Actualitate
Coroana dentară – util și estetic
În urma unor accidente sau prin îngrijirea necorespunzătoare a danturii, dinții și măselele noastre și-au pierdut estetica și uneori funcționalitatea, în acest caz este bine de știut că pentru a salva acestă situație putem apela la coroanele dentare.
Coroana dentară este o proteză dentară care este atașată de specialiști fie pe un implant, fie pe dintele original, cea mai importantă condiție pentru inserarea acestora fiind prezența rădăcinii dintelui (fie că este rădăcina unui dinte original sau a unei rădăcini artificiale).
Coroana are rolul de a reda funcționalitatea, estetica și rezistența dintelui , aceasta acoperind complet dintele sau structura implantului dentar. Este vorba, prin urmare, de o soluție pe termen lung, căci ea se fixează cu ciment medical și poate fi purtată 10-15 ani, dacă igiena orală este adecvată.
Pe lângă cele mai utilizate coroane metalice cu acoperire ceramică, există și coroane realizate din porțelan pur și oxid de zirconiu. Un avantaj al coroanelor metalice este că sunt ieftine și puternice, în plus, pot fi folosite în cazul oricărui dinte. Porțelanul pur este folosit pentru dinții din față, deoarece este estetic, dar nu la fel de puternic. Când este vorba despre coroana metalo-ceramica, aceasta este cea mai specială variantă, căci combină avantajele coroanelor metalice și de porțelan.
Când sunt coroanele dentare soluția potrivită pentru tine?
Coroanele dentare sunt utilizate în cazul unei vătămări semnificative a dintelui afectat și în cazul distrugerii enorme a substanței dentare. Odată cu apariția implanturilor dentare , care reprezintă o alternativă la punțile dentare, coroanele au preluat un rol nou în stomatologie. Aceasta înseamnă că ele joacă un rol cheie în restabilirea funcției de masticare și a esteticii.
În cazul unui dinte care poate fi încă salvat, se folosesc coroane dentare dacă substanța dentară este atât de distrusă din cauza cariilor sau a altor leziuni încât nu mai poate fi refăcută cu o umplere a dinților sau cu ajutorul unor fațete.
Coroanele dentare sunt, de asemenea, utilizate mai rar din motive estetice, cum ar fi în cazul tulburărilor de dezvoltare ale smalțului sau dentinei dentare, la închiderea golurilor dintre dinții frontali și la îndepărtarea decolorării.
Care este procedura în sine?
Ce este coroana dentară? Coroanele dentare sunt soluții de protezare dentară indirectă, ceea ce înseamnă că munca dentară nu este produsă în sala de tratament, ci într-un laborator dentar. Acesta este motivul pentru care pacienții trebuie să viziteze de mai multe ori medicul dentist.
La prima programare, medicul dentist pune diagnosticul, apoi creează planul de tratament necesar pe care pacientul trebuie să îl accepte. Apoi dintele este pregătit și o coroană de dinți provizorie este plasată pe bontul sau pivotul dentar atașat până la realizarea protezei finale.
Pacienții au opțiunea de a alege forma și culoarea coroanei dentare, iar dacă medicul dentist este de acord cu totul, coroana provizorie poate fi aplicată. Când pacientul și dentistul sunt mulțumiți de ceea ce văd, coroana dentară definitivă este realizată de tehnicianul dentar. Aceasta este apoi lipită pe loc de către medicul dentist.
Clinica DentoCare își așteaptă pacienții interesați de coroane dentare , pentru a ajunge să se bucure din nou de un zâmbet frumos. Pacienții se pot simți în siguranță în această clinică dentară pentru că sunt tratați de specialiști excelenți, dar și pentru că vor avea parte de servicii dentare de o calitate perfectă.
Actualitate
Blocajul politic pune în pericol proiectele strategice ale României. Expert: „Este afectată grav întreaga putere militară”
România resimte deja efectele lipsei unui guvern cu puteri depline, avertizează economistul Adrian Negrescu și expertul în politici de apărare Hari Bucur-Marcu. În timp ce reformele necesare pentru deblocarea a 4,5 miliarde de euro din PNRR riscă să întârzie, proiectele strategice din domeniul apărării și alte angajamente internaționale sunt blocate, cu efecte asupra credibilității financiare și a capacității militare a statului.
