Actualitate
Serghej Krilov și Orchestra Simfonică Maggio Fiorentino la Sala Palatului
Programul zilei de 17 Septembrie a programat al doilea concert al Orchestrei și Corului Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi, la Sala Palatului, de la ora 20:00. Solistul invitat al serii este violonistul rus Sergei Krylov.
În program am audiat Primul concert pentru vioară și orchestră op. 6 – de Niccolo Paganini și Simfonia a III-a în do major op. 21 de George Enescu.
Violonistul Sergei Krylov, originar din Rusia, s-a făcut remarcat prin lirismul intens al interpretărilor sale. Calitățile sale tehnice și expresivitatea sa l-au propulsat în topul celor mai apreciați violoniști ai momentului de la nivel internațional.
În ultima perioadă , Serghei Krylov a devenit un oaspete obișnuit al multor instituții muzicale importante și este invitat regulat să cânte cu orchestre de top din lume, precum Dresda Staatskapelle, Filarmonica din St. Petersburg, Filarmonica din Londra și Royal Philharmonic, Orchestra Națională Rusă, Orchestra Mariinsky, Filarmonica della Scala și Accademia di Santa Cecilia, Orchester Philharmonique de Radio France, DSO Berlin, Konzerthaus Orchester Berlin, Budapesta Orchestra Festivalului, NHK Symphony Tokyo și Atlanta Symphony Orchestra. Printre personalitățile muzicale proeminente cu care a lucrat de numără Mstislav Rostropovici, Dmitri Kitayenko, Mikhail Pletnev, Valery Gergiev, Andrey Boreyko, Vasily Petrenko, Vladimir Jurowski, Fabio Luisi, Roberto Abbado, Yuri Temirkanov, Vladimir Ashkenazy, Dmitry Liss, Yuri Bashmet și Michał Nesterowicz.
Programul serii a aducs publicului două momente de mare virtuozitate. Compoziția lui Paganini a provocat intens și a evidențiat calitățile tehnice ale solistului, precum și capacitatea lui de a reda toată bogăția de nuanțe a liniilor melodice.
De altfel, Concertul numărul unu pentru vioară și orchestră de Niccólo Paganini este unul dintre cele mai cunoscute, temute dar și aclamate din literatura violonistică de specialitate.A fost pus în scenă și măiestrit redat într-o manieră pe deplin echilibrată de către solistul rus Sergej Krilov.Orchestra italiană s-a remarcat în amplă uvertură a părții întâi, elaborată și orchestrată de către Gioachino Rossini, bun amic cu legendarul virtuoz genevez.
Solistul rus a reușit să transmită și să transpună preț de patruzeci de minute o fațetă a unei concepții interpretative pe deplin academice dar și pline de virtuozitate. Toate elementele pur spectaculare ,din punct de vedere tehnice,violonistice au fost puse în slujba evidențierii muzicii înrudite cu bel-canto-ul italian.De altfel, toate dificultățile existente în acest concert au fost demontate cu deplin succes.
Cadența originală a fost asemenea unei cărți de vizită pe deplin relevante, fiind o versiune proprie îmbogățită cu creația scrisă de eminentul pedagog romantic francez Emil Sauret.Această adevărată piatră de încercare a fost realizată tehnic și muzical cu o stăpânire de sine de-a dreptul incredibilă.
Partea a doua a concertului proiectată în tonalitatea și minor a avut acea expresie tipic romantică, asemenea unei arii de operă pline de anvergură dar și de sensibilitate de autentic lirism.
Cea de-a treia parte Rondo spirituoso a avut acea tușă de strălucire și atributul de a fi scânteietor și plin de rafinament.Solistul a avut aceiași siguranță și abilitate iar tehnica în regim de mare viteză a etalat-o cu ușurință.
La cererea publicului, fiind aplaudat și aclamat îndelung, Sergej Krilov a oferit că bis celebrul și dificilul Capriciu al douăzeci și patrulea, într-o interpretare impecabilă.
După pauză,Orchestra și Corul Maggio Fiorentino a oferit publicului o versiune interpretativă a celei de-a treia simfonii a lui George Enescu.
Simfonia a III- a de George Enescu-scrisă în anii 1916-18-rste o compoziție orchestral-vocală amplă, în care dialogul dintre orchestră și cor denotă încărcătura emoțională a epocii, datorată Primului Război Mondial.
Lucrare de maturitate, această simfonie e chintesența tuturor cuceririlor limbajului și a esteticii stilistice în domeniul compozițional propriu enescian.Orchestra italiană Maggio Fiorentino a dat sens și personalitate acestei lucrări, fiind atent manageriată, condusă de la pupitrul dirijorul se maestrul Fabio Luisi.
Raporturile sonore și acel academism s-au reunit cu acel profesionalism al tuturor membrilor acestui aparat orchestral.S-a expus în culori vii, păstrate toată substanță sonoră mai mereu neliniștită, aflată încadrat în partitură.
Liniile melodice, intervențiile stilistice (ale concert-maestrei, ale flautistului,ale șefului se partidă de la violă, ale oboistului etc)au fost perfect integrate în acest simfonia cu iz universal cât și eclectic.
Am remarcat acea „cultură a sunetului „, acea profunzime și totală implicare a fiecărui instrumentist.De altfel, m-au fascinat ultimele două mișcări (simfonia are numai trei părți), din moment ce finii muzicieni italieni atent coordonați de maestrul ,de dirijorul Fabio Luisi au ilustrat sonor momente pline de elevație.Corul a avut rolul de a îmbrăca sonor anumite zone ale ultimei mișcări.
Simfonia a Treia în Do Major a avut darul de a crea ipostaze sonore deosebite și de a bucura setea de cultură și cunoaștere a numerosului public din Sala Palatului.
Uralele și ropotele de aplauze au răsplătit prestația acestor muzicieni care au onorat așa cum se cuvine această seară a celei de-a douăzeci și patra ediții a Festivalului.
Sursa foto :http://google.com
Această cronică a fost realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanța redactor șef al platformei media Criteriul Național
Actualitate
Aiud, orașul de unde începe șoseaua Transapuseana. Ce descoperă turiștii în locul faimos pentru temuta sa închisoare
Aiud, orașul din care mulți turiști își încep călătoria pe Transapuseana, unul dintre drumurile montane spectaculoase din România, a fost vreme îndelungată doar un loc de tranzit al șoferilor între Alba Iulia și Cluj-Napoca, faimos pentru temuta sa închisoare.
Transapuseana leagă zona Aiudului de cea a Abrudului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Din 2024, turiștii pot străbate Munții Apuseni pe o nouă șosea montană, cu o lungime de aproape 80 de kilometri, modernizată în mare parte pe traseul unor vechi drumuri județene și forestiere. Investiția s-a ridicat la 73 de milioane de euro și a fost finanțată din fonduri europene.
Drumul numit Transapuseana traversează județul Alba și leagă municipiul Aiud de zona Abrudului. Urcând în serpentine din orașul de pe valea Mureșului, noua șosea le dezvăluie călătorilor peisajele sălbatice ale Apusenilor, împodobite cu sate izolate, în care moții, oamenii munților, trăiesc de secole.
Transapuseana, prin satele izolate ale moților
Transapuseana, amenajată pe traseul Drumului Județean 107I, pornește din DN1, la Aiud, și străbate localitățile Aiudul de Sus, Râmeț, Brădești, Geogel, Măcărești, Bârlești-Cătun, Cojocani, Valea Bărnii, Bârlești, Mogoș, Valea Albă, Ciuculești, Bucium, Izbita, Coleșeni, Bucium-Sat și Cerbu. Șoseaua montană urcă la peste 1.100 de metri altitudine, prin locuri greu accesibile și rar străbătute de călători, în trecut, dar care au devenit tot mai populare printre turiști și mai atractive pentru investițiile în servicii turistice.
