
Cel mai mare angajator privat din România, retailerul Kaufland, a decis să ia, de la 1 martie, o măsură fără precedent. Compania va duce salariile celor...
O idee susţinută de şefii Băncii Centrale Europene, dar pentru care era necesară modificarea tratatelor Uniunii Europene. O idee care revine în aceste zile în...
„E un roman care candideaza. Fa temeinic dosarul, daca ai toate probele, când esti gata, sa trimiti dosarul, dar nu face asta când participa la concurs”,...
Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferinţelor telespectatorilor cu o audienţă medie...
De foarte puţine ori, odată ieşiţi din sistemul serviciilor de informaţii, oamenii care au gustat din pocalul puterii, reuşesc să rămână pe margine. Aceştia se implică...
După numărarea voturilor din 20% din cele 2.141 secţii de votare, PSRM a obţinut 30,76% din voturile din circumscripţia naţională, urmat de Partidul Democrat, cu 29,13%,...
Lia Olguţa Vasilescu a postat de asemenea mai multe imagini de la eveniment, completând astfel mesajul de astăzi al soţului ei, Claudiu Manda. „Cununia religioasă! Multumim...
Vești bune pentru milioane de români care au contribuit ani de zile la fondurile de pensii private. Aceștia au motive de bucurie după ce ASF a...
Mai exact, Olguţa Vasilescu a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ în care apar fanii Craiovei, pregătiţi de deplasarea către Bucureşti, acolo unde echipa...
O reprezentaţie de marcă a avut loc sâmbătă seara, pe scena IUmor. Irena Boclincă, o participantă din Republica Moldova, a provocat şiroaie de lacrimi de râs în...