Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Duminica a Șaptea după Rusalii

Publicat

pe

Duminica a Șaptea după Rusalii

Duminica a Șaptea după Rusalii sau minunea vindecării a doi orbi şi a unui mut din Capernaum ne este pusă în vedere pentru a conștientiza importanța universului sufletului fiecăruia dintre noi. 

Numai prin credinţă pricepem noi, credincioşii, că lumea s-a făcut prin cuvântul lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. Singură credinţa în Dumnezeu este „uşa prin care, de va intra cineva, se va mântui” (Ioan 10, 9)

„După credinţa voastră fie vouă!” sunt cuvintele Mântuitorului Hristos adresate unor oameni bolnavi, doi orbi şi un mut Sfânta Evanghelie de la Matei ne relatează că omul era mut din cauza unui demon care îl stăpânea şi care îi bloca funcţia vorbirii. Cu alte cuvinte, dacă voi credeţi, vă veţi vindeca, bineînţeles cu puterea lui Hristos. Dar se creează impresia că marele rol Îl are Mântuitorul Hristos în vindecare, concomitent cu credinţa oamenilor acestora.

Evanghelia acestei duminici – Sfântul Apostol Matei  Capitolul 9, versetele 27-35

„Plecând lisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi lisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi lisus străbatea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.”

 

 

Evanghelia din Duminica a Șaptea după Rusalii are o structură pe deplin focalizată, cu accent pus imaginea Mântuitorului ca Doctor al oamenilor și pe vindecările Sale ca semne ale Împărăției vestite pretutindeni. De aceea, Îl vedem pe Iisus întorcându-se la Capernaum, urmat de doi orbi în casa Sa, unde-i vindecă pe seama credinței lor, o minune urmată imediat de tămăduirea unui mut demonizat, descrisă lapidar și sugestiv.

De asemenea surprinde de reacția diferită, de minunare a mulțimilor, și de indignare a elitei religioase a lui Israel. În final, avem imaginea procesiunii vestitoare și atottămăduitoare a lui Iisus.

O mare parte din Evangheliile rostite în duminicile de după sărbătoarea Rusaliilor au în vedere tocmai această dimensiune taumaturgică, tămăduitoare a lucrării mântuitoare a Domnului Iisus Hristos, accentuând continuarea acesteia în Biserică, fiind întemeiată la Cincizecime.

Chiar acest caracter multiplu al vindecării de la Capernaum, a doi orbi și a unui surd, posedă un tâlc simbolic, decriptat de exegeții și comentatorii patristice. Astfel, cei doi orbi sunt Israelul (celor două regate) vechi care suferă de orbire, iar mutul demonizat, neamurile păgâne a căror limbă e legată, pătimind în afazie duhovnicească și în incapacitatea de a dialoga cu Dumnezeu.

Hristos, Doctorul umanității, provoacă cu ajutorul dialogului și astfel conlucrarea pacienților are valoare. Ne putem astfel închipui mulțimea de necăjiţi care-L îmbulzea pe Iisus, descrisă de altfel în multe locuri evanghelice, căutând să-L atingă, pentru că ieșea din El o putere care-i vindeca pe toți. La fel se petrec lucrurile în preajma marilor sfinți și duhovnici cercetați necontenit de oamenii cu mari necazuri și boli incurabile, ajunși în situații-limită de viață.

Dintr-o astfel de mulțime de oameni se desprind, așadar, doi orbi care-L urmăresc cu nădejde pe Iisus și-I cerșesc mila, numindu-L „Fiu al lui David”, adică Îi recunosc identitatea și calitatea de rege, de Mesia și de moștenitor al tronului davidic pomenit de profeți.

Dialogul terapeutic dintre cei doi orbi și Medicul ceresc a avut loc în casă, iar nu pe cale, vindecarea petrecându-se înlăuntru, iar nu în văzul mulțimii, din motive de discreție și modestie. Iisus, Medicul  umanității este  profesionistul desăvârșit. Îi provoacă la dialog pe acești oameni, atinge ochii încremeniți în cecitate și le deschide vederii copleșindu-i cu lumina vieții.

Atunci când omul este restaurat în calitatea sa esențială de văzător al slavei lui Dumnezeu, Biserica ne prezintă vindecarea orbului din naștere, iar când ne înfățișează vindecarea generală (a lui Israel) din orbirea păcatului și obturarea vederii de către vălul Legii, ne înfățișează miracolele celor doi orbi tămăduiți de Iisus în Ierihon (Ev. Matei 20, 29-34) și în Capernaum (Matei 9, 27-35).

De altfel, tot doi erau și ucenicii cu fețele triste care se întorceau în ziua Învierii către Emaus ai căror ochi erau ținuți ca să nu-L cunoască și care-L recunosc uimiți la frângerea pâinii.

Atotputernicia binevoitoare și puterea credinței fac posibilă minunea.
Miracolul deschiderii ochilor împietriți reprezintă o intrare piezișă în normalitatea vederii și nu poate fi descris decât de un poet inspirat și versat, cu cuvinte potrivite, precum Tudor Arghezi:

„Mergându-şi Domnul drumurile sfinte,/ Doi orbi ieşiră Domnului nainte./ Legaţi de braţ şi spânzuraţi în bâte,/ Păreau, iscaţi din depărtare,/ O plăsmuire cu-arătări urâte,/ Cu coarne, cu spinări şi opt picioare./ Născuţi în beznă ca-ntr-un mâl de apă,/ Ei au rămas încătuşaţi de-o groapă/ Şi s-au târât şi-au dibuit domol,/ Ca mărăcinii fără de tulpină/ Pe-o ne-ntreruptă margine de gol,/ Între lumină şi-ntre rădăcină./ – Mântuitorule! strigară cât putură,/ Trimite orbilor căutătură./ Spintecă gloata cu Cuvântul,/ Că ne strivesc bolnavii şi ne ceartă,/ Şi porunceşte a cădea pământul/ De pe lumina ochilor-ne moartă./ Iisus întinse mâna şi/ S-a luminat lumea de zi” (Tudor Arghezi, Cei doi orbi, în vol. Alte cuvinte potrivite).


Întâlnirea fericită dintre atotputernicia binevoitoare a lui Dumnezeu și puterea credinței face posibil miracolul. Deși Iisus i-a interpelat pe un ton autoritar pe cei doi orbi vindecați, beneficiari ai minunii, să păstreze discreția și să nu-I aducă elogii în fața altora, semn al unui realism duhovnicesc și al unei smerenii depline, aceștia nu țin cont de poruncă și devin propovăduitori fervenți ai numelui Său în tot ținutul lor natal.

Minunea vindecării celor doi orbi este urmată imediat de cea a exorcizării unui mut care-și recapătă darul vorbirii și are un efect imediat, de cascadă, provocând uimirea poporului („niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”), dar, în același timp, și invidia bârfitoare a fariseilor („cu domnul diavolilor scoate pe diavoli”). Finalul acestui fragment biblic, un duplex evanghelic al minunilor legate de (re)dobândirea vederii și a vorbirii, are alura unui rezumat destinat să contextualizeze și să prezinte legătura dintre propovăduirea Evangheliei Împărăției pretutindeni, în cetăți și sate, și tămăduirea tuturor prin cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu: „Pentru aceasta a fost trimis Hristos, ca să ne învețe că a venit doar ca să facă bine și ați văzut că nu a așteptat pe cei bolnavi să vină ei la El, ci El Însuși S-a grăbit spre ei, aducându-le o îndoită binecuvântare: Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și tămăduirea bolilor lor. Și ca să facă acest lucru a mers peste tot, fără a ocoli chiar și cel mai mic sat” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 32, 3 la Matei).

„Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă”
Părinții Bisericii au dezvoltat acest aspect dublu al coincidenței în Hristos între medic și medicină, între terapeut și terapie, Mântuitorul fiind perceput ca Doctor universal al trupurilor și al sufletelor, antidot împotriva morții și leac euharistic al nemuririi: „În limba ebraică, Iisus înseamnă «Mântuitor», iar în limba greacă «Cel Care vindecă». Căci El este Doctorul trupurilor și al sufletelor și Tămăduitorul celor ținuți de duhuri rele. El vindecă și ochii orbilor, dar luminează și mințile. Este Doctorul șchiopilor, dar îndreaptă și picioarele păcătoșilor spre pocăință. Spune slăbănogului «Să nu mai păcătuiești»; dar spune și «Ia-ți patul tău și umblă!» Pentru că trupul aceluia era slăbănogit din pricina păcatului sufletului, a vindecat mai întâi sufletul, ca să aducă prin aceasta vindecare și trupului. Deci, dacă cineva pătimește cu sufletul, din pricina păcatelor, are Doctor! Dacă este cineva aici puțin credincios, să-I spună Lui «Ajută necredinței mele!» Dacă cineva este cuprins de suferințe trupești, să nu se îndoiască, ci să se apropie – căci le vindecă și pe acestea! – și să cunoască: Iisus este Hristos” (Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza X, 13).

Lucrarea mântuitoare a lui Hristos concretizată în vindecările operate de El reprezintă o continuare a unei bogate tradiții vechi-testamentare despre Dumnezeu ca Marele și Adevăratul Vindecător al lui Israel: „De vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului Dumnezeului tău și vei face lucruri drepte înaintea Lui și de vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi legile Lui, nu voi aduce asupra ta nici una din bolile pe care le-am adus asupra egiptenilor, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel care te vindecă” (Exod Capitolul 15, 26).

De asemenea, pierderea credinței în Dumnezeu ca Medicul Adevărat și încredințarea exagerată sau exclusivă în doctorii trupești și în știința lor medicală, dincolo de legitimitatea lor justificată, dar relativă, erau considerate ca acte de necredință față de Cel care îngăduie boala și suferința, dar Care are puterea de a tămădui orice boală: „Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă” (Înțelepciunea lui Solomon 16, 12).

Rețetă pentru vindecarea umanității
Pierderea stării normale de sănătate a fost mereu legată de alterarea relației cu Dumnezeu, de boala și infecția păcatului, iar restaurarea ei, de reintrarea în dialog și invocarea adevăratului Vindecător: `Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat” (Ps. 29, 2). Într-o celebră miniatură medievală (Rouen, 1520), Hristos este înfățișat în ipostaza de Medic universal și Farmacist, stând așezat la tejgheaua farmaciei cerești a Bisericii și scriind o rețetă medicală pentru Adam și Eva, protopărinții umanității, care pășesc timizi către El. Rețeta vindecătoare este El Însuși, Întruparea Sa și primirea cuvintelor și a Tainelor Sale în Biserică. Hristos moștenește titlul de Medic primar, iar profeții și sfinții pe cel de doctori fără de plată ai bolilor oamenilor.

Momentul istoric concret al Întrupării este prezentat de Sfântul Grigorie de Nyssa ca unul strategic ales de Dumnezeu, legat de taina transmiterii răului şi a terorii lui în istorie, dar şi al terapiei totale împotriva infecţiei răului, pusă la cale de Dumnezeu ca Medic al umanităţii: „Poate chiar, mi se pare mie, vom explica aşa de bine că Domnul n-a trebuit să vină de la început şi n-a pregetat să-şi manifeste dumnezeirea Sa decât în ultima vreme: pentru că trebuia să se amestece în viaţa omenească ca să curăţească umanitatea de păcatul său, i-a trebuit s-aştepte până ce răul s-a înrădăcinat adânc şi până ce duşmanul se răspândise pretutindeni. Atunci, Evanghelia o zice, El a adus securea la rădăcina pomilor.

Asemenea fac medicii pricepuți. Pe măsură ce fierbinţeala cuprinde organele şi infecţia continuă să stânjenească, îngăduie să înainteze boala până ce-atinge apogeul şi-n toat-această vreme impun pacientului un regim necruţător. Numai atunci când răul se stabilizează ei prescriu un tratament. De aceea, afecţiunea este atunci pe de-a întregul declarată.

Aşişderea, Doctorul sufletelor noastre suferinde aştepta ca boala păcatului, care doborâse firea omenească, să fie pe deplin arătată ca să nu poată să-i scape nici un viciu grijii sale; în medicină, nu se pot trata decât tulburările evidente. De ce-n vremea lui Moise, când tot trupul se stricase întru păcat, n-a venit El să-i dăruiască vindecare?” (Omilie la Naşterea lui Hristos).

Taina smereniei Domnului este prezentată prin diverse imagini biblice ori culturale, printre care şi cea a slujirii umile a medicului aplecat peste suferinţe şi mirosurile ei urâte pentru însănătoşirea celor bolnavi. Sfântul Grigorie de Nazianz prezintă în venirea Cuvântului la oameni ca pe leacul cel mare dăruit de Dumnezeu în cadrul pedagogiei Sale de restaurare şi de tămăduire a relelor provocate de căderea omului, concretizate într-o idolatrie poliformă şi o cumplită pervertire morală: „Şi după ce mai întâi a fost pedepsită în felurite chipuri, pentru multele lui păcate, vlăstărite de rădăcina răutăţii, după diferite pricini şi vremuri prin cuvânt, prin lege, prin profeţi, prin binefaceri, prin ameninţări, prin plăgi, prin apel, prin focuri, prin războaie, prin biruinţe, prin înfrângeri, prin semne din cer, prin semne din văzduh, din pământ, din mare, prin schimbări nenădăjduite de oameni, de cetăţi, de neamuri, lucruri prin care strădania era în scopul strivirii răutăţii, la urmă de tot se simte nevoie de un leac (pharmakon) mai mare, pentru bolile din ce în ce mai cumplite, pentru măcelurile dintre oameni, pentru preacurvii, pentru jurăminte strâmbe, pentru desfrânări între bărbat şi bărbat, pentru închinare la idoli şi pentru mutarea închinării de la Ziditorul la făpturi, răul cel mai din urmă şi cel mai întâi dintre toate relele” (Omilia 39).

Lucrarea mântuitoare ca tămăduire are în vedere vindecarea omului întreg
Una dintre cele mai profunde imagini ale Întrupării care ţine de aspectul soteriologic general al acesteia este cea a lui Hristos, Bunul samarinean, pogorându-Se ca un medic umil la uriaşul bolnav care este omenirea întreagă de la Apus până la Răsărit: „Venit-a între noi smerit Creatorul nostru ca făptură: Cel care ne-a plăsmuit pentru noi a fost creat: Dumnezeu înainte de veci, om în timp, ca să-i libereze pe oameni de timp. Vino, Doctore iscusit, să ne vindeci tumoarea. De la Răsărit şi până la Apus zăcea neamul omenesc ca un uriaş bolnav şi dorea după un medic iscusit: Acesta şi-a trimis pe rând slujitorii săi, iar apoi a venit El Însuşi, când toţi disperaseră scăpătând în deznădejde”.

Lucrarea mântuitoare ca tămăduire nu se raportează doar la rănile trupeşti, ci are în vedere vindecarea omului întreg, trup şi suflet. Boala omului pe care Mântuitorul trebuie să o vindece este tumoarea mândriei. Remediul, leacul, medicamentul este moartea pe Cruce a lui Hristos şi Euharistia care face prezentă în chip nesângeros jertfa hristică. Tumoarea mândriei este întinsă, dar umflată şi goală pe dinăuntru, lipsită de substanţă. În acelaşi timp, ea este o boală, fiind o excrescenţă cauzată de păcatul originar al neascultării de Dumnezeu, deoarece oamenii, în loc să fie mulţumiţi în chip realist cu recunoaşterea fiinţei lor, cu deplina lor umanitate, au dorit să fie ca Dumnezeu. De aceea mândria este originea şi rădăcina tuturor păcatelor, iar salvarea se poate petrece prin smerenia desăvârşită a Medicului divin. Prin tumoare nu se înţelege vreun beteşug al trupului, ci umflarea de vanitate şi mândrie, care într-un anumit sens este păcatul originar. Pentru a vindeca această tumoare a venit Hristos ca Medic smerit.

Reiterarea episodului evanghelic al vindecării orbilor și mutului în context liturgic, în casa Domnului, unde avem o perpetuă împlinire euharistică a cuvintelor sfinte, are mereu rolul de a-L aduce pe Marele Doctor să se atingă și de ochii noștri și să dezlege limba noastră legată de răutăți demonice, să ne cuminecăm cu lumina Sa și să sorbim cuvintele Sale tămăduitoare, menite să ne scoată pe toți cei din Israelul cel nou, fiecare suflet și fiecare comunitate, din starea de afazie duhovnicească, din inerție și nerodire, prin redobândirea unor ochi vii și a unui rost doxologic, de-Dumnezeu-slăvitor și cu-Dumnezeu-grăitor.

***

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW

 

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe

 

 

 

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”

Publicat

pe

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”

O pensionară în vârstă de 78 de ani a fost încătușată de polițiști deoarece a blocat un robot de livrare. Incidentul s-a produs în SUA. Femeia susține că a protestat față de utilizarea roboților.

Femeie încătușată Foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

O profesoară pensionară a fost încătușată și arestată, fiind acuzată că a stat pe trotuar și a blocat în mod intenționat un robot de livrare. Incidentul s-a produs în Philadelphia.

Potrivit postului local 6ABC, Carolyn Marvin, în vârstă de 78 de ani, a fost arestată în zona Center City din Philadelphia după ce s-a așezat în calea unui robot de livrare de la compania Avride, scrie Mediafax.

Marvin a declarat ulterior că protesta față de utilizarea roboților, considerând că aceștia reprezintă o amenințare pentru lucrătorii care efectuează livrări.

„Știu că le iau locul oamenilor care fac livrări așa că am protestat împotriva lor de fiecare dată când i-am întâlnit, stând în fața lor și împiedicându-i să înainteze”, a explicat femeia.

Confruntarea stradală a atras o mulțime de curioși. Oamenii au văzut cum poliția i-a cerut lui Marvin să se dea la o parte din calea robotului. Întrucât a refuzat, invocând dreptul la liberă exprimare, ea a fost reținută și pusă sub acuzare pentru tulburarea ordinii publice. Probabil, femeia va contesta acuzația în instanță.

Dezbatere publică despre roboți

Incidentul a provocat o dezbatere publică despre utilizarea roboților. În cazul roboților de livrare întrebările puse sunt dacă dispozitivele private au dreptul la accesul neîngrădit la infrastructura publică pentru a funcționa și cine este responsabil să se asigure că au spațiu suficient pentru a se deplasa.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-20T20:18:09.556Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stil-de-viata/magazin/pensionara-de-78-de-ani-incatusata-dupa-ce-a-2565375.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”magazin”,”pensionara-de-78-de-ani-incatusata-dupa-ce-a-2565375.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/pensionara-de-78-de-ani-incatusata-dupa-ce-a-2565375.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”

Publicat

pe

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”

Gigi Becali, parlamentar independent, a făcut o declarație neașteptată despre noul premier Luca Niculescu, după votul de învestitură din Parlament. Becali a spus că experiența profesională a acestuia în Franța și Germania reprezintă un indiciu că este un om inteligent.

Gigi Becali, parlamentar independent Foto: Facebook

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Este extraordinar, o să avem un guvern. Slavă Domnului și mulțumim! Cum o fi, cum nu o fi, eu nu știu cine l-a pus, cum l-a pus, dar om prost nu poate fi. Din moment ce a avut funcțiile care le-a avut prin Franța, Germania, e om deștept. O să fie un om de comunicare cu toată lumea, cred că va fi bine”, a declarat Gigi Becali. 

Gigi Becali și-a amintit de o întâlnire cu Luca Niculescu de acum 20 de ani

Parlamentarul independent a povestit că și-a amintit de o emisiune televizată la care a participat alături de Luca Niculescu în urmă cu aproximativ două decenii, în perioada în care candida la alegerile prezidențiale.

Becali a spus că, deși nu îl cunoștea foarte bine pe actualul premier, discuția de atunci i-a lăsat o impresie pozitivă. „Nu-l știam bine. Mi-am adus aminte că am făcut o emisiune acum 20 de ani, atunci când am candidat și eu la prezidențiale. Mi s-a părut un om de treabă, mi-a părut sincer”, a spus Gigi Becali.

Gigi Becali a vorbit și despre discuțiile pe care le-a avut cu miniștrii PSD din Executivul condus de Luca Niculescu.

Parlamentarul s-a declarat optimist în privința activității noului Guvern și a afirmat că i-a văzut hotărâți pe reprezentanții social-democraților.

„Pesediștii cu care am vorbit, miniștrii, îi văd foarte hotărâți, cred că vom face treabă”, a afirmat parlamentarul independent.

Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit marți, 20 octombrie, după ce a obținut 280 de voturi favorabile în Parlament. 

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-20T14:03:31.210Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/gigi-becali-verdict-despre-noul-premier-luca-2565303.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”gigi-becali-verdict-despre-noul-premier-luca-2565303.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/gigi-becali-verdict-despre-noul-premier-luca-2565303.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat

Publicat

pe

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat

Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul din Berceni”, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de lipsire de libertate și loviri sau alte violențe. Măsura a fost luată după ce un bărbat a reclamat că a fost scos cu forța din mașină, bătut și sechestrat. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a lui Constandachi și a unui alt bărbat, George Daniel Bozieru, pentru 30 de zile.