Șoseaua coboară apoi în apropierea Abrudului, unde se intersectează cu DN74. Drumul are o lungime totală de aproximativ 78 de kilometri și face legătura între autostrada A10 și DN74.
În zona de mijloc a traseului, călătorii pot ajunge la Cheile Râmețului și la așezările pitorești din jurul lor. Cel mai cunoscut reper este Mănăstirea Râmeț, considerată unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale ortodoxe din Transilvania. Originile sale sunt plasate de tradiția și cercetările istorice în secolul al XIII-lea.
Mai aproape de Abrud, turiștii pot face un ocol spre rezervațiile Detunata Goală și Detunata Flocoasă, aflate pe teritoriul comunei Bucium. Coloanele de bazalt ale Detunatei Goale se ridică la aproape 1.200 de metri altitudine și oferă priveliști spectaculoase asupra Munților Metaliferi, Masivului Vulcan și zonei Roșia Montană. Detunatele au inspirat, de-a lungul timpului, numeroase legende locale despre „detunăturile” produse de bolovanii prăvăliți, ale căror zgomote sunt amplificate de ecoul munților.
Abrud, ținutul aurului
Aflat la capătul dinspre vest al Transapusenei, Abrud, un oraș cu 4.500 de locuitori, mult mai liniștit decât în trecut, este unul dintre locurile istorice ale aurului din Apuseni. Minele de aur din împrejurimile sale datează din Antichitate, iar cele mai cunoscute se află la Roșia Montană, la 12 kilometri de Abrud.
Unii istorici au arătat că Abrudul își are originile într-o așezare dacică numită Abruttus. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, orașul minier din Apuseni intrase în legendă datorită prosperității de care se bucurau numeroși locuitori ai săi și ai satelor din împrejurimi.
„Era un timp în care meseriașii și profesioniștii cu grămada alergau din toate părțile la Abrud și la Roșia, pentru că aceste două orașe montane își aveau timpul lor cel de aur, când se da băieșilor în loc de cruceri galbeni de aur, când băieșii rivalizau unii cu alții, care dintre ei să livreze aur mai mult la Zlatna. Atunci purta băieșul cizme cu ciucuri și pinteni de aur, iară soția lui strălucea în veștminte cusute cu flori de aur și de argint”, informa publicația „Telegraful Român”, în 1857.
Transapuseana, noua atracție a șoselelor montane din România. Ce o face mai specială decât Transalpina și Transfăgărașanul
În acele vremuri, abrudenii, români și maghiari, au trecut și prin perioade tulburătoare. Orașul și satele din împrejurimi au fost scena unor confruntări violente și masacre în timpul Răscoalei lui Horea, din 1784, și al Revoluției din Transilvania din anii 1848–1849, evenimente soldate cu numeroase victime și distrugeri.
Cetatea Aiudului, reperul orașului de la poalele Apusenilor
Punctul de pornire al celor mai mulți turiști pe Transapuseana este Aiud, un alt oraș istoric, cu 21.000 de locuitori, aflat la 30 de kilometri de Alba Iulia și la 70 de kilometri de Cluj-Napoca. Traversat de DN1, Aiudul a fost, înaintea deschiderii complete a autostrăzii A10 Sebeș–Turda, o localitate de tranzit, cu un centru aglomerat, care le-a lăsat multor șoferi amintiri mai puțin plăcute.
Odată cu inaugurarea autostrăzii, din 2021, traficul greu a fost deviat în afara Aiudului, iar nodul rutier situat la aproximativ doi kilometri de centrul orașului îl face ușor accesibil turiștilor care vor să îl viziteze sau să își continue călătoria pe Transapuseana.
Cei care se opresc în Aiud găsesc aici una dintre cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania. Cetatea Aiudului, ridicată și extinsă între secolele al XIII-lea și al XVII-lea, păstrează zidurile incintei fortificate, opt bastioane ale vechilor bresle, Biserica Reformată, Capela Evanghelică și Castelul Bethlen, care găzduiește Muzeul de Istorie. Ansamblul medieval se află chiar în centrul orașului și este principalul său reper istoric.
Alături de cetate, turiștii pot vizita Muzeul de Științele Naturii, una dintre cele mai vechi instituții de acest fel din România, înființat la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Muzeul funcționează la etajul întâi al clădirii de epocă a Colegiului Național „Bethlen Gábor” și păstrează colecții de fosile, roci, minerale, păsări și mamifere. Cei care caută un loc de odihnă se pot opri în Parcul Municipal, amenajat în urmă cu peste două secole și înconjurat de arbori seculari.
Satele și dealurile din jurul Aiudului sunt cunoscute pentru întinderile de vii și pentru tradiția îndelungată a cultivării strugurilor. Zona viticolă Aiud–Ciumbrud are Denumire de Origine Controlată, iar cramele și micii producători locali au devenit, în ultimii ani, tot mai căutați de turiști.
Zarca de la Aiud, reperul ocolit al orașului
Un loc aparte, mai puțin vizitat, dar foarte legat de istoria recentă a României, este Penitenciarul Aiud. În perioada comunistă, închisoarea a fost unul dintre cele mai dure centre de detenție, izolare și „reeducare” a opozanților regimului. Aici au fost închiși foști demnitari, intelectuali, preoți, militari și membri ai partidelor istorice, iar numeroși deținuți au murit din cauza frigului, foametei, bolilor și a tratamentelor inumane.
Ecaterina Varga, nobila maghiară care i-a cucerit pe moți. „Erau în stare să-și jertfească viața pentru apărarea ei”
1/16
Aiud Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (8) jpg
„La Aiud, toți deținuții poartă uniforme în dungi. Sunt plasați în diferite aripi ale închisorii, în funcție de «crimele» comise. La subsol se află 400 de celule în care sunt administrate pedepse speciale. 400 de milițieni păstrează ordinea în interiorul gardurilor, în timp ce un corp foarte puternic de armată păzește clădirile la exterior. Suplimentar, există mitraliere amplasate de jur-împrejur. Patrule formate din militari în termen supraveghează străzile din jurul pușcăriei și drumurile care duc spre orașul Aiud”, informa un raport secret, din 1951, păstrat în arhivele digitalizate ale Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite.
1/11
Aiud Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (27) jpg
Corpul vechi și izolat al închisorii, cunoscut sub numele de „Zarca Aiudului”, a rămas unul dintre simbolurile represiunii comuniste. În apropiere, la Râpa Robilor, au fost îngropați în taină mulți deținuți politici care au murit în penitenciar.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T21:33:27.969Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stil-de-viata/calatorii/aiud-orasul-de-unde-incepe-soseaua-transapuseana-2544288.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”calatorii”,”aiud-orasul-de-unde-incepe-soseaua-transapuseana-2544288.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/calatorii/aiud-orasul-de-unde-incepe-soseaua-transapuseana-2544288.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei
O femeie militar a
leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei organizate la Palatul Cotroceni pentru
primirea președintelui Indiei, Droupadi Murmu. Aceasta ținea drapelul României în
Garda de Onoare când i s-a făcut rău și a căzut.
Femeia militar s-a prăbuşit brusc, în timpul ceremoniei. FOTO: captură video
O femeie militar din
Brigada 30 a leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei oficiale organizate la
Palatul Cotroceni pentru primirea președintelui Indiei, Droupadi Murmu.
Incidentul s-a produs
în timp ce președintele Nicușor Dan și șefa statului indian se îndreptau pe
covorul roșu spre Garda de Onoare. În imagini se vede cum femeia militar, care
ținea drapelul României în cadrul formației, a căzut după ce i s-a făcut rău.
La fața locului a
intervenit și Delia Dinu, șefa protocolului de la Palatul Cotroceni, care i-a
acordat sprijin femeii militar, iar ulterior preşedintele Nicuşor Dan s-a
interesat de starea ei. Aceasta a fost preluată ulterior de personalul de la
Cotroceni și urma să fie transportată la spital pentru investigații medicale.
1/6
Primirea Președintei Republicii India, Droupadi Murmu, la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, 23 iulie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
Incidentul de la
Cotroceni are loc la câteva zile după ce un alt militar a avut nevoie de ajutor
în timpul ceremoniei organizate de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene,
pe 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din București. Militarului i s-a
făcut rău în timpul evenimentului și a fost sprijinit de colegi și de Raed
Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Ceremoniile militare
presupun perioade lungi în care membrii Gărzii de Onoare stau nemișcați, în
poziție de drepți, iar astfel de condiții pot fi dificile pentru organism, mai
ales în cazul evenimentelor desfășurate în aer liber.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T15:29:26.981Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie”. Memorandumul intră în ședința de Guvern
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat joi, 23 iulie, că a avizat memorandumul propus de Ministerul Sănătății pentru deblocarea a 22 de posturi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, document care urmează să fie analizat în ședința de Guvern de joi.
Sectia ATI Neonatologie a Spitalului Marie Curie. FOTO captură TVR Info
Decizia vine în contextul în care conducerea unității medicale a avertizat că deficitul de personal a determinat închiderea a cinci paturi de terapie intensivă, afectând capacitatea spitalului de a trata cazurile grave.
„Am avizat în această dimineață memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situație care impunea intervenție urgentă. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern de azi. Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reușit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații”, a transmis ministrul Finanțelor pe Facebook.
Deblocarea posturilor, prezentată drept o măsură excepțională
Alexandru Nazare a subliniat că aprobarea celor 22 de posturi nu reprezintă o schimbare de strategie în privința ocupării posturilor vacante din sistemul public, ci o intervenție punctuală generată de caracterul urgent al situației de la „Marie Curie”.
„Trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică, și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a scris Nazare în aceeași postare.
Potrivit informațiilor prezentate de autorități, cele 22 de posturi ar permite redeschiderea celor cinci paturi ATI închise din lipsă de personal.
Solicitări mai ample din partea spitalelor
Amintim că Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” funcționează cu o capacitate redusă, după ce lipsa personalului a obligat conducerea unității să închidă temporar cinci paturi destinate celor mai grave cazuri. Medicii avertizează că situația pune în pericol viața unor copii care depind de tratamente complexe și de îngrijire permanentă.
Până de curând, secția dispunea de 27 de paturi, însă numărul a fost redus la 22 după plecarea a șapte asistente medicale. Două dintre acestea au demisionat, în timp ce altele au intrat în concediu medical sau de creștere a copilului.
Conducerea spitalului a afirmat că nu poate organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cauza restricțiilor impuse printr-o ordonanță de urgență adoptată în 2025, care limitează angajările în sectorul bugetar.
În acest context, medicii avertizează că deficitul de personal afectează direct capacitatea de a trata copiii aflați în stare critică.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T09:13:44.867Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/sanatate/alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”sanatate”,”alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 3 zile„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
-
Actualitateacum 3 zileRomânul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
-
Actualitateacum 2 zileParadoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
-
Breakingacum 3 zileFilmul „The Odyssey” cu Matt Damon a depășit „Oppenheimer” la debutul global și a devenit cea mai de succes lansare a lui Christopher Nolan
-
Actualitateacum 2 zileUcraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
-
Actualitateacum 2 zileEugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului”
-
Actualitateacum 2 zileMinistrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget
-
Breakingacum 3 zileIon Cristoiu – Să punem capăt ipocriziei și s-o spunem: Guvernul demis Bolojan va rămâne la Palatul Victoria până în 2028





