Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Tugan Sokhiev și Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma într -un concert emoționant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Publicat

pe

Tugan Sokhiev și Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma într -un concert emoționant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Renumitul dirijor Tugan Sokhiev a fost un alt oaspete de seamă al Festivalului Internațional George Enescu. De data aceasta, maestrul Sokhiev a urcat la pupitrul Orchestrei Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, cea mai veche instituție de învățământ superior muzical din lume, pentru două concerte din seria „Mari orchestre ale lumii”.

Primul dintre cele două evenimente a avut loc astăzi vineri, 15 septembrie, ora 19:30. Din programul primei seri am ascultat în transmisia postului TVR Cultural Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13 de George Enescu, prima simfonie din repertoriul marelui compozitor român.

Înscrisă în seria intitulată „Mari Orchestre ale lumii” , cu începere de la 19:30 pe scena Sălii Palatului a prezentat cu sprijinul și contribuția Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma lucrări de George Enescu și Piotr Ilici Ceaikovski.

Simfonia nr. 1, op. 13, în Mi bemol Major a celui mai reprezentativ compozitor român George Enescu reflectă de facto pregătirea compozitorului atât la Viena, cât și la Paris. În prima locație europeană a studiat tradiția brahmsiană cu reputatul Robert Fuchs, iar în cea din urmă tradiția franceză cu Jules Massenet și Gabriel Fauré.

George Enescu a terminat simfonia în anul 1905, și a avut premiera într -o zi de duminică, pe 21 ianuarie 1906, la Théâtre du Châtelet din Paris, la cel de-al paisprezecelea concert din seria 1905–06 a Concertelor Colonne, dirijată de celebrul și inimosul maestru francez Édouard Colonne.

A fost publicată de Enoch et co., la Paris, în anul 1906. Partitura este dedicată lui Alfredo Casella, fostul coleg de clasă al lui Enescu la Conservatorul din Paris și prieten de o viață. La rândul său, Casella îi va dedica lui Enescu a doua sa simfonie în anul 1908.

Simfonia se structurează organic articulându-se în trei mișcări, pe durata a aproximativ 40 de minute, după cum urmează :Assez vif et rythmé, Lent și Vif et vigoureux.

Prima mișcare a fost dominată de cele trei motive componente ale primei teme, anunțate la unison de către trompete, cu caracter strălucitor, chiar la începutul acestei simfonii inedite.

De altfel, motivul inițial rămâne o adevărată emblemă sonoră, una de neconfundat pentru arhitectura impozantă a lucrării, dar și pentru creația enesciană în ansamblul ei. De aceea, deloc întâmplător a devenit unul dintre semnalele și reperele folosite pentru Festivalul Internațional „George Enescu”, în transmisiunile de radio și televiziune.

Tema a avut și continuă să posede o încărcătură cu potențial de dezvoltare pe măsura celor din creaţia Beethoven iarnă, numai dacă înțelegem aspectele referitoare la amplitudine, frecvență și dimensiuni.Fiind structurată în două motive principale, aceasta a dominat desfășurarea primei mișcări, în formă de sonată,cu culminația care a fost intonată magistral în repriză.

Mișcarea lentă poate fi privită ca o formă lied extinsă: A–B–C–B–C–A, precedată de o introducere și încheiată cu o codă. Cu toate acestea, a doua jumătate (porțiunea B–C–A) nu s-a repetat pur și simplu, materialul din prima parte fiind dezvoltat și nu este urmat de o repriză completă, care se închide destul de brusc doar cu materialul sonor din secțiunea A și apoi cu o codă concluzivă.

În interpretarea prestigioasei Orchestre italiene, această curgere fluidă s-a remarcat prin intonația pe deplin evocatoare a cornului, cu intervenții solistice de mare anvergură.
Desfășurarea muzicală, preponderent lirică, s-a realizat cu libertate deplină în tratarea formală și tocmai spectaculozitatea timbrală s-a datorat în special prin angajarea unor sonorități generate de instrumentele compartimentului orchestrei de corzi în dialog și tratate responsorial, cu cele de suflat din lemn.

Structura mișcării a demonstrat tocmai  angajarea Maestrului Tugan Sokhiev în respectarea ediției Urtext (originale) a lui George Enescu, în ceea ce priveșteexclusiv palierul expresiei. De altfel, partea a doua a fost realizată sonor și ideatic asemenea unei sinteze a unor elemente de lied cu cele de sonată – o combinație tratată ca mijloc și nu ca scop sonor sau arhitectural.

Expunerea finalului, a fost admirabil etalată, încadrată tot sub o formă de sonată-allegro, fiind similară cu cea a primei mișcări. Numai că, spre deosebire de prima parte a simfoniei, principala diferență constă în locul unei prime teme care a fost repartizat de un grup de elemente tematice clar definite, în compartimentul coardelor ce au intonat la unison trasee melodice asemănătoare tradiției germane, specifice lui Richard Wagner. Acestea au asigurat un fundal cvasipermanent, care au fos urmate de o a doua figurație realizată de instrumentele de alamă, și o a treia printr-un solo de trombon. A doua temă a fost anticipată în trioleții intonați ritmic de către partida de violoncel cât și de partida de contrabass, ce practic au realizat doar treptat un profil stabil după mai multe încercări.

„Cred că particularitatea muzicii lui Enescu este ceva ce ține de rădăcinile sale românești, ceva din care compozitorul a făcut o realizare artistică europeană. Enescu a reușit să îmbine tradiția muzicală românească și tradiția componistică a Europei, dar îmbogățind totul cu un strat, cu un nivel superior al universului sau interior, al imaginației sale, nivel ce se definește în mod complex, cu numeroase elemente – psihologice sau ținând de lumea melodiilor simple, dar expuse teatral; găsesc muzica lui Enescu foarte teatrală și foarte imaginativă. Este absolut interesant sa descoperi muzica lui Enescu!”, a declarat în urmă cu 14 ani, mai precis în 2009 Tugan Sokhiev, aflat pentru prima dată Festivalul Internațional George Enescu.

***

După o binemeritată pauză a urmat o tulburătoare și expresivă versiune interpretativă a Simfoniei numărul 5 în mi minor a lui Piotr Ilici Ceaikovski.

M-am putut bucura de includerea acestei simfonii atât de mult cântate pretutindeni, în program, deoarece cumva justifică, atât onorariile considerabile acordate cu generozitate de către noul staff al Festivalului Internațional George Enescu. De asemenea, multe dintre considerațiile generale despre personalitatea acestui geniu muzical unanim apreciat își găsesc cumva explicații, fără a mai avea acel statut și ecou din urmă cu edițiile precedente.

 Din punct de vedere istoric, simfonia nr. 5 în mi minor op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski a fost interpretată pentru prima dată la Sankt Petersburg în anul 1888, sub conducerea compozitorului rus. Poate fi considerată una dintre marile capodopere romantice, fiind o simfonie caracterizată de motive tragice, ce practic traversează multe episoade dramatice, elegiace şi funebre, dar care are acel triumf spre final într-un marş solar, simbol al depăşirii tuturor obstacolelor.

De altfel, versiunea interpretativă a muzicienilor italieni a fost una de înalt nivel, omogenitatea și experiența muzicienilor italieni au constituit reperele acestei seri de 15 Septembrie 2023.

Printre altele, trebuie amintit ceea ce chiar P. I. Ceaikovski reflecta într-o scrisoare datând din 1889, care sublinia: „Tragedia omului înclinat spre scepticism constă tocmai în faptul că, rupând cu tradițiile și cu credința și căutând ceva cu care să înlocuiască religia, se zbate zadarnic între o teorie filosofică și alta și se zbuciumă încercând să găsească în aceste teorii o forță invincibilă pe care să se sprijine în lupta cu viața”.

În cazul Simfoniei a V-a, autorul însuși își numește ideea introducerii „o totală
resemnare în fața sorții… impenetrabila predestinare a sorții.”

Prima parte, Andante – Allegro con anima, aduce acel cadru plin de sevă și inspirație pur romantică. De altfel, am rămas plăcut impresionat de sonoritatea clarinetului care a expus elementul melodic esențial al lucrării, tema numită în mod frecvent „a Sorții”. De altfel, aceasta a fost susținută de ansamblul corzilor, ce i-a amplificat caracterul sumbru și amprenta expresivă inconfundabil din cultură slavă.

Tema a fost reluată în toate cele patru părți, și astfel s-a generat caracterul ciclic al simfoniei. Tempoul utilizat de către instrumentistii Academiei Sânta Cecilia din Roma a urmat firesc indicațiile și sa fost  accelerat apoi galopant, fără ca cel mai important aspect – caracterul muzical să se îndepărteze de starea inițială.

Maestrul rus Tugan Sokhiev a avut de construit apoi de-a dreptul cerebral fraze și secțiuni ample, cu dezvoltări ale unor noi teme mau expansive, dar cu caracter cantabil memorabil. Coda a fost etalată cu acea estomparea caracteristică într-o reiterare a temei Sorții, practic reprezentarea presentimentului
fiind accentuată de nuanțele mici și de coborârea discursului general în registrul grav, într – o manieră graduală.

Mișcarea secundă, Andante cantabile, con alcuna licenza, a debutat în acorduri elegiace, urmate de un solo de corn cu expresie melancolică. Totul a evoluat într-un scurt duet cu oboiul,  care dau frumusețe și profil dialogat discursului muzical.Expresia a oscilat între tristețe și speranță. Către final, orchestra a reluat „tema Sorții”, transfigurată.

Partea a treia, Valse, Allegro moderato a oferit publicului prezent în număr considerabil în Sala Palatului sonoritățile unui vals senin, la fel de elegant ca
oricare altul pe care l-a semnat și l-a lăsat posterității P. I. Ceaikovski. Această parte s-a remarcat și prin omogenitatea instrumentelor de corzi care și-au desăvârșit prestația, având, cu alternarea de rigoare a intervențiilor elegante ale
instrumentelor de suflat din lemn.

După un episod scherzando și reluarea temelor valsante, „tema Sorții” a apărut din
nou la fel de amenințătoare, la suflătorii de lemn, chiar dacă s-a putut deghizat în ritmica ternară a celui mai cunoscut dans
vienez.


Mişcarea a patra, Finale: Andante maestoso – Allegro vivace a fost prefațată de o introducere solemnă ce
a enunțat din nou ideea muzicală a Sorții. Prologul a urmat fulminatului allegro de sonată ce s-a deschis, anticipând de un tremolo de timpan, cu o temă în caracter popular având inițial un ton marcat, cu trimiteri paroxistice.

Ulterior, tema Sorții a reapărut expusă de data aceasta pe deplin strălucitor, în toată plenitudinea tonalității Do Major, intonată de instrumentele de suflat din alamă. După dezvoltarea relativ concisă, repriza a venit cu o nouă melodie, suprapusă texturii simfonice, la care nu s-a mai facut ulterior trimitere.

O a șasea și ultimă expunere  a deja metamorfozatei teme a Sorții  au condus către un climax cadențial, apogeul constituindu-se în iterarea unei Code care a reluat secvențe tematice ale simfoniei într-o concluzie pline de o strălucire și tensiune expresivă fără comparație în întreaga literatură romantică, fără egal din acest gen atât de complex, precum cel al simfoniei.

Valul de entuziasm și ropotele de aplauze ale publicului au încununat cu două bisuri: „Salut d’amour” a compozitorului Edward Elgar, și Dans simfonic de Antonin Dvořák, acordate cu larghețe de către titrata orchestră.

Această superbă seară de 15 Septembrie 2023 s-a dovedit una dintre cele mai elitiste  totul datorat măiestriei Orchestrei Academiei Sânta Cecilia dar și faptului că au prezentat un program deosebit de accesibil, din literatura capodoperelor simfonice care au în continuare acea atractivitate și asigură acea continuitate peste generații, dând caracterul universal  standardul înalt oferit melomanilor, indiferent de vârstă.

***

Mulțumindu-vă pentru atenție, închei această cronică, cu speranța că voi asista, din postura de muzician și jurnalist profesionist (chiar dacă nu am fost acreditat din motive neelucidate de către actuală nouă conducere a Festivalului Internațional George Enescu) și la alte concerte cu adevărat demne de a fi evocate.

 

Sursa foto :https //google.com

Acest eveniment se bucură de susținerea și promovarea Ziarului Nationalul.ro, iar prezentarea acestei cronici de concert a fost realizată de către domnul profesor. dr. Daniel Mihai, redactor al platformei BPNews. Toate drepturile rezervate! 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței

Publicat

pe

De

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței

Vremea călduroasă vine la pachet cu o atmosferă relaxantă, în care distracția și planurile de vacanță iau locul momentelor de învățare activă. Deși este văzută adesea drept o pauză binemeritată, care nu are efecte semnificative asupra juniorilor, adevărul este puțin diferit – fără studiu constant, abilitățile de citire și competențele lingvistice pot avea de suferit în sezonul estival. Partea bună este că cei mici au posibilitatea de a accesa resurse educaționale captivante, capabile să transforme exersarea cunoștințelor în amuzament.

Iar Novakid, școala online de engleză pentru copii, este una dintre opțiuni. Cu un ecosistem de învățare bogat și o flexibilitate sporită în stabilirea programului, platforma face studiul disponibil oricând și oriunde. Mai multe informații despre eficiența și beneficiile sale sunt prezentate în acest articol.

Integrarea cursurilor online în rutina de vacanță

Ali Sullivan, profesoară de engleză la Novakid, subliniază: „Copiii învață mai repede atunci când au o rutină în care fiecare activitate are rost și se leagă de cea anterioară. Fără un plan, învățarea devine fragmentată și greu de consolidat”. Lecțiile Novakid sunt ușor de inclus în programul juniorilor, chiar și în perioada vacanței. Luând forma unor sesiuni interactive, pline de joacă, ele mențin motivația la un nivel înalt și învăluie studiul în plăcere.

Pe lângă că asigură confortul unui spațiu familiar, cursurile online reușesc și să diminueze din presiunea de a performa, întâlnită adesea în cadrul lecțiilor tradiționale. Greșelile devin parte naturală a procesului de învățare, iar cei mici nu se mai tem să își facă ideile auzite. Astfel, blocajele în vorbirea englezei sunt depășite cu mai mare lejeritate, iar încrederea în forțele proprii crește – un avantaj considerabil în progresul academic.

Adaptarea experiențelor educaționale la nevoile specifice

Novakid oferă multiple modalități de învățare, adaptate la nevoile specifice ale copiilor. Printre variante se numără prietenii de studiu bazați pe AI (aplicația NovaPals), sesiunile de grup cu profesori certificați și cursurile 1:1. Această abordare este una cu efecte vizibile în scurt timp. În medie, 96% dintre elevi își îmbunătățesc competențele de engleză în decurs de 6 luni, iar 75% dintre părinți observă rezultate pozitive chiar din prima lună.

Inteligența artificială este esențială pentru modul în care are loc personalizarea experienței, contribuind la asocierea elevilor cu profesorii potriviți, adaptarea ritmului lecțiilor, urmărirea progresului în raport cu standardele Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR) și crearea unor călătorii individuale de învățare. Max Azarov, CEO și cofondator Novakid, punctează: „Inteligența artificială ne permite să extindem personalizarea și să facem învățarea mai fluidă și mai ușor de măsurat. Cu toate acestea, îndrumarea pedagogică, empatia și evaluarea rămân în mâinile profesorilor. Eficiența se obține prin integrare, nu prin înlocuire”.

Pregătirea copiilor pentru interacțiuni internaționale

Platforma Novakid îi încurajează pe copii să fie pregătiți pentru vacanțele în străinătate și să se bucure de un plus de independență pe durata lor. Ca atare, pune la dispoziție un curs special, numit „English for Travel”, care îi antrenează să facă față cu brio interacțiunilor din medii internaționale. De la oferirea informațiilor despre propria persoană, la expresii de politețe sau fraze cheie pentru situații de urgență, cei mici își consolidează competențele lingvistice și dezvoltă fluența prin contexte de comunicare similare cu cele din viața reală.

Părinții care își doresc să ofere copiilor lor o experiență de studiu personalizată, pot opta pentru pachetele de abonamente Novakid, gândite special pentru a răspunde necesităților particulare de studiu. Ei pot alege între 2 formate diferite: program fix (cu opțiune de reprogramare cu 24 de ore înainte de începerea cursului) sau învățare flexibilă / lecții la cerere. În această manieră, toate metodele de învățare potrivite pentru juniori se regăsesc într-un singur abonament, continuitatea și progresul fiind valorificate.

Despre Novakid

Novakid este o platformă digitală de ultimă generație pentru învățarea limbii engleze, dedicată copiilor cu vârste între 2 și 14 ani, care oferă lecții individuale și în grupuri mici. Aceasta are peste 3.700 de profesori vorbitori nativi, dar și o aplicație de învățare cu jocuri pentru autoexersare. Programa de învățare bazată pe tehnici de gamificare, aliniată la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), folosește imersiunea, gamificarea și metoda de răspuns fizic total (TPR) pentru a dezvolta abilități de comunicare în viața reală – concentrându-se pe vorbire și rezolvarea problemelor mai degrabă decât pe memorare.

Platforma este prietenoasă cu juniorii, oferind lecții interactive și 3D, precum și o monitorizare a progresului prin inteligență artificială, care adaptează învățarea la nivelul, ritmul și interesele fiecărui copil. O abordare centrată pe învățarea integrată a conținutului și a limbii (CLIL) conectează limba engleză cu materiile școlare, sprijinind fluența naturală și dezvoltarea bilingvă timpurie.
Până în ianuarie 2026, peste 1,1 milioane de copii au încercat lecțiile Novakid, peste 940.000 de familii din peste 50 de țări având încredere în platformă. Novakid este evaluată cu 4,7/5 pe Trustpilot, cu un scor net de recomandare al părinților (NPS parental) de 90%.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Mircea Lucescu înființase un nou business chiar la începutul anului 2026. Cine a preluat, acum, afacerea de care nu a mai apucat să se bucure marele antrenor

Publicat

pe

Cel mai titrat antrenor din istoria României, Mircea Lucescu, s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. Tehnicianul a înregistrat succese masive de-a lungul carierei sale, dar s-a implicat și în alte proiecte, în zona afacerilor imobiliare.

Mircea Lucescu Foto/Arhivele Adevărul

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrovit Golazo, cu puțin timp înainte de a trece în neființă, în luna ianuarie a acestui an, Mircea Lucescu a înființat o nouă socitate cu profil imobiliar, LSV Premium Developments SRL, cu sediul în Capitală. Firma a fost autorizată în baza unei cereri depuse la data de 22 decembrie 2025, conform informațiilor expuse în Monitorul Oficial.

Nepotul lui Mircea Lucescu a preluat afacerea

În documentele oficiale, Mircea Lucescu apare ca fondator al firmei. Cu toate acestea, la scurt timp după decesul marelui antrenor, Matei-Mircea Lucescu (32 de ani), nepotul acestuia și fiul lui Răzvan, a fost desemnat să se ocupe integral de administrarea companiei care are ca obiectiv principal dezvoltarea și comercializarea de bunuri imobiliare proprii.

A lăsat în urmă o avere de 35 de milioane de euro

Se amintește, totodată, de Lakeside View SRL, compania de dezvoltare imobiliară pe care regretatul antrenor a lansat-o în urmă cu un deceniu, în 2016. Prin intermediul acestei firme, familia Lucescu a reușit să pună bazele celor două ansambluri imobiliare recunoscute în Capitală, Lake House 1 și Lake House 2.

Mircea Lucescu i-a oferit și în trecut nepotului său, Matei, rolul de administrator al firmei Lakeside View SRL, pentru următorii 50 de ani. De-a lungul timpului, selecționerul a fost implicat în mai multe afaceri, fiind asociat cu 11 companii. Averea pe care ar fi lăsat-o în urmă este estimată la aproximativ 35 de milioane de euro.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Cum vor fi aleși viitorii directori de școli. Ministerul Educației introduce probe eliminatorii și evaluări digitale în noua metodologie

Publicat

pe

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un nou proiect de metodologie pentru organizarea concursurilor de directori și directori adjuncți din învățământul preuniversitar de stat. Documentul aduce o serie de modificări importante atât în ceea ce privește structura concursului, cât și modul de evaluare, componența comisiilor și termenele de contestare.

FOTO Facebook/Ministerul Educației

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Structura probelor: teste standardizate și interviu managerial

Concursul, așa cum este propus în noua metodologie, cuprinde trei probe:

  • proba pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului. ,,Constă în rezolvarea de către candidați, în maximum 60 de minute, a unui test standardizat cu 20 de itemi, cu un singur răspuns corect (fiecare item corect rezolvat se notează cu 0,5 puncte). Evaluarea se realizează prin utilizarea platformei informatice. Candidatul este declarat „promovat” dacă a obținut cel puțin nota 6. Proba este eliminatorie, nota obținută nu se include în media finală„, arată Ministerul Educației. 
  • proba scrisă, în cadrul căreia se evaluează cunoștințele de management şi legislație școlară. ,,Constă în rezolvarea de către candidați, în maximum 90 de minute, a unui test standardizat cu 25 de itemi, cu un singur răspuns corect. Fiecare item corect rezolvat se notează cu 0,4 puncte. Evaluarea se realizează automat, prin utilizarea platformei informatice. Candidatul este declarat ”promovat” dacă a obținut cel puțin nota 7″

Subiectele pentru aceste probe vor fi elaborate de Centrul Național pentru Curiculum și Evaluare și Institutul pentru Științele Educației, în colaborare cu experți în domeniul științelor educației și specialiști în psihometrie.

Proba de interviu, cu următoarele etape:

  • ,,evaluarea administrativă a proiectului managerial și a planului de acțiune realizat de candidat pentru unitatea de învățământ la care candidează (pe baza grilei de evaluare prevăzută la anexa nr. 6 la prezentul proiect de metodologie). Candidatul este declarat „promovat” dacă a obținut cel puțin nota 7. Proba este eliminatorie, nota obținută nu se include în media finală.”
  • ,,evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale și a abilităților de rezolvare a unor situații-problemă, precum și evaluarea calității susținerii planului managerial.”

Mai puțin timp pentru contestații

Una dintre schimbările majore vizează reducerea drastică a termenului în care candidații pot contesta rezultatele.

Astfel, notele obținute la proba de evaluare a competențelor și la proba scrisă pot fi contestate în cel mult 2 ore de la afișarea rezultatelor, față de 48 de ore în vechea metodologie. Pentru proba de interviu, termenul de contestare propus este de 24 de ore.

Cine va face parte din comisiile de evaluare

Proiectul introduce o structură detaliată a comisiei de interviu, formată din cinci membri:

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

  • un inspector școlar/metodist (președinte);
  • doi reprezentanți ai unității de învățământ;
  • un reprezentant al primarului;
  • un reprezentant din zona resurselor umane sau mediul universitar.

În plus, documentul prevede că în lipsa desemnării oficiale a membrilor de către instituțiile responsabile, inspectorul școlar general poate numi înlocuitori din cadrul inspectoratului școlar.

O prevedere similară se aplică și pentru comisia de contestații, care este constituită prin decizia inspectorului școlar general, acesta desemnând inclusiv președintele și o parte dintre membri.

La finalul procedurii, numirea directorilor câștigători se face tot prin decizie a inspectorului școlar general.

Cine poate candida pentru funcția de director

Conform proiectului, pot participa la concurs cadrele didactice care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, printre care:

  • studii superioare cu diplomă de licență;
  • titularizare în învățământul preuniversitar;
  • minimum cinci ani vechime;
  • calificativ „Foarte bine” în ultimii doi ani;
  • lipsa sancțiunilor disciplinare recente;
  • lipsa unor interdicții sau condamnări care afectează dreptul de a ocupa funcții de conducere;
  • apt medical;
  • fără statut de colaborator sau lucrător al fostei Securități.

Ce spun experții: „Concursul nu este un portal magic”

Specialista în educație Gabriela Bartic consideră că introducerea unui concurs structurat este un pas pozitiv, dar insuficient pentru o reformă reală a sistemului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Faptul că avem un concurs este, în sine, un lucru bun. Orice sistem are nevoie de un mecanism de selecție, iar această metodologie încearcă să introducă mai multă structură și o anumită diversitate în evaluare — de la testarea competențelor, până la interviu și proiect managerial. Este important și faptul că apar mai multe perspective în evaluare, inclusiv din afara școlii, ceea ce poate aduce un plus de echilibru”, explică aceasta. 

Totuși, subliniază că simpla existență a unei proceduri nu garantează calitatea liderilor din școli:

Un concurs nu este un „portal magic” în care intri fără competențe și ieși format și gata pentru job, orice job, cu atât mai mult pentru cel de director de școală. Este, în cel mai bun caz, un mecanism care poate filtra candidații și îi poate lăsa în cursă pe cei mai bine pregătiți dintre cei care aleg să participe.

Întrebată dacă vom vedea transformări reale în sistem odată cu noua metodologie, Gabi Bartic a răspuns:

Transformările reale nu vin doar din metodologie, ci din calitatea formării oamenilor care intră în sistem și din sprijinul pe care îl primesc ulterior.

Totodată, subliniază că un concurs poate selecta candidați, dar nu poate compensa lipsa de pregătire managerială sau absența unor standarde clare de performanță.

,,Dacă vrem schimbare reală, trebuie să ne uităm nu doar la cum selectăm directorii, ci și la cum formăm competențe manageriale, cum construim și cum cultivăm relațiile din școli, cum se raportează întegul colectiv la management, în esență – la cum îi evaluăm (for,mal și informal) și la ce așteptări avem, concret, de la ei”, a adăugat Gabi Bartic. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Printre direcțiile necesare pentru o reformă reală, aceasta enumeră:

  • criterii clare de performanță legate de rezultate și bunăstarea elevilor;
  • programe solide de formare managerială;
  • un sistem de evaluare și feedback continuu.

„Altfel, riscăm să schimbăm procedura fără să schimbăm, de fapt, rezultatele”, atrage atenția Gabi Bartic. 

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței
Actualitateacum 14 minute

Dezvoltarea abilităților de engleză: Ideile Novakid pentru sprijinirea copiilor în perioada vacanței

Vremea călduroasă vine la pachet cu o atmosferă relaxantă, în care distracția și planurile de vacanță iau locul momentelor de...

Actualitateacum 6 ore

Mircea Lucescu înființase un nou business chiar la începutul anului 2026. Cine a preluat, acum, afacerea de care nu a mai apucat să se bucure marele antrenor

Cel mai titrat antrenor din istoria României, Mircea Lucescu, s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026, la vârsta...

Actualitateacum 13 ore

Cum vor fi aleși viitorii directori de școli. Ministerul Educației introduce probe eliminatorii și evaluări digitale în noua metodologie

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un nou proiect de metodologie pentru organizarea concursurilor de directori și...

Actualitateacum 19 ore

Bonnie Tyler, în stare critică după complicații medicale: artista a fost plasată în comă indusă

Cântăreața britanică Bonnie Tyler a fost plasată în comă indusă medical, potrivit ziarului portughez Correio da Manha. Bonnie Tyler FOTO:...

Actualitateacum o zi

Tudorel Toader explică de ce Ilie Bolojan nu ar mai putea fi numit premier după moțiunea de cenzură: precedentul Orban, invocat

Fostul judecător constituțional Tudorel Toader susține că o eventuală repropunere a lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, după o...

Actualitateacum o zi

Mesaj RO-ALERT la Galați: „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Unii locuitori din Galați au primit joi dimineață, la ora 08:40, un mesaj RO-ALERT emis de autorități, prin care populația...

Actualitateacum 2 zile

Una dintre cele mai șocante și ireale bătălii din istorie. Cum au reușit să țină piept 65 de oameni unei armate de câteva mii

În secolul al XIX-lea, pământul Mexicului a fost martorul unei bătălii legendare, devenită un simbol universal al sacrificiului și al...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro