UPDATE 05:04 Donald Trump condamnă decizia Camerei Reprezentanţilor privind inculparea sa Preşedintele american Donald Trump a condamnat miercuri decizia Camerei Reprezentanţilor după ce membrii acesteia au...
”ELCEN nu se va opri, iar Primăria va fi executată silit. Vom găsi o soluţie, nu putem merge aşa la infinit”, a declarat Popescu la Realitatea...
”Pentru România, ar trebui gândit un sistem, să avem o perioadă de graţie. Patru ani de zile, de fapt trei ani jumate, după alegerile parlamentare vom...
„Nu, domnule prim-ministru, este un vot responsabil şi o dovadă de bun simţ! Bani în buget există, numai că trebuie gestionaţi corect şi renunţat la cohortele...
„Admite contestaţia formulată de contestatorul – inculpat B. I. S., arestat (…) împotriva Încheierii pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul (…) pe care o desfiinţează şi...
Cu toate că deputații din Comisia de Muncă au eliminat toate pensiile speciale, mult aşteptata lege privind eliminarea pensiilor speciale aflata miercuri pe ordinea de zi a...
Potrivit proiectului aprobat la şedinţa Consiliul General al Municipiului Bucureşti în şedinţa de miercuri, Primăria Capitalei va tăia aproape 50 de milioane de lei din bugetul...
Miercuri, 18 decembrie 2019, în jurul orei 15:00, Simion se afla în biroului şefului MADR pentru a vedea care vor fi sectoarele de activitate de care...
Cati dintre aceia interesati in achizitionarea sau inchirierea unui imobil sau in achizitionarea unui teren, cunosc foarte bine si in detaliu etapele pe care aceste procese...
Asfaltul este un amestec din bitum ( o roca sedimentara formata prin bituminizarea unor substante organice sau prin polimerizarea petrolului ) si pietris. Astazi, mai toate...