Darius Vâlcov a publicat un filmuleţ în care îi atacă pe Klaus Iohannis şi germanii din România, iar preşedintele este asemănat cu Hitler. Acest lucru l-a...
NAȚIONAL. Peste 1,7 milioane de persoane din întreaga ţară au urmărit aseară Vocea României, media în fiecare minut de difuzare. În acelaşi interval, Kanal D avea...
După ce a reuşit să evite impactul cu bolovanii mari în timpul incidentului dramatic miliardarul a susţinut că simte faptul că familia sa este ocrotită de...
Cercetătorii au descoperit că dacă o persoană doarme în timpul unei schimbări bruşte de altitudine, abilitatea de a regla presiunea de la nivelul timpanului ar putea...
Românca (27 ani), afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc. Halep, destul de...
Meciul este programat să înceapă în jurul orei 11.30, cele două jucătoare de tenis întâlnindu-se pentru prima oară în carieră. Ons Jabeur din Tunisia, clasată pe...
Compania Teslaa decis să-l demită pe Elon Musk din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie şi să plătească o amendă de 40 de milioane de...
Principatul Andorrei este o ţară fără ieşire la mare, aflată în sud-vestul Europei, în estul Pirineilor, la frontiera între Spania şi Franţa. Andorra la Vella este...
În primele patru luni ale acestui an, aproape 1.000 de persoane au devenit proprietarii unor câini periculoşi. În aceeaşi perioadă, peste 70 de dosare penale au...
Aflaţi pe marginea prăpastiei, el i-a readus la viaţă. Mai mult decât atât, acesta este recunoscut, inclusiv la nivel internaţional, ca un cercetător de mare valoare....