Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Raport Ericsson ConsumerLab: Obiceiurile online, adoptate în ultima perioadă, se vor menține și după pandemie

Publicat

pe

  • Ericsson lansează cel mai mare studiu realizat până în prezent în rândul utilizatorilor de tehnologie, reprezentativ pentru opiniile a 2,3 miliarde de consumatori din 31 de țări
  • Consumatorii de tehnologie vor utiliza, în medie, 2,5 servicii online noi în plus, până în anul 2025
  • Până în 2025, timpul petrecut online de către utilizatorii de tehnologie va crește, în medie, cu zece ore pe săptămână

Un nou raport Ericsson (NASDAQ: ERIC) realizat în rândul consumatorilor de tehnologie anticipează că tendința de translatare în mediul online a unei părți importante a activităților cotidiene, determinată de pandemia globală Covid-19, se va menține la nivel global chiar și după încheierea pandemiei.

Denumit The Future Urban Reality, acest raport al Ericsson ConsumerLab este cel mai mare studiu realizat până în prezent de companie în rândul utilizatorilor de tehnologie și relevă date importante despre cum văd consumatorii realitatea cotidiană după pandemie, până în anul 2025.

Reprezentativ pentru opiniile a 2,3 miliarde de consumatori din 31 de țări de pe întreg mapamondul, raportul estimează că activitățile de rutină – precum munca, școala, sănătatea și cumpărăturile – vor continua să fie gestionate online și că utilizatorii de tehnologie vor accesa, în medie, 2,5 servicii noi în plus. În schimb, consumatorii de tehnologie vor pune mai mult accent pe timpul lor liber pentru a călători mai mult, pentru a acorda o atenție mai mare aspectelor importante din viețile lor și pentru a petrece mai mult timp cu prietenii și familia.

Smart city and dot point connect Modern Telecom System ,Boundless connection technology concept.Blue tone

Mai mult, se estimează că vom petrece, în medie, zece ore pe săptămână în plus online, ca urmare a creșterii ponderii activităților digitale, anticipându-se că această schimbare va reduce diferența dintre utilizatorii online ocazionali și cei avansați (având în vedere faptul că din ce în ce mai multe servicii online au devenit parte din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, în timpul pandemiei).

Zeynep Ahmet, Senior Researcher, ConsumerLab, în cadrul Ericsson Research, spune: „În pandemie, instrumentele TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) au devenit mijloacele cheie prin intermediul cărora am gestionat multe aspecte din viețile noastre cotidiene, iar ultimele descoperiri Ericsson sugerează faptul că acest lucru va continua și va deveni o regulă. Această tendință poate ajuta consumatorii de tehnologie să se concentreze asupra lucrurilor importante din viețile lor, indiferent că asta înseamnă să petreacă mai mult timp cu cei dragi sau să ducă un stil de viață mai sănătos. Ținând cont de faptul că, la Ericsson, ne numărăm printre cei care facilitează apariția noilor obiceiuri online, putem spune că este clar că atât rețelele mobile, cât și eforturile de incluziune digitală vor juca un rol crucial în construirea societăților reziliente și incluzive de mâine”.

Principalele constatări ale raportului:

  • Până în 2025, toate activitățile de rutină se vor desfășura în mediul online:1din 2 consumatori de tehnologie speră să utilizeze mijloace de învățare online pentru a se perfecționa; mai mult de jumătate dintre utilizatorii din întreaga lume cred că toate activitățile lor recreative vor avea loc în mediul online; mai bine de o treime dintre aceștia vor face cumpărăturile uzuale utilizând canalele online.
  • 64% dintre consumatori se așteaptă la creșterea nivelului de stres, în societate: peste 3 din 5 utilizatori de tehnologie consideră că va fi necesar să jongleze cu mai multe locuri de muncă pentru a avea venituri decente; în același timp,7 din 10 se așteaptă să ducă o viață mai sănătoasă. 
  • Va trebui să alegem între confort și confidențialitate:în timp ce 75% dintre consumatori prognozează că ușurința în utilizare va fi un factor esențial în deciziile de zi cu zi în 2025, 7 din 10 se așteaptă să acorde mai multă atenție aspectelor care țin de securitatea și confidențialitatea în mediul online. 
  • Produsele locale vor fi pe primul loc: fiind preocupați și de aspectele legate de mediul înconjurător, jumătate dintre consumatorii de tehnologie din întreaga lume anticipează că vor cumpăra mai multe produse locale în viitor.
  • Jumătate dintre consumatori își exprimă îngrijorarea față de schimbările climatice, totuși 67% speră să călătorească mai mult în viitor:deși majoritatea celor intervievați consideră că opțiunile/ mijloacele de călătorie sustenabile ar trebui să fie mai accesibile, doar 1 din 3 este dispus să renunțe la zborul cu avionul pentru a pleca în vacanțe.
  • Timpul petrecut online va crește, în medie, cu 10 ore pe săptămână până în 2025:se anticipează că utilizarea platformelor online va continua și după pandemie, utilizatorii de tehnologie estimând că vor folosi, în medie, cu 2,5 mai multe servicii online, zilnic, până în 2025; acest lucru reiterează importanța incluziunii digitale în scopul conturării unei “noi normalități” incluzive și reziliente.

LINKURI ASOCIATE

Ericsson Consumerlab: The future urban reality report
Ericsson ConsumerLab: keeping consumers connected during the COVID-19 world
Ericsson ConsumerLab: the voice of the consumer
Ericsson IndustryLab: the voice of business, industry and society

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI-NE:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici

Abonați-vă la postările de pe blogul Ericsson aici

www.twitter.com/ericsson
www.facebook.com/ericsson
www.linkedin.com/company/ericsson

MAI MULTE INFORMAȚII LA:

Despre Ericsson:
Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Rețele (Networks), Soluții pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiilor în procesul de digitalizare, să  sporească eficiența companiilor și să identifice noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ) , precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”

Publicat

pe

Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”

Piața imobiliară din România înregistrează un paradox aparent: deși numărul tranzacțiilor cu apartamente a scăzut cu 9% în prima jumătate a anului, prețurile locuințelor au continuat să crească în toate marile orașe. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în București, unde prețurile au urcat cu 12,5%, urmat de Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Singura localitate urbană mare care a înregistrat o creștere a cererii în primele șase luni ale anului este Timișoara, în timp ce în restul țării, interesul cumpărătorilor a scăzut. Consultantul fiscal Gabriel Biriș a explicat pentru „Adevărul” cauzele acestui dezechilibru și a avertizat că ajustarea pieței va fi una de durată, în absența unor reforme structurale. 

Prețurile apartamentelor urcă, deși cererea a coborât vertiginos în ultimul an. FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Datele arată o tendință clară de scădere a numărului de tranzacții imobiliare la nivel național, dar prețurile continuă să urce. La Galați, creșterea a fost cea mai modestă, de 3,6%, în timp ce la polul opus, Bucureștiul a înregistrat un avans de 12,5%. Cluj-Napoca, Iași și Timișoara se situează și ele în zona creșterilor semnificative, confirmând că orașele mari rămân atractive pentru investitori, chiar și în condițiile unei cereri generale în scădere. Această dinamică reflectă un decalaj între evoluția cererii și cea a prețurilor, care nu poate fi explicat doar de factorii clasici ai pieței. 

Consultantul fiscal Gabriel Biriș a identificat mai multe cauze care stau la baza creșterii prețurilor locuințelor, în ciuda scăderii numărului de tranzacții. El a subliniat că scumpirea materialelor de construcție și a utilităților, precum și majorarea TVA-ului la 21% au contribuit semnificativ la această situație. 

„Scumpirile din sectorul imobiliar au multiple cauze, iar printre cele mai importante se numără creșterea costurilor de construcție, determinată de scumpirea generalizată a tuturor materiilor prime și utilităților. După pandemie, prețurile materialelor de construcție au înregistrat o creștere explozivă din cauza întreruperii lanțurilor de producție și distribuție, iar deși ulterior au scăzut ușor, ele au rămas la niveluri mult superioare celor de dinainte și continuă să crească, la fel ca și prețurile energiei. Ca urmare, se vând mai puține locuințe, dar la prețuri mai mari, pentru că și construcția este mai costisitoare, iar în București se adaugă și problema ofertei reduse, deoarece marile dezvoltări profesionale au fost blocate de fostul primar general, actualul președinte”, a relatat consultantul fiscal.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Acesta a adăugat că majorarea TVA-ului a reprezentat o altă povară pentru cumpărători:

„Un alt factor care contribuie semnificativ la comprimarea pieței este majorarea cotei de TVA la 21%, ceea ce înseamnă, pentru un apartament de aproximativ 100.000 de euro, un plus de 12.000 de euro față de vechea cotă, bani pe care cumpărătorul trebuie să îi achite din propriul buzunar sau să îi ia cu împrumut de la bancă.”  

Nu ne așteaptă o criză imobiliară, ci o ajustare de durată, susține Biriș

Întrebat dacă ne îndreptăm spre o criză imobiliară, Gabriel Biriș a respins ideea unei prăbușiri masive.

