată pe atunci de Alexandru Kiss. În acelaşi timp, s-a asociat şi în firma de televiziune prin cablu a braşoveanului Gheorghe Maftei, cel cu care a petrecut Revoluţia.
Anul de aur al lui Teszari a fost 1995. Atunci a creat RCS (Romanian Cable System), imediat după ce a preluat TVS de la colegii revoluţionari. Apoi a început o politică agresivă de absorbţie a multor televiziuni locale.
Trei ani mai târziu a investit în internet şi a creat Romania Data System (RDS). Astfel, folosindu-se de RCS, noua companie a început instalarea internetului în casele şi în firmele românilor. Calitatea lăsa de dorit la început, dar Zoltan a continuat să investească şi să ridice nivelul.
Strategia lui Teszari
Teszari a folosit o strategie extrem de inteligentă cu RCS, bazându-se pe ideea că multe lucruri mici fac un lucru mare. De altfel, i-ar fi fost greu orădeanului să înceapă cu o investiţie mare, la nivel naţional. Aşa că a luat-o de la bază, cu afacerile mici, locale. Aceeaşi strategie este încercată acum şi de Cozmin Guşă, care printr-un fond de investiţii încearcă să finanţeze publicaţiile mici. Deosebirea esenţială este că proiectul anunţat cu surle şi trâmbiţe încă din aprilie este la această oră doar pe hârtie, pentru că nu sunt banii necesari.
Am avut cândva trei anunțuri deschise în același timp, într-o dimineață în care cafeaua se răcise lângă laptop și browserul începuse să arate ca un sertar prea plin. Primul anunț cerea un site de prezentare în WordPress. Al doilea căuta un full stack developer pentru o platformă SaaS. Al treilea voia pe cineva care să lege o aplicație web de servicii AI, infrastructură cloud și sisteme de autentificare pentru clienți enterprise.
Toate păreau, la suprafață, din aceeași familie. Dezvoltare web, cod, interfețe, baze de date, deadline-uri și acele mici neînțelegeri dintre ce spune clientul că vrea și ce descoperă că îi trebuie după prima versiune. Dar diferența de bani era atât de mare încât, sinceră să fiu, nu mai păreau aceeași meserie.
Aici începe discuția adevărată despre cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web. Nu toate proiectele web au aceeași miză. Un site simplu poate fi util și bine făcut, dar rar va avea același buget ca o platformă care procesează plăți, protejează date medicale, scalează la sute de mii de utilizatori sau ține în picioare un produs SaaS folosit zilnic de companii.
Dezvoltarea web se plătește cel mai bine atunci când iese din zona de pagini frumoase și intră în zona de sisteme critice. Cu cât codul tău atinge mai direct banii, securitatea, datele, infrastructura sau productivitatea unei companii, cu atât crește valoarea muncii tale.
De ce unele nișe web sunt mult mai bine plătite
Când cineva întreabă cât câștigă un web developer, răspunsul corect este, de obicei, depinde. Știu, e un răspuns enervant. Pare că fugi de întrebare. Dar în cazul acesta chiar nu ai cum să pui în aceeași cutie un dezvoltator care modifică teme pentru site-uri mici și un inginer care construiește infrastructura unei platforme financiare.
Datele din Statele Unite arată destul de limpede această diferență. Bureau of Labor Statistics raporta pentru web developers un salariu median anual de 90.930 de dolari în mai 2024, în timp ce software developers aveau o mediană anuală de 133.080 de dolari. Diferența nu spune că dezvoltarea web e slab plătită. Spune doar că veniturile cresc vizibil când munca se apropie de inginerie software complexă, produs, infrastructură și sisteme cu risc mai mare.
Mai este ceva ce nu se vede mereu din exterior. Piața nu plătește doar dificultatea tehnică. Plătește încrederea. O companie va plăti mai mult pentru cineva care poate preveni o breșă de securitate, poate reduce downtime-ul, poate optimiza costurile din cloud sau poate construi un sistem de plăți care nu se împiedică atunci când traficul crește.
Un buton aliniat greșit se repară repede. O tranzacție dublată, o bază de date compromisă sau o aplicație căzută în ziua unei campanii mari doare altfel. De aceea, nișele cel mai bine plătite sunt cele în care dezvoltatorul nu mai este doar omul care face pagini, ci persoana care ține produsul în picioare.
Dezvoltarea web cu inteligență artificială integrată
Dacă ar fi să aleg zona care a schimbat cel mai mult conversația despre salarii în ultimii ani, aș începe cu aplicațiile web care integrează inteligență artificială. Nu vorbesc despre un chatbot pus grăbit într-un colț de site, ca o plantă de plastic într-o recepție. Vorbesc despre produse în care AI-ul rezolvă o problemă reală.
Aici intră aplicații care citesc documente, extrag informații, caută prin arhive interne, generează rapoarte, ajută echipe de suport, recomandă produse, automatizează pași administrativi sau transformă date greu de folosit în răspunsuri clare. Partea vizibilă poate fi o interfață simplă. Partea grea stă în spate.
Un dezvoltator web bine plătit în această nișă nu știe doar să trimită un prompt către un model. El știe să construiască un produs stabil în jurul acelui model. Înțelege autentificarea, permisiunile, costurile per utilizator, caching-ul, bazele vectoriale, protecția datelor și felul în care explici utilizatorului limitele unui răspuns generat de AI.
Stack Overflow arăta în sondajul din 2025 că 84% dintre respondenți folosesc sau plănuiesc să folosească instrumente AI în procesul de dezvoltare, iar 51% dintre dezvoltatorii profesioniști le folosesc zilnic. Asta nu înseamnă că AI-ul înlocuiește dezvoltatorii buni. Mai degrabă, crește diferența dintre cei care doar folosesc un instrument și cei care pot construi produse sigure, testabile și utile cu ajutorul lui.
Nișa aceasta plătește bine tocmai pentru că multe companii încă bâjbâie. Au bugete, au presiune internă, au directori care întreabă ce facem cu AI-ul, dar nu au întotdeauna oameni care să transforme entuziasmul într-un produs funcțional. Cine poate face puntea dintre aplicație web, date, securitate și AI aplicat are un avantaj real.
Cloud, DevOps și platform engineering pentru aplicații web
O aplicație web pare întreagă când o vezi în browser. Dar browserul e doar vitrina. În spate sunt servere, containere, baze de date, pipeline-uri, certificate, loguri, monitorizare, backup-uri și acele alerte care sună fix când ai pus capul pe pernă.