Alexandru Constandachi, cunoscut drept „Justiţiarul din Berceni” Foto: FB/Arhivă personală

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Alexandru Constandachi a fost dus la Secția 4 de Poliție Ploiești pentru audieri, în urma unor percheziții efectuate în cadrul anchetei. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, alături de George Daniel Bozieru, potrivit surselor judiciare citate de presa locală.

Cei doi urmează să fie prezentați în fața instanței, care va decide dacă admite propunerea procurorului de caz privind arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ce a transmis „Justițiarul din Berceni” înainte de a fi reținut

Înainte de a fi dus la audieri, Alexandru Constandachi a anunțat pe canalul său de TikTok că polițiștii au venit pentru efectuarea unor percheziții și pentru a-l conduce la sediul poliției în baza unui mandat de aducere.

„Au venit de la Secția 4 Ploiești să ne facă percheziții și să ne aducă cu mandat de aducere în dosarul acelui posibil violator care a făcut plângere că l-am fi bătut și l-am fi sechestrat. O să fim duși acum la Secția 4 din Ploiești. Probabil vom fi reținuți”, a transmis acesta.

De la ce ar fi pornit conflictul

Potrivit unor surse citate de presa locală, dosarul ar avea legătură cu un bărbat de 25 de ani din Ploiești, acuzat că ar fi constrâns o adolescentă de 16 ani să întrețină relații sexuale cu el. Alexandru Constandachi ar fi intenționat să îl confrunte și să îl expună public.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Bărbatul a depus însă o plângere în care susține că „Justițiarul din Berceni” și o altă persoană l-ar fi scos cu forța din mașină și l-ar fi lovit.

Ancheta vizează acuzațiile formulate în urma acestei plângeri, iar împrejurările în care s-ar fi produs incidentul urmează să fie stabilite de către organele judiciare.

Potrivit acelorași surse, în dosar ar urma să dea declarații și două persoane care nu sunt părți în cauză, dar care ar avea procese cu Alexandru Constandachi.

Cine este „Justițiarul din Berceni”

Alexandru Constandachi a devenit cunoscut în mediul online prin campaniile sale de identificare și expunere a persoanelor suspectate de comportamente sexuale ilegale, inclusiv a celor despre care susținea că ar reprezenta un pericol pentru minori.

Acesta a publicat înregistrări și materiale despre persoane pe care le suspecta de astfel de fapte, activitatea sa atrăgând atenția publicului în mediul online.

În dosarul de la Ploiești, acuzațiile formulate împotriva sa urmează să fie analizate de procurori și de instanță. Reținerea pentru 24 de ore este o măsură preventivă și nu echivalează cu o condamnare.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-20T07:40:12.185Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/justitiarul-din-berceni-retinut-pentru-24-de-2565162.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”justitiarul-din-berceni-retinut-pentru-24-de-2565162.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/justitiarul-din-berceni-retinut-pentru-24-de-2565162.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor” Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”
Actualitateacum 2 ore

Pensionară de 78 de ani, încătușată după ce a blocat un robot de livrare. „Știu că le iau locul oamenilor”

O pensionară în vârstă de 78 de ani a fost încătușată de polițiști deoarece a blocat un robot de livrare....

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi” Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”
Actualitateacum 8 ore

Gigi Becali, verdict despre noul premier Luca Niculescu: „Om prost nu poate fi”

Gigi Becali, parlamentar independent, a făcut o declarație neașteptată despre noul premier Luca Niculescu, după votul de învestitură din Parlament....

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat „Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
Actualitateacum 15 ore

„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat

Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul din Berceni”, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de...

De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel
Actualitateacum 21 de ore

De ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel

Industria siderurgică ucraineană avertizează că restricțiile impuse de Uniunea Europeană asupra importurilor de oțel îi amenință supraviețuirea economică. Iurii Rîjzenkov,...

Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027
Actualitateacum o zi

Impozitarea caselor și terenurilor după valoarea de piață, amânată. De ce nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027

Impozitarea locuințelor și terenurilor în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a...

Când merită să investești în utilaje agricole noi? Când merită să investești în utilaje agricole noi?
Actualitateacum o zi

Când merită să investești în utilaje agricole noi?

Decizia de a cumpăra un utilaj agricol nou nu ține doar de dorința de modernizare. Ține de calcule clare, de...

SUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari SUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari
Actualitateacum o zi

SUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari

Guvernul american încearcă să își extindă prezența economică în Asia Centrală și să își diversifice sursele de aprovizionare cu minerale...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro