Actualitate
Omenirea, încotro ?
Ce anume se situează pe primul loc : Economicul sau Politicul ? Aceasta-i intrebarea !
Voi încerca să împărtășesc cititorilor un punct de vedere,evident subiectiv, dupa cât mă duce știința și practica vieții trăite.
Cei care au trăit și înainte de 1989 sau cei care au studiat și, mai ales, au actualizat istoria, știu că -PARTIDUL era în Toate… -. Cel mai puternic s-a manifestat în economie, acolo unde se produceau cele necesare vieții. Se manifesta plenar în toate țările socialiste spusele lui Lenin -” Economicul este expresia cconcentrată politicului.”
Pe înțelesul tuturor, se poate decodifica ușor. Politicul stabilea și impunea direcțiile de dezvoltare ale economiei unei țări și tot el hotăra cum se repartizează fondurile financiare și rezultatele muncii. Acest model este aplicat și astazi în China, acolo unde Partidul Comunist Chinez conduce totul.
Dezvoltarea capitalismului, respectiv trecerea în faza mondializării, a sporit, a amplificat inimaginabil profiturile marilor corporații.Să nu uitam…Cine are bogăția vrea sa aibă și Puterea !
Suntem în etapa istorică a conducerii Lumii , a economiei mondiale, de catre Marea Finanță și , implicit, de catre corporațiile multinaționale ! POLITICUL a devenit expresia cconcentrată a Economicului !
În aceste condiţii istorice, a apărut pandemia Covid-19 și prilejul punerii în practica a Proiectului Resetării Lumii .
Ca orice schimbare din temelii a sistemului social, și proiectul Noii Ere are la baza un principiu călăuzitor, care a fost exprimat public la Fondul Economic Mondial de la Davos, de la sfârşitul lunii ianuarie 2021-de către Președintele Franței -Principiul UMANITĂȚII !
Esența acestui principiu ar fi transformarea ECONOMIEI într-o știință morală. Nimic să nu fie mai presus de valoarea umană !Omenirea trebuie să fie condusă de o forță politică , toate și totul vor respecta deciziile POLITICULUI.
Regulile morale transmise din generație în generație, norme după care se stabileau relațiile umane, par a fi depășite de stadiul evoluției umanității și în cel mai scurt timp vor fi înlocuite . Multe din noile reguli de comportare au și fost impuse prin grija “Corectitudinii Politice” .
Morala va fi transferată în ECONOMIE și numai reflexele acesteia se vor manifesta în relatiile interumane.Conduita fiecăruia și a omenirii va trebui să fie conformă cu normele legale adoptate și aplicate de către puterea statală.
Așa văd eu evoluția Umanității , “citind” semnalele date de actualii lideri mondiali !
Economicul va redeveni expresia cconcentrată a POLITICULUI !
◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇
Intr-o reflecție anterioară, am amintit despre Așteptare. Pe final, voi încerca să exprim în cuvinte gandurile despre INDIFERENȚĂ.
Indiferența este rădăcina tuturor relelor și va conduce, mai degrabă sau mai târziu, la grave tulburări ale relațiilor sociale, încăpând de la familie, comunitate locală s.a.m.d De ce se întâmplă așa ?
Ar fi cazul ca să ne oprim la două cauze și să observăm efectele.
Prima dintre ele tolerează proporțional Răul.Acesta crește clipă de clipă prin fuga noastră de răspundere, cu scuza că…”nu-i treaba noastra ceea ce face cel de lângă noi. ” Așa ajungem la adevărate tragedii și dezastre. Un exemplu edificator este acela că la sate se ard resturile vegetale încât nu se mai vede cerul de atâta fum. Pe de o parte , poluarea este puternică ,cu efecte grave asupra aerului pe care îl inspirăm, iar, pe de alte parte, “furăm ” plantelor hrana naturală care rezultă din putrezirea frunzelor și a resturilor vegetale. Iar, lucru cel mai grav e că autorităţile special plătite pentru protecția mediului, autorităţile locale și noi locuitorii suntem cu toții INDIFERENȚI.
Oricâte investiții s-ar face pentru o dezvoltare “VERDE” , fără reeducarea fiecăruia vom fi foarte curând martori și victime ale dezastrului ecologic.
Al doilea aspect problematic îl vizează îîncăpățânarea noastră, refuzul ferm, de a înțelege că nu putem trai singuri în această lume și să facem ceea ce vrem.E nevoie de orientarea OPINIEI PUBLICE și către învățarea obligațiilor noastre de cetățeni ai Planetei Pământ.
Numai cu o viziune asupra ansamblului ne putem adapta exigențelor momentului.
Deocamdata, toate forțele sunt orientate pentru virusului redresarea, dupa pandemie a lumii. Aceasta se realizează cu participarea tuturor și în beneficiul tuturor. În Noua Era , ceea ce va munci fiecare – și va trebui s-o facem efectiv – va fi un beneficiu public și accesibil tuturor.
Noiile reguli vor pune punct Așteptării și Indiferenței și vor schimba radical modul nostru de a trăi. Situația în care suntem ne arată că nu ne-am priceput să traim omenește, în solidaritate cu ceilalți.Suferința amplificată ne va trezi, deoarece vom învăța din greșeli și vom continua altfel, în interesul tuturor și pentru refacerea mediului natural, casa noastră comună.
Sursa foto: https:// google.com
Redacția Ziarului Naționalul.ro mulțumește domnului Vasile Soroceanu pentru acest impresionant material trimis astăzi 2 Februarie 2021 în exclusivitate.Totodată, pe această cale îl asigură de statutul de colaborator permanent
Actualitate
Șine de cale ferată, furate bucată cu bucată timp de un an pe ruta Lugoj–Timișoara
Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de furturi de pe şantierele de cale ferată din cele două judeţe. Prejudiciul se ridică la peste 50.000 de euro.
FOTO: Poliția Română
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj – Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.
Din cercetările efectuate de către poliţişti, a reieşit că începând din anul 2025 şi până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum şi alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj – Timişoara.
FOTO: Poliția Română
În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier. De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril şi 4 role membrană bituminoasă. Practic, polițiștii spun că a fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro.
Șase persoane au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Actualitate
China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane
Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed către Iran și Rusia, ignorând în mod deschis sancțiunile impuse de Statele Unite, relatează The Wall Street Journal.
Dronă Shahed/FOTO:X
Potrivit datelor vamale chineze, firmele din China expediază sute de containere cu astfel de componente către fabrici din Iran și Rusia. Printre acestea se numără compania Xiamen Victory Technology, care comercializează motoare Limbach L550 – un element-cheie în construcția dronelor Shahed-136, utilizate de Rusia în atacurile asupra orașelor ucrainene.
Pe site-ul companiei, imaginea unei drone de tip Shahed apare alături de sloganul: „Soluții inovatoare pentru motoare aeronautice”.
Ocolirea sancțiunilor și rețele de intermediere
Pentru o perioadă, exportatorii chinezi au declarat intenționat date false privind anumite transporturi, în încercarea de a eluda sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană. Totuși, potrivit oficialilor americani din Departamentul Trezoreriei și experților în armament, în multe cazuri aceste practici au devenit mai puțin sofisticate, fiind aplicate chiar și fără astfel de măsuri de acoperire.
Foști oficiali americani afirmă că China funcționează de mult timp ca punct de tranzit pentru componente fabricate în SUA și Europa, redirecționate ulterior către fabrici de drone din Iran și Rusia. În prezent, tot mai multe dintre aceste piese sunt produse direct în China, inclusiv în unități mici de producție care nu se tem de sancțiunile occidentale.
O investigație a Departamentului Trezoreriei SUA arată că aproape toate componentele de origine americană și europeană erau redirecționate prin distribuitori autorizați către comercianți din China continentală sau Hong Kong, care ulterior le trimiteau către Iran și Rusia.
Plățile erau realizate, în mod obișnuit, prin companii-paravan create în Hong Kong, utilizate pentru a ascunde destinația finală a transporturilor.
Rețele comerciale și sancțiuni
În 2024, Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva unei rețele de companii-fantomă din Hong Kong legate de Hamed Dehghan, un comerciant din Teheran considerat furnizor-cheie pentru programele iraniene de drone și rachete. La un an distanță, o nouă rețea de firme din Hong Kong ar fi preluat rolul de intermediar.
„Autoritățile chineze au închis ochii la acest flux, chiar și atunci când rolul lor a fost documentat în repetate rânduri în rapoarte publice și în cadrul regimurilor de sancțiuni”, a declarat fostul oficial al Trezoreriei SUA Miad Maleki, care a condus programele de sancțiuni din cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC).
Organizația britanică Conflict Armament Research, specializată în investigarea traficului ilegal de arme, a raportat o creștere semnificativă a utilizării componentelor fabricate în China în dronele de tip Shahed.
Datele vamale chineze sugerează că firmele locale sunt din ce în ce mai dispuse să comercializeze deschis componente pentru drone, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și UE.
Potrivit oficialilor americani actuali și foști, Washingtonul nu poate opri complet acest flux comercial, obiectivul principal fiind în schimb creșterea costurilor și dificultăților logistice pentru Iran și Rusia.
Actualitate
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi
Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia
„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.
Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.
„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.
Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat
„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.
Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.
Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.
Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.
„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.
Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.
În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.
„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.
Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.
În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.
„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.
Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.
De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.
-
Actualitateacum 3 zileCiucu exclude două nume vehiculate pentru funcția de premier tehnocrat: „Ar semăna cu guvernarea Cioloș, care a fost «bumbăcită»”
-
Actualitateacum 2 zile
Marți, „Ziua Z” pentru Guvernul Bolojan. Moțiunea de cenzură se joacă la doar două voturi distanță. Ce urmează pentru România
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?
-
Breakingacum 3 zileCe i-a spus arbitrul antrenorului de la Dinamo, Zeljko Kopic, după faza scandaloasă din meciul Craiova-Dinamo: „Ce să mai vorbim”
-
Actualitateacum 2 zilePanouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele
-
Breakingacum 20 de oreGrindeanu anunță că este gata să refacă coaliția de guvernare, alături de PNL: „Bolojan a fost prim-ministrul USR”
-
Actualitateacum 2 zile
Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR
-
Breakingacum 2 zileÎncă zece senatori social democraţi cer să fie coautori de proiect




