Cea de-a patra zi a Festivalului Internațional „George Enescu” a prilejuit o întalnire cu o nouă sărbătoare a muzicii la Atheneul bucureștean. Sub conducerea maestrului Lawrence Foster, Orchestra Națională Simfonică poloneză a oferit de la ora 17:00 un program artistic de o inalta ținuta.Programul a inclus interesanta lucrare postmodernistă „Solstice” pentru orchestră a compozitorului român Adrian Pop și două lucrari concertante, una dedicată marelui repertoriu pianistic- Primul concert pentru pian și orchestra de Fr. Chopin și Concertul pentru orchestră de W. Lutosławski, ambele din sfera și cultura poloneză. Solistul acestui concert a fost tanărul pianist Szymon Nehring, laureat al Concursului Internațional „Arthur Rubinstein” în 2017. 

Recunoscut ca o personalitate marcantă a vieţii muzicale româneşti, Adrian Pop este unul dintre cei mai apreciați compozitori români ai generației sale. De-a lungul timpului, critici muzicali și colegi compozitori și-au exprimat în egală măsură admirația pentru creația sa pe deplin originală, ieșită din tiparele, normele curentului postmodernist.

Opusul intitulat sugestiv „Solstice” a avut darul de a trezi interesul melomanilor, din moment ce, pe parcursul celor patrusprezece minute ale opusului imaginile sonore orchestrale folosite au avut acel sens, acea gramatică a muzicii postmoderne cu o specială putere de convingere. Niciodată, pe parcursul „episoadelor” excelent structurate, lucrarea nu a fost lipsită de acoperire interioară, deoarece pleacă din zonele hieratice, de-abia sesizabile de piano pentru a ajunge la o transfigurare personală şi sensibilă, prin cumulul de timbre, de combinaţii sonore insolite. În plus, această lucrare chiar posedă acea proporţie de aur, din moment ce simţul definirii formei, al încadrării aventurii sonore în zone, a fost pe deplin sesizabil chiar şi neiniţiaţilor .Lucrarea  a fost inspirat intitulat Solstice .Evocă chiar trecerea Soarelui peste Pământ în imagini sugestice sonore și pe deplin realiste, realizate din combinațiile timbrale ce i-au permis relaţionarea cu sfera largă a dinamicii orchestrale.

Mă declar încântat ori de câte ori constat că această popularizare a repertoriului cult al muzicii de esenţă postmodernă este inclusă și în concertele Atheneului Român, iar prin acest deziderat se obține și se educă gustul multora în raport cu evoluția curentului sau a școlii componistice grefate în limbaj eminamente postmodernist.

Bogăția de culori, includerea elementelor cu tentă percutantă și cariera echilibrată a dinamicii și a unei agogici interesante au asigurat acea doză de atractivitate acestei lucrări.Elementele de noutate sunt augmentate de celestă,glockenspiel și în special de familia instrumentelor de percuție.

Senzația plenară a unui mult așteptat fenomen temporal ce dă titulatura acestei piese e prezență da capo al fine.Piesa vă atinge zone stilistice apropiate mai multor curente opuse-minimalism, modernism, amatorism etc Toate acestea au creat cadrul optim de înlănțuire a tuturor efectelor și combinațiilor sonore deosebit de îndrăzneț, redate cu profesionalism și claritate de către membrii instrumentiști ai National Polish Orchestra of Katowice.

A urmat interpretarea Primului Concert în mi minor pentru pian și orchestră op. 11. Această lucrare l-a avut ca solist pe Szymon Nehring, laureat al Concursului Internațional „Arthur Rubinstein” în 2017.

Pe parcursul a celor 40 de minute am remarcat minunatele călități tehnice ale solistului și în mod cu totul special acea delicatețe, acea sensibilitate tipice muzicii de factură expresivă puse în slujba acestui concert romantic, de mare întindere și suflu romantic.

În ceea ce privește discursul muzical, acesta s-a legat armonios de structura tripartita a concertului. Cu toate acestea,, se pare că derogarea lui Fr.Chopin de la norma prestabilită face ca acest concert să fie diferit de alte opusuri similare. Faptul că Allegro maestoso, de fapt prima parte a concertului în mi minor reușește să-și atingă scopul stabilit de reguli , din moment ce da capo al fine pendularea dintre minor-major nu este în niciun caz un defect. Aceasta relevă orizonturi noi, iar din puct de vedere armonic rămâne tributar epocii efervescente romantice, alternând momente de mare sensibilitate, de efuziune cu unele mai tensionate între tonalitățile omonime mi minor- Mi Major.

Prin „tratamentul” de acest fel, muzica spune o poveste foarte colorată, diferită „decât specificul „de salon” al muzicii acestui mare compozitor si pianist romantic polonez. În mod semnificativ, solistul Szymon Nehring a avut acea eleganțăă, siguranță probată de interpretarea acestui opus.

Caracterul Allegro-ului a fost clarificat cu cuvântul „maestoso”, atât de frecvent utilizat în literatura pianistică de specialitate. Am remarcat desfășurarea narațiunii muzicale, excelent gradate, distinctă, cu elan. Colaborarea solist-dirijor a fost una impecabilă, fiind practic însuflețite de spiritul poetic, care în timpul tinereții lui Chopin era denumit „entuziasm”.

Am reținut tratarea primei teme care deschide lucrarea cu un gest deosebit de viguros, preluat de aparatul orchestral. Tema principală, în cheia de mi minor este prezentată espressivo prin sunetul melodios al viorilor ce contrastează cu desele. strălucitoarele schimbări de dispoziție (de la mi minor la Mi major) încredințate de către bogăția fluxului de armonii, pasaggi, sonorități logice pe deplin caracterizate de un spirit și o înflorire, al unei poloneze .Tema contrastantă aduce aura unui nocturne .

În acest mod, ceea ce am remarcat pe durata acestui concert de Chopin a fost simbioza perfectă, ce a constituit un punct de atracție între solist, orchestră si public prezentate în forma lor pură, fără cusur.

Mișcarea de mijloc m-a transpus într-o lume a magiei acustice. În Larghetto – caracterul său clarificat în partitură , ca o reverie romantică, cu spiritul care-l face inimitabil.Acest lucru se regăsește explicat  într-o scrisoare adresată lui Tytus Woyciechowski , compozitorul care l-a numit romantic și melancolic, deși a adăugat apoi, pentru a atenua orice îndoială: „Este un fel de meditație în primăvara frumoasă, dar la lumina lunii”. Chopin i-a explicat lui Tytus cum ar putea fi atins acea stare de spirit: „prin sunetul care este înăbușit de sordini „, și așa cum compozitorul l-a lămurit acum mai bine de două secole pe contemporanul,prietenul său, ” partea a doua  e un fel de pieptene, care cuprinde șirurile și îi conferă  concertului un ton nou, argintiu „.

Suntem transportați într-o lume a unei muzici pline de visare și interioritate a spiritului lui Chopin din părțile lente. Narațiunea pianului se deplasează uneori pe marginea visului și a realității, curgând ca improvizație liberă, care nu se supune canoanelor formei specifice de lied tripartit. Cele două teme (alăturate de cea de-a treia) se intersectează și se modifică reciproc. La prima apariție, tema contabilă invită la starea de reverie cu ghirlande pline de ornamente pianistice. Tema secundă espressivo a reiterat și exaltarea , la rândul său. Starea de spirit a acestui vis a fost brusc întreruptă. A treia temă, agitato (în do minor), a adus un scurt moment de perturbare și pasiune, înainte de a dispărea prin procedeul ataca al Rondo-ului. Ritmului său de dans, tempo vivace și gesturile puternice au fost magistral redate de către Szymon Nehring, solistul acestei după-amieze de 3 septembrie.

Refrenul Rondo-ului poartă trăsăturile unui krakowiak prin ritmul său, articularea distinctă, vivacitatea și spiritul. Tema episodic inserată, pe un acompaniament în unison de octavă a pizzicato – ului streich-ului, a adus aminte de specificitatea muzicii romantice, în ciuda faptului că a început într-un dolce blând . Concertul s-a de încheiat în acele pasaje pline de efantezie și originalitate ce motivează proveniența acestei lucrări extrem de romantice prin stilul virtuos brilliant.

Concertul în mi minor opus 11 a fost creat de compozitor sub impresia evenimentelor revoluționare ale epocii -1830-cât și sub impulsul unui puternic sentiment de dragoste pentru tânără cântăreață Constantza Gladowska.Chopin avea pe atunci 20 de ani și realizare primul său turneu de concerte la Viena, unde strânsese aprecieri atât ca pianist cât și ca un promițător și viitor talent în materie de compoziție.Acest concert a fost interpretat în premieră în fața publicului,  în Varșovia la 28 septembrie 1830.

Lucrarea este strălucitoare,  pe deplin impregnată de acel elan tineresc, de ritmuri puternice cu alură bărbătească dar și de nenumărate episoade pline de duioșie și sensibilitate în temele secunde.De altfel, pe durata concertului se fac remarcate și pasagii vietuozistice, pasaje pline de bravură.

Una dintre caracteristicile acestui concert care a fost interpretat cu multă siguranță este dată de invenția sa melodică aproape inepuizabilă .De altfel, am sesizat și trecerea, pendularea de la o idee la alta,presărate de autentice demonstrații pianistică pline de virtuozitate și arabescuri melodice cu un efect garantat din punct de vedere interpretativ, totul fiind în slujba redării fidele a conținutului muzical.

De remarcat în acest opus e faptul că Fr.Chopin nu a dat o mare atenție și importanță orchestrei, de aceea sonorități acesteia sunt subordonate și destul de stinse,palide în comparație cu efectele sonore pline de colorit ale pianului.De aceea se explică și de ce a fost nevoie de o nouă orchestrația a ambelor concerte ale lui Chopin, în special pentru a îmbrăca sonor și a fi un ajutor demn de încredere pianiștilor concertiști.Orchestrația utilizată de către Orchestra Națională Simfonică poloneză a respectat ediția compozitorului și reputatului pianist german Hermann Tausig.

Chiar dacă a lăsat posterității numai două concerte destinate pianului,datorită nobleței inspirație melodice, sincerității poetice care le însuflețește și îndeosebi resurselor muzicale expuse la un înalt nivel, acestea reprezintă o bornă luminoasă, un Everest din punct de vedere expresiv în cadrul literaturii de specialitate pianistice.

Tânărul solist din adrul acestui concert a oferit un bis minunat la ovațiile prelungite ale tuturor celor prezenți.

A oferit ca bis o mazurkă de același compozitor, în care și-a expus toată sensibilitatea sa.

După pauză,sub conducerea maestrului Lawrence Foster, Orchestra Națională Simfonică poloneză a oferit publicului o versiune inedita a Concertului pentru orchestră de Witold Lutoslawski.

Deși Lutosławski și-a considerat ca „fiind marginal”Concerto-ul, acesta a fost recunoscut drept cea mai mare lucrare din perioada de „Musique funèbre” și este una dintre cele mai importante lucrări poloneze ale Realismului Social din Polonia anilor 1950.

Cele trei mișcări au fost minunat articulate, pe parcursul a 40 de minute.

Prima-Intrada: Allegro Maestoso – un fel de uvertură extinsă cu două subiect ce a debutat în măsura de 9/8 pe un ostinato al unui  tambur ce „evoluează” chiar amenințător pe parcurs
A doua Capriccio notturno ed Arioso: Vivace – Capriccio este de fapt un fel de scherzo  al cărui subiect principal este intonat de către vioara solistă, urmată de restul intrumentelor de suflători de lemn. A fost urmată de un Arioso expresiv inițiat de secțiunea instrumentelor de alamă. Repriza capricio-ului a fost intonată de celula, de motivu inițial, acum redat și de harpă, apoi dublat de acaompaniamentul cu pizzicato al streich-ului. S-a încheiat cu aceleași zvonuri amețitoare ale tobei, bass-urilor și ale clarinetului bass .

Ultima parte a acestei lucrări elaborate pe parcursul anilor 1950-1954 este Passacaglia, Toccata e Corale: Andante con moto – Allegro giusto . Se distinge în trei secțiuni: Passacaglia fiind un set de variații pe o temă muzicală interpretată de contra-bas; urmată de o toccata dinamică și finalizată de un coral instrumental .

De altfel, Finalul este cea mai lungă mișcare și reprezintă punctul culminant al acestui concert, scriitura de tip bloc  evocă forme tipice baroc de passacaglia, toccata și coral. Passacaglia extinsă atinge un efect dramatic deosebit prin creșterea volumului sonor de la pianissimo la fortissimo în variațiile ulterioare. Tema Toccatei , împrumutată din melodia folclorică „A mi mi dziwna zona”a fost reliefată de motive vibrante și caracter dramatic, în timp ce ultima parte, Corale a folosit corzile omogene prin simplificarea texturii și intercalarea frazelor corale cu fragmente ale acestei melodii populară. Finalul extins mi-a adus satisfacția transformărilor materialului muzical de la mișcările anterioare, asigurând astfel unitatea extraordinară a întregului opus, iar acest sentiment de unitate a fost îmbunătățit și mai mult prin utilizarea motive lor din Intrada în codă.

Concertul s a terminat în aceeaşi notă sărbătorească iar amintirea, ecourile sale vor dăinui în conştiinţele tuturor celor ce au avut privilegiul de a asculta pe aceşti excepţionali artişti!Mă consider un om privilegiat deoarece am avut șansa de a asculta „live” prestația interpretativă a acestor extraordinari muzicieni.

La insistențele publicului, după un discurs cu tentă evocatoare,Maestrul Lawrence Foster a oferit ca bis „Valse Triste” de Jan Sibelius.

Sursa foto :Culture.pl,Pizzicato,Romania Insider

Cronica aceasta a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național