Actualitate
Investiția în energia verde, o poartă deschisă către noi direcții de dezvoltare sustenabilă pentru organizația Carmistin
Având în vedere criza energetică actuală, războiul din Ucraina care se va continua se pare și pe parcursul anului 2023, pandemiile ce tind să revină și a efectelor nocive generate de toate aceste provocări actuale, Iustin Paraschiv, președintele grupului Carmistin a luat hotărîrea de a-și adapta noile strategii de dezvoltare a holdingului pe care îl conduce în direcția dezvoltării sustenabile. Iar ca prim pas în acest sens, a ales ca să acționeze pentru dobândirea unei autonomii energetice cât mai mari. Doar așa business-ul agroindustrial Carmistin se poate proteja împotriva factorilor negativi din economie care vor fi tot mai agresivi în perioada imediat următoare.
Carmistin trece la producția proprie de energie nepoluantă
Doar astfel holdingul agroalimentar Carmistin se poate adapta și dezvolta sigur, eficient și durabil și poate rămâne în topul afacerilor din acest domeniu atât de competitiv.
Încă de la jumătatea lui 2022 s-a demarat astfel un proiect la inițiativa lui Iustin Paraschiv conform căruia se vor instala peste 10.500 de panouri solare în 18 locații ale
grupului de firme amintit.
Luând inițiativa de a investi în centrale fotovoltaice proprii, beneficiile nu vor întârzia ca să apară, pe măsură ce grupul Carmistin trece de la postura de consumator de energie electrică la aceea de producător nemijlocit.
Astfel, se va putea reduce semnificativ amprenta de carbon în condițiile creșterii eficienței energetice, se vor extinde capacitățile de producție, inclusiv clienții finali ai produselor comercializate de Carmistin vor aprecia trecerea grupului de firme la energia verde.
Revitalizarea fostelor zone miniere prin intermediul energiei verzi
Datorită faptului că Iustin Paraschiv a decis ca majoritatea panourilor fotovoltaice să fie amplasate în fostele regiuni miniere unde se află unități ale sale, acest fapt obiectiv va conduce și la o reabilitare a acestor zone, de reintroducere a lor în circuitul economic dintr-o perspectivă modernă, orientată spre viitor.
Unul dintre principalele aspecte după închiderea minelor este analiza alternativelor pentru viitoarele utilizări ale zonelor respective și selectarea acelor opțiuni care se aplică cel mai bine teritoriului în cauză, din punct de vedere fizic, biotic și socioeconomic.
Este important ca, în etapa de post-închidere a exploatărilor miniere, să se realizeze condiții de stabilitate în zonă, din punct de vedere fizic, chimic și biologic, astfel încât activitățile viitoare să fie viabile și durabile.
Teoretic, multe foste zone miniere pot să fie folosite în viitor pentru agrement și turism, dar și pentru alte activități economice (instalare de parcuri solare și eoliene, agricultură, creșterea animalelor).
Este important de subliniat că fiecare mină are particularitățile sale, cu provocări tehnice și socio-economice diferite. Ca urmare, inclusiv planurile de reabilitare a regiunilor respective pot implica mai multe aspecte de mediu, precum ar fi, de exemplu, plantarea unor specii vegetale, protecția habitatului, dezvoltarea de soluții de remediere a solurilor care pot fi contaminate.
Aspectele geologice, geotehnice, hidrologico-hidraulice și structurale pot constitui și ele obstacole care trebuie evaluate de către specialiști cu experiență în acest domeniu.
Foarte importante sunt și aspectele de ordin social care trebuie avute în vedere, programele ce se doresc a fi implementate.
Iustin Paraschiv vrea să se implice în acest sens. Alături de reabilitarea acestor zone, trecerea la energie verde va scădea costurile de producție din unitățile Carmistin, indiferent că este vorba de lanțurile de producție la care ne referim: pui, porci, vite sau agricultură.
Acest lucru va consolida poziția grupului Carmistin, unul dintre cei mai importanţi producători români de alimente, care cu siguranță vor merge în continuare pe drumul provocator al găsirii de noi și noi soluții inovative care să îi permită o dezvoltare sustenabilă multă vreme de acum înainte.
Actualitate
China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane
Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed către Iran și Rusia, ignorând în mod deschis sancțiunile impuse de Statele Unite, relatează The Wall Street Journal.
Dronă Shahed/FOTO:X
Potrivit datelor vamale chineze, firmele din China expediază sute de containere cu astfel de componente către fabrici din Iran și Rusia. Printre acestea se numără compania Xiamen Victory Technology, care comercializează motoare Limbach L550 – un element-cheie în construcția dronelor Shahed-136, utilizate de Rusia în atacurile asupra orașelor ucrainene.
Pe site-ul companiei, imaginea unei drone de tip Shahed apare alături de sloganul: „Soluții inovatoare pentru motoare aeronautice”.
Ocolirea sancțiunilor și rețele de intermediere
Pentru o perioadă, exportatorii chinezi au declarat intenționat date false privind anumite transporturi, în încercarea de a eluda sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană. Totuși, potrivit oficialilor americani din Departamentul Trezoreriei și experților în armament, în multe cazuri aceste practici au devenit mai puțin sofisticate, fiind aplicate chiar și fără astfel de măsuri de acoperire.
Foști oficiali americani afirmă că China funcționează de mult timp ca punct de tranzit pentru componente fabricate în SUA și Europa, redirecționate ulterior către fabrici de drone din Iran și Rusia. În prezent, tot mai multe dintre aceste piese sunt produse direct în China, inclusiv în unități mici de producție care nu se tem de sancțiunile occidentale.
O investigație a Departamentului Trezoreriei SUA arată că aproape toate componentele de origine americană și europeană erau redirecționate prin distribuitori autorizați către comercianți din China continentală sau Hong Kong, care ulterior le trimiteau către Iran și Rusia.
Plățile erau realizate, în mod obișnuit, prin companii-paravan create în Hong Kong, utilizate pentru a ascunde destinația finală a transporturilor.
Rețele comerciale și sancțiuni
În 2024, Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva unei rețele de companii-fantomă din Hong Kong legate de Hamed Dehghan, un comerciant din Teheran considerat furnizor-cheie pentru programele iraniene de drone și rachete. La un an distanță, o nouă rețea de firme din Hong Kong ar fi preluat rolul de intermediar.
„Autoritățile chineze au închis ochii la acest flux, chiar și atunci când rolul lor a fost documentat în repetate rânduri în rapoarte publice și în cadrul regimurilor de sancțiuni”, a declarat fostul oficial al Trezoreriei SUA Miad Maleki, care a condus programele de sancțiuni din cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC).
Organizația britanică Conflict Armament Research, specializată în investigarea traficului ilegal de arme, a raportat o creștere semnificativă a utilizării componentelor fabricate în China în dronele de tip Shahed.
Datele vamale chineze sugerează că firmele locale sunt din ce în ce mai dispuse să comercializeze deschis componente pentru drone, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și UE.
Potrivit oficialilor americani actuali și foști, Washingtonul nu poate opri complet acest flux comercial, obiectivul principal fiind în schimb creșterea costurilor și dificultăților logistice pentru Iran și Rusia.
Actualitate
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi
Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia
„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.
Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.
„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.
Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.
Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat
„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.
Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.
Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.
Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.
„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.
Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.
În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.
„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.
Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.
În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.
„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.
Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.
De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.
Actualitate
Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti
Trupele ucrainene accelerează ritmul atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, fapt care arată o capacitate crescută a armatei Kievului, depăşită numeric în războiul cu Rusia, relatează Reuters.
Atacuri cu drone la Moscova FOTO profimedia
În timp ce trupele rusești lansează noi ofensive de-a lungul frontului de est, forţele ucrainene mizează pe aşa-numitele „lovituri de mijloc” (‘middle strikes’) – vizând centre logistice, concentrări de trupe şi sisteme de apărare aeriană aflate la zeci de kilometri în spatele liniei frontului, potrivit Agerpres.
Zelenski a precizat marţi că atacurile la distanţe de peste 20 de kilometri s-au dublat faţă de luna martie şi au crescut de patru ori în raport cu luna februarie.
„Şi vor fi şi mai multe. Aceasta este o zonă prioritară,”, a scris el pe reţeaua X.
Ministerul ucrainean Apărării a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene au lansat peste 160 de lovituri cu rază medie de acţiune pe parcursul lunii aprilie, la o distanţă de 120-150 de kilometri.
Printre ţinte s-au numărat peste 65 de depozite logistice şi de muniţii, 33 de puncte de control al dronelor, precum şi 17 posturi de comandă a trupelor atât în teritoriile ucrainene ocupate, cât şi în regiunile de frontieră ruseşti.
„Atacăm resurse, perturbăm aprovizionarea (şi) reducem intensitatea bombardamentelor şi mobilitatea trupelor”, se arată într-un comunicat publicat pe 1 mai.
„Atacurile din aprilie reprezintă o campanie sistemică de epuizare a Rusiei”, a transmis Ministerul ucrainean.
Atac cu rachete „Flamingo” și drone asupra unor obiective militare și energetice din Rusia
Zelenski a confirmat marţi că Ucraina a atacat situri militaro-industriale ruseşti, inclusiv unităţi de producţie a forţelor de apărare din oraşul Ceboksari, în Republica Ciuvașă, la aproximativ 1.500 km distanţă, cu ajutorul rachetelor de croazieră Flamingo, dezvoltate pe plan intern.
Ucrainenii au atacat și una dintre cele mai mari rafinării de petrol din țară.
Imagini și videoclipuri distribuite pe rețelele sociale arată un incendiu puternic la institutul de stat JSC VNIIR-Progress, care produce componente pentru arme de înaltă precizie. Potrivit Statului Major ucrainean, unitatea dezvoltă inclusiv sisteme de război electronic și antene utilizate pentru bruiajul semnalelor radio, satelitare și radar.
Presa de stat a relatat despre doi morți și 32 de răniți. Explozii au fost raportate în zonă după emiterea unei alerte aeriene, iar canale ruse de Telegram au indicat utilizarea unei rachete ucrainene FP-5 „Flamingo”.
Ulterior, în cursul dimineții, drone ucrainene ar fi lovit din nou aceeași facilitate, potrivit martorilor locali.
Forțele ucrainene au lovit marți și rafinăria de petrol Kirishi (KINEF), una dintre cele mai mari din Rusia. Guvernatorul regiunii Leningrad, Alexander Drozdenko, a confirmat că rafinăria a fost ținta principală. Sistemul de monitorizare a incendiilor al NASA (FIRMS) a indicat mai multe focare în zonă.
Surse din industrie citate de Reuters au declarat că rafinăria și-a oprit activitatea după ce trei dintre cele patru unități de distilare a țițeiului au fost avariate, precum și instalații auxiliare. Capacitatea anuală a rafinăriei este estimată la 20–21 milioane de tone, reprezentând peste 6% din producția rafinată a Rusiei.
Ministerul rus al Apărării a transmis că 289 de drone au fost interceptate în diverse regiuni, iar primarul Moscovei, Sergey Sobyanin, a spus că cinci drone au fost distruse în apropierea capitalei.
Atacurile au vizat și alte zone, inclusiv Crimeea ocupată, precum și orașele Voronej și Kazan. Cel puțin 18 aeroporturi rusești au suspendat temporar zborurile.
Racheta „Flamingo”, dezvoltată de compania Fire Point, este un sistem relativ nou, utilizat de Ucraina începând din vara anului trecut. Potrivit datelor disponibile, aceasta are o rază de acțiune de până la 3.000 de kilometri și poate transporta un focos de aproximativ 1.000 de kilograme.
Atacul vine la o zi după ce o dronă ucraineană a lovit un bloc rezidențial din Moscova, la mică distanță de Kremlin, marcând una dintre cele mai adânci lovituri asupra capitalei ruse de la începutul invaziei la scară largă.
-
Actualitateacum 3 zileCiucu exclude două nume vehiculate pentru funcția de premier tehnocrat: „Ar semăna cu guvernarea Cioloș, care a fost «bumbăcită»”
-
Actualitateacum 2 zile
Marți, „Ziua Z” pentru Guvernul Bolojan. Moțiunea de cenzură se joacă la doar două voturi distanță. Ce urmează pentru România
-
Breakingacum 3 zileOana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?
-
Breakingacum 2 zileCe i-a spus arbitrul antrenorului de la Dinamo, Zeljko Kopic, după faza scandaloasă din meciul Craiova-Dinamo: „Ce să mai vorbim”
-
Actualitateacum 2 zilePanouri fotovoltaice: preț și oferte actualizate în 2026. Ce tipuri de panouri fotovoltaice aleg românii și care sunt diferențele dintre ele
-
Breakingacum 17 oreGrindeanu anunță că este gata să refacă coaliția de guvernare, alături de PNL: „Bolojan a fost prim-ministrul USR”
-
Actualitateacum 2 zile
Moțiunea de cenzură, între alianță și sabotaj. Analiza consultantului politic George Rîpă despre planul secret al AUR
-
Breakingacum 2 zileÎncă zece senatori social democraţi cer să fie coautori de proiect