„Nu anticipez o prăbușire masivă a cererii sau o blocare totală a pieței, ci mai degrabă o ajustare, care deja a început, iar durata acestei ajustări depinde de mai mulți factori. Măsurile economice recente au redus consumul, pentru că oamenii au mai puțini bani, iar până când nu vom reveni la o creștere economică sănătoasă și la reluarea investițiilor, blocate de decizii antieconomice luate din 2023 încoace, până la suspendarea guvernului Bolojan, și până nu va dispărea isteria creată de atmosfera de criză promovată la televizor, care a diminuat apetitul pentru cheltuieli, împrumuturi și mutări, ajustarea va fi una de durată. Dacă mediul politic o ține tot așa, iar politicile economice nu se schimbă, ceea ce îmi e greu să cred că se va întâmpla, ne putem aștepta ca această perioadă să dureze vreo 5 ani”, a relatat consultantul fiscal.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Gabriel Biriș a subliniat că, pentru o schimbare semnificativă a situației, este nevoie de o abordare diferită a guvernării, care să includă reforme structurale și măsuri ferme de combatere a evaziunii fiscale. 

„Nu sunt semne că în următorii ani situația s-ar schimba semnificativ, cu excepția unei schimbări majore de abordare a guvernării, însă speranțele sunt slabe. Ar fi necesar ca reducerea deficitului să se facă nu doar prin creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli, ci prin măsuri ferme de combatere a evaziunii fiscale, pentru a crește veniturile, și prin reforme reale, cum ar fi reducerea numărului UAT, de parlamentari și de județe, pentru că risipa din multe sectoare afectează pe toți, mai puțin pe cei câțiva care beneficiază de ea”, a relatat Biriș.

Cât a ajuns să coste un apartament la țară, în cea mai mare comună a României. „Du-te, frate și te tratează cu prețurile astea de Miami și Monaco”

Cum arată piața imobiliară în Capitală și în orașele mari

Datele centralizate de compania de consultanță imobiliară Colliers indică o reducere a volumului tranzacțiilor cu apartamente la nivel național în primele șase luni ale anului curent, comparativ cu perioada similară din 2025. Scăderea agregată este de 9%, un ritm care reflectă o atitudine precaută a participanților la piață, într-un climat marcat de creșterea generalizată a prețurilor, de scumpirea creditării și de erodarea puterii de cumpărare a populației.

În București, evoluția a fost ușor mai bună decât media națională, însă tot pe un teritoriu negativ. Numărul tranzacțiilor cu apartamente în capitală a scăzut cu 2% în primul semestru, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Deși acest rezultat indică o recuperare parțială față de debutul slab al anului, el nu compensează în totalitate decalajul acumulat, piața bucureșteană rămânând sub nivelul înregistrat în intervalul echivalent din 2025.

Un semnal distinct vine însă din zona autorizațiilor de construire pentru locuințe. În primele cinci luni ale anului, suprafața utilă autorizată pentru clădiri rezidențiale în București a crescut de 3,6 ori față de aceeași perioadă a anului anterior, atingând cel mai bun nivel din ultimii cinci ani. Această dinamică sugerează o revigorare a interesului dezvoltatorilor pentru extinderea ofertei viitoare, deși autorizațiile nu se traduc automat în livrări imediate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pe de altă parte, marile centre universitare și economice ale țării prezintă traiectorii diferite. Cluj-Napoca, considerată una dintre cele mai scumpe piețe rezidențiale, a raportat o scădere de 16% a tranzacțiilor cu apartamente în primul semestru, în timp ce Iașul a consemnat un declin de 11%. Singura evoluție pozitivă dintre orașele mari a fost înregistrată la Timișoara, unde vânzările au crescut cu 3% față de prima jumătate a anului trecut. Aceste diferențe regionale arată că factori precum accesibilitatea, nivelul prețurilor, stocul disponibil și particularitățile cererii locale influențează din ce în ce mai mult ritmul tranzacționării.

Finanțarea prin credit ipotecar rămâne stabilă

Un element de stabilitate provine din structura finanțării achizițiilor. Ponderea cumpărărilor de apartamente realizate cu ajutorul unui credit ipotecar s-a menținut în jurul valorii de 58% din total, un nivel asemănător cu cel din anul precedent. Această constantă indică faptul că, în ciuda dobânzilor ridicate, creditul bancar rămâne un instrument esențial pentru o mare parte a cumpărătorilor, care s-au obișnuit treptat cu noile condiții de finanțare.

Explozie „pe hârtie” a chiriilor în România. INS raportează o creștere de 43%, experții contrazic cifrele

În plus, luna iulie ar putea aduce o creștere temporară a numărului de tranzacții înregistrate, pe măsură ce se apropie termenul limită pentru finalizarea unor achiziții cu cota redusă de TVA. Această facilitate se aplică în continuare cumpărătorilor care au semnat un antecontract până la 1 august 2025 și care își finalizează achiziția în termenul prevăzut. Un efect similar a fost observat și anul trecut, când eliminarea cotei reduse de TVA a determinat o accelerare a deciziilor de cumpărare în perioada premergătoare.

Specialiștii Colliers atrag atenția că aceste vârfuri conjuncturale nu modifică însă tendința generală a pieței, care devine tot mai selectivă. Potențialii cumpărători analizează cu mai mare atenție ofertele disponibile și compară multiple proiecte înainte de a lua o decizie. Pe lângă prețul de achiziție, factori precum proximitatea față de rețeaua de transport public, durata estimată a deplasărilor zilnice, eficiența energetică a clădirii, calitatea execuției și cheltuielile lunare de întreținere câștigă tot mai mult teren în ecuația achiziției. În București, modernizarea și extinderea infrastructurii de transport vor deveni, în opinia consultanților, un element determinant în atractivitatea viitoare a diferitelor cartiere.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Gabriel Blăniță a subliniat această schimbare de paradigmă: „Diferențierea nu mai este doar o discuție de marketing, ci devine o condiție pentru absorbție. Cumpărătorii sunt mai atenți, compară mai mult și iau în calcul nu doar prețul apartamentului, ci costul complet al locuirii. În următorii ani, zone care astăzi sunt percepute ca secundare pot deveni mult mai interesante dacă vor avea acces mai bun la metrou, tramvai sau infrastructură rutieră, iar dezvoltatorii care înțeleg aceste schimbări din timp vor avea un avantaj clar.”

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-20T07:03:19.039Z”}},”last_changed”:”2026-07-22T07:44:08.523Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/economie/paradoxul-imobiliar-din-romania-vanzarile-scad-2544807.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”paradoxul-imobiliar-din-romania-vanzarile-scad-2544807.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/paradoxul-imobiliar-din-romania-vanzarile-scad-2544807.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament

Publicat

pe

Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament

Compania ucraineană SkyFall a dezvoltat un nou sistem de atac la distanță care trece deja prin teste operaționale în misiuni împotriva Rusiei. Informația a fost publicată de agenția Bloomberg, pe fondul intensificării atacurilor ucrainene cu rază lungă de acțiune destinate perturbării logisticii militare ruse.

Zelenski, întâlnire cu comandanții de corpuri de armată/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Noua armă de atac are un fuselaj cu aripă fixă, motor cu elice, o anvergură a aripilor de aproximativ 3,5 metri și este capabilă să lovească ținte aflate la o distanță de cel puțin 600 de kilometri.

Inovații în interceptarea dronelor

Prezentat în cadrul expoziției internaționale Farnborough International Airshow, noul sistem este preconizat să devină complet operațional în următoarele luni. În paralel, compania ucraineană finalizează testele pentru o nouă versiune a dronei P-1 Sun, proiectată special pentru interceptarea dronelor de atac rusești de tip Shahed.

Modelul Jetkiller atinge o viteză de până la 370 km/h, permițând ajungerea din urmă a dronelor de atac în faza finală de zbor. Varianta X-wing este o versiune mai rapidă, echipată cu un încărcătură explozivă redusă (500 de grame comparativ cu 800 de grame la modelul de bază) și motoare electrice modernizate.

Arma are ghidaj autonom: odată ce operatorul selectează ținta, un sistem avansat bazat pe inteligență artificială preia controlul asupra etapei finale de navigare. Sistemul este compatibil cu conexiunile prin satelit, inclusiv Starlink.

Dezvoltarea interceptoarelor ieftine a devenit o prioritate strategică nu doar pentru Ucraina, ci și pentru statele europene care lucrează la crearea unui „zid de drone” pentru protecția frontierelor.

Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de arme

În plan intern, președintele Volodimir Zelenski a anunțat introducerea unui nou format de lucru în cadrul Statului Major al Armatei. Pentru prima dată, comandanții de corpuri de armată care luptă pe front s-au întâlnit direct cu principalii producători de armament din Ucraina.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Întâlnirea a vizat evaluarea directă a echipamentelor, remedierea deficiențelor tehnice identificate pe câmpul de luptă și eficientizarea lanțurilor de aprovizionare.

„Este esențial ca producătorii să primească feedback direct de pe front și să remedieze rapid problemele semnalate. Comandanții trebuie să fie cei care definesc prioritățile de producție,” a declarat președintele Ucrainei.

Noul format de consultări va deveni permanent, fiind coordonat de Ministerul Apărării și Consiliul Național de Securitate și Apărare, în încercarea de a accelera producția internă de rachete, drone și echipamente de protecție antiaeriană.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-20T07:03:19.039Z”}},”last_changed”:”2026-07-22T01:06:39.506Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/europa/ucraina-testeaza-o-noua-arma-cu-raza-lunga-de-2544715.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”ucraina-testeaza-o-noua-arma-cu-raza-lunga-de-2544715.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/ucraina-testeaza-o-noua-arma-cu-raza-lunga-de-2544715.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Ministrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget

Publicat

pe

Ministrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că marile festivaluri de muzică din România au un rol important în economie, prin atragerea turiștilor, stimularea consumului și generarea de investiții private.

Festivalul Untold FOTO: Untold

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit lui Nazare, cele mai mari festivaluri din țară reunesc anual peste un milion de participanți, atrag zeci de mii de turiști străini și generează un impact economic de milioane de euro.

„Fiecare turist care participă la un festival înseamnă nopți de cazare, consum la restaurante, transport, cumpărături și servicii locale. Înseamnă venituri pentru antreprenori, locuri de muncă, încasări suplimentare la bugetele locale și la bugetul de stat”, a transmis, marți, ministrul interimar al Finanțelor, pe Facebook.

Acesta a subliniat că beneficiile unor astfel de evenimente depășesc impactul economic direct, contribuind și la promovarea imaginii României în străinătate.

„Aceste evenimente poziționează România pe harta marilor destinații europene şi reprezintă o formă de promovare de țară care susține direct antreprenoriatul românesc”, a arătat Nazare.

În opinia sa, capacitatea de a organiza festivaluri de amploare transmite un semnal pozitiv investitorilor și poate contribui la creșterea interesului pentru turism și pentru organizarea altor evenimente internaționale.

„O țară care demonstrează că poate găzdui în condiții excelente sute de mii de participanți transmite un semnal puternic despre capacitatea de organizare și despre potențialul său economic”, a precizat ministrul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Alexandru Nazare a afirmat că Ministerul Finanțelor lucrează la măsuri care să asigure un cadru fiscal „predictibil și competitiv” pentru investițiile private din acest domeniu.

„În ultimul an am demarat grupuri de lucru dedicate, pentru a aduce mai multă echitate fiscală acestui sector generator de beneficii economice şi sociale multiple”, a spus el.

Ministrul consideră că România are șanse să devină una dintre principalele destinații europene pentru turismul de evenimente, însă acest obiectiv depinde de stabilitatea și predictibilitatea mediului fiscal, care să încurajeze investițiile pe termen lung

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-20T07:03:19.039Z”}},”last_changed”:”2026-07-21T19:01:36.012Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/economie/ministrul-finantelor-sustine-ca-festivalurile-de-2544819.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”ministrul-finantelor-sustine-ca-festivalurile-de-2544819.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/ministrul-finantelor-sustine-ca-festivalurile-de-2544819.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani” Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Actualitateacum 14 minute

Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”

Piața imobiliară din România înregistrează un paradox aparent: deși numărul tranzacțiilor cu apartamente a scăzut cu 9% în prima jumătate...

Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
Actualitateacum 7 ore

Ucraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament

Compania ucraineană SkyFall a dezvoltat un nou sistem de atac la distanță care trece deja prin teste operaționale în misiuni...

Ministrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget Ministrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget
Actualitateacum 13 ore

Ministrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că marile festivaluri de muzică din România au un rol important în economie,...

Eugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului” Eugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului”
Actualitateacum 19 ore

Eugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului”

Eurodeputatul PMP și consilierul onorific al președintelui, Eugen Tomac, a declarat marți, 21 iulie, la „Interviurile Adevărul”, că „Rusia și-a construit întreaga...

„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene „Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Actualitateacum o zi

„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene

Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi în conflict cu ministrul Apărării,...

Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător” Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
Actualitateacum o zi

Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”

Bogdan Marcu, inginerul român care a proiectat motoarele Merlin 1D pentru Falcon 9, dezvăluie, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum a...

Nicușor Dan îl felicită pe Andy Burnham pentru numirea în funcția de premier al Marii Britanii Nicușor Dan îl felicită pe Andy Burnham pentru numirea în funcția de premier al Marii Britanii
Actualitateacum 2 zile

Nicușor Dan îl felicită pe Andy Burnham pentru numirea în funcția de premier al Marii Britanii

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Andy Burnham pentru numirea în funcția de prim-ministru al Regatului Unit, exprimându-și încrederea că,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro