Connect with us

Actualitate

Totul despre Evaluarea Națională 2021

Publicat

pe

Totul despre Evaluarea Națională 2021

Un număr de 12.006 de elevi au fost înscrişi la examenul de Evaluare Naţională în 207 centre. Unităţile de învăţământ vor trebui să respecte măsurile igienico-sanitare pe parcursul desfăşurării concursului, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis de ISMB, toţi candidaţii provin din mediul urban şi aparţin seriei curente. Evaluarea va fi realizată în 12 centre.

Intrarea elevilor în sala de examen se va realiza până în ora 8.30, depozitarea bagajelor urmând a se face în sala special destinată, monitorizată audio-video. Toate sălile în care se desfăşoară activităţi specifice Evaluării Naţionale vor fi supravegheate audio-video şi vor avea pe uşă anunţul privind monitorizarea.

Fără căști, fără telefoane mobile

Se interzice candidaţilor să aibă asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

De asemenea, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Ce riscă elevii prinși că încalcă regulile

Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi sunt eliminaţi de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise.

Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Înainte de începerea probei de Limba şi literatura română, candidaţii vor primi, cu semnătură, codul unic de identificare, pe care îl vor folosi pentru a afla, după afişare, rezultatele obţinute, urmând ca în intervalul 9.00 – 9.15, elevii să completeze colţul secretizat, ulterior începând derularea timpului propriu-zis pentru rezolvarea subiectelor (120 minute / 180 de minute pentru cazurile speciale).

  • Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră de la distribuirea subiectelor în săli.

Totul despre proba la Limba şi literatura română

Referitor la desfăşurarea probei de Limba şi literatura română (marţi, 22 iunie), ISMB precizează că:

  • un răspuns completat în căsuţa de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuţă şi scrierea în dreapta căsuţei a literei asociate răspunsului considerat corect;
  • un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opţiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X şi marcarea cu X a răspunsului considerat corect;
  • sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră;
  • în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propoziţiilor în frază.

Ce măsuri de protecție au luat autoritățile

ISMB precizează că în 209 cazuri au fost aprobate măsuri de adaptare a condiţiilor de examen şi de egalizare a şanselor. În vederea aplicării/ respectării măsurilor igienico-sanitare, ISMB precizează că:

  • toate persoanele vor purta mască;
  • nu se măsoară temperatura;
  • accesul în unitatea de învăţământ este organizat astfel încât să fie asigurată o distanţă minimă de 1 m între oricare 2 persoane;
  • în sala de examen se asigură distanţa de minim 1 m între candidaţi;
  • se asigură dezinfectarea suprafeţelor, aerisirea spaţiilor;
  • parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitate se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică;
  • la intrarea în unitate sunt asigurate materiale şi echipamente de protecţie: covoraşe dezinfectante, măşti, substanţe dezinfectante pentru mâini;
  • intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare sunt semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.

Datele examenului de Evaluare Națională

Potrivit ISMB, în actuala sesiune a Evaluării Naţionale, proba scrisă la Limba şi literatura română se va desfăşura în data de 22 iunie şi proba la Matematică în 24 iunie. Elevii minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă de Limbă şi literatură maternă în 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afişate în 29 iunie, iar contestaţiile, depuse a doua zi, în 30 iunie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate în 4 iulie.

Comentarii Facebook

Actualitate

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Publicat

pe

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.

Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.

În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.

O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).

De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).

O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:

  • schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
  • modifice valoarea ratelor,
  • schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
  • actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).

Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.

În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Publicat

pe

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.

Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.

De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.

„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”,
a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.

Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.

* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;

* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;

* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi
(Benjamin
Netanyahu – n.r.)  pentru o săptămână;

* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.

Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.

Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.

* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”,
a comentat altul.

* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Publicat

pe

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.

Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro

Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist. 

Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.

Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.

Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate

Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.

Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Actualitateacum 6 ore

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată...

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână” Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Actualitateacum 13 ore

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină...

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro „Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Actualitateacum 19 ore

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele...

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei” Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Actualitateacum o zi

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
Actualitateacum o zi

Uiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi

Doar șapte zile de meditație îți pot crește semnificativ șansele de a-ți aminti să faci un lucru la momentul potrivit,...

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
Actualitateacum 2 zile

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore

Ja Rule, The Martinez Brothers, Eve, Clean Bandit și Haddaway, printre noii headlineri anunțați Pe 16 aprilie, NIBIRU a dus...

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
Actualitateacum 2 zile

Traduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat

Căutați o soluție rapidă pentru a traduce un document din engleză în română? Fie că pregătiți un dosar de studii,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro