
Întrebările arată că potrivit CE, aceste modificări ar putea încălca trei directive europene foarte importante, scrie Ziare.com. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat,...
Principala reţea socială din Letonia a fost sâmbătă obiectul unui atac cibernetic care a constat în difuzarea unui mesaj în limba rusă, aparent pro-Kremlin, în momentul...
„În următoarele două săptămâni, până când legea [offshore n.red.] va fi repusă în discuţie, este timp să găsim cele mai bune soluţii şi să acţionăm conform unui...
„Nu poate niciodată vreun decident politic, cu mustaţă sau fără, să ne spună că eu, Anastasia, Sofia şi Traian Junior nu formăm o familie, chiar dacă...
Deși mai este doar un an până la alegerile prezidențiale, PSD nu și-a desemnat un candidat. Liviu Dragnea pare să le fi promis mai multor lideri...
Referendumul care vizează redefinirea familiei în Constituția României are nevoie de o prezență de 30% din alegători pentru a fi validat, însă la ora 19:00 au...
Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 16,00 este de 692.002, dintre care în mediul urban au votat 433.760 de persoane,...
Achiziția unei locuințe reprezintă cel mai mare efort financiar pe care aproape orice român îl face pe parcursul vieții. Anul trecut, aproape 80% dintre cumpărătorii de...
Deşi practic nu are niciun fel de studii superioare, Mihaela Rădulescu a câştigat, de-a lungul timpului sute de mii de euro din contractele de televiziune sau...
Tot sectorul condus de Daniel Florea este împânzit cu flyere despre evenimentul care a început vineri după-amiază şi ţine până duminică. Ca să nu mai facă...