Evanghelia Duminicii a XXXI-a după Rusalii, în care este relatată vindecarea unui orb de către Mântuitorul Iisus Hristos, în apropiere de cetatea Ierihonului, este plină de învățături duhovnicești. Ceea ce ne reține atenția în mod deosebit în Evanghelia de astăzi sunt iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos și credința puternică a orbului care I-a cerut lui Iisus să-l vindece. Domnul nostru Iisus Hristos are milă de acest om sărman, marginalizat de ceilalți oameni și nefericit prin faptul că nu vedea. El se chinuia să supraviețuiască , pentru ca era în același timp bolnav și sărac. Evanghelia nu ne spune dacă orbul avea familie sau rude, dar spune că el cerșea la marginea drumului. Probabil, cineva îl aducea acolo și-l lăsa ca să cerșească, întrucât el nu se putea deplasa singur, fiind nevăzător.

Tristețea acestui om nevazator era sporită de singuratatea lui, deși pe lângă el trecea multă lume. Dar orbul de la Ierihon se simțea singur și neajutorat, mai ales pentru că , oricât de mulți erau cei care îi dădeau o bucată de paine sau un ban, nimeni nu-i putea dărui ceea ce îi lipsea ființei sale, și anume vederea ochilor.

Evanghelia de astăzi 3 Decembrie 2023 ne arată , în fraze scurte, o lucrare mare a lui Dumnezeu care izvorăște din milostivirea Lui cea negraită și nemărginită față de omul suferind. Când orbul aude că o mulțime de oameni trece pe cale, el întreabă „ce este aceasta?“ (Luca 18, 36). I-au spus că „trece Iisus Nazarineanul“ (Luca 18, 37). Îndată ce a aflat cine trece pe drum, orbul a simțit în sufletul său că unica șansă a vieții sale, adică a vindecării sale, este Iisus Nazarineanul. El a înțeles că este vorba despre Iisus Cel care a vindecat o mulțime de bolnavi, ajutându-i astfel să-și schimbe viața lor nefericită. De aceea, orbul nu a mai întrebat cine este Iisus, ci îndată a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!“ (Luca 18, 38).

Cei care mergeau înaintea lui Iisus și anunțau venirea Lui i-au cerut acestui orb să tacă, adica l-au oprit să mai strige, probabil crezând că orbul îi va cere Mântuitorului Iisus Hristos bani sau hrană . El însă mai tare striga. De ce? Pentru a nu pierde șansa unică a vindecării sale. Deci orbul acesta avea o credință puternica în sufletul său, și anume credința că numai Iisus din Nazaret îi poate dărui lumina ochilor. Credința sa insistentă sau stăruitoare crește în timp ce Iisus Se apropie de el. Cu cât înainta mai mult Iisus spre locul unde se afla orbul, cu atât acesta sporea în rugăciunea sa simplă , dar arzătoare, zicând: „Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!“ (Luca 18, 39).

Atât de tare a fost glasul orbului, încât Mântuitorul Însuși l-a auzit, deși era înconjurat de o mulțime tumultuoasă de oameni. Atunci, Iisus S-a oprit în mijlocul drumului, voind să-l cunoască pe cel de la marginea drumului, care-L striga pe El cu glas mare. La porunca lui Iisus, câțiva oameni au adus pe orb de la marginea drumului în mijlocul drumului, aproape de Iisus. De fapt, Iisus l-a chemat pe orb lângă Sine, în mulțime, ca să audă și să înțeleagă toți cei prezenți în jurul Său că orbul nu cere de la El nici bani și nici hrană.

După ce acest om nevăzător sau orb s-a apropiat de Iisus, El l-a întrebat : „Ce voiești să-ți fac?“ (Luca 18, 41), iar orbul a raspuns: „Doamne, să văd!“ (Luca 18, 41). În auzul tuturor, orbul cere, de fapt, ceea ce nimeni altul dintre oameni nu-i poate da, decât numai Iisus Nazarineanul, adică sănătatea ochilor sau vederea. Atunci, Iisus i-a zis orbului: „Vezi! Credința ta te-a mântuit“ (Luca 18, 42). În clipa aceea, i s-au deschis orbului ochii și îndată a văzut și mergea după Iisus.

Prin această vindecare, înțelegem că Mântuitorul Iisus Hristos nu este indiferent la suferința celor bolnavi, că El ascultă mai ales acele cereri sau rugăminți ale bolnavilor care izvorăsc din credință puternică și rugăciune stăruitoare. Adesea, Iisus, înainte de vindecarea unor bolnavi, vrea să constate cât de mare este credința lor. De ce? Pentru ca ei să conlucreze cu El în vindecare, adică să participe cu toată voința și dorința lor la primirea darului sănătății depline.

Cu alte cuvinte, Iisus voiește ca, odată cu refacerea sănătății oamenilor, să se refacă și legătura personală a acestora cu Dumnezeu, Izvorul vieții și al tuturor darurilor benefice pentru om.

De aceea, Iisus îl întreabă pe orb: „ce vrei să-ți fac?“, nu „ce vrei să-ți dau?“. Deci, Iisus nu dăruiește omului daruri materiale exterioare lui, ci îi schimbă starea vieții acestuia, îl ridică pe om din starea rea în care acesta se afla la o viață nouă binecuvântată!

Evanghelia ne mai spune, în cuvinte simple, dar profunde, că orbul de la Ierihon, după ce a fost vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos, adică dupa ce i s-a schimbat în bine starea vieții lui nefericite, mergea după Iisus și a arătat recunoștință:”mergea după El, slăvind pe Dumnezeu“ (cf. Luca 18, 43). Înțelegem acum de ce, la început, Iisus nu S-a dus lângă orbul care-L chema la marginea drumului, ca să-l vindece acolo, ci a poruncit ca acesta să fie adus lângă El, în mijlocul drumului. Cu alte cuvinte, Iisus știa că orbul, odată vindecat, va merge cu El pe același drum al binevestirii iubirii milostive a lui Dumnezeu față de oameni.

Din cerșetor de la marginea drumului ajutat de alții din milă, orbul de la Ierihon devine un misionar-mărturisitor , preamărind pe Dumnezeu Care l-a vindecat prin omul Iisus din Nazaret, prin Fiul lui Dumnezeu devenit Om pentru mântuirea oamenilor. Orbul acesta, care mai înainte era ajutat de alții ca să meargă pe drum, acum merge singur fără ajutor, vede lumina soarelui și fețele oamenilor, dar mai ales vede că viața sa este o viață nouă , izvorâtă din iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni. Ca atare, el preamărește pe Dumnezeu Cel mult milostiv.

Când Mantuitorul Hristos vindecă pe demonizatul din ținutul Gadarenilor, omul vindecat atunci cerea Mântuitorului să-l ia cu Sine. Dar Mantuitorul Iisus Hristos îi spune: „Întoarce-te la casa ta și spune tuturor cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu“ (Luca 8, 39)

Interpretări în duhul creștin – ortodox a talanțilir

Vrednicul de pomenire-Părintele Constantin Galeriu spunea  asemenea unui îndemn:”Să fii pregatit ca și cum ai pleca în clipa asta”.

Talanții își au originea în Dumnezeu cel milostiv. Ei sunt dați ca noi să ajungem milostivi. Din acest motiv, El nu rămâne nepăsător atunci când vede că noi îngropăm talanții. A îngropa talanții echivalează cu a pune o limită iubirii nesfârșite a Lui Dumnezeu.

Împărăţiile pământului îşi au banii lor. Să nu uităm că și Împărăţia Lui Dumnezeu îşi are talanţii ei.

Vrednicul de pomenire Părintele Arsenie Boca a tâlcuit că „Omul de neam ales” din pilda talanţilor este Iisus. După învierea Sa din morţi Iisus „S-a dus într-o ţară îndepărtată” – „suirea la Tatăl”, cum i-a spus Mariei Magdalena la mormânt -, ca să pogoare oamenilor darurile Duhului Sfânt, Duhul Sfânt chiar. Când le-a spus Iisus, după înviere:

„Datu-Mi-s-a toată puterea în Cer şi pe pământ… precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi… Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Sfintei Treimi, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă… Cine va crede şi se va boteza se va mântui; cine nu va crede se va osândi” (Matei 28,19-20; Marcu 16,16).

