Comunicate
Cum intretii foliile transparente pentru terase?
Din ce in ce mai multi oameni aleg sa isi inchida balconul sau terasa cu folii transparente sau rulouri transparente, asa cum sunt prezente in oferta Eurotenda. Avantajele pe care le ofera aceasta solutie sunt multe si sunt de necontestat:
- Foliile transparente sunt usor de instalat. Chiar si persoanele fara experienta le pot instala fara prea mari probleme si fara pierdere de timp;
- Pot fi instalate pe orice tip de suprafata, adaptandu-se inclusiv atunci cand vine vorba despre suprafete inclinate;
- Pot fi montate si demontate cu usurinta;
- Sunt ieftine;
- Ajuta la confortul termic pe terasa;
- Sunt rezistente la intemperii, protejandu-i pe toti cei de pe terasa de acestea;
- Sunt foarte placute din punct de vedere estetic. Odata instalate, foliile transparente imita foarte bine geamurile termopan, asigurand o eleganta aparte spatiului pe care il deservesc.
Lista poate continua. Daca sunt bine realizate, aceste folii transparente sunt o achizitie importanta.
Unde pot fi instalate foliile transparente?
Exista ideea preconceputa ca sunt destinate doar teraselor. Adevarul este cu totul si cu totul altul insa. Foliile pot fi instalate pe balcoane, pe prelate, foisoare, chioscuri, pergole si in zone in care se doreste organizarea unor evenimente private.
Cum pot fi intretinute rulourile transparente?
Odata instalate, este foarte important ca acestea sa reziste cat mai mult timp. Pentru asta, au nevoie de o intretinere corecta. Tendinta utilizatorilor este de a curata produsul cu tot felul de solutii cu alcool sau solventi, insa este o mare greseala.
Orice folie de buna calitate este tratata cu un strat care blocheaza trecerea razelor ultraviolete. Acesta poate sa fie distrus, iar folia poate capata un aspect neclar. Intretinerea poate fi trecuta si ea pe lista cu avantaje, deoarece este foarte simpla: Este suficient sa stergi foliile cu o carpa moale, umezita cu apa.
Cate tipuri de rulouri transparente exista?
In general, materialul utilizat pentru folie este acelasi. Difera, insa, sistemul prin care folia poate fi rulata si grosimea foliei. Este important sa alegi un producator de incredere, care sa te asigure de faptul ca folia nu se rupe la vant si poate face fata fara probleme solicitarilor exterioare cum ar fi ploile, vantul, etc.
Comunicate
Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro
ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest răstimp, compania s-a ocupat de gestionarea și dezvoltarea imaginii unor businessuri cu o valoare (investițională și operațională) cumulată de peste 200 de milioane de euro. Portofoliul constituit în primul an de activitate reflectă viziunea strategică a fondatoarei Costina Petrescu, ce are în spate o echipă de profesioniști specializați în comunicare, branding, PR, strategie și creare de conținut.
„Cred că de anul trecut până acum eu și echipa mea ne-am (re)afirmat statutul de partener strategic pentru brandurile care își doresc evoluție și vizibilitate. Sunt încrezătoare că urmează o perioadă de creștere accelerată și consolidare, iar pentru 2026 avem în vedere extinderea portofoliului și atragerea unor companii ambițioase, într-un context în care cererea pentru comunicare integrată este în continuă creștere, practic în toate domeniile de activitate.”
Costina Petrescu, Fondator ESTÉ Agency
Cu o experiență de peste 18 ani în marketing, vânzări, comunicare și management executiv, Costina Petrescu a construit și repoziționat branduri, a dezvoltat strategii de comunicare de la zero și a coordonat proiecte complexe în industrii variate, cu o concentrare deosebită în sfera imobiliarelor (și domenii conexe). Înainte de a fonda ESTÉ Agency, aceasta a condus două portaluri imobiliare: unul, din poziția de Director de Vânzări și Marketing Imobiliar (timp de patru ani), iar celălalt, în calitate de Director General (timp de 10 ani), în ambele cazuri fiind implicată în toate direcțiile operaționale, strategice și de dezvoltare.
În primul an de existență, ESTÉ Agency a gestionat comunicarea și imaginea unor businessuri din varii domenii, precum real estate, entertainment, investiții, construcții, turism nautic și evenimente sportive. Printre acestea se numără companii precum AmCorp / Venus Capital Investment, Envogue Residence, Velonova Mirage – primul muzeu 3D din România, RedLotus Sailing, Divertiland, Spartan România, OBA Different by Luxury, la acestea adăugându-se și alte branduri din portofoliul agenției.
Leadership multidisciplinar și o echipă de profesioniști
Succesul agenției se datorează atât experienței Costinei Petrescu, cât și echipei ESTÉ Agency – specialiști în strategie, PR, social media, copywriting, web development, design grafic și comunicare digitală. Agenția oferă servicii end-to-end, de la poziționare și strategie de brand, până la implementare, campanii integrate și management de imagine. Pe website-ul său oficial este disponibil un shop online de servicii punctuale, conceput pentru companiile care au nevoie de soluții rapide, eficiente și ușor de accesat.
De la marketing la sailing: o evoluție naturală a leadershipului
În paralel cu activitatea profesională, Costina Petrescu și-a dezvoltat o nouă direcție personală: sailingul. În 2025, ea a participat ca membru al unei echipe de regattă la competiții naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile:
• Locul 1 – Cupa României la Sailing (2025)
• Locul 2 – Campionatul României (2025)
• Locul 1 – ORC C la Bosphorus Cup (Turcia)
În 2026, Costina s-a format ca skipper, conducând și organizând expediții pe velier pe Coasta Amalfitană și în Croația și continuând în paralel participarea la regatte internaționale.
De asemenea, s-a implicat activ în promovarea și vânzarea căsătoriilor civile pe mare, pe velier – un concept premium, unic în România. În prezent, dezvoltă această direcție și își propune ca în viitor să devină și oficiant al acestor ceremonii, extinzând experiența marină către zona de evenimente personalizate.
Extinderea ESTÉ Agency în zona de Influencer Marketing
Întrucât viitorul comunicării este video, ESTÉ Agency a lansat propria divizie de Influencer Marketing, ce se ocupă atât de producție și editare video, cât și de apariții în social media. Costina Petrescu a devenit, la rândul ei, microinfluencer, apărând în videouri, interpretând roluri și construind conținut cu impact – o revenire naturală la pasiunea ei pentru scenă și camera de filmat.
Bazându-se pe portofoliul constituit în primul an de activitate, ESTÉ Agency își propune să continue expansiunea, să dezvolte noi direcții creative și să consolideze poziționarea clienților săi în industriile în care activează.
Comunicate
Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026
Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de evenimente organizate în mai mult de 60 de spații din Craiova și împrejurimi.
Potrivit organizatorilor, la ediția din acest an vor participa artiști din peste 70 de țări….
Vezi tot articolul in Stirile Olteniei.
Comunicate
Cum verifici dacă ai fost concediat ilegal și ce pași contează
În fața unei concedieri abuzive, mulți angajați reacționează emoțional și pierd exact acel interval în care pot acționa eficient, iar lipsa unor informatii juridice rapide îi costă mai mult decât își dau seama. Nu timpul lucrează în favoarea lor. Ci claritatea.
Situațiile reale nu arată ca în manuale. Angajatorii nu spun „te concediez ilegal”. O fac în tăcere, cu hârtii care par corecte la prima vedere și cu presiuni subtile. De aici începe diferența între cine contestă și cine acceptă.
Ce înseamnă, concret, o concediere abuzivă
Codul muncii nu folosește expresia în sine, dar descrie clar limitele în care angajatorul poate înceta contractul. Orice abatere de la procedură sau lipsă de temei real transformă concedierea într-un act contestabil.
Situații frecvente care ridică semne de întrebare
Realitatea din România arată câteva tipare recurente:
- decizie de concediere fără motiv clar, formulată vag sau copiată din modele generice
- reorganizare „din pix”, unde postul dispare pe hârtie, dar reapare sub alt nume în două săptămâni
- presiuni constante înainte de concediere — mutări forțate, evaluări subiective, izolare profesională
- lipsa unei cercetări disciplinare reale, deși motivul invocat este abaterea
Nu toate aceste situații duc automat la anularea concedierii, dar fiecare creează o fisură juridică.
Reorganizarea posturilor și riscul concedierilor nejustificate
În practica relațiilor de muncă, desființarea postului ca urmare a unei reorganizări reprezintă un temei legal frecvent utilizat pentru încetarea contractului individual de muncă. Cu toate acestea, pentru a fi validă, o astfel de măsură trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale, în special caracterul efectiv și serios al reorganizării.
Nu orice modificare formală a structurii interne a unei companii justifică o concediere. Simplul fapt că un post este eliminat din organigramă nu este suficient, dacă în realitate atribuțiile aferente continuă să fie exercitate, fie sub o altă denumire, fie prin redistribuirea lor în mod artificial.
Diferența dintre aparență și realitate juridică
În analiza acestor situații, instanțele nu se limitează la conținutul deciziei de concediere, ci examinează întregul context în care aceasta a fost emisă. Sunt avute în vedere elemente precum structura organizatorică a companiei, modificările intervenite în organigramă, conținutul fișelor de post și evoluția rolului respectiv în timp.
Dacă, ulterior concedierii, atribuțiile postului reapar într-o formă similară, chiar sub o denumire diferită, acest aspect poate indica faptul că desființarea nu a fost una reală. În astfel de cazuri, instanța poate concluziona că măsura concedierii nu are o justificare obiectivă.
Importanța termenelor legale și a reacției rapide
Un alt aspect relevant îl reprezintă respectarea termenelor legale pentru contestarea deciziei de concediere. Dreptul de a formula o contestație este limitat în timp, iar depășirea acestui termen poate conduce la pierderea posibilității de a obține o analiză pe fond a cauzei.
Din acest motiv, evaluarea rapidă a situației și clarificarea cadrului juridic aplicabil sunt esențiale. Percepția că o astfel de măsură este „uzuală” sau inevitabilă poate întârzia reacția, afectând șansele de contestare.
Cum verifici dacă ai motive reale să contești
Primul impuls greșit: „nu are rost”.
Al doilea: „sigur au făcut totul corect”.
În practică, multe concedieri au vicii procedurale. Problema este că ele nu sunt evidente fără o minimă verificare.
Indicii care merită analizate imediat
- lipsa unui preaviz corect acordat
- absența motivării detaliate în decizie
- nepotriviri între motivul invocat și situația reală din firmă
- lipsa documentelor justificative
Fiecare element contează. Nu separat. Împreună.
Cum funcționează platforma intrebari juridice în astfel de situații?
Aici intervine diferența dintre „a căuta pe Google” și a primi orientare aplicată.
Platforma intrebarijuridice.ro din domeniul juridic oferă utilizatorilor un mod direct de a obține raspunsuri gratuite juridice online de la avocati speiclizati. Oricine poate adresa o întrebare juridică și primește un răspuns informativ gratuit, în 60 de minute.
Nu vorbim despre opinii generale. Răspunsul explică situația concretă, indică pașii posibili și trasează direcții de acțiune.
Mai mult decât atât, utilizatorul nu rămâne blocat în teorie. După trimiterea întrebării:
- poate solicita oferte de preț de la avocați, notari, executori, contabili și alți specialiști
- primește până la trei propuneri personalizate
- are acces la o listă filtrabilă de profesioniști din propriul județ, ceea ce permite alegerea unui specialist relevant, nu aleator
Platforma nu înlocuiește un avocat. Dar scurtează drumul până la unul potrivit.
Ce faci în primele 30 de zile după concediere
Aici se joacă totul.
Termenul pentru contestarea deciziei de concediere este de 45 de zile calendaristice. Pare mult. Nu este.
Documentele trebuie analizate. Argumentele formulate. Uneori, dovezile colectate din interiorul companiei.
Două direcții posibile
Un angajat din retail, după concediere disciplinară, a cerut imediat opinie juridică. A descoperit că nu fusese convocat legal la cercetare. A contestat decizia și a câștigat.
În schimb, un manager din domeniul logistic a amânat. A negociat informal cu angajatorul. Termenul a trecut. Orice acțiune a devenit inutilă.
Diferența nu ține de dreptate. Ține de timp.
Mituri care circulă în jurul concedierilor
Circulă multe. Unele persistă.
„Dacă semnezi, nu mai poți face nimic.” Fals. Semnătura confirmă primirea, nu acordul.
„Firma poate concedia pe oricine, oricând.” Doar în anumite condiții și cu respectarea procedurilor.
„Nu merită să te lupți pentru că durează.” Unele procese durează. Dar compensațiile pot fi consistente: salarii restante, reintegrare, daune.
Unde se rupe, de fapt, echilibrul
Nu în lege.
În accesul la informație.
Majoritatea angajaților nu pierd procese pentru că nu au dreptate. Pierd pentru că nu știu că au dreptate sau află prea târziu.
Un răspuns rapid, chiar orientativ, schimbă complet perspectiva. Clarifică dacă merită să mergi mai departe sau nu.
Rolul informării corecte înainte de orice decizie
Nu orice concediere abuzivă ajunge în instanță. Dar fiecare ar trebui analizată înainte de a fi acceptată.
Diferența dintre reacție și strategie apare exact în acel moment inițial, când ai nevoie de informatii juridice rapide, nu de presupuneri sau sfaturi din auzite.
Pentru cei care caută un punct de plecare accesibil și rapid, platforma oferă exact acest tip de orientare. Poți începe cu o întrebare simplă și poți continua, dacă este cazul, cu alegerea unui specialist potrivit din județul tău sau cu solicitarea de oferte concrete. Accesul la informatii juridice rapide face diferența atunci când o concediere abuzivă nu mai pare doar o situație fără ieșire, ci o decizie care poate fi contestată informat.
-
Politicaacum 3 zileAdrian Zuckerman: Președintele Nicușor Dan este o voce de prim-plan pe flancul estic al Europei
-
Actualitateacum 3 zile
Alexandra Căpitănescu, după performanța la Eurovision 2026: „Cu toții am făcut asta! Recunoscătoare și emoționantă”
-
Breakingacum 3 zile(P)Sejur în Madeira 2026: ce poți vizita pe una dintre cele mai frumoase insule portugheze
-
Breakingacum 2 zileCulisele scandalului Moldova – Eurovision. Șeful Teleradio-Moldova explică, pentru Gândul, ce s-a întâmplat și cum au acordat jurații moldoveni scor mic României
-
Actualitateacum 3 zile
Petrișor Peiu îi atacă pe Ilie Bolojan și Oana Gheorghiu: „Unele glume se scriu singure”
-
Actualitateacum 2 zile
GAESA, conglomeratul opac care controlează economia Cubei
-
Actualitateacum 2 zile
Planul cu care România poate da șah mat Rusiei. General NATO: „Am făcut mult mai multe pentru SUA ca alții”
-
Breakingacum 2 zileCompania maghiară MOL raportează vânzări record de carburanți în România în primul trimestru din 2026. Cu 3000 de tone peste maximele ultimilor ani