Cloud, DevOps și platform engineering sunt zone foarte bine plătite pentru că se ocupă de partea care nu are voie să cadă. O aplicație poate avea cel mai frumos design din lume. Dacă nu se încarcă, nu contează. Dacă deploy-ul rupe producția, nu contează. Dacă factura din cloud sare necontrolat de la o lună la alta, cineva va întreba repede cine a gândit arhitectura.
Robert Half lista pentru DevOps Engineer în Statele Unite un interval salarial între 118.000 și 173.750 de dolari, iar în analiza sa pentru 2026 observa că piața recompensează mai ales competențele din AI, data science, engineering și cybersecurity, chiar dacă ritmul general al creșterilor salariale s-a mai domolit.
În România, discuția are alte cifre, dar aceeași direcție. Hays Romania Salary Guide 2026 include tendințe și niveluri salariale pentru peste 260 de roluri și se bazează pe răspunsuri de la peste 450 de angajați și angajatori. Faptul că ghidurile locale urmăresc separat zona IT arată că piața românească a devenit suficient de matură încât să diferențieze între roluri, nu să pună toți programatorii sub aceeași etichetă.
DevOps nu e neapărat nișa cea mai comodă. Cere răbdare cu erori ciudate, documentație, terminal, infrastructură și probleme care nu se rezolvă cu un refresh. Dar plătește bine pentru că reduce riscul. Iar riscul, în companii, are mereu un preț.
Securitatea aplicațiilor web
Securitatea este una dintre acele lucruri pe care oamenii le tratează ca pe o grijă secundară până când devine problema principală. La început, pare o frână. De ce să mai punem verificări? De ce să mai testăm permisiunile? De ce să pierdem timp cu audit logging, rate limiting, criptare corectă și politici clare de acces?
Apoi apare o breșă. Sau un cont compromis. Sau un token scăpat într-un repository. Și brusc toată lumea devine foarte atentă la securitate.
Dezvoltarea web specializată în securitate se plătește bine pentru că greșelile sunt scumpe. Aici intră Application Security Engineer, DevSecOps, Security Software Engineer, consultant de securitate pentru aplicații SaaS, dar și backend developers care înțeleg profund autentificarea, autorizarea și protecția API-urilor.
Bureau of Labor Statistics raporta pentru information security analysts un salariu median anual de 124.910 dolari în mai 2024, cu salarii mai mari în industrii precum informații, management de companii, finanțe și asigurări.
În lumea web, securitatea nu mai înseamnă doar să nu stochezi parolele în text simplu. Înseamnă să știi cum previi accesul neautorizat, configurările greșite, problemele din lanțul de dependențe, atacurile asupra API-urilor și scurgerile de date. OWASP Top 10, una dintre cele mai folosite referințe pentru securitatea aplicațiilor web, are versiunea curentă OWASP Top Ten 2025 și descrie cele mai importante riscuri pentru aplicațiile web moderne.
Un om bun în securitate are o minte ușor incomodă. Construiește, apoi încearcă să spargă ce a construit. Întreabă ce se întâmplă dacă un utilizator schimbă manual un ID în URL, dacă un token expiră prea târziu sau dacă un serviciu extern răspunde altfel decât ar trebui. Nu e paranoia. E meserie.
Fintech, plăți online și aplicații financiare
Fintechul plătește bine pentru că lucrează direct cu bani. Nu în sens abstract, ci foarte concret. O sumă retrasă greșit. O plată dublată. Un sold afișat eronat. O tranzacție blocată fără mesaj clar. În astfel de produse, bugurile nu sunt doar neplăcute. Pot deveni costuri, reclamații, investigații și pierdere de încredere.
O aplicație financiară bună trebuie să fie clară, rapidă, sigură și previzibilă. În spatele unui buton de plată se află procesatori, bănci, reguli antifraudă, verificări de identitate, reconciliere, notificări și stări intermediare. Utilizatorul vede o confirmare. Dezvoltatorul vede tot traseul.
În fintech, backendul cântărește mult. Ai nevoie de idempotency, audit trails, permisiuni, criptare, testare atentă și o disciplină pe care nu o poți mima. Dacă un request se repetă, sistemul trebuie să știe că nu are voie să debiteze de două ori. Dacă un client contestă o operațiune, trebuie să poți reconstrui povestea tehnică a acelei tranzacții.
Frontendul este la fel de important. O interfață financiară confuză poate duce la decizii greșite. Un mesaj prost formulat poate speria utilizatorul. O stare de încărcare lipsă poate face pe cineva să apese de cinci ori pe același buton. Aici, designul și codul se întâlnesc într-un loc foarte practic.
Dezvoltatorii web care înțeleg finanțe, securitate și experiență de produs pot cere salarii sau tarife mai bune decât cei care lucrează doar la interfețe generale. Nu pentru că fintechul ar fi magic. Pentru că miza este mare și greșelile se văd imediat în bani.
Enterprise SaaS și platforme B2B complexe
SaaS-ul enterprise pare uneori plictisitor pentru cineva din afară. Dashboarduri, setări, utilizatori, abonamente, rapoarte, integrări. Nimic strălucitor la prima vedere. Dar sub această suprafață aparent cuminte se ascund unele dintre cele mai bine plătite proiecte web.
O platformă SaaS pentru companii trebuie să susțină organizații, roluri, permisiuni, facturare, audit, integrare cu CRM-uri, webhook-uri, importuri, exporturi, notificări și suport pentru clienți care lucrează în echipe mari. Fiecare funcționalitate nouă atinge alte cinci zone. Nimic nu trăiește izolat.
De aceea, full stack developerul rămâne valoros în SaaS, dar numai când full stack nu înseamnă puțin din toate. Un full stack developer bine plătit poate duce o funcționalitate de la idee la producție. Înțelege baza de date, API-ul, frontendul, testele, permisiunile și felul în care utilizatorul va folosi efectiv produsul.
Levels.fyi afișa pentru Full Stack Software Engineer o mediană de 169.000 de dolari, o cifră care reflectă mai ales piața companiilor tech și include adesea compensații totale, nu doar salariu de bază. Nu trebuie copiată mecanic în România, dar arată ceva important: full stack developmentul rămâne valoros atunci când este legat de produse complexe, nu de execuție simplă.
SaaS-ul plătește bine și pentru că venitul este recurent. Dacă produsul ajută o companie să lucreze mai repede, să vândă mai bine sau să reducă muncă manuală, clientul plătește lună de lună. Iar când produsul aduce bani constant, există loc pentru echipe tehnice mai bune.
Backend scalabil și API development
Backendul scalabil este partea din dezvoltarea web pe care utilizatorul nu o vede, dar o simte imediat când merge prost. Pagina se încarcă greu. Căutarea se blochează. O comandă rămâne în aer. Raportul promis pentru ora nouă apare la prânz. Dintr-odată, invizibilul devine foarte vizibil.
Această nișă se plătește bine pentru că multe aplicații web moderne sunt, în realitate, sisteme distribuite cu o interfață frumoasă deasupra. API-urile trebuie să fie rapide, clare și sigure. Bazele de date trebuie gândite cu grijă. Cache-ul trebuie folosit fără să livreze informații învechite. Joburile asincrone trebuie urmărite, reluate și monitorizate.
Un backend developer bine plătit nu este doar persoana care face endpointuri. El știe să gândească în consecințe. Ce se întâmplă dacă traficul crește de zece ori? Ce se întâmplă dacă un serviciu extern cade? Ce se întâmplă dacă un utilizator apasă același buton de mai multe ori? Ce date trebuie păstrate pentru audit?
În backend, valoarea crește odată cu capacitatea de a evita dezastre discrete. Genul de probleme care nu apar în demo, dar apar în producție, într-o marți aglomerată, când toată lumea are altceva de făcut. Acolo se vede experiența.
Această nișă se intersectează adesea cu fintech, SaaS, e-commerce, AI și cloud. Tocmai această suprapunere o face puternică. Cine știe backend scalabil poate intra în multe industrii unde bugetele sunt mai mari decât în proiectele web simple.
E-commerce avansat și headless commerce
E-commerce-ul simplu nu este întotdeauna spectaculos ca venit. Un magazin mic, făcut pe o temă gata pregătită, va fi mereu comparat cu soluții ieftine. Clientul se uită la preț, la termen și la câteva exemple vizuale. Uneori nici nu știe ce să ceară dincolo de vreau să vând online.
E-commerce-ul avansat este cu totul altă poveste. Aici vorbim despre magazine cu multe produse, trafic mare, integrări cu ERP, curieri, depozite, procesatori de plată, marketplace-uri și sisteme de marketing. Vorbim despre campanii în care câteva minute de downtime pot tăia serios din venituri.
Headless commerce a devenit atractiv pentru că separă partea de prezentare de motorul comercial. Poți construi frontenduri rapide, personalizate și bine optimizate peste platforme precum Shopify Plus, Magento, BigCommerce sau soluții enterprise. Nu mai este doar despre coș și checkout. Este despre viteză, conversie, SEO tehnic, personalizare și stabilitate.
Dezvoltatorii bine plătiți în această nișă înțeleg legătura dintre cod și vânzări. O pagină de produs lentă poate pierde clienți. Un checkout confuz poate crește abandonul. Un filtru prost gândit poate ascunde exact produsele care ar trebui vândute.
Îmi place e-commerce-ul pentru că are o sinceritate a lui. Poți vorbi mult despre design, dar cifrele te prind din urmă. Ori merge mai bine, ori nu. Ori site-ul rezistă la trafic, ori cade. Iar când munca ta se vede în conversie, tariful tău nu mai pare un moft.
Frontend avansat, design systems și interfețe complexe
Frontendul a fost tratat mult timp ca partea frumoasă a dezvoltării web, un fel de ambalaj. Cine a lucrat însă într-o aplicație mare știe că frontendul modern poate fi foarte greu. Nu e vorba doar de culori și butoane. Este vorba despre stare, performanță, accesibilitate, testare, internaționalizare, componente reutilizabile și experiențe care trebuie să rămână clare chiar și când produsul se complică.
Nișa de frontend bine plătită nu se află, de regulă, în landing page-uri simple. Se află în aplicații de produs. Platforme de analytics, aplicații financiare, editoare vizuale, instrumente de colaborare, dashboarduri medicale, interfețe pentru AI și produse enterprise folosite zilnic de oameni care nu au timp să admire animațiile.
GitHub Octoverse 2025 arăta că TypeScript a devenit cel mai folosit limbaj pe GitHub în august 2025, depășind Python și JavaScript. Creșterea lui spune ceva despre maturizarea frontendului și despre nevoia de cod mai ușor de întreținut în proiecte mari.
Un frontend developer avansat știe să construiască interfețe rapide, dar și să observe lucruri mici. Un formular care pare clar, dar încurcă utilizatorii. O eroare afișată prea târziu. O componentă reutilizată în zece locuri, dar gândită doar pentru primul caz. O animație care arată bine o dată, apoi devine obositoare.
Design systems sunt o nișă tot mai importantă în companiile mari. Un sistem de componente bine construit economisește timp pentru echipe întregi. Reduce inconsistențele, accelerează livrarea și face produsul mai coerent. Nu pare dramatic, știu. Dar în organizații cu multe echipe, ordinea vizuală și tehnică valorează bani.
Healthtech, edtech și aplicații reglementate
Sănătatea, educația, asigurările și serviciile publice nu par întotdeauna cele mai strălucitoare zone din tech. Uneori au ritm mai lent, documentație mai multă și procese care par scoase dintr-un dulap vechi. Dar aplicațiile web serioase din aceste industrii pot fi foarte bine plătite, mai ales pentru dezvoltatorii care au răbdare cu reguli și date sensibile.
În healthtech, o aplicație poate gestiona programări, dosare medicale, rezultate de analize, comunicare între pacient și clinică sau procese administrative interne. Datele nu sunt simple câmpuri într-o bază. Sunt informații despre oameni. Asta schimbă responsabilitatea.
În edtech, lucrurile par mai blânde, dar pot fi complicate. Platformele trebuie să susțină cursuri, video, evaluări, progres individual, rapoarte, plăți și acces pentru profesori, elevi, părinți sau companii. Când o școală sau o organizație își mută procesele într-o platformă, stabilitatea devine esențială.
Aceste nișe se plătesc bine atunci când dezvoltatorul înțelege că nu construiește doar funcționalități. Construiește încredere. O aplicație medicală nu are voie să fie ambiguă. O platformă educațională nu poate pierde progresul unui elev. Un sistem de asigurări nu poate trata superficial documentele încărcate de utilizatori.
Nu e o zonă pentru cei care vor să schimbe frameworkul în fiecare lună. Este pentru oameni care pot lucra atent, cu documentație, testare și comunicare cu specialiști non-tehnici. Poate părea mai puțin spectaculos, dar tocmai această seriozitate face nișa valoroasă.
Web3 și aplicații descentralizate
Web3 merită inclus, dar cu o rezervă așezată bine pe masă. Poate fi foarte bine plătit. Dezvoltatorii care știu smart contracts, securitate blockchain, integrare cu wallet-uri și interfețe pentru aplicații descentralizate pot câștiga mult. Totuși, piața este instabilă.
În perioade bune, apar proiecte multe și bugete generoase. În perioade slabe, proiectele dispar repede, iar entuziasmul de ieri se transformă în tăcere pe canalele de comunicare. Nu spun asta ca să descurajez pe cineva. Spun doar că nișa cere prudență.
Pentru web development, partea interesantă este interfața dintre utilizator și blockchain. Wallet connect, semnarea tranzacțiilor, afișarea costurilor, confirmarea operațiunilor, tratarea erorilor și prevenirea acțiunilor riscante. Utilizatorul trebuie să înțeleagă ce face înainte să semneze ceva.
Cele mai bune oportunități apar acolo unde Web3 se combină cu securitate, finanțe sau infrastructură. Un dezvoltator care doar conectează un buton la un smart contract este util. Un dezvoltator care înțelege riscul, UX-ul, taxele, auditul și securitatea este mult mai valoros.
Freelancing premium și consultanță web
Freelancingul poate fi o capcană sau o rampă. Depinde enorm unde te poziționezi. La început, mulți dezvoltatori iau proiecte mici, cu bugete strânse și clienți care vor modificări nesfârșite. Știu genul acela de conversație în care totul e simplu până vine documentul cu cerințe suplimentare.
Freelancingul premium arată diferit. Acolo nu vinzi ore ieftine, ci rezolvi probleme scumpe. Optimizezi un magazin online care pierde bani la checkout. Migrezi o platformă SaaS către cloud. Securizezi o aplicație expusă. Construiești o integrare AI care reduce muncă manuală. Refaci arhitectura unui produs care începe să scârțâie sub trafic.
Poziționarea contează enorm. Dacă spui că faci site-uri, intri într-o piață aglomerată. Dacă spui că ajuți platforme SaaS să reducă latența, magazine online să crească viteza sau companii să implementeze AI în fluxuri interne, conversația despre preț se schimbă.
În economia digitală, oamenii caută venituri online pe drumuri foarte diferite, de la content și design până la platforme specializate sau studiouri precum Money Studio, însă dezvoltarea web are un avantaj rar: îți construiește capital profesional transferabil, proiect după proiect, tehnologie după tehnologie.
Un freelancer bine plătit știe să povestească rezultatul muncii lui. Nu arată doar capturi de ecran. Explică problema, soluția, constrângerile și impactul. În loc să spună am făcut un dashboard, spune am redus timpul de generare a rapoartelor și am făcut sistemul utilizabil pentru echipe non-tehnice. Diferența pare mică. În vânzare, e uriașă.
Arhitectură web și leadership tehnic
La un moment dat, un dezvoltator bun ajunge într-un punct de alegere. Poate continua să devină tot mai specializat tehnic sau poate începe să conducă decizii. Ambele drumuri pot fi bine plătite. Doar că cer temperamente diferite.
Arhitectura web se plătește bine pentru că deciziile luate aici afectează ani de muncă. Alegi între monolit și microservicii. Între serverless și containere. Între o soluție simplă care ajunge acum și una mai robustă care va susține creșterea. Între a livra repede și a evita o datorie tehnică pe care echipa o va plăti mai târziu.
Leadershipul tehnic adaugă oameni în ecuație. Technical Lead, Staff Engineer, Principal Engineer sau Engineering Manager nu sunt doar titluri mai frumoase. Sunt roluri în care trebuie să explici, să negociezi, să refuzi soluții grăbite, să ghidezi colegi și să traduci riscuri tehnice pentru oameni care se uită mai ales la buget și termen.
Nu toți dezvoltatorii își doresc asta. E bine să fim cinstiți. Unii oameni iubesc codul și nu vor să își umple calendarul cu ședințe. Alții descoperă că le place să construiască sisteme prin oameni, nu doar prin fișiere și funcții. Piața are loc pentru ambele direcții, dar rolurile de arhitectură și leadership cresc de obicei plafonul salarial.
Un arhitect bun nu complică lucrurile ca să pară deștept. Asta e o boală veche în tech. Un arhitect bun știe când simplitatea este cea mai profesionistă alegere. Știe și când simplitatea de azi devine haosul de mâine.
Nișe mai slab plătite, dar utile la început
Trebuie spus și partea mai puțin comodă. Site-urile simple de prezentare, modificările minore în teme, mentenanța de bază pentru CMS-uri și proiectele mici fără integrare tehnică serioasă sunt, de obicei, mai expuse la presiune pe preț.
Asta nu le face inutile. Dimpotrivă. Pentru mulți dezvoltatori, ele sunt o intrare firească în meserie. Înveți să vorbești cu un client, să livrezi ceva concret, să repari buguri în condiții reale și să înțelegi că internetul nu se reduce la tutoriale perfecte.
Problema apare când rămâi blocat acolo prea mult. Dacă munca ta poate fi înlocuită ușor de o temă, un builder sau un alt freelancer mai ieftin, va fi greu să crești tariful. Pentru a urca, ai nevoie de specializare. Poate fi WordPress enterprise, WooCommerce performant, Shopify Plus, SEO tehnic, securitate, headless commerce, automatizări sau integrări cu sisteme interne.
Platforma nu decide singură cât valorezi. Problema pe care o rezolvi decide. Un proiect WordPress pentru o companie mare, cu performanță, securitate, flux editorial, integrări și trafic serios, poate fi mult mai valoros decât o aplicație custom făcută prost. Etichetele contează mai puțin decât miza.
Cum alegi nișa potrivită?
Cea mai bine plătită nișă nu este întotdeauna cea mai bună pentru tine. Sună ca o frază de pus pe o cană, știu, dar e adevărat. Dacă urăști infrastructura, DevOpsul te va stoarce de energie. Dacă nu ai răbdare cu detaliile de securitate, application security va deveni o corvoadă. Dacă îți place să vezi imediat cum reacționează utilizatorul, frontendul avansat sau e-commerce-ul s-ar putea să ți se potrivească mai bine.
La început, baza contează mai mult decât graba. HTML, CSS, JavaScript, TypeScript, Git, HTTP, baze de date, API-uri, autentificare, testare, deploy. Fără acestea, orice specializare devine fragilă. Poți învăța un framework la modă, dar dacă nu înțelegi cum circulă datele printr-o aplicație, te vei lovi repede de pereți.
După bază, merită să alegi o direcție cu piață bună și să construiești proiecte care dovedesc competență. O aplicație mică, dar completă, cu autentificare, dashboard, roluri, plăți de test, deploy și documentație, valorează mai mult decât cinci pagini decorative. Angajatorii și clienții buni vor să vadă cum gândești, nu doar ce bibliotecă ai instalat.
Portofoliul ar trebui să răspundă la întrebări practice. Ce problemă ai rezolvat? Ce decizii ai luat? Ce ai fi făcut diferit? Cum ai testat? Cum ai securizat? Cum ai pus aplicația în producție? Aici începe diferența dintre un începător promițător și un profesionist în formare.
Cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web sunt, în general, aplicațiile web cu AI integrat, cloud și DevOps, securitatea aplicațiilor, fintechul, platformele SaaS enterprise, backendul scalabil, e-commerce-ul avansat, frontendul complex pentru produse digitale, healthtechul și arhitectura web.
Aceste nișe sunt mai bine plătite pentru că rezolvă probleme cu miză mare. Ele ating bani, date sensibile, infrastructură, scalare, automatizare sau procese critice pentru companii. Un dezvoltator web care lucrează în aceste zone nu livrează doar pagini, ci sisteme de care depinde funcționarea unei afaceri.
Pentru un începător, cel mai sănătos traseu este să învețe bazele dezvoltării web, apoi să aleagă o specializare cu cerere reală. AI, cloud, securitate, fintech și SaaS sunt printre direcțiile cu potențial ridicat în 2026, dar alegerea trebuie făcută și după temperament, nu doar după salariu.
Întrebări frecvente despre nișele bine plătite în dezvoltarea web
Care este cea mai bine plătită nișă în dezvoltarea web?
Nu există o singură nișă câștigătoare în toate piețele. Totuși, aplicațiile web cu AI integrat, securitatea, cloud engineering, fintechul și SaaS-ul enterprise tind să aibă cele mai bune salarii, mai ales pentru dezvoltatorii cu experiență. Aceste zone sunt plătite bine pentru că rezolvă probleme scumpe și reduc riscuri importante pentru companii.
Este frontendul bine plătit?
Frontendul este bine plătit atunci când depășește zona de pagini simple. Un frontend developer care știe TypeScript, performanță, accessibility, testare, design systems și interfețe complexe de produs poate câștiga foarte bine. În schimb, implementarea de layouturi simple sau modificările minore în teme au un plafon mai jos.
Este backendul mai bine plătit decât frontendul?
Uneori da, dar nu întotdeauna. Backendul scalabil, API developmentul, securitatea și sistemele financiare pot avea salarii foarte bune. Frontendul avansat, în produse complexe, poate ajunge la niveluri similare. Diferența reală nu este între frontend și backend, ci între muncă simplă și muncă importantă pentru produs.
Merită să înveți AI pentru dezvoltare web?
Da, dacă îl înveți aplicat. Nu ajunge să știi să folosești un chatbot. Valoarea apare când poți integra AI într-o aplicație reală, cu autentificare, date protejate, costuri controlate, evaluare a răspunsurilor și o interfață clară pentru utilizatori. AI-ul devine profitabil când rezolvă o problemă concretă.
Ce nișă web este potrivită pentru freelancing?
Pentru freelancing premium, cele mai bune direcții sunt e-commerce avansat, optimizare de performanță, securitate, integrări API, migrări către cloud, aplicații SaaS și implementări AI pentru companii. Proiectele simple de prezentare pot fi bune la început, dar tarifele cresc mai ușor când rezolvi probleme care afectează direct veniturile sau operațiunile clientului.
Ultima observație, cea care contează în practică
Dezvoltarea web plătește cel mai bine când nu mai este doar despre site-uri. Când devine despre infrastructură, bani, date, securitate, produse și decizii care afectează afaceri reale, valoarea dezvoltatorului crește.
Nu trebuie să alergi după fiecare tehnologie nouă. Piața e plină de zgomot, iar unele trenduri obosesc înainte să apuci să le înveți bine. Dar merită să fii atent la direcția mare: aplicațiile web devin mai inteligente, mai conectate, mai reglementate și mai dependente de infrastructură solidă.
Acolo sunt banii buni. Nu în promisiunea că un framework îți schimbă viața peste noapte, ci în capacitatea de a construi ceva care rămâne în picioare când lumea începe să îl folosească. Iar pe ecran, între un anunț modest și unul care cere cloud, securitate, AI și produs, diferența nu mai pare deloc misterioasă. Se vede ca aburul care iese dintr-o cafea lăsată prea aproape de marginea biroului.
Actualitate
Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”
Radu Trifan, fondatorul Asociației Acasă în Banat și managerul Muzeului Satului Bănățean, a cutreierat aproape toate satele din Banat. El a vorbit pentru „Adevărul” despre casele vechi care dispar prin abandon, despre voluntarii care redau culoare așezărilor rurale și morile unicat.
Color the Village este un proiect realizat cu ajutorul voluntarilor. Foto: Acasă în Banat.
Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara și fondator al Asociației Acasă în Banat, a încercat, în ultimii ani, să readucă în atenție satele Banatului, prin inițiative care au ajuns să schimbe înfățișarea lor și percepția turiștilor despre ele.
Cel mai cunoscut proiect al asociației este Color the Village, început în 2019 și ajuns în 2026 la a opta ediție. În fiecare an, sute de voluntari ajung într-un sat din Banat și renovează fațadele caselor vechi care au păstrat arhitectura tradițională, specifică regiunii. După edițiile din Eftimie Murgu, Racovița, Ilidia, Fărășești, Valeapai, Altringen și Grădinari, proiectul a ajuns recent în satul Macedonia, din județul Timiș, ales pentru casele sale cu arhitectură specifică Banatului de Câmpie.
Imaginea 1/12:
Color de Village Foto Acasă in Banat (12) jpg
„Bilanțul? 27 de obiective — case, fosta cooperativă, școala, zugrăvită complet și înfrumusețată cu două picturi, și gardul bisericii. Mulțumiri tuturor celor peste 400 de voluntari de toate vârstele care au venit să ajute, fiecare după puterile lui, din timpul lui, atât cât a putut. Unii dintre ei au venit special din București sau Brașov, Caransebeș ori Oțelu Roșu, ca să dea o mână de ajutor. Mulți au ajuns acum prima dată la Macedonia, pe când alții locuiesc aici de ani buni. Unii au stat trei zile, alții au venit o zi sau numai câteva ore, ca să fie alături de noi. Fiecare ajutor a contat! Să ne tragem sufletul și să ne vedem cu bine la ediția din 2027!”, a informat Asociația Acasă în Banat, la finalul celor trei zile în care voluntarii au înfrumusețat casele din satul aflat la circa 40 de kilometri de Timișoara.
Morile de apă, o comoară a satelor din Banatul Montan
Un alt proiect inedit al asociației s-a numit „Țara Morilor de Apă” și a fost dedicat morilor de apă din Banatul montan, care au rămas repere ale vieții din satele regiunii. Voluntarii Asociației Acasă în Banat au străbătut peste 100 de localități din Caraș-Severin, au parcurs aproape 10.000 de kilometri și au identificat, fotografiat și cartografiat 243 de mori de apă. Dintre acestea, 82 erau încă folosite, 47 erau funcționale, dar oprite, iar 114 erau nefuncționale sau degradate.
Asociația a realizat un ghid al morilor de apă din Caraș-Severin, o expoziție itinerantă și un site dedicat, iar apoi, prin proiectul „Salvăm Morile de Apă”, a intervenit, alături de voluntari și de comunitățile locale, la mori din Gârnic, Șopotu Vechi și Pârvova. Au fost refăcute acoperișuri, pereți, fundații, podețe și canale de aducțiune a apei, iar unele mori au fost repuse în funcțiune sau incluse în trasee turistice locale.
Radu Trifan a explicat, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum s-au schimbat satele Banatului în ultimele decenii, ce se pierde odată cu degradarea caselor vechi, cum pot voluntarii să redea culoare comunităților rurale și de ce morile de apă rămân repere importante ale acestor locuri.
Radu Trifan. Foto: Arhiva personală
ADEVĂRUL: Cum vedeți astăzi satele Banatului, după atâtea locuri pe care le-ați vizitat și după atâtea ediții ale proiectului Color the Village?
Radu Trifan: În primul rând, trebuie să spun că vizitez satele Banatului în mod sistematic de aproape 20 de ani. Probabil mi-au mai rămas doar câteva în care nu am ajuns în toți acești ani. Pot spune că, atât în județul Timiș, cât și în județul Caraș-Severin, au mai rămas puține sate pe care să nu le fi văzut.
Am o idee despre aproape fiecare în parte, iar în unele sate am avut proiecte, contacte, conexiuni. Am ajuns în foarte multe sate și prin proiectele umanitare pe care le-am desfășurat, iar în altele datorită cercetării pe care am făcut-o pentru morile de apă. Am căutat morile din Banat și, în felul acesta, am ajuns în multe locuri despre care știam foarte puține lucruri.
Această experiență m-a ajutat foarte mult, atât în activitatea asociației, cât și în proiectul Color the Village, care este complementar. Proiectul s-a desfășurat în sate în care eu fusesem deja și în care noi, ca asociație, avuseserăm deja contacte. Deci nu a fost niciodată un sat cu totul nou pentru noi.
Imaginea 1/11:
Color The Village Foto Asociația Acasă în Banat Facebook (21) jpg
Se mai văd astăzi influențele românești, șvăbești, sârbești sau maghiare în arhitectura satelor bănățene?
Da. În mod clar, ele sunt încă vizibile. Însă, când mă uit în urmă, față de acum 20 de ani, procesul de transformare este foarte vizibil. Există o modernizare accelerată a satelor, care, până la un punct, este bună, pentru că oamenii de la sat își doresc să trăiască mai bine.
Însă, în ceea ce privește patrimoniul, arhitectura vernaculară și trăsăturile care dau coerență și fac din satul bănățean ceea ce este, acolo, din păcate, suferim o pierdere. Suntem pe minus. Din acest punct de vedere, activitatea noastră la asociație este un răspuns tocmai la acest fenomen.
Ce se pierde în aceste sate: casele, elementele de arhitectură, meșterii, memoria locului?
Câte puțin din fiecare. În primul rând, se pierd casele vechi. Multe sunt reconstruite sau modificate folosind tehnici moderne de izolare a fațadelor, iar astfel se renunță la fațadele baroce, frumos colorate, cu influențe șvăbești, chiar și în satele românești.
Se renunță la aceste opere de artă anonime, realizate în urmă cu 100 de ani sau chiar mai mult de meșteri populari care aveau un concept despre estetica locului. În locul lor apar elemente prefabricate, din plastic sau polistiren, materiale comune, de slabă calitate. Toate aceste elemente decorative sunt date jos, de multe ori sub pretextul că sunt prea scumpe sau că nu mai există meșteri. Dar nu este întru totul adevărat.
De multe ori se face un exces de zel și, din păcate, a devenit o modă. O modă care a pornit și de la clădirile publice. Să ne gândim la toate primăriile care au trecut prin moda clădirilor portocalii. La un moment dat, aproape toate primăriile erau renovate și deveniseră niște clădiri portocalii, cu ferestre termopan aproape identice, fără niciun fel de personalitate.
De aici, moda s-a transmis către gospodării, dar și către biserici, școli și alte clădiri publice.
Imaginea 1/10:
Color The Village Foto Asociația Acasă în Banat Facebook (2) jpg
Aceste case vechi, care își păstrează patina timpului, ar putea fi păstrate fără costuri foarte mari? Ce recomandări ați avea?
Sigur că da. Ele se pot păstra, bineînțeles. Condiția principală este întreținerea frecventă. Așa au fost construite și păstrate de-a lungul timpului.
Să ne gândim la bătrânii care, pe vremuri, zugrăveau casa o dată pe an, iar cei mai zeloși chiar de două ori pe an. În Banat, zugrăvirea casei o dată pe an era aproape obligatorie.
Acest obicei s-a pierdut. A venit apoi perioada comunistă, în care, din lipsă de timp, din comoditate sau pentru că oamenii aveau alte priorități, fațadele vechi, de dinainte de 1940, au fost date jos și înlocuite cu fațade cu strop de ciment. Stropul de ciment a fost la mare modă în anii ’60–’70. S-au răspândit acel gri și alte culori care nu fuseseră cunoscute până atunci, iar casele au rămas neîngrijite.
Satul colorat din munți, plin de navetiști. „Facem 100 de kilometri până la Timișoara, dar nu avem de ce să ne mutăm”
Ideea principală era ca oamenii să nu mai fie nevoiți să facă acea zugrăvire anuală. Însă acest lucru nu a făcut decât ca estetica satului să decadă în timp.
Cum reacționează localnicii când văd că vin mulți voluntari să le repare fațadele, porțile sau gardurile?
Reacțiile sunt amestecate. În primul rând, sunt reacțiile de bucurie ale celor care sunt beneficiari sau ale celor care țin la satul lor și se bucură pentru orice pas înainte.
Apoi sunt reacțiile de neîncredere ale celor care nu înțeleg acest demers. Am avut parte de tot felul de experiențe cu localnicii. Unii erau chiar convinși că nu este nevoie de așa ceva, că o casă zugrăvită este mai degrabă o bătaie de cap, pentru că trebuie întreținută mai des, și preferau griul. Spuneau că nu se vede praful, că nu se stropește.
Din păcate, acest mod de a gândi este foarte răspândit. Dar știm foarte bine, prin comparație cu Occidentul, unde mergem în vacanță și vedem acele sate minunate, frumos zugrăvite și întreținute, că estetica locului contează foarte mult.
În satele noastre, acest aspect este adesea neglijat. Oamenii gândesc mai degrabă practic: fațada și exteriorul casei să dea cât mai puțin de lucru, iar eforturile se duc spre interior. De multe ori, o casă arată jalnic la exterior, dar în interior are toate dotările și poate fi amenajată foarte modern.
Ce fel de oameni vin ca voluntari? Sunt din Banat sau vin și din alte zone ale țării?
Marea majoritate a voluntarilor sunt din Banat și, mai precis, din Timișoara. Timișoara este locul care ne aduce cei mai mulți voluntari, pentru că este un oraș cosmopolit, un oraș deschis, cu mulți absolvenți de facultate, oameni cu studii superioare, care rezonează cu mesajul nostru și înțeleg urgența păstrării acestor valori de arhitectură rurală.
Acest lucru se vede și la nivelul orașului. Timișoara este privilegiată din acest punct de vedere. Aici există o cunoaștere și o înțelegere mult mai bună a importanței patrimoniului. Centrul istoric al Timișoarei și cartierele istorice sunt protejate, iar publicul își dorește să le vadă renovate și întreținute.
Însă, de îndată ce ieșim din oraș, situația se schimbă. Pentru noi, publicul din Timișoara este foarte important, pentru că mulți dintre timișoreni se trag, de fapt, din aceste locuri, din satele din Timiș și Caraș-Severin. Mulți au bunici, rude, legături cu satul bănățean. Sunt, cumva, aproape de el.
Pot deveni casele vechi, morile de apă și satele în care a ajuns Color the Village parte dintr-un traseu turistic al Banatului?
Nu neapărat. Eu nu aș vedea lucrurile sub forma unui traseu. Nu aceasta este ideea.
Ideea este să ridicăm nivelul general de conștientizare, pentru că avem patrimoniu valoros și în sate care nu au foarte mult potențial turistic. Dar asta nu le împiedică să rămână niște oaze de arhitectură valoroasă, care contribuie la creșterea calității vieții.
Până la urmă, un turist vine și pleacă. Dar nivelul de trai dintr-o localitate este dat și de calitatea arhitecturii locului respectiv. Dacă ai doar kitschuri, doar case care nu respectă niciun fel de etică arhitecturală, evident că spațiul public și nivelul de trai sunt mai jos decât în orașe sau în alte zone dezvoltate.
Trebuie să conștientizăm că și publicul, și sătenii trebuie să înțeleagă acest lucru. Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut, cu case abandonate, fără identitate. Iar când copiii văd diferența față de alte locuri, primul lucru pe care și-l doresc este să plece din sat, în alte țări sau oriunde altundeva.
Acest lucru va continua dacă nu facem ceva ca să protejăm ceea ce este frumos în satele din Banat și, în general, în satele din România.
Ce rol au morile de apă în memoria satelor și câte dintre ele mai pot fi salvate? Care sunt pericolele pentru acest patrimoniu?
Noi ne-am axat pe salvarea sau, în orice caz, pe promovarea morilor din Banat pentru că aici s-au păstrat foarte multe mori. Sunt foarte interesante, mai ales în Banatul de munte, unde există numeroase mori cu roată orizontală, cu ciutură, instalații primitive care în alte zone ale țării au dispărut complet.
Nu mai vorbim de Europa, unde aproape că nu mai există acest tip de construcții și instalații. Faptul că noi încă le avem, că sunt in situ și că o bună parte dintre ele sunt încă folosite, le transformă în obiective turistice și în valori de cultură și tehnică populară autentică.
Ele există în Banatul de munte și vrem să le promovăm. Sunt importante din acest punct de vedere, iar tot ce am făcut noi în privința morilor a fost, până la urmă, pentru a ajuta comunitățile să nu-și piardă aceste elemente.
Vorbim despre mori, despre case, dar și despre alte clădiri, pentru că în Banat nu mai avem o varietate foarte mare de obiective. Din păcate, nu mai avem castele, nu mai avem obiective de mare interes, nu avem sate medievale, cum sunt în Transilvania sau în alte părți ale Europei. Tocmai de aceea, ceea ce există este foarte prețios și nu trebuie distrus.
Comuna din România care „s-a mutat” în Austria. „Femeile unde ar fi putut să lucreze aici? Așa se duc acolo, la babe”
Mai există oameni care știu să repare sau să întrețină aceste mori? Sunt greu de reparat?
Marea majoritate a morilor mici au fost deținute în devălmășie, de mai multe familii. Nu putem vorbi despre un morar sau despre un meșter anume, ci despre cunoștințe răspândite la nivelul întregului sat.
Toată lumea știe să folosească o moară de acel tip. Dau exemplul Rudăriei. La Rudăria putem spune că toți localnicii sunt morari și toți știu câte ceva despre cum se întreține și cum se repară o moară. Mai ales bărbații.
Nu sunt cunoștințe tehnice foarte complexe, pentru că vorbim despre mori relativ primitive. În schimb, morile mari, specifice Banatului de câmpie, mai ales în județul Timiș, sunt instalații industriale mult mai complexe. Acolo avem cu adevărat o mare problemă.
Patrimoniul industrial, în ansamblu, se pierde într-un ritm extraordinar. Este păcat să vedem cum, sub ochii noștri, în fiecare an mai dispare câte o moară care are dotări sau instalații vechi de aproape o sută de ani.
În Occident, de exemplu, acest lucru nu se întâmplă. Patrimoniul se păstrează și se pune în valoare. Se fac muzee locale, se dezvoltă mici afaceri de familie în jurul acestor mori. La noi, în schimb, procesul de distrugere continuă.
Cum vă descurcați cu resursele? Reușiți să strângeți voluntari, dar cum stați cu partea materială? Colaborați cu primăriile, găsiți sponsori?
Legat de voluntari, este adevărat că la proiectele mari avem mulți voluntari. Însă, la proiectele mai mici, rămâne o dificultate mare, pentru noi ca și pentru alte asociații, să avem un flux constant de voluntari și oameni dedicați.
Avem un nucleu dur de voluntari, dar este tot timpul nevoie de mai mulți. Nu sunt niciodată suficienți. Este nevoie de mai mult voluntariat.
În ceea ce privește resursele financiare, noi, ca asociație, ne-am concentrat 99 la sută pe fonduri private. Cu mici excepții, am avut doar două proiecte de mici dimensiuni cofinanțate de consilii județene, unde am aplicat și am obținut fonduri publice.
În rest, marea majoritate a fondurilor le-am obținut din donații și sponsorizări. Aici trebuie să spun că suntem într-o poziție cumva privilegiată, pentru că echipa noastră este din Timișoara, iar Timișoara are multe companii mari, multinaționale, cu forță economică și posibilitatea de a finanța proiecte viabile.
Noi ne-am dat tot interesul și am încercat să fim competitivi, pentru că există tot timpul o concurență destul de mare între proiectele depuse de asociații. În bună parte, am reușit să atragem finanțări.
Însă, chiar dacă am atras fonduri, situația economică ne-a pus tot timpul în dificultate. În domeniul nostru, fiind o asociație care se ocupă de renovări, șantiere și lucrări practice, aproape toate materialele de construcții și-au dublat sau chiar triplat prețurile.
Este foarte greu să facem față. Ceea ce făceam la început cu 1.000 de lei, astăzi ne costă 2.500 sau 3.000 de lei. Este dificil să ții pasul cu creșterea prețurilor.
Dar, atât cât reușim, facem ce putem. Iar când nu vom mai putea, atunci nu vom mai face. Suntem însă optimiști. Am încercat să ne descurcăm, iar oamenii au venit aproape de noi.
Actualitate
Debut de coșmar pentru Ronaldo la Mondial! Portugalia s-a chinuit cu RD Congo, 1-1, în grupa K
Portugalia și RD Congo s-au duelat la Houston, într-o partidă din Grupa K a Campionatului Mondial 2026. Meciul a fost așteptat cu mare interes, mai ales după recitalul oferit de Lionel Messi în victoria Argentinei cu Algeria, când starul sud-american a reușit un hat-trick.
Portugalia – RD Congo, 1-1 Foto/Sportpictures
Astfel, atenția s-a mutat asupra lui Cristiano Ronaldo, aflat la un nou turneu final alături de naționala lusitană. De această dată, însă, veteranul portughez nu a reușit să facă diferența în teren, iar gruparea sa a fost nevoită să se mulțumească cu un rezultat dezamăgitor.
Dominare totală a lusitanilor, egalare neașteptată în minutul 45
Portugalia a controlat fără doar și poate prima repriză a meciului cu RD Congo, având peste 80% posesie și deschizând scorul rapid. În minutul 6, Pedro Neto a centrat excelent, iar Joao Neves a marcat cu capul pentru 1-0. Lusitanii au continuat să domine și să țină mingea departe de adversari, însă fără să își creeze foarte multe ocazii.
De cealaltă parte, congolezii au abordat un joc extrem de ofensiv. În minutul 14, Cedric Bakambu a avut un șut blocat. Însă, cea mai mare oportunitate a africanilor înainte de pauză a venit în minutul 34, când Edo Kayembe a șutat periculos de la distanță, spre poartă, dar fără finalizare. Când părea că Portugalia va intra în avantaj la vestiare, RD Congo a dat lovitura în prelungiri. Arthur Masuaku a executat un corner, iar Wissa a reluat cu capul și a restabilit egalitatea, 1-1.
Ronaldo a ratat două oportunități majore
În repriza a doua, Portugalia a continuat să domine clar la posesie, însă fără să reușească să transforme superioritatea în goluri. În minutul 63, RD Congo a fost aproape să înscrie, însă lovitura de cap a lui Steve Kapuadi a trecut pe lângă poartă.
Cristiano Ronaldo a avut două oportunități importante în minutele 69 și 74, dar de fiecare dată a ratat ținta. În minutul 68, spiritele s-au încins pe teren, iar arbitrul a fost nevoit să intervină pentru a calma jucătorii.
Africanii au rămas periculoși pe contraatac și au mai avut o șansă mare în minutul 84, când Cedric Bakambu a ratat incredibil dintr-o poziție excelentă. Portugalia a continuat să preseze până la final, însă Bruno Fernandes a trimis peste poartă în prelungiri și soarta partidei a rămas neschimbată, 1-1 la final.
Care sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
Am avut cândva trei anunțuri deschise în același timp, într-o dimineață în care cafeaua se răcise lângă laptop și browserul...
Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”
Radu Trifan, fondatorul Asociației Acasă în Banat și managerul Muzeului Satului Bănățean, a cutreierat aproape toate satele din Banat. El...
Debut de coșmar pentru Ronaldo la Mondial! Portugalia s-a chinuit cu RD Congo, 1-1, în grupa K
Portugalia și RD Congo s-au duelat la Houston, într-o partidă din Grupa K a Campionatului Mondial 2026. Meciul a fost...
Crimeea interzice circulația motocicletelor pe timpul nopții. Autoritățile susțin că zgomotul motoarelor împiedică apărarea antiaeriană să detecteze dronele ucrainene
Autoritățile instalate de Moscova la conducere în Crimeea opucată au decis să interzică deplasarea motocicletelor și a altor vehicule similare...
Un mort şi doi răniţi, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal între Caransebeş şi Lugoj. Trafic blocat pe ambele sensuri
Un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite în urma unui accident produs miercuri dimineață pe DN...
19 ore la coadă pentru 20 de litri de benzină. Planul Ucrainei de a izola logistic Crimeea începe să dea roade
Un locuitor din apropierea orașului Simferopol a ajuns la o benzinărie într-o după-amiază obișnuită de vară, sperând să alimenteze înainte...
Incident în Canalul Mânecii: o fregată rusă ar fi tras focuri de avertisment spre un iaht britanic
Marinari aflați la bordul unei fregate rusești ar fi tras focuri de avertisment în direcția unui iaht cu vele care...
-
Actualitateacum 3 zile
Oana Țoiu, reacție după atacul Rusiei asupra unei mănăstiri UNESCO din Kiev: „Arată cât de goale sunt afirmațiile lui Putin”
-
Actualitateacum 2 zile
Schimbare majoră în obiceiurile românilor: inflația a ucis „ciubucul”. Ce spun datele oficiale din aplicațiile de ride-sharing
-
Breakingacum 2 zileCrin Antonescu: „Am găsit găina cu ouă de aur, dar el se ouă peste 2 ani. Nu înțeleg de ce sunt atât de multe pretenții din partea unui partid cu 14%”
-
Breakingacum 2 zileRomânia pe butuci. Valentin Stan: Dezastrul economiei poartă un singur nume
-
Actualitateacum 3 zile
Caravana medicală „Obezitatea este o boală” aduce evaluări gratuite în Palas Iași
-
Actualitateacum 2 zileCum înregistrezi o companie străină în scopuri de TVA în România: pas cu pas, 2026
-
Actualitateacum 2 zile
Marea Britanie va furniza uraniu îmbogățit Ucrainei și anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei înaintea summitului G7
-
Breakingacum o ziExistă putiniști buni și putiniști răi. Dan Dungaciu: „Cordonul sanitar s-a strâmtorat doar în jurul AUR-ului”