Cuvintele acestea cu împărţirea talanţilor reprezintă și are în vedere câmpul de negustorie şi răspunderile. Acesta era ceasul când Iisus a împărţit avuţia Sa lucrătorilor: cele zece daruri ale Duhului Sfânt. Cu aceşti talanţi, sau talente ale Duhului Sfânt, cei înzestraţi cu ele au să neguţătorească în lume, câştigând cu ele fii ai împărăţiei.

Când „a venit Stăpânul”, fiecăruia dintre cei trei li s-a cerut socoteala și fiecare a primit, in mod corespunzator, răsplată: primii doi pentru lucru, iar al treilea pentru „viclenie și lene”. Ceea ce ne uimește, însă, de data aceasta, este faptul că talantul nelucrat, fiind luat pentru totdeauna de la cel viclean și leneș, nu a fost încredințat celui ce primise doi, ci tot celui cu cinci talanți, finalizandu-se parabola din Sfânta Evanghelie cu următoarele cuvinte:„căci tot celui ce are i se va da și- I va prisosi, iar de la cel ce n-are, și ce are i se va lua”.

În concluzie, toți primim talanți (daruri). Unii primesc mai mult, alții mai puțin.Nimeni nu este lipsit de dar.Ni se încredințează atât cât putem înmulți.Dumnezeu nu dăruiește cu zgârcenie, dă fiecăruia dupa puterea lui.

Deși ne dăruiește in mod inechitabil cu daruri, Domnul ne cheamă pe toți la împreună-lucrare și răsplată . Aceasta este, pe scurt, concluzia mea. Iar pentru a înțelege foarte clar mesajul ei, trebuie s-o spunem foarte răspicat că Dumnezeu nu este nedrept, chiar dacă împarte în mod inegal daruri oamenilor, deoarece o face potrivit puterilor lor. Nu este nici „lacom”, “neînțelegător” ori „aspru” — cum L-a numit „slugă vicleană și leneșă” —, de vreme ce Se multumeste cu lucrul înmulțit după dreptate. Și, cu atât mai puțin este rău sau nedrept, atâta timp cât lasă,totuși, și celui de pe urma vreme de lucrare și de pocăință ca și celui dintâi. Dumnezeu procedeaza cu noi și este înțelept , și drept, dovedind aceeași bunăvoință și răbdare și cu cel leneș, ca și cu cel lucrător și harnic. Mai direct spus, tot celui ce recunoaşte provenienţa de la Dumnezeu a talentelor sale va mai primi. Şi tot celui ce i se pare că nu le are de la Dumnezeu, se va lua şi ceea ce i se pare că are.

Dar, trebuie subliniat faptul că cea mai mare bucurie binecuvântată de Dumnezeu este înmulțirea darurilor primite de la El. Iar această înmulțire a darurilor presupune smerenie și hărnicie, nicidecum mândrie și lenevire. Iubirea de Dumnezeu și de aproapele poate fi comparată cu starea de pregustare a Raiului, aici pe acest pământ, unde suntem mereu testați.

Dacă talanții cuiva sunt înmulțiți în folosul unei comunități, imaginați-vă cum anume un om talentat poate aduce bucurie lui Dumnezeu dar și semenilor săi. Asadar, bucuria din parabola Evangheliei de astăzi este bucuria hărniciei cât și a dărniciei, bucuria rodirii prin dăruirea de sine, bucuria celui care a facut mult bine altora, asemănându-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. Numai această bucurie are calitatea de a avea atributul de a fi deplină în viața unei persoane și a unei comunități umane, în duh creștin-ortodox.

Evanghelia Duminicii a XXXI-a după Rusalii

„În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Și el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine! Și oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se, l-a intrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu.“ (Luca 18, 35-43)

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe