Actualitate
Ludovic Orban a anunțat viitoarele revocări din funcții ale Avocatul Poporului cât și conducerii TVR și SRR
Coaliția guvernamentală vrea să schimbe șefia de la TVR, Radio România și Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite de azi 16 Februarie 2021 se afla cererea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului şi respingerea rapoartelor Radioului şi Televiziunii Publice, respingere ce înseamnă demiterea conducerilor de la cele două instituții media de stat.
Șefia TVR este asigurată de către Doina Gradea, șefi Radio România – de Georgică Severin, iar Renate Weber conduce Avocatul Poporului.
Liderul liberal a maiprecizat că se va convoca o reuniune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru miercuri, potrivit agenției Agerpres. În cadrul plenului reunit, urmează să se constituie comisiile permanente comune, precum şi delegaţiile Parlamentului la diferite organizaţii internaţionale.
„Vor mai fi puncte pe care le considerăm importante la reuniunea Birourilor permanente reunite în vederea plenului, cum ar fi cererea de revocare a Avocatului Poporului, alături de raport. Este raportul prezentat de Avocatul Poporului. De asemenea, am discutat la nivelul coaliţiei să introducem pe ordinea de zi respingerea rapoartelor depuse de conducerea Televiziunii Române şi a Radioului Public. Există mai multe proiecte legislative privitoare la modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, depuse de PNL şi USR, am înţeles că există şi o propunere din partea opoziţiei privitoare la desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari. O să fie puncte de introdus pe ordinea de zi şi ar fi trebuit să fie rezolvate încă din legislatura trecută”, a declarat Ludovic Orban fiind intervievat.
El a adăugat că la nivelul coaliţiei există o înţelegere pentru înfiinţarea unei comisii de cod electoral.
Chestiunea Avocatului Poporului
Potrivit preşedintelui PNL, Avocatul Poporului ar necesita schimbarea „cât mai repede posibil”, având în vedere „atitudinea” Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie.
Ludovic Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează „pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor, şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament”.
Întrebat dacă se va lua în calcul şi o schimbare a legilor privind SRR şi SRTv, el a răspuns că, deocamdată, se doreşte „să se pună punct actualelor conduceri”.
În loc de…concluzii
Schimbarea conducerii Televiziunii Publice, dar și a Radioului Public sunt ținte cu adevărat importante pentru noul establishment, deoarece forțele de dreapta nu se pot lăuda cu o majoritate parlamentară.
Din moment ce rapoartele de activitate ale celor două instituții stau la sertar de mai bine de doi ani, la dorința PSD, dorința este pe deplin legitimă.
Numai că, la o analiză mult mai atentă se distinge cu claritate acest deziderat. Provocarea și totodată revocarea din aceste funcții a aactualelor persoane reprezintă un prim pas.Coaliția ar trebui să demonstreze că propune o viziune nouă, o reformă legată de conducerea celor două instituții publice.
Din alt punct de vedere, banala înlocuire a șefilor nu ar constitui decât un demers politicianist simplist.
În acest moment, la nivelul majorității parlamentare este format un grup de lucru care va discuta și va supune varianta noii legi privind funcționarea TVR și SRR. Obiectivul- la modul ideal -ar interpreta dorința schimbării proiectului legislativ- prin această dezbatere publică de la mijlocul lunii februarie. Tema este considerată una abordabilă și capitală, după votul favorabil dat pentru formarea bugetului pe anul în curs.
În spatele ușilor închise, din moment ce dupa prima lună de guvernare a fost rezervată împărțirii funcțiilor și mai puțin discuțiilor aplicate despre cum se face reforma și în ce domenii, aceste măsuri par binevenite.
Se poate înlătura ideea conform căreia împărtășită până și de către unii dintre reprezentanții majorității parlamentare care recunosc că reforma este greu de realizat în actualele condiții economice, sanitare și politice.
Sursa foto:https://google.com
Această știre a fost sintetizată de către Daniel Mihai, redactor șef al platformei media independente Critetiul Național
Actualitate
Obiceiul care distruge financiar o întreaga generație de bărbați tineri
Un expert financiar avertizează că tinerii adulți sunt tot mai expuși unor comportamente financiare riscante, în special pariurilor sportive și altor forme de „câștiguri rapide”, care pot avea efecte negative pe termen lung asupra stabilității financiare.
Tinerii sunt tot mai expuși unor comportamente financiare riscante. Foto Shutterstock
Rachel Cruze, coach financiar, autoare de bestselleruri și co-gazdă a emisiunii „The Ramsey Show”, îi îndeamnă pe tinerii adulți să evite „câștigurile rapide” către bogăție, susținând că dorința de îmbogățire rapidă prin pariuri sportive, criptomonede și tranzacții imobiliare riscante le poate pune în pericol viitorul financiar.
Ea a declarat pentru FOX Business că greșeala pe care o observă „constant” în rândul tinerilor adulți este alegerea unor strategii rapide de investiții.
„O greșeală pe care o vedem constant la tinerii adulți, sincer, și care mă scoate din minți, este jocurile de noroc online sau câștigurile rapide pentru a-și construi averea – lucruri precum criptomonedele sau intrarea în domeniul imobiliar atunci când nu ar trebui”, a spus Cruze.
Fiica expertului în finanțe personale Dave Ramsey a subliniat că pariurile sportive sunt deosebit de riscante pentru bărbații tineri.
„De obicei, bărbații de 20 de ani fac asta, așa că este extrem de important să te ferești de asta”, a spus ea. „Îți arunci banii pe pariuri sportive… Chiar distruge o generație din punct de vedere economic.”
Expunerea la pariuri online în rândul tinerilor
Aproximativ 52% dintre bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani spun că au un cont activ la o casă de pariuri online, cum ar fi Caesars, DraftKings, BetMGM sau FanDuel, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Cercetare Siena și Școala de Comunicare Jandoli a Universității St. Bonaventure.
Influența rețelelor sociale și a influencerilor
Cruze a spus că tinerii adulți sunt bombardați pe rețelele sociale cu promisiuni de bani ușori, în timp ce influencerii promovează frecvent criptomonede, imobiliare și alte strategii rapide de investiții.
„Pe TikTok poți auzi și vedea lucruri despre imobiliare sau criptomonede”, a spus Cruze, adăugând: „dacă ceva pare prea frumos ca să fie adevărat, probabil că așa este.”
Se gândește statul român să le permită minorilor să joace la pariuri sportive? Reacția ONJN
De asemenea, ea a avertizat că rețelele sociale distorsionează așteptările legate de cariere, proprietatea locuinței și cheltuieli.
Cruze a spus că generațiile mai tinere văd constant vacanțele, promovările, casele și etapele importante ale vieții altor oameni, ceea ce poate crea presiune pentru a cheltui peste posibilitățile lor.
„Un lucru cu care se confruntă această generație, spre deosebire de oricare alta, este partea de social media, adică ai posibilitatea de a vedea ce fac alți oameni – de la promovări la restaurante și vacanțe”, a spus ea.
Modelul alternativ de construire a averii
În schimb, Cruze a spus că a-ți construi averea este de obicei mai puțin ostentativ, dar mai fiabil.
„Modul de a construi avere și de a deveni stabil financiar se face pe o perioadă lungă de timp și făcând lucruri foarte plictisitoare, care nu sunt nici interesante, nici distractive, cum ar fi să trăiești cu mai puțin decât câștigi, să scapi de datorii și să investești”, a spus ea.
Cruze a spus că tinerii adulți își doresc adesea rezultate instantanee, dar nu există nicio scurtătură către stabilitatea financiară pe termen lung.
„Acest lucru va fi esențial pentru tinerii adulți, pentru că își doresc câștiguri rapide, își doresc satisfacție instantanee, dar asta nu se întâmplă când vine vorba de bani pe termen lung”, a spus ea. „Trebuie să mergi încet și constant.”
Presiunea social media asupra stilului de viață
De asemenea, ea a avertizat că rețelele sociale distorsionează așteptările legate de cariere, proprietatea de locuințe și cheltuieli.
Cruze a spus că tinerii sunt expuși constant la stiluri de viață afișate online, vacanțe, promovări, achiziții și alte etape personale, ceea ce poate influența comportamentele de consum.
Concluzia mesajului transmis de Rachel Cruze
Cruze a spus că soluția este ca tinerii să nu se mai compare cu ceilalți, să nu mai urmărească „câștiguri rapide” și să se concentreze pe propria situație financiară.
„Trebuie să-ți pui ochelarii și să te concentrezi asupra vieții tale, a carierei tale, a situației tale financiare”, a spus Cruze. „Poți să-i celebrezi pe alții dacă câștigă și asta promovează. E în regulă. Dar concentrarea asupra vieții tale și faptul că ești realist în privința cifrelor tale este foarte, foarte importantă.”
Avertismentul lui Cruze se aliniază cu îndrumările financiare mai ample ale Ramsey Solutions, care se concentrează pe planul său „7 pași pentru bebeluși” pentru a ajuta oamenii să își achite datoriile, să economisească bani și să își construiască averea în timp.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 23 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 18 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”
-
Actualitateacum 3 zileEconomia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii





