Connect with us

Actualitate

Atenție la apa pe care o beți: Zeci de mii de litri au fost retrași de la vânzare

Publicat

pe

Atenție la apa pe care o beți: Zeci de mii de litri au fost retrași de la vânzare

Peste 40.000 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată au fost retrase de la comercializare de ANPC în luna iunie. Acţiunea condusă de ANPC s-a desfăşurat în toate judeţele.

Water - Photo Illustrations
Foto: Gulliver/Getty Images

În perioada 12.06 – 23.06.2017, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor.

În urma verificărilor, 40.931 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată au fost retrase de la comercializare și au fost aplicate 418 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Dintre abaterile constatate de inspectorii ANPC fac parte: nerespectarea condiţiilor de depozitare şi păstrare indicate de producători, comercializare de ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită, comercializarea de ape îmbuteliate în ambalaje deteriorate, practici comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii.

ANPC vă recomandă:

-Acordaţi o atenţie deosebită când cumpăraţi ape minerale naturale şi ape de izvor asupra modului de prezentare a ambalajului, asupra etanşeităţii recipientelor;

-Acordaţi o atenţie deosebită aspectului produselor în ceea ce priveşte prezenţa suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare/expunere ;

-Acordaţi atenţie condiţiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere cât şi la domiciliu atunci când producătorul impune condiţii în acest sens;

-Citiţi cu atenţie înscrisurile de pe etichete şi cumpăraţi numai acel produs care corespunde preferinţelor şi necesităţilor dumneavoastră:

-La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi sa reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Crin Antonescu îl descrie pe Iohannis drept „un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România”: „Nicuşor Dan poate fi la fel”

Publicat

pe

Crin Antonescu îl descrie pe Iohannis drept „un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România”: „Nicuşor Dan poate fi la fel”

Crin Antonescu, candidatul alianţei de guvernare la alegerile prezidenţiale, afirmă că Iohannis a fost un preşedinte „slab, nepregătit şi dăunător pentru România”. 

Crin Antonescu și Klaus Iohannis Foto: Mediafax

Antonescu face o
comparaţie între Klaus Iohannis şi Nicuşor Dan, susținând că primarul general al Capitalei, actual candidat la prezidențiale, își trădează electoratul după ce a promis că nu va face acest lucru.

Da, am curaj s-o spun pe şleau, Klaus Iohannis a fost un
preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România. Nicuşor Dan poate fi la
fel. Nu îmi face nicio plăcere să privesc înapoi, nici către un preşedinte care
a lipsit nemotivat când România a avut nevoie de el, nici către un primar
general care îşi trădează electoratul după ce a făgăduit apăsat că nu îl va
abandona. Este simplu. Nu ne mai permitem încă cinci ani irosiţi. Nici istoria,
nici vremurile nu mai sunt dispuse să ne aştepte. Există o singură direcţie:
România înainte!
’, a afirmat Crin Antonescu într-un clip electoral.

De asemenea, Antonescu l-a acuzat pe Nicușor Dan, că s-a întors, împreună cu USR, împotriva Elenei Lasconi.

Între timp, USR a anunțat că va ataca în instanță decizia Biroului Electoral Central prin care i se interzice promovarea candidatului independent, acuzând un abuz.

„Uniunea Salvați România (USR) ia decizii politice în baza unor principii clare, în acest caz vorbim despre susținerea candidatului proeuropean care are cele mai multe șanse să intre în turul 2. Ca urmare, denunță public decizia fără precedent a Biroului Electoral Central (BEC), care interzice USR să își exprime sprijinul electoral pentru Nicușor Dan. Situația în care ne aflăm acum este una total aberantă și îngrădește libertatea de exprimare, precum și dreptul unui partid politic de a stabili în forurile interne strategia politică. USR ia decizii în baza unor principii clare și, oricât de nepopulare ar fi acestea, BEC nu poate să impună partidului direcția strategiilor politice pe care le pune în aplicare”, a transmis USR într-un comunicat de presă.  

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

A început Săptămâna Mare: Ce semnifică fiecare zi până la Paște

Publicat

pe

A început Săptămâna Mare: Ce semnifică fiecare zi până la Paște

Creştin-ortodocşii intră luni în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare (13-20 aprilie). Fiecare zi din acest interval care precede Paștele (20 aprilie) are o semnificaţie.

FOTO Seara de înviere la Cluj/2024

În ultima săptămână din Postul Paştelui, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, care este anul acesta între 13 aprilie și 20 aprilie, se fac slujbele bisericeşti numite Denii, pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe Pământ.

Această săptămână este cea a pioşeniei în sfintele lăcaşuri monahale, de aceea postul devine mai aspru.

Cele mai importante denii din Săptămâna Mare sunt cunoscute drept deniile din Joia Mare şi Vinerea Mare. Este vorba despre Denia celor 12 Evanghelii, slujba din ziua de joi și cele 12 citiri din Noul Testament vorbesc despre prinderea, judecata şi răstignirea lui Iisus Hristos.

În Vinerea Mare, în toate bisericile ortodoxe se desfăşoară denia Prohodului Domnului, o slujbă în care sunt cântate în imnuri, împărţite în trei „stări”, patimile, răstignirea, moartea şi îngroparea Mântuitorului.

În timpul acestei săptămâni, în Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar mulți credincioşi încearcă chiar să ţină post negru. 

Ultemele zile dinainte de Înviere aduc și curățenia generală în gospodării. 

Semnificațiile zilelor din Săptămâna Mare 

Luni

Ziua de luni ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos care a fost vândut de Iuda.

Marți 

Marţi are loc pomenirea Pildei celor zece fecioare. Marțea Mare din Săptămâna Patimilor, numită și Marțea Seacă. Aceasta este ziua în care Iisus Hristos le-a povestit celor 12 ucenici ai săi pilda celor 10 fecioare, care prezintă povestea a cinci fecioare „înțelepte” și cinci „neînțelepte” care se pregătesc pentru nuntă.

Miercuri

Tot o pomenire se face și în miercurea din Săptămâna Patimilor, cea a femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.

Joi 

Joi, slujba amintește de patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.

Vineri 

Vineri sunt prăznuite „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Vinerea Mare reprezintă ziua în care Iisus a murit pe cruce. 

Sâmbătă 

La slujba din Sâmbăta Patimilor se prăznuiește îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. La miezul nopţii, credincioşii ascultă în faţă bisericilor, slujba de Înviere, la care se primește lumina şi vestea că Hristos a Înviat.

Sărbătoarea de Înviere – prima zi de Paște

Sărbătoarea de Paște se prăznuiește la o dată diferită în fiecare an, iar calculul exact al zilei în care pică sărbătoarea Învierii Domnului este făcut în funcție de două fenomene naturale: echinocțiul de primăvară și Luna plină. Anul acesta Paștele Ortodox și Paștele Catolic, la fel ca și Floriile, pică în aceeași zi. Ultima oară când ortodocșii și catolicii au sărbătorit Paștele în aceeași zi a fost în 2017. 

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

FCSB scapă ca prin urechile acului și ține Craiova la distanță în lupta pentru titlul de campioană

Publicat

pe

FCSB scapă ca prin urechile acului și ține Craiova la distanță în lupta pentru titlul de campioană

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu FCSB, 0-0,
duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a patra a a fazei play-off a
Superligii de fotbal.

Screciu – Cisotti, duel încheiat nedecis. Foto Facebook FCSB

Universitatea a avut prima mare ocazie de gol, dar Ștefan
Baiaram (5) a fost blocat de Siyabonga Ngezana. FCSB a fost periculoasă prin
Daniel Bîrligea (20), care a reluat cu capul de la 10 metri, dar peste poartă.
Octavian Popescu (28) a șutat pe lângă vinclu din marginea careului. Baiaram a
mai avut o ocazie mare de gol (29), dar a ratat singur cu portarul Ștefan
Târnovanu.

În repriza a doua, Alexandru Mitriță (50) a șutat din
întoarcere de la 16 metri, dar portarul a prins. Fundașul Gjoko Zajkov (59) a
trecut pe lângă gol, însă mingea trimisă de nord-macedonean cu capul s-a dus pe
lângă vinclu, la centrarea lui Mitriță. FCSB a avut și ea două situații mari de
gol, însă Juri Cisotti (65) a trimis cu capul pe lângă țintă la centrarea lui
Risto Radunovic, iar portarul Laurențiu Popescu (77) a apărat providențial în
fața lui Jordan Gele.

Universitatea, bară în prelungiri

Craiovenii au dominat finalul de partidă, ratând o ocazie
prin Carlos Mora (81), al cărui șut a respins de Târnovanu. Goal-keeperul
roș-albaștrilor a mai avut o paradă în ultimul minut al prelungirilor, la
mingea trimisă de Mitriță, dar și șansă, după ce reluarea lui Mora s-a dus în
încheietura barelor, spre disperarea celor 28.012 de spectatori.

FCSB rămâne neînvinsă de 18 etape, în care are 11 victorii
și 7 remize, și ține la distanță Universitatea Craiova, aflată la 3 ”lungimi”
în spatele campioanei en titre. De egalul din Bănie ar putea profita CFR Cluj,
luni seară. În cazul unei victorii contra Rapidului, elevii lui Dan Petrescu vor
urca pe primul loc în clasamentul din Superliga, la egalitate cu FCSB, dar cu un golaveraj mai
bun.

Universitatea Craiova – FCSB 0-0

Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Victor Ponta critică întârzierea burselor pentru elevi: „E rușinos. Nu mai e vorba doar despre bani, ci despre respect” Victor Ponta critică întârzierea burselor pentru elevi: „E rușinos. Nu mai e vorba doar despre bani, ci despre respect”
Politicaacum 3 zile

Victor Ponta critică întârzierea burselor pentru elevi: „E rușinos. Nu mai e vorba doar despre bani, ci despre respect”

Fostul prim-ministru al României și actual candidat independent la alegerile prezidențiale din 2025, Victor Ponta, a reacționat ferm în urma...

Crin Antonescu îl descrie pe Iohannis drept „un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România”: „Nicuşor Dan poate fi la fel” Crin Antonescu îl descrie pe Iohannis drept „un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România”: „Nicuşor Dan poate fi la fel”
Actualitateacum 6 zile

Crin Antonescu îl descrie pe Iohannis drept „un preşedinte slab, nepregătit şi dăunător pentru România”: „Nicuşor Dan poate fi la fel”

Crin Antonescu, candidatul alianţei de guvernare la alegerile prezidenţiale, afirmă că Iohannis a fost un preşedinte „slab, nepregătit şi dăunător...

A început Săptămâna Mare: Ce semnifică fiecare zi până la Paște A început Săptămâna Mare: Ce semnifică fiecare zi până la Paște
Actualitateacum 6 zile

A început Săptămâna Mare: Ce semnifică fiecare zi până la Paște

Creştin-ortodocşii intră luni în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare (13-20 aprilie). Fiecare zi din acest interval care precede Paștele (20...

FCSB scapă ca prin urechile acului și ține Craiova la distanță în lupta pentru titlul de campioană FCSB scapă ca prin urechile acului și ține Craiova la distanță în lupta pentru titlul de campioană
Actualitateacum 6 zile

FCSB scapă ca prin urechile acului și ține Craiova la distanță în lupta pentru titlul de campioană

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu FCSB, 0-0, duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a patra a...

Trump are o „stare cognitivă şi fizică excelentă”, potrivit ultimului raport medical Trump are o „stare cognitivă şi fizică excelentă”, potrivit ultimului raport medical
Actualitateacum 7 zile

Trump are o „stare cognitivă şi fizică excelentă”, potrivit ultimului raport medical

Președintele Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, este într-o „stare cognitivă şi fizică excelentă”, conform unui buletin de...

Reacția Maiei Sandu după ce armata lui Putin a atacat orașul Sumî din Duminica Floriilor: Rusia a ales să semene moarte Reacția Maiei Sandu după ce armata lui Putin a atacat orașul Sumî din Duminica Floriilor: Rusia a ales să semene moarte
Actualitateacum 7 zile

Reacția Maiei Sandu după ce armata lui Putin a atacat orașul Sumî din Duminica Floriilor: Rusia a ales să semene moarte

Lidera de la Chișinău, Maia Sandu, subliniază că Rusia a ales să semene moarte în Duminica Floriilor, când creștinii se...

Euro a profitat de pe urma tarifelor lui Trump. „Această tendinţă poate continua” Euro a profitat de pe urma tarifelor lui Trump. „Această tendinţă poate continua”
Actualitateacum 7 zile

Euro a profitat de pe urma tarifelor lui Trump. „Această tendinţă poate continua”

Euro este moneda care a beneficiat pe urma turbulențelor globale produse de impunerea tarifelor de președintele Donald Trump, având în...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2024 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro