Actualitate
Kruk România – o companie exemplu în materie de colectare datorii
În țara noastră funcționează mai multe companii de recuperare datorii, dar cei aflați în situația de a lua contact sau a fi contactați de una dintre acestea trebuie să fie cu mare atenție. Este indicat să se informeze cât mai bine cu privire la societatea în cauză, pentru a vedea dacă aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu respectarea strictă a legislației românești în vigoare și cu principiile internaționale limpede stabilite cu privire la acest tip de activitate financiară. O companie demnă de a colabora cu ea pentru achitarea unor datorii restante este, fără vreo umbră de îndoială, Kruk România.
Firme de colectare datorii sau executori judecătorești?
Mulți consideră că o societate de recuperare datorii este tot un soi de agent care face executări silite, dar într-un mod mai agresiv decât un executor judecătoresc clasic.
Nimic mai neadevărat. Din contră. Un executor judecătoresc solicitat de către o persoană fizică sau juridică ce are dreptul de a primi o datorie în baza unui titlu executoriu încearcă să obțină de la debitor întreaga sumă restantă, fără a fi preocupat prea mult de situația în care se găsește acela care urmează să facă plata. Nu există empatie la executorii judecătorești. Ei sunt simple instrumente ale creditorilor angajați legal ca să obțină cât mai repede sumele respective acționează mecanic.
O companie de recuperare credite precum este Kruk România funcționează și ea legal, dar are o alt mod de abordare, mult mai uman, pro-activ, orientat spre debitor.
Aici se pune pe prim plan omul aflat într-o situație financiară precară. Alături de acela care are de achitat o datorie se încearcă în urma unei discuții prealabile sincere să se elaboreze un plan de restituire sub formă de rate eșalonate pe o anumită perioadă, în funcție de fiecare caz concret în parte. Sub nicio formă nu se pun în pericol mijloacele de subzistență ale debitorului și familiei sale, ci se acționează focusat pentru regăsirea unui echilibru din punct de vedere material a datornicului, deoarece astfel se va putea stinge și datoria în cauză.
De asemenea, concomitent cu atenția orientată spre a recupera datoria de la persoana în dificultate financiară, i se dă și sfaturi prețioase care îi vor fi de mare folos în viitor.
A fi client Kruk, o șansă pentru a scăpa de datorii pe cale amiabilă
Astfel, orice client Kruk România va putea să își administreze ulterior în mod corect veniturile și cheltuielile, chiar să economisească treptat sume mici de bani care, pe termen mediu și lung, acumulându-se, să poată să fie folosite pentru diverse achiziții fără a mai fi nevoie ca persoana în cauză să mai apeleze la împrumuturi purtătoare de dobândă și penalități.
Mulți se tem de colaborarea cu o societate de recuperare a datoriilor considerând că este mult prea dificil să achiți un credit datorită sumelor suplimentare pe care trebuie să le plătești, dar în realitate, dacă se trage linie și se socotește cam cât costă o executare silită (cheltuielile de judecată și/sau cheltuielile de executare, precum și onorariile cuvenite executorului judecătoresc, avocatului) vom ajunge la concluzia că este mult mai ieftin să se achite o datorie pe cale amiabilă, prin intermediul Kruk România, spre exemplu, decât dacă s-ar face prin forța coercitivă a legii. Întotdeauna este mai bine a se apela la o soluție negociată, decât la de forță (fie ea și legală).
Aceia care vor colabora cu prestigioasa companie de recuperare datorii Kruk România în primul rând vor putea să știe cu claritate, de la bun început, ce sumă au de plătit, de la cine provine datoria inițială și cum se va desfășura în concret modul de achitare al datoriei respective.
Dovada datoriei este esențială deoarece este dreptul oricărui debitor de a avea un document scris în acest sens. Nimeni nu trebuie să plătească o datorie până când nu este sigur că ea chiar există și că acela ce o pretinde are și dreptul legal ca să facă acest lucru.
Kruk România este cel mai important jucător corect de pe nișa colectării datoriilor de diverse tipuri. Compania funcționează de mai bine de 12 ani în țara noastră, iar aceia care au fost clienți cu aceștia pot garanta că nu există niciun risc pentru datornici ca să demareze o colaborare cu aceasta.
Actualitate
U BT Cluj a cucerit al 11-lea titlu după un meci dramatic cu CSM Oradea
Formația antrenată de Mihai Silvăşan a reușit în acest an competițional tripla: titlul național, Cupa şi Supercupa României. U BT Cluj s-a impus cu 3-1 în finala cu CSM Oradea.
În faţa a 10.000 de fani, campiona en-titre a câştigat „la mustață” (74-72, 33-36 la pauză), astăzi (miercuri, 3 iunie), al 4-lea meci cu rivala sa tradițională.
Principalii marcatori ai partidei au fost Russell 23 puncte, Molinar 17p, Creek 10p, respectiv, Bropleh 16p, Nzekwesi 15p și Richard 12p.
În precedentele meciuri ale finalei s-au înregistrat rezultatele 84-87, 88-83 şi 103-78.
Al 11-lea titlu național pentru clujeni
Cele două echipe au jucat finala Ligii Naţionale de baschet, la masculin, pentru a 5-a oară în ultimii 6 ani. Şi precedentele finale au fost câştigate de U BT Cluj: 4-2 în 2022/2023, 4-1 în 2023/2024 și 3-2 în 2024/2025.
Acesta este titlul cu numărul 11 pentru formațiile din Cluj (după cele din 1992, 1993, 1996 pentru Universitatea Cluj, 2011 pentru U Mobitelco Cluj, 2017 şi 2021-2025 pentru U BT Cluj), tot atâtea având Asesoft Ploiești. Pe primele două locuri se află Dinamo București – 22 de titluri și Steaua București – 21. CSM Oradea a câștigat de 3 ori campionatul (2016, 2018 şi 2019).
Craiova a cucerit medalia de bronz
Antrenorul orădenilor, Cristi Achim, a anunţat că acest campionat a fost ultimul în care s-a aflat pe banca tehnică (era din 2009, fiind cel mai longeviv în funcţie din Liga Naţională) și că va prelua o funcţie în conducerea clubului.
Medalia de bronz a fost câştigată, în premieră, de SCMU Craiova, 2-1 „la general” (94-102, 101-62, 105-101), cu Dinamo Bucureşti.
Actualitate
Remus Pricopie propune un „armistițiu politic” și un premier independent până în februarie 2027
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, susține că România are nevoie de un „armistițiu politic” pentru depășirea blocajului actual și formarea unui guvern stabil, propunând desemnarea unui premier independent și constituirea unui executiv cu mandat limitat până la 15 februarie 2027.
Remus Pricopie propune un premier independent și un „guvern de armistițiu” temporar. FOTO: FB
„Instituțiile statului nu pot funcționa la nesfârșit în așteptarea unor decizii politice. Cu fiecare zi care trece, costul blocajului crește, iar România pierde timp într-un moment în care are nevoie de stabilitate, credibilitate și capacitate de acțiune”, a scris Pricopie pe Facebook.
Potrivit acestuia, noua formulă guvernamentală ar trebui să fie susținută de principalele forțe democratice și pro-europene din Parlament și să includă un cabinet parțial tehnocratizat.
„Poate că a venit momentul să vorbim despre un armistițiu politic. Nu despre o alianță politică definitivă și nici despre renunțarea la competiția dintre partide”, a afirmat rectorul SNSPA.
Pricopie propune păstrarea continuității în ministerele unde există politici și proiecte aflate deja în derulare, precum Dezvoltarea, Afacerile Interne, Finanțele, Educația sau Fondurile Europene, în timp ce alte portofolii ar putea fi ocupate de specialiști independenți.
De asemenea, acesta consideră că programul de guvernare ar trebui să rămână, în linii mari, cel aprobat deja de Parlament la instalarea Guvernului Bolojan, cu eventuale actualizări determinate de evoluțiile economice și sociale.
„Politica democratică nu este arta ultimatumului. Este arta compromisului în interes public”, a mai transmis Remus Pricopie.
Actualitate
Planul B al Chișinăului: Moldova ia în calcul unirea cu România în cazul în care procesul de aderare la UE intră în impas. „Va exista un preț”
Vicepremierul Republicii Moldova a afirmat că unirea cu România rămâne un scenariu posibil dacă negocierile de aderare la Uniunea Europeană nu vor avansa conform planului.
Steaguri România și R. Moldova Foto: arhivă, adevărul
Republica Moldova ar putea recurge la scenariul unirii cu România în cazul în care parcursul său de aderare la Uniunea Europeană ar fi îngreunat sau blocat, a declarat viceprim-ministrul Eugen Osmochescu într-un interviu acordat Euractiv. Oficialul a descris această opțiune drept un „plan B”, în contextul în care Chișinăul își propune semnarea unui tratat de aderare la UE până la sfârșitul anului 2028.
„Planul B” pentru scenariul unui blocaj european
Osmochescu, aflat în funcție din noiembrie anul trecut, a subliniat că prioritatea guvernului rămâne integrarea europeană, însă a avertizat că lipsa unor progrese concrete din partea Bruxelles-ului ar putea forța autoritățile să ia în considerare alternative.
„Trebuie să transmitem un semnal populației”, a afirmat acesta, făcând referire la presiunile și operațiunile hibride atribuite Rusiei, menite să reducă sprijinul public pentru integrarea europeană.
Vulnerabilități de securitate în fața Rusiei
Vicepremierul a menționat și vulnerabilitatea Republicii Moldova, precizând că țara nu are capacitatea de rezistență militară a Ucrainei. „Nu suntem la fel de rezistenți ca ucrainenii. Nu avem industrie militară, nu avem producție militară, nu avem o armată comparabilă”, a declarat el.
Declarațiile vin pe fondul tensiunilor regionale și al unor incidente recente, inclusiv un atac rusesc asupra centralei hidroelectrice de la Nistru, care a provocat o scurgere de petrol și poluarea râului Nistru – sursă esențială de apă pentru Republica Moldova și sud-vestul Ucrainei.
În plan european, Osmochescu a confirmat că Moldova își dorește deschiderea primelor „clustere” de negocieri de aderare și alinierea accelerată la legislația UE.
Potrivit unor informații citate de Euractiv, primele negocieri oficiale ale UE cu Ucraina și Republica Moldova ar putea avea loc pe 16 iunie, moment considerat de Chișinău un semnal politic important.
„Dacă se va întâmpla în iunie, atunci acesta ar fi un semnal clar. Acesta este obiectivul nostru”, a spus vicepremierul.
Oficialul a susținut și ideea unor forme de integrare graduală sau „aderare asociată”, propuse recent de cancelarul german Friedrich Merz, care ar permite participarea statelor candidate la reuniuni ale instituțiilor europene fără drept de vot.
Osmochescu consideră că astfel de etape intermediare ar putea consolida reformele și ar transmite un semnal pozitiv către populație.
Scenariul unirii cu România
„Avem teme de făcut, trebuie să le facem”, a afirmat el, adăugând că astfel de inițiative ar trebui privite ca o oportunitate, nu ca un blocaj pentru statele membre ale UE.
În ceea ce privește scenariul unirii cu România, vicepremierul a spus că legăturile culturale și familiale dintre cele două state sunt deja foarte strânse, iar un număr semnificativ de cetățeni moldoveni dețin deja pașapoarte românești – aproximativ 850.000 din totalul populației de 2,4 milioane.
El a mai precizat că sprijinul pentru reunificare se situează în jur de 40% în Republica Moldova, în timp ce în România acesta ar ajunge la aproximativ 70%.
„Va exusta un preț. Acesta va trebui suportat de România și de UE. Dar costul nu ar fi la fel de mare ca cel înregistrat în cazul fostelor Germanii [de Est și de Vest] atunci când s-au reunificat”, a spus acesta.
-
Breakingacum 3 zile„Am imagini cu soția alergată de urs în curte”. Teroare în Bușteni
-
Actualitateacum 3 zile
De ce evită UE să pună un român la masa tratativelor cu Rusia. Explicația neașteptată a unui expert în negocieri
-
Actualitateacum 2 zile
Polițist din Neamț, înjunghiat mortal de propriul fiu. Tragedia s-a petrecut în plină stradă
-
Actualitateacum 3 zile
Secretele MAE de după 1989. Istoricul Cosmin Popa: „Ion Iliescu a guvernat prin război hibrid înainte ca acesta să fie inventat oficial”
-
Breakingacum 3 zileSUA au lansat un nou atac asupra unei ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în Pacific. Bilanțul total al operațiunii împotriva narcotraficanților urcă la 205 morți
-
Actualitateacum 2 zile
O femeie a murit iar un copil de cinci ani este grav rănit, după ce au fost loviți de tren în timp ce traversau calea ferată
-
Actualitateacum 2 zile
De la Londra la un cătun din Apuseni. Andy Hertz, omul din spatele comunității „Mutat la țară”, demolează mituri: „Nu stați doar în iarbă”
-
Breakingacum 18 ore(P) Studiu IRES: Informația științifică este reperul principal al consumatorilor adulți în evaluarea riscurilor asociate fumatului





