Connect with us
agentie marketing politic

Stirea zilei

„Biden trebuie să comunice, China nu mai este prietenul Americii”

Publicat

pe

„Biden trebuie să comunice, China nu mai este prietenul Americii”

Fostul secretar al armatei Patrick Murphy trage un semnal de alarmă cu privire la agresiunea militară din ce în ce mai intensă a Chinei.

Recent, China a încălcat suveranitatea Statelor Unite ale Americii.

Comentariile politicianului democrat pentru Fox News au fost emise după ce Pentagonul a lansat, sâmbătă, o declaraţie oficială prin care dezvăluie că aviaţia  americană a doborât un al treilea „obiect aeropurtat la mare altitudine” deasupra nordului Canadei.

„Cred că trebuie să trimitem un mesaj Chinei, la fel cum îi trimitem Rusiei în Ucraina. Sperăm că lumea se va aduna în jurul nostru dacă continuă China să-şi facă de cap.

Ceea ce oamenii trebuie să înţeleagă în marea noastră ţară este că NOI suntem cei defavorizaţi aici. Suntem o treime din mărimea geografică şi demografică a Chinei.  

America în cea mai bună măsură este războinicul reticent, dar noi suntem un popor de războinici”.

Politicianul democrat şi veteran în Irak vine cu un mesaj alarmant – mai puţin de 1% dintre americanii apţi de război efectuează serviciul militar şi servesc în armată,  iar în China, 26% din populaţie serveşte în Armata de Eliberare a Poporului Chinez. 

El indică că criza obezităţii din America afectează capacitatea ţării de a înrola mai mulţi militari. 

„Trebuie să ne trezim, să înţelegem că avem un concurent care se crede puterea preemintenă în lume. Noi nu vrem războaie inutile, dar trebuie să ne pregătim pentru ce-i mai rău”. 

Generalul american de patru stele Mike Minihan a avertizat pentru TIME: „Instinctul îmi spune că vom lupta în 2025”.

China a început să-şi ascute ghearele în faţa Statelor Unite din 2018, după războiul comercial declanşat de fostul preşedinte american, Donald Trump, care a mărit tarifele produselor chinezeşti din import. El a acuzat regimul lui Xi Jinping pentru că spionează America prin produsele Huawei, astfel a interzis comercializarea acestora. În 2019, China a organizat o paradă somptuoasă cu militari şi focoase nucleare, arătându-şi clar intenţia de putere militară, şi a reprimat cu brutalitate protestele democratice din Hong Kong. În 2020, Trump a acuzat China pentru că a fabricat coronavirusul în laborator pentru a-i distruge economia, ceea ce a dus şi mai mult la răcirea relaţiilor diplomatice. 

China are în prezent 2 milioane de soldaţi, 340 de nave maritime, trei portavioane, aproape 4.000 de tancuri şi 2,300 de aeronave de luptă, plus alte mii de piese de artilerie, vehicule de luptă şi sisteme defensive. Teoretic, China poate fi învinsă de SUA şi NATO, dar le-ar putea pricinui americanilor  mai multe pierderi decât cele suferite în războiul din Pacific dus cu Imperiul Japonez între anii 1941 şi 1945.

Un profesor de la Colegiul American de Război Naval avertizează ca SUA să nu intre într-o confruntare directă cu China pentru Taiwan. Oricât de avansată ar fi tehnologia, el afirmă că în majoritatea bătăliilor navale din istorie, flotele superioare numeric au obţinut victoria. 

„China continuă să dezvolte cea mai mare flotă din lume”, avertizează profesorul.În războiul naval, „flota mai mare câştigă aproape întotdeauna”.

Într-o altă ştire publicată de Fox News, generalul de brigadă (retras) Anthony Tata spune că acesta este momentul perfect pentru ca SUA să se adune şi să fie solidară împotriva agresiunii chineze. 

Preşedintele Joe Biden a cerut să se adreseze naţiunii cu privire la „ameninţarea foarte reală” a ambarcaţiunilor de spionaj chinezeşti. 

 „Ceva se întâmplă în mod clar. Sunt mai multe baloane de spionaj chinezeşti, aşa că administraţia chiar trebuie să comunice cu poporul american”, a spus Tata.

„Trebuie să ne întoarcem la cel de-al Doilea Război Mondial când Japonia a folosit baloane pentru a bombarda Coasta de Vest. Deci, nu este o tactică nouă pe care o foloseşte China care trimite baloane pentru a desfăşura misiuni care pot include bruiaj electronic sau colectare de informaţii vitale, sau o varietate de alte tipuri de misiuni pe care un satelit nu le poate face”.

Într-o altă ştire publicată pe Fox News cu titlul China este ameninţarea numărul 1 a Americii, un analist pe securitate, Rebecca Grant,  spune că  ei ne urăsc şi că scopul Partidului Comunist Chinez este să denunţe Occidentul.

„China a făcut atât de multă propagandă asupra balonului de săptămâna trecută”, a declarat Grant, prezentatorul Fox News, Lawrence Jones.

„Ziarele lor, care sunt toate conduse de Partidul Comunist, în ultimele două zile l-au catalogat constant pe Biden ca fiind un laş,  batjocorind SUA pentru că a doborât un balon cu  ditamai avionul F-22. Partidul Comunist Chinez conduce toate acestea, iar scopul lor este să denunţe Occidentul. Ei urăsc Occidentul, urăsc SUA”. 

Grant a spus că aceste indicii arată că preşedintele chinez Xi Jinping are ambiţii militare globale. Ea adaugă că Biden trebuie să le comunice americanilor că China nu mai este prietenul Statelor Unite. 

„Cu Xi Jinping în această poziţie puternică, aflat la al treilea mandat în curs, toate mănuşile sunt scoase”, a continuat ea. „Acum zece ani, era vorba despre o îmbunătăţire a relaţiilor cu China. Hei bine, ştim că nu mai este cazul, iar supravegherea la nivel mondial pe care acum o vedem şi despre care aflăm mai multe este cel mai recent exemplu, dar se desfăşoară peste tot din Marea Chinei de Sud, chiar acum în propriul nostru spaţiu aerian din Alaska şi Canada. Preşedintele Biden are o mare şansă să facă o declaraţie fermă pentru a spune că China şi oricine altcineva nu pot încălca spaţiul aerian american şi canadian, că trebuie să respectăm regulile în aviaţia internaţională”, a adăugat Grant. 

Războiul dintre China nu ar putea să fie neapărat militar, dus prin bătălii navale şi aeriene, tocmai din teama eventualelor pierderi pe care le-ar putea suferi America, dar şi a regimului comunist de la Beijing care şi-ar semna sfârşitul existenţei sale. 

China ar putea fi un pericol major şi pe orbita planetei, relatează Buletinului Oamenilor de Ştiinţă care se ocupă de Ceasul Apocalipsei, care a realizat un scenariu în care China şi SUA duc un război spaţial  în 2027, desfăşurat cu sateliţi militari şi cei de comunicare.  

Războiul s-ar putea desfăşura şi pe cale electronică sau cibernetică, presupunând mai multe atacuri cibernetice, poate chiar lovituri cu bombe cu puls electromagnetic cu care ambele puteri şi-ar sabota reciproc infrastructura electrică şi militară. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stirea zilei

Cum reușesc părinții să creeze un program structurat și în vacanță? Vezi recomandările Novakid

Publicat

pe

De

Cum reușesc părinții să creeze un program structurat și în vacanță? Vezi recomandările Novakid

Pentru mulți părinți, adevărata provocare a vacanței de vară nu mai este să reducă timpul petrecut de copii în fața ecranelor, ci să se asigure că acesta are un scop. În locul unor interdicții stricte, părinții caută activități educative care îi ajută pe cei mici să învețe, chiar și atunci când folosesc telefonul, tableta sau calculatorul. 

Această schimbare vine cu vacanța de vară, când rutina școlară dispare, iar adulții trebuie să găsească noi modalități prin care să organizeze timpul celor mici. Pentru cei care se regăsesc în această situație, Novakid, școala online de engleză, a pregătit un articol cu date interesante, plus alternative ce pot fi introduse în rutina de vacanță a copiilor.

Mai puține reguli, mai multe alegeri

În timpul anului școlar, programul zilnic oferă o structură firească. Orele de curs, temele și activitățile extracurriculare reduc în mod natural timpul disponibil pentru utilizarea dispozitivelor digitale. Un studiu recent realizat de Novakid a arătat că juniorii petrec în medie aproximativ două ore pe zi în fața ecranelor, însă vara acest interval se dublează, ajungând la patru ore – vacanța de iarnă urmând aceeași tendință.

Interesant este că părinții care au participat la sondaj nu s-au arătat preocupați de durata în sine din perioada vacanței, ci mai degrabă de cum arată acele patru ore de utilizare a ecranului atunci când nu există un scop bine definit. Această perspectivă este susținută și de faptul că 73% dintre adulții chestionați au o opinie bună sau foarte bună despre instrumentele digitale de învățare, cum ar fi aplicațiile educaționale, platformele online sau cursurile.  

Nu doar timp pe ecrane, ci activități cu valoare educativă

Poate cea mai importantă concluzie a studiului este că părinții nu își doresc neapărat reducerea drastică a timpului petrecut pe telefon, tabletă sau calculator. În schimb, își doresc ca acest timp să fie valoros.

Astfel, 78% dintre participanții la sondaj au spus că s-ar simți mult mai liniștiți dacă ar ști că utilizarea ecranelor în vacanță este organizată și include activități educative.

„Interzicerea totală a telefoanelor în timpul vacanței nu îi ajută cu nimic pe părinți, însă introducerea unei structuri și a unui scop în utilizarea zilnică a ecranelor ar putea contribui la atenuarea îngrijorării acestora”, explică Max Azarov, CEO și co-fondator Novakid.

În spatele acestei preocupări se află și teama că, pe durata vacanței, copiii pot pierde o parte din cunoștințele și deprinderile acumulate în timpul anului școlar. Fenomenul, cunoscut drept „summer slide” (regres academic din perioada vacanței) este bine documentat și reprezintă una dintre principalele preocupări ale familiilor.

Instrumentele digitale câștigă încrederea părinților

Pe lângă lipsa unei rutine, studiile internaționale arată că multe familii se confruntă cu dificultăți în găsirea unor alternative accesibile pentru ocuparea timpului copiilor pe perioada vacanței. Din acest motiv, interesul pentru activități educative care îmbină învățarea cu tehnologia este tot mai mare.

În locul consumului pasiv de conținut, părinții caută experiențe care îi implică activ pe copii și contribuie la dezvoltarea unor competențe utile.

Un program adaptat ritmului vacanței

Specialiștii Novakid recomandă ca dispozitivele digitale să fie integrate într-o rutină echilibrată și să fie folosite pentru activități ce stimulează participarea activă a copiilor, nu doar consumul de divertisment.

Un exemplu îl reprezintă cursurile online de engleză de la Novakid, desfășurate într-un format scurt, de 25 sau 30 de minute. Părinții care mențin un program constant al lecțiilor și pe durata vacanțelor – chiar și a celor scurte – spun că resimt mai puțină anxietate legată de timpul total petrecut de juniori pe dispozitive.

Pe lângă lecțiile desfășurate cu profesori nativi, platforma include și instrumente bazate pe inteligență artificială – tutorele AI, Pandy și aplicația NovaPals, care permit exersarea vorbirii în ritm propriu.

Activități variate pentru o vacanță reușită

O rutină sănătoasă în vacanță nu presupune doar activități digitale. Alternarea acestora cu experiențe creative, desfășurate departe de ecrane, îi poate ajuta pe copii să își mențină interesul pentru învățare și să-și dezvolte imaginația.

În acest sens, Novakid pune la dispoziția părinților și un material printabil cu mascota Barsu, care poate fi decupat și asamblat acasă. Activitatea completează sarcinile digitale și oferă copiilor o modalitate distractivă de a petrece timp de calitate alături de familie.

Părinții care își doresc să integreze un program structurat în vacanța copiilor pot începe cu o lecție de probă gratuită în cadrul Novakid, în urma căreia vor primi un plan de învățare personalizat adaptat nivelului și obiectivelor fiecărui copil.

Novakid este o platformă digitală de ultimă generație pentru învățarea limbii engleze, dedicată copiilor cu vârste între 2 și 14 ani, care oferă lecții individuale și în grupuri mici. Aceasta are peste 3.700 de profesori vorbitori nativi, dar și o aplicație de învățare cu jocuri pentru autoexersare. Programa de învățare bazată pe tehnici de gamificare, aliniată la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), folosește imersiunea, gamificarea și metoda de răspuns fizic total (TPR) pentru a dezvolta abilități de comunicare în viața reală – concentrându-se pe vorbire și rezolvarea problemelor mai degrabă decât pe memorare.