Modernizarea apărării antiaeriene este una dintre prioritățile României FOTO X
Funcționarea optimă a statului s-a oprit pe 10 iunie 2026, odată cu expirarea termenelor
constituționale de 45 de zile pentru miniștrii Guvernului demis
Bolojan.
Fără decidenți
politici care să aibă calitatea legală de ordonatori principali de
credite, România riscă să piardă peste 4 miliarde de euro din
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a ratat
deja termene esențiale pentru semnarea contractelor de înzestrare
militară prin mecanismul european SAFE, evaluat la peste 16 miliarde
de euro.
Șanse minime pentru
adoptarea reformelor PNRR
Economistul Adrian Negrescu a detaliat impactul lipsei unui guvern cu
puteri depline asupra procesului de obținere a fondurilor europene
și asupra adoptării reformelor blocate.
„Din păcate, nu
suntem capabili să îndeplinim condițiile prevăzute în acordul de
finanțare. Concret, nu putem aproba ordonanțele de urgență
necesare pentru a reflecta angajamentele pe care ni le-am asumat prin
PNRR”, explică economistul.
În condițiile în
care Guvernul este demis și lipsit de drept de inițiativă
legislativă, singura variantă rămâne circuitul parlamentar, un
proces greoi și imprevizibil, arată expertul.
„Într-o
situație în care avem un guvern demis, lipsit de putere
legislativă, singura șansă a României este să trimită aceste
proiecte direct în Parlament. Din cele șase reforme fundamentale
pentru PNRR, patru proiecte se află deja acolo, iar alte două,
printre care și legislația salarizării, ar trebui să ajungă
rapid pentru a fi votate de parlamentari. Cu toate acestea, șansele
ca aceste proiecte să treacă și să încasăm banii la timp sunt
foarte mici, mai ales că în acest moment nu există nicio sesiune
extraordinară convocată pentru a aproba aceste legi înaintea
termenului limită de 31 august”,
continuă Adrian Negrescu.
Pierderea
credibilității statului va costa mai mult decât banii neîncasați
În contextul în
care datoria externă a ajuns la 230 de miliarde de euro, analistul a
avertizat că ratarea sumelor aferente acestui an din PNRR va forța
statul să se împrumute la costuri mult mai mari.
„Cele 4,5
miliarde de euro care ar trebui să ajungă în țară din PNRR,
condiționate de reformele ce trebuie aprobate până la 31 august,
reprezintă o gură vitală de oxigen pentru piața financiară.
Acești bani asigură finanțarea proiectelor aflate deja în
derulare”, precizează Negrescu.
Scandal în industria de apărare: contract de 816,6 milioane de euro, atribuit unei companii americane contestate de producătorii UE
Neîncadrarea în
termen va aduce un impact dezastruos asupra efortului bugetar al
statului din cauza dobânzilor masive. „Dacă statul
român nu va reuși să atragă aceste fonduri, va fi nevoit să se
împrumute pentru a le continua. Împrumuturile se realizează deja
la o dobândă de aproape 7%, ceea ce, din perspectivă financiară,
va genera un blocaj semnificativ în finanțele statului. Dincolo de
efectele economice inerente și de costurile suplimentare ale
împrumuturilor, ne confruntăm cu o gravă problemă de
credibilitate pe care nu o vom putea rezolva ușor. Ne-am asumat un
PNRR, un set de reforme și reduceri de costuri, dar iată că
acestea nu devin realitate. Dacă nu implementăm aceste reforme, vom
pierde la capitolul credibilitate mult mai mult decât pierdem din
punct de vedere strict financiar”, mai spune analistul.
Impactul direct
asupra capacității de luptă a Armatei Române
Pe componenta de
securitate a aceluiași blocaj, expertul militar Hari Bucur-Marcu a
explicat ramificațiile impasului politic asupra programelor de
achiziții de armament, cum ar fi cel pentru armele de asalt Sig
Sauer.
„În momentul de
față, în România nu funcționează Legea planificării apărării.
Această lege stabilește ciclurile de planificare a puterii militare
în România. Un astfel de ciclu, care durează cinci ani, pornește
de la Strategia Națională de Apărare a României, pe care
președintele a prezentat-o Parlamentului în termenul legal, adică
în interiorul a șase luni de la primirea mandatului. Doar că
această strategie nu a fost redactată și aprobată conform legii”,
arată expertul.
El avertizează că fără un instrument
strategic aprobat și fără investiții noi, înzestrarea Armatei
este grav afectată de cheltuielile de funcționare recurentă.
„Puterea
militară presupune încă o măsură importantă, având în vedere
că sub 30-40% din întreaga putere militară este reprezentată de
armamente, deci de partea de înzestrare și achiziții. Cea mai mare
parte a banilor se duce pe cheltuielile de operare cu ceea ce avem
deja, necesare pentru pregătirea trupelor și întreținerea
tehnicii, elemente esențiale pentru capacitatea de a merge la
operații și de a câștiga un război. Acest lucru nu se întâmplă
la noi. Impactul direct este că, practic, în momentul de față nu
putem vorbi despre o planificare coerentă a apărării naționale,
cu o viziune care să continue programele deja declanșate și să
deschidă altele noi, așa cum ar fi normal”, precizează Hari Bucur-Marcu.
Expertul în politici de apărare Hari Bucur-Marcu avertizează că blocajul instituțional generat de lipsa unui guvern cu puteri depline produce efecte care depășesc sfera politică și afectează inclusiv proiectele strategice și capacitatea de apărare a României.
„Pe de altă
parte, ne confruntăm cu problema lipsei de guvernanță. De luni de
zile, România nu are un guvern cu drept de inițiativă legislativă,
care să propună legi Parlamentului, să emită ordonanțe de
urgență pe timpul vacanței parlamentare sau să negocieze și să
încheie tratate ori contracte internaționale. În consecință, nu
putem vorbi de îndeplinirea obligațiilor minime pe care le are
România în privința programelor strategice de cooperare. La fel de
important este și blocajul în încheierea ciclului de pregătire
pentru intrarea României în Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică, precum și stagnarea pachetului de programe
privind reziliența și reconstrucția. […] Contextul actual face
ca programul despre care ați întrebat să nu poată fi continuat și
executat, ceea ce afectează în mod grav întreaga putere militară
a României”, a
mai transmis Hari Bucur-Marcu.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T02:42:25.716Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Băsescu atacă liderii politici: „Orbecăie în decizii” și „aproape că își trădează țara pentru interese mărunte”
Fostul președinte Traian Băsescu lansează un nou atac la adresa liderilor politici, pe care îi acuză că iau decizii în afara Constituției și pun în pericol funcționarea statului. În contextul crizei politice generate de căderea Guvernului Bolojan, Băsescu susține că România traversează „un moment de alertă maximă”.
Fostul președinte Traian Băsescu. FOTO: Inquam Photos.
„Din păcate, nivelul la care sunt liderii politici ai momentului îi face să orbecăie în decizii, îi face să creadă că ce le este bine lor și clientelei lor este bine și pentru țară și cred că pot impune țării decizii care nu sunt constituționale. După părerea mea suntem într-un moment de criză majoră”, a declarat Traian Băsescu, miercuri seară, la B1 TV.
Fostul șef al statului a avertizat că încercarea de a găsi soluții politice în afara cadrului constituțional poate avea consecințe grave.
„Suntem într-un moment de alertă maximă. Oamenii ăștia, politicienii, căutând soluții în afara Constituției, riscă să prăbușească statul, riscă să facă din România un stat fără reguli. Pentru că asta fac ei acum, nu au reguli”, a afirmat Băsescu.
Traian Băsescu a criticat atât PSD, cât și PNL, despre care spune că pun orgoliile și interesele politice înaintea interesului național.
„Și unii, și alții, PSD și partidul breloc PNL, tratează lucrurile prin prisma unor ambiții personale. Dacă nu reușești să lași ambițiile personale deoparte într-un moment de criză majoră, nu ai ce căuta în viața politică”, a declarat fostul președinte.
Acesta a mers și mai departe, afirmând că actualii lideri politici „aproape că își trădează țara pentru niște interese mărunte, orgolii”.
Declarațiile lui Traian Băsescu vin în contextul crizei politice declanșate după adoptarea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan și în condițiile în care negocierile pentru formarea unui nou Executiv sunt încă în impas.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-22T20:24:44.829Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/politica/basescu-ataca-liderii-politici-orbecaie-in-2545100.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”basescu-ataca-liderii-politici-orbecaie-in-2545100.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/basescu-ataca-liderii-politici-orbecaie-in-2545100.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Scos de sub dărâmături și mereu în mișcare. Șeful diplomației iraniene povestește cu a supraviețuit atacului care l-a ucis pe ayatolahul Ali Khamenei
Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a povestit modul în care a fost scos de sub dărâmăturile unui complex guvernamental, în urma atacului aerian americano-israelian care l-a ucis pe liderul suprem al țării, Ali Khamenei, în prima zi a războiului. De atunci, el a supraviețuit deplasându-se constant cu mașina prin capitala Teheran.
Abbas Araghchi, șeful diplomației iraniene/FOTO:X
Într-un interviu acordat jurnalistului iranian Javad Mogouyi, Araghchi a confirmat că Israelul și Statele Unite au dispus de informații precise privind localizarea lui Khamenei și a altor oficiali, ceea ce le-a permis să vizeze conducerea de vârf a Iranului.
El a spus că nu s-a întâlnit încă cu noul lider al țării, Mojtaba, fiul lui Khamenei, dar a precizat că numirea acestuia a transmis „un mesaj foarte important lumii întregi, și anume că nu va exista nicio schimbare în politicile și idealurile regimului”.
Vorbind cu Mogouyi înainte de reluarea ostilităților de amploare, în urmă cu 10 zile, Araghchi a spus că se îndoise mereu că negocierile cu Statele Unite, purtate la începutul acestui an, aveau să dea rezultate, dar a considerat că erau necesare, chiar dacă șansele de reușită erau de doar 10% — nu în ultimul rând pentru a nu lăsa loc de îndoială cu privire la faptul că Iranul urmase calea diplomației. „Nimeni nu ar fi putut spune că vina ne aparține”, a afirmat el.
În interviul publicat online duminică, Araghchi a confirmat că Iranul oferise Statelor Unite o propunere legată de programul său nuclear, în cadrul ultimei runde de discuții de la Geneva, dar a precizat că ministrul de Externe al Omanului, Badr Albusaidi, i-a spus a doua zi că atmosfera de la Washington devenise brusc mai belicoasă.
Loviturile comune americano-israeliene au început la scurt timp după ora 9:00 a doua zi, în momentul în care oficiali de rang înalt se aflau reuniți pentru ședințe la Ministerul Informațiilor, la consiliul strategic pentru politică externă și la consiliul de apărare.
Breșă de securitate care ar putea exista și azi
„Ceea ce contează, în opinia mea, este faptul că Israelul deținea informații despre aceste întâlniri”, a spus Araghchi, adăugând: „Acest lucru ar putea indica o breșă de securitate care, probabil, încă există. Trebuie remediată.”
Araghchi îi raporta adjunctului șefului de cabinet al lui Khamenei, Ali Asghar Hijazi, atunci când clădirea a fost zguduită de trei explozii produse în câteva secunde — fiecare mai apropiată decât precedenta, a povestit el. „A treia explozie s-a produs aproape lângă clădirea noastră. Secțiunea în care se afla biroul domnului Hijazi a fost lovită direct, iar partea stângă a clădirii a fost complet distrusă.”
Secretara lui Hijazi a murit pe loc, însă Araghchi și Hijazi au scăpat de forța totală a exploziei.
„Ne aflam în cealaltă parte a clădirii, iar după explozie, tavanul, pereții, totul s-a prăbușit peste noi. L-am apucat de mână pe domnul Hijazi și ne-am croit drum printre grinzi, scânduri și bucăți de lemn, auzind strigăte de ajutor. Apa curgea din tavan. Totul era distrus. În cele din urmă am reușit să ieșim, și am văzut că diferite părți ale complexului fuseseră vizate.”
SUA riscă să rămână fără rachete pe fondul intensificării conflictului cu Iranul. „Pregătiți pentru un război de lungă durată”, transmit iranienii
Araghchi a fost dus în grabă la Ministerul de Externe de un trecător, întrucât mașina sa oficială fusese lovită.
„Timp de trei zile am fost complet izolați de exterior“
„Timp de trei zile am fost complet izolați de exterior, încercând să aflăm cine mai era în viață și cine murise ca martir”, a spus el. „Inamicul a crezut că ne poate paraliza vizând conducerea, dar a eșuat.”
Araghchi a afirmat că Iranul fusese pregătit pentru un asemenea atac și elaborase deja planuri pentru închiderea strâmtorii strategice Ormuz, în cazul în care liderul suprem ar fi fost vizat. Numele de cod al acestui scenariu era „Codul 110”, o referire la articolul din Constituția Iranului care stabilește prerogativele liderului suprem.
Potrivit lui Araghchi, Statele Unite au decis să atace pentru că apreciau că guvernul iranian fusese slăbit atât pe plan extern, prin loviturile date asupra grupărilor sale aliate din Siria și Liban, cât și pe plan intern, prin protestele economice — a căror rapiditate și amploare, a recunoscut el, l-au surprins.
Araghchi a spus că guverne din regiune l-au sfătuit pe Donald Trump să evite războiul, avertizându-l că un atac asupra Iranului nu va fi la fel de simplu precum raidul american din Venezuela, prin care a fost răpit atunci președintele Nicolás Maduro. „Iranul este diferit. În spatele său se află o civilizație de câteva mii de ani, combinată cu gândirea șiită și credințele legate de martiraj. Când aceste elemente se combină, ele creează ceva ce nu poate fi învins cu ușurință”, a spus el.
El i-a mai spus lui Mogouyi că Iranul avertizase guvernele vecine că orice atac va fi urmat de represalii împotriva unor obiective din regiune. „Dacă Israelul ne lovește instalațiile nucleare, le vom lovi pe ale lor. Rachetele noastre nu ajung până în America, așa că le vom lovi bazele, care, din păcate, se află pe teritoriul țărilor voastre. Dacă ne lovesc instalațiile petroliere, ne vom asigura că nimeni din regiune nu va mai putea vinde petrol”, a afirmat el.
Dejucarea revoltei kurde
De asemenea, el a spus că avertismentele transmise guvernului turc au determinat Ankara să blocheze planul lui Trump de a încuraja o revoltă kurdă dinspre Irak spre Iran. Ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan, „a discutat cu americanii și a adoptat o poziție foarte fermă în această privință. O serie de eforturi au zădărnicit acest plan”, a spus Araghchi.
El a adăugat că Iranul lucrează pentru a adânci divergențele dintre Statele Unite și Israel. „Există uneori conflicte de obiective și poziții care pot fi exploatate”, a spus el, fără a oferi detalii suplimentare.
Araghchi a afirmat că, după campania de bombardamente de 12 zile desfășurată de Israel împotriva Iranului în 2025, țara sa și-a îmbunătățit capacitățile de rachete, reducând timpul necesar pentru reactivarea unei baze după un atac de la 10-15 ore la doar 35-40 de minute.
Referindu-se la alegerea dintre diplomație și război, Araghchi a spus: „Nu luptăm decât dacă prețul de a nu lupta este mai mare decât prețul luptei.”
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-20T07:03:19.039Z”}},”last_changed”:”2026-07-22T14:03:23.711Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/in-lume/scos-de-sub-daramaturi-si-mereu-in-miscare-seful-2545023.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”in-lume”,”scos-de-sub-daramaturi-si-mereu-in-miscare-seful-2545023.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/scos-de-sub-daramaturi-si-mereu-in-miscare-seful-2545023.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 2 zile„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
-
Actualitateacum 2 zileRomânul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
-
Actualitateacum 3 zileNicușor Dan îl felicită pe Andy Burnham pentru numirea în funcția de premier al Marii Britanii
-
Actualitateacum 3 zileGrindeanu: „PSD nu votează legea salarizării în forma actuală”. Liderul social-democraților propune o „comisie de criză” în Parlament
-
Breakingacum 2 zileFilmul „The Odyssey” cu Matt Damon a depășit „Oppenheimer” la debutul global și a devenit cea mai de succes lansare a lui Christopher Nolan
-
Actualitateacum o ziUcraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
-
Actualitateacum 2 zileEugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului”
-
Breakingacum 2 zileValentin Stan critică planul lui Macron de a crea o „forță multinațională” pentru Ucraina: „Vor face exerciții ostile împotriva Rusiei”





