
Românii cumpără de patru ori mai multe mașini de ocazie decât noi, însă avalanșa de vehicule second-hand dă, de luni bune, semne de încetinire. Totodată, modificările...
La începutul lunii martie se anunţa primul Unicorn românesc, respectiv prima companie cu o capitalizare de peste un miliard de dolari pe bursa de la New...
În perioada 2004-2008, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor în Grecia urcase cu aproape un sfert, de la 17.700 la 21.800 de euro. Performanţele...
Cununia civilă a avut loc la Primăria Bucureşti, unde s-a săvârşit cununia civilă. De la evenimentul extrem de important pentru cei doi miri a lipsit chiar...
Acuzaţia, formulată de ambasada rusă la Londra, survine după ce avioane de vânătoare britanice, desfăşurate în România la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, au interceptat joi deasupra...
Surse apropiate au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, cât vor plăti, în medie, invitaţii la nunta fiului şefului social-democrat. Potrivit surselor Bugetul.ro, în medie, nuntaşii vor plăti 5.000...
Mai sunt doar câteva zile până la debutul US Open, unul dintre cele mai importante turnee de tenis din lume. Cap de serie numărul 1 graţie...
Deşi pot fi considerate doar „poveşti” având în vedere timpul în care Metrorex reuşeşte să finalizeze lucrările existente în prezent, proiectele de extintere a reţelei de...
„Eu iau zilnic, atunci când am timp, cam patru maşini şi le plimb câţiva kilometri. În mod normal, fiecare maşină trebuie să meargă minimum cinci minute...
Creșterile de pensii și salarii amenință echilibrul bugetar, iar majorarea PIB nu pare a mai poate ține pasul cu explozia cheltuielilor guvernamentale. În caz de încetinire...