Platforma este prietenoasă cu juniorii, oferind lecții interactive și 3D, precum și o monitorizare a progresului prin inteligență artificială, care adaptează învățarea la nivelul, ritmul și interesele fiecărui copil. O abordare centrată pe învățarea integrată a conținutului și a limbii (CLIL) conectează limba engleză cu materiile școlare, sprijinind fluența naturală și dezvoltarea bilingvă timpurie.
Până în ianuarie 2026, peste 1,1 milioane de copii au încercat lecțiile Novakid, peste 940.000 de familii din peste 50 de țări având încredere în platformă. Novakid este evaluată cu 4,7/5 pe Trustpilot, cu un scor net de recomandare al părinților (NPS parental) de 90%. De asemenea, în iulie 2026, școala online a fost recunoscută în clasamentul TIME World`s Top EdTech Companies 2026, realizat de revista TIME în colaborare cu Statista.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stirea zilei

Cand poate fi util un imprumut garantat

Publicat

pe

De

Cand poate fi util un imprumut garantat

Situatiile financiare neprevazute pot aparea oricand. O reparatie urgenta, o plata care nu poate fi amanata sau o cheltuiala importanta pot crea nevoie de bani intr-un timp foarte scurt. In astfel de momente, multe persoane cauta variante prin care pot obtine rapid suma necesara, fara proceduri complicate si fara perioade lungi de asteptare.

Nu toate formele de finantare functioneaza la fel. Unele presupun verificari amanuntite, documente numeroase si aprobari care pot dura cateva zile. Pentru cei care au nevoie de o solutie imediata, timpul este adesea la fel de important ca valoarea imprumutului. Din acest motiv, este util sa fie cunoscute toate optiunile disponibile inainte de a lua o decizie.

O varianta folosita frecvent este serviciul de amanet auto, unde autoturismul este utilizat drept garantie pentru obtinerea unei sume de bani. Procedura este, de regula, mai simpla decat cea a unui credit bancar, iar evaluarea se bazeaza in principal pe valoarea vehiculului. Acest lucru permite finalizarea procesului intr-un interval de timp mult mai scurt.

Ce influenteaza aprobarea si suma acordata

Atunci cand este analizata o solicitare, unul dintre cele mai importante elemente este bunul oferit drept garantie. In cazul unui autoturism, sunt luate in calcul marca, anul de fabricatie, starea tehnica, kilometrajul si valoarea estimata pe piata. Toate aceste informatii contribuie la stabilirea unei oferte adaptate situatiei concrete.

Procesul de evaluare urmareste sa ofere o imagine cat mai clara asupra valorii vehiculului. O masina bine intretinuta, cu actele pregatite si fara probleme evidente, poate simplifica intreaga procedura. In acelasi timp, proprietarul primeste explicatii despre conditiile contractului si despre pasii care urmeaza pana la acordarea finantarii. In plus, aceasta etapa de evaluare transparenta elimina incertitudinile si permite stabilirea unei valori corecte, adaptate starii reale a autovehiculului.

Cateva elemente analizate in timpul evaluarii sunt:

  1. Starea generala a autoturismului.
  2. Documentele de proprietate disponibile.
  3. Anul de fabricatie si modelul.
  4. Kilometrajul si istoricul de utilizare.
  5. Valoarea estimata pe piata in momentul evaluarii.

Ce este important inainte de semnarea contractului

Inainte de acceptarea unei oferte, fiecare persoana ar trebui sa inteleaga foarte bine conditiile imprumutului. Perioada de rambursare, costurile, modul in care se desfasoara colaborarea si obligatiile fiecarei parti trebuie explicate clar. Atunci cand toate informatiile sunt cunoscute dinainte, decizia poate fi luata cu mai multa incredere si fara graba.

Transparenta este unul dintre cele mai importante aspecte ale unei astfel de colaborari. Contractul trebuie citit cu atentie, iar orice nelamurire ar trebui discutata inainte de semnare. O buna comunicare reduce riscul unor neintelegeri si contribuie la desfasurarea unui proces corect pentru ambele parti. In plus, intelegerea clara a tuturor clauzelor ofera incredere deplina si asigura un parteneriat lipsit de surprize neplacute. Astfel, respectarea reciproca a conditiilor agreate consolideaza o relatie bazata pe incredere si profesionalism.

Cateva aspecte care merita verificate sunt:

  • durata imprumutului
  • conditiile de rambursare
  • costurile mentionate in contract
  • documentele necesare pentru finalizare
  • procedura aplicata dupa achitarea integrala a sumei

O planificare buna face diferenta

Un imprumut obtinut rapid poate rezolva o problema urgenta, insa este recomandat ca acesta sa fie insotit de un plan clar de rambursare. Stabilirea din timp a modului in care va fi restituita suma ajuta la evitarea presiunii financiare si ofera mai multa siguranta pe parcursul contractului. Chiar daca procedura este simpla, responsabilitatea ramane la fel de importanta.

Este util ca fiecare persoana sa compare mai multe variante inainte de a face alegerea finala. Diferentele dintre conditii, costuri sau perioadele disponibile pot influenta semnificativ experienta generala. Cateva minute petrecute pentru compararea ofertelor pot ajuta la identificarea unei variante mai avantajoase. In plus, o analiza atenta a optiunilor disponibile asigura o decizie chibzuta si adaptata perfect bugetului individual.

Cateva recomandari practice sunt:

  • solicita toate informatiile inainte de semnare
  • compara mai multe oferte disponibile
  • imprumuta doar suma de care ai nevoie
  • pastreaza toate documentele primite
  • respecta termenul stabilit pentru rambursare

Informarea corecta aduce mai multa siguranta

Un imprumut garantat poate reprezenta o solutie eficienta atunci cand apare o situatie care nu suporta amanare. Folosit responsabil, acesta poate oferi acces rapid la fondurile necesare, fara procedurile complexe intalnite in alte forme de finantare. Totusi, fiecare decizie trebuie analizata cu atentie si adaptata situatiei personale.

Este recomandat ca persoana care solicita finantarea sa isi evalueze realist posibilitatile de rambursare. Un plan financiar bine stabilit reduce riscul aparitiei unor dificultati ulterioare si permite gestionarea mai usoara a obligatiilor asumate. O decizie luata in cunostinta de cauza este aproape intotdeauna cea mai buna alegere.

Atunci cand sunt analizate toate conditiile, iar colaborarea are loc cu un furnizor de incredere, serviciile de amanet auto pot reprezenta o varianta practica pentru obtinerea unei finantari rapide. Informarea, compararea ofertelor si citirea atenta a contractului contribuie la desfasurarea unui proces sigur, transparent si adaptat nevoilor fiecarei persoane. In plus, respectarea acestor pasi simpli garanteaza o experienta financiara fara stres si adaptata deplin posibilitatilor curente.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stirea zilei

Ce să faci (și ce să nu faci) când ți se luxează umărul

Publicat

pe

De

Ce să faci (și ce să nu faci) când ți se luxează umărul

Se întâmplă într-o secundă: o cădere pe braț, un placaj, o mișcare bruscă — și umărul „iese din loc”. Durerea e ascuțită, brațul rămâne țeapăn, lipit de corp, iar primul impuls al celor din jur este, aproape mereu, același: să apuce brațul și să încerce să-l „pună la loc”. Este exact gestul care nu trebuie făcut. Modul în care reacționezi în primele minute după o luxație influențează cât de bine și cât de repede se recuperează umărul.

De ce iese umărul atât de ușor din loc

Umărul este cea mai mobilă articulație a corpului, iar prețul acestei mobilități este o stabilitate redusă. Capul humeral — „bila” de la capătul osului brațului — se sprijină într-o cavitate puțin adâncă a omoplatului, ținut pe loc de un inel de cartilaj numit labrum, de capsulă, de ligamente și de mușchii din jur. Pentru că „farfuria” este mică în raport cu „bila”, o forță suficient de mare poate împinge capul humeral afară. De departe cea mai frecventă este luxația anterioară, spre fața umărului, care se asociază adesea cu o leziune a labrumului.

Ce să NU faci

Regula de aur: nu încerca să repui singur umărul și nu lăsa pe cineva neinstruit să o facă. O manevră forțată, executată greșit, poate leza nervii, vasele de sânge sau osul și poate transforma o problemă tratabilă într-una serioasă. Semnele care cer urgență imediată sunt o deformare vizibilă a umărului, durerea intensă instalată brusc și, mai ales, amorțeala, furnicăturile sau slăbiciunea în braț ori în degete — semn că un nerv este iritat.

Ce să faci, de fapt

Imobilizează brațul în poziția în care doare cel mai puțin, fără să-l forțezi. Aplică gheață peste haine, pentru durere și inflamație, și prezintă-te de urgență la spital. Repunerea capului humeral în articulație se face medical, sub anestezie locală sau sedare, prin manevre controlate, ideal cât mai repede după accident. Abia după ce o radiografie confirmă poziția oaselor și exclude o fractură, medicul efectuează reducerea, apoi imobilizează umărul pentru a permite vindecarea țesuturilor. Tocmai pentru că un umar dislocat poate ascunde leziuni ale labrumului, ligamentelor sau osului, evaluarea imagistică nu este un moft, ci parte din tratamentul corect.

Greșeala de după: să crezi că s-a terminat

Cea mai costisitoare presupunere vine după ce umărul a fost pus la loc și durerea acută a cedat: senzația că episodul s-a încheiat. De fapt, prima luxație lasă frecvent în urmă leziuni care fac articulația vulnerabilă la episoade repetate, mai ales la tineri și la sportivii de contact. La pacienții tineri tratați doar conservator, riscul de recidivă este considerabil, motiv pentru care „așteptarea” nu este întotdeauna cea mai bună strategie. Niciun unguent sau tratament naturist nu repară un labrum rupt sau niște ligamente destinse; aceste metode pot, cel mult, calma temporar disconfortul. De aceea, fiecare episod de instabilitate merită evaluat, iar recuperarea — bazată în principal pe kinetoterapie supravegheată — nu trebuie scurtată.

De ce contează cine te evaluează

Patologia umărului este un domeniu în care experiența țintită schimbă rezultatul. Tipul luxației, direcția în care a ieșit capul humeral și leziunile asociate dictează tratamentul, iar acestea nu se citesc „din ochi”. 

Un medic specialist ortopedie cu practică dedicată umărului interpretează corect examenul clinic și imagistica și stabilește dacă e suficientă recuperarea sau dacă, mai ales la o persoană tânără și activă, merită discutată o stabilizare chirurgicală — astăzi, de regulă, artroscopică, minim invazivă. La Institutul Umărului, clinică dedicată exclusiv patologiei umărului și fondată de Dr. Ion-Andrei Popescu — medic ortoped format integral în Germania și Franța, cu rutină susținută în artroscopia de umăr — principiul de bază rămâne simplu: tratezi corect doar ceea ce ai diagnosticat corect.

O luxație de umăr este o urgență, nu o problemă de „rezolvat acasă”. Imobilizează, răcește, mergi la spital și nu trage de braț. Iar după ce trece episodul acut, nu considera cazul închis: o evaluare de specialitate îți spune dacă umărul tău riscă să iasă din nou din loc și ce poți face ca să eviți asta.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

„PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026 „PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026
Actualitateacum 5 ore

„PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026

✔ Un PFA fără activitate nu se închide singur și nu dispare: rămâne activ, cu obligații declarative, până îl suspenzi...

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților
Actualitateacum 7 zile

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților

Valea Sâmbetei, una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Munții Făgăraș, a păstrat amintirea evenimentelor tulburătoare din vremea...

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea
Actualitateacum 7 zile

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea

Primăria Iași a revenit asupra deciziei de a opri complet iluminatul public în intervalul 21.00-23.30 și a anunțat că va...

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician” Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”
Actualitateacum o săptămână

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”

Realizatorul Digi FM, Lucian Mîndruță, respinge informațiile potrivit cărora ar fi consiliat-o sau ar fi făcut training de comunicare pentru...

„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm „Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm
Actualitateacum o săptămână

„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm

Mii de cinefili călătoresc sute sau chiar mii de kilometri pentru a vedea „Odiseea”, noul film al lui Christopher Nolan,...

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Actualitateacum o săptămână

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă...

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul
Actualitateacum o săptămână

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă”...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro