Actualitate
Prezentarea cu rol de cronică a Concertului pentru vioară de James MacMillan
Încă din anii 1990, compozitorul scoțian James MacMillan a fost promovat pe scară largă drept cel mai strălucitor exponat, o adevărată speranță a generației sale. Cu siguranță, domnia sa reprezintă acel unic creator care a înlocuit ariditatea modernistă cu principiile novatoare ale post-modernismului, prin directa comunicare din punct de vedere muzical, prin tratarea preferențială a ideilor, sentimentelor sau senzațiilor cu care operează, la cel mai înalt nivel.
În Marea Britanie și în Europa, domnul compozitor MacMillan este o figură de importanță considerabilă. Pe alte meridiane, ca de exemplu prin Statele Unite reputația lui se bazează în mare parte pe două piese relativ timpurii: „Mărturisirea lui Isobel Gowdie”, o saga turbulentă simfonică și „Veni, Veni, Emmanuel”, un concert ingenuos destinat percuției.
Programarea în cadrul Festivalului Internațional George Enescu a Concertului pentru vioară și orchestră a suscitat un real interes, fiind un punct de atracție, atât pour les connaisseurs dar și pentru publicul meloman.La pupitrul dirijoral al Orchestrei Naționale Ruse s-a aflat maestrul Horia Andreescu.
Interpretarea vie, naturală, plină de farmec a solistului de talie internațională Vadim Repin a confirmat absolut toate așteptările, deoarece într-o varietate de lucrări semnificative, cu o forță de expresie substanțială, acest concert se detașează de departe, de orice lucrare de gen- inclusiv simfonii, concerte grossi sau alte creații prin melanjul dintre stiluri, epoci premergătoare post- modernității și istoriei. De asemenea, acest concert respectă chiar sursele, tradițiile folclorice din zona celtică.
Lucrările recente au fost destul de greu de primit, de ajuns și de asemenea rezistența la nou nu a împiedicat la elogii din partea criticilor de specialitate. De aceea, noutatea Concertului de vioară al lui MacMillan rezidă prin promovarea asiduă , chiar de la prima apariție și performanță de peste Ocean, de la Carnegie Hall, în timpul unui concert al orchestrei Philadelphia, cu nimeni altul decât cu susținătorul său proeminent- violonistul Vadim Repin.
Virtuozul rus care a promovat în premieră lucrarea cu Orchestra Simfonică din Londra , dimpreună cu legendarul dirijor Charles Dutoit, cel care a condus premiera concertului cu cea de-a treia simfonie al lui MacMillan în Tokyo în anul 2003,și a adus-o la Carnegie Hall cu succes, alături de această orchestră în anul 2005.
Concertul este o lucrare de aproximativ 25 de minute,concepută în trei mișcări. Respectă toate convențiile istorice de formă deoarece are o mișcare de deschidere („Dance”) ce este urmată de o secțiune mai lirică („Song”) și de o parte finală plină de expunere exuberantă (” Song and Dance „).
Intervențiile sclipitoare ale viorii , cu pasajele sale de-a dreptul torențiale dar și cu cantilenele, cu melodiile pline de savoare, de bun-gust sau fost admirabil scoase în relief, personalizate de maestrul Vadim Repin, căruia îi este dedicată lucrarea. Domnul MacMillan este acel creator, pe deplin matur, stăpân al evantaiului timbrelor și ale efectelor orchestrale de mare amploare.
Compus în memoria mamei domnului MacMillan, (care a murit în anul 2008), concertul are și un impact emoțional considerabil, din cauza elementelor diverse grațioase și grotești, juxtapuse cu o logică mereu aflată în echilibrul fragil dintre sferele ludice și onirice.
Caracterul visător a celei de-a doua mișcări a fost magistral susținut, de rafinatul violonist rus. În al doilea rând, liniile solo- s-au etalat prin caracterul timbral al flautului ce a dialogat permanent cu acel oboi elegiac. De asemenea,un pasaj pentru piccolo și pian a atras atenția printr-un cântec popular irlandez de un lirism ineluctabil.
Dealtminteri, cea de-a treia parte a reiterat o altă paletă de senzații, deoarece elemente noi precum vocea umană conferă lucrării originalitate dar și un rol decisiv. Caracterul insolit e redat într-o lungă perioadă în care timpanii sunt alături de bărbații orchestrei care au recitat în debutul acestei părți , au cântat („Ein, zwei, drei, vier: Meine Mutter, tanz mit mir. Un doi, trei, patru: mama mea, dansați cu mine „).Intervențiile cu rol de strigăt ale instrumentelor de alamă, cu acele ritmuri de dans pline de vivacitate dau sens acestor caractere evocate dar și o inserare a unor efecte parodice sau triste. Aceste elemente preced o cadenză solo electrizantă dar și o concluzie ce are rolul de a încununa acest final,cu un preponderent caracter apoteotic.
Ropotele de aplauze venite din partea publicului din Sala Palatului bucureștean au răsplătit prestația de excepție a celor angrenați în actul artistic- violonistul Vadim Repin, membrii Orchestrei Naționale Ruse dar și pe maestrul Horia Andreescu- cel care a îmbinat în mod fericit, admirabil toate energiile prezente, cu rafinamentul și eleganța arhicunoscută.
Concertul a mai avut în program lucrarea compozitorului argentinian Alfredo Ginastera – Suita din baletul „Estancia”. Patru dansuri op. 8a, dar și opus-ul lui George Enescu – Aria şi Scherzino pentru vioară şi orchestră (1909). Partea a doua a fost rezervată lui P.I Ceaikovski , mai precis cu o versiune interesantă a Simfoniei numărul cinci în mi minor opus 64.
Bis-ul oferit a fost uvertura Ruslan și Ludmila a compozitorului romantic rus Glinka.
M-am bucurat de avantajele tehnologiei pentru a reuși să ascult în cele mai bune și fidele condiții acest concert, care va rămâne unul dintre cele mai versatile, ținând cont de faptul că acest Concert de vioară a lui James MacMillan a fost prezentat în premieră în România.
Personal consider acest concert al compozitorului scoțian, drept unul dintre cele mai dificile de abordat, de interpretat lucrări de acest calibru.
În ansamblu, chiar dacă lucrarea este incredibil de complexă,mi-ar plăcea să o ascult de mult mai multe ori, deoarece concertul inspiră o înțelegere de-a dreptul inteligentă, cu caracter cinematografic instantaneu și se situează în repertoriul muzicii culte post-moderne.
Sursa foto :YouTube, Eventim, 24 Fun, AllMusic,Barnes & Noble
Acest material a fost oferit de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național
Actualitate
„U” Cluj a scos un egal prețios în prima manșă cu Dinamo Kiev
Revenită în a doua competiție continentală după 54 de ani, echipa de fotbal Universitatea Cluj a terminat la egalitate (0-0) cu Dinamo Kiev, în această seară, pe Arena Lublin din Lublin (Polonia), în prima manșă a turului întâi preliminar al Europa League.
Universitatea Cluj a scos un egal în prima manșă cu Dinamo Kiev (Foto: „U” Cluj)
Ardelenii au scos un rezultat pozitiv și se pot socoti norocoși în contextul în care ucrainenii au dominat clar confruntarea. Dinamo Kiev a avut prima mare ocazie în minutul 8, când Pihalionok a rămas singur, însă a reluat slab cu capul din 6 metri și portarul cipriot Michael a reținut. Același jucător de la Dinamo Kiev (min. 19) a șutat de la 12 metri puțin pe lângă poartă.
Clujenii au reușit să echilibreze meciul și și-au creat o ocazie uriașă de gol, însă Oucasse Mendy (min. 36) a ratat singur cu portarul de la 10 metri, Neșceret având o intervenție remarcabilă.
Ucrainenii au revenit în atac și Șaparenko a ieșit la rampă înainte de pauză. Acesta a trimis un șut peste poartă de la 12 m (min. 43) și a mai avut o execuție din unghi (min. 45), la care Michael a bâlbâit mingea. Pe finalul primei părți, Dubinceak (min. 45+1) a șutat în plasa laterală a porții.
La reluare, Brajko (min. 47) l-a testat pe Michael cu un șut de la 30 de metri. Apoi, Coubiș a avut o acțiune personală frumoasă (min. 56), încheiată cu un șut din unghi, blocat de defensiva ucraineană.
Portarul cipriot al lui „U” s-a evidențiat la șuturile lui Buialski (min. 67) și Ponomarenko (min, 68), apoi Cristea a fost cel care l-a blocat pe Ponomarenko (min. 77).
În minutul 79, Șaparenko a ratat una dintre cele mai mari ocazii ale lui Dinamo Kiev, acesta șutând în transversală de la 15 metri. Apoi, în minutul 83, Dubinceak a expediat un șut de la 24 de metri, însă mingea s-a dus pe lângă țintă.
În minutul 84, nocturna s-a oprit parțial, jocul fiind întrerupt circa 7 minute. Până la final, Dinamo Kiev a mai reușit să își creeze o ocazie bună de gol prin Redușko (min. 90+7), mingea șutată de la 22 de metri trecând razant cu transversala.
Confruntarea din Polonia a consemnat revenirea formației din inima Transilvaniei în a doua competiție continentală, după 54 de ani de la participarea în Cupa UEFA. În ediția 1972/1973, „U” a fost eliminată de Levski Sofia la capătul unei „duble” foarte spectaculoase (4-1 și 1-5).
Manșa secundă se va juca pe 16 iulie, pe Cluj Arena (20:30).
Dacă va trece de Dinamo Kiev, „U” Cluj va da peste PAOK Salonic (Grecia), fosta echipă a lui Răzvan Lucescu. În cazul unui eșec, va evolua în Conference League cu SK Brann (Norvegia).
Dinamo Kiev – Universitatea Cluj 0-0
LUBLIN (9 iulie 2026) * Arena Lublin * Arbitru: Joonas Jaanovits * Arbitri asistenți: Aron Harsing, Silver Koiv * Arbitrul nr. 4: Kristo Kulljastinen (toți din Estonia) * Arbitrul video: Aleandro Di Paolo (Italia) * Arbitrul asistent video: Kristo Tohver (Estonia)
Cartonaș galben: Drammeh (min. 71).
Dinamo Kiev: 35. Ruslan Neșceret – 94. Tomasz Kedziora, 40. Kristian Bilovar, 32. Taras Mihavko, 44. Vladislav Dubinceak – 8. Oleksandr Pihalionok (cpt. / 29. Vitali Buialski, 61), 6. Volodimir Brajko, 10. Mikola Șaparenko – 9. Nazar Voloșin (16. Shola Ogundana, 90+2), 11. Matvii Ponomarenko, 70. Bogdan Redușko.
Rezerve neutilizate: 43. Ilia Olhovîi, 71. Viaceslav Surkis – 2. Konstantin Vivcearenko, 13. Maksim Korobov, 15. Valentin Rubcinski, 20. Oleksi Gusiev, 23. Navin Malîș, 39. Eduardo Guerrero, 66. Aliou Thiare, 87. Vladislav Herîci.
Antrenor: Igor Kostiuk.
Universitatea Cluj: 46. Neofytos Michael – 33. Jug Stanojev, 6. Iulian Cristea, 4. Andrei Coubiș, 27. Alexandru Chipciu (cpt.) – 8. Dorin Codrea, 7. Mouhamadou Drammeh (18. Pedro Pinho, 84) – 14. Marius Ștefănescu, 94. Ovidiu Bic, 29. Oucasse Mendy (12. Friday Adams, 65) – 19. Issouf Macalou (25. Alibek Aliev, 74).
Rezerve neutilizate: 1. Ștefan Lefter, 99. Tudor Coșa – 2. Alin Chinteș, 9. Atanas Trică, 10. Dan Nistor, 20. Ibuchi Chukwu, 22. Florent Poulolo, 59. Alin Techereș, 98. Gabriel Simion.
Antrenor: Cristiano Bergodi.
Actualitate
O echipă-surpriză a cucerit publicul: cum arată sferturile Mondialului în ochii fanilor
Cu doar o rundă înainte de semifinale,
preferințele fanilor Betano din întreaga lume spun o poveste neașteptată. O
echipă considerată outsider la start a devenit una dintre marile favorite, în
timp ce un duel de tradiție se anunță pe muchie de cuțit.
Puține ediții ale Cupei Mondiale FIFA 2026™ au
produs atâtea răsturnări de situație în faza eliminatorie. Nume mari au părăsit
competiția mai devreme decât se aștepta oricine, iar altele, date la începutul
turneului fără șanse, au ajuns până în sferturi. Cum a reacționat publicul la
acest carusel? Datele Betano,
agregate de pe piețele sale din întreaga lume , oferă un răspuns clar și cel
puțin o surpriză.
Norvegia, povestea
turneului
Dacă la startul competiției cineva ar fi pariat pe Norvegia, ar fi
fost privit cu scepticism. Acum, echipa nordică este printre răsfățații
publicului: 74,85% dintre fani o văd trecând de Anglia și ajungând în
semifinale, față de doar 25,15% pentru englezi. Este drumul spectaculos al unei
echipe care a plecat ca outsider și a devenit una dintre revelațiile
Mondialului.
Argentina, favorita
numărul unu
Singura echipă cu o susținere și mai mare este Argentina. Campioana
mondială en-titre pornește cu prima șansă în duelul cu Elveția: 79,81% dintre
fani mizează pe calificarea sud-americanilor, față de 20,19% pentru elvețieni.
Este cea mai mare încredere acordată vreunei echipe în această fază a
turneului.
Franța, favorită – dar cu
memoria unei surprize
Franța pornește favorită în fața Marocului, cu 67,18% din preferințe,
față de 32,82% pentru nord-africani. Cifra spune însă doar o parte din poveste:
Marocul a demonstrat la edițiile recente că poate elimina orice favorită, iar
aproape o treime dintre fani nu exclud o nouă surpriză.
Spania – Belgia, duelul
care desparte publicul
Cel mai echilibrat sfert opune Spania și Belgia, iar aici fanii nu se
încumetă să indice o favorită. Deținătoarea titlului european are un avantaj
minim, 54,44%, față de 45,56% pentru Belgia, practic, o diferență cât un fir de
păr. Este duelul în care orice rezultat pare posibil.
Surprizele care au
rescris turneul
Drumul până în sferturi explică de ce publicul a devenit atât de
precaut cu favoritele. Cea mai răsunătoare lovitură a venit din partea
Norvegiei, într-un duel cu Brazilia în care fanii au fost aproape la egalitate:
la rezultatul partidei, brazilienii aveau 48,07%, norvegienii 36,05%, iar
egalul 15,89%. La calificare, distanța s-a redus dramatic: 55,30% față de
44,70%. Mulți simțeau deja că se pregătește o surpriză.
Un scenariu asemănător s-a văzut la duelul Germania – Paraguay. Nemții
porneau favoriți, cu 57,78% la calificare, dar sud-americanii au atras un
sprijin neobișnuit de mare pentru statutul lor: 42,22%. Un semn clar că, la
această ediție, granițele dintre favorite și outsideri s-au estompat.
Ce ne spun aceste cifre
Preferințele fanilor de pe piețele Betano din întreaga lume conturează
portretul unui Mondial imprevizibil, în care ierarhiile clasice au fost date
peste cap. Argentina și Norvegia pornesc cu cea mai mare susținere înaintea
sferturilor, dar lecția fazei eliminatorii e limpede: la acest turneu,
favoritele nu mai au nimic garantat. Semifinalele se decid pe teren, iar
publicul a învățat deja să se aștepte la orice.
Trăiește
Cupa Mondială alături de Betano, Suporter Oficial al Cupei Mondiale FIFA
2026™
Material publicitar realizat pe baza datelor agregate ale platformei Betano din 20 de țări, înregistrate în faza sferturilor de finală. Datele sunt proprietatea Betano, brand al Kaizen Gaming, și sunt prezentate în scop informativ. Procentajele reflectă distribuția opțiunilor înregistrate pe platformă și nu constituie recomandări.
Actualitate
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
Tensiunile dintre președintele SUA și premierul Italiei continuă, după ce Donald Trump a afirmat că Giorgia Meloni „l-a implorat” să facă o fotografie cu ea, iar liderul italian i-a răspuns public. Un nou moment, surprins la summitul de la Ankara, pare să alimenteze conflictul dintre cei doi.
Giorgia Meloni și Donald Trump la Summitul NATO de la Ankara FOTO AFP
Donald Trump a provocat un nou scandal diplomatic după ce a trecut pe lângă Giorgia Meloni fără să o salute și fără măcar să se uite spre ea, în timp ce liderii prezenți la summitul NATO de la Ankara, din Turcia, se pregăteau pentru tradiționala fotografie de grup, scrie Daily Mail.
Surse citate de publicație susțin că Trump și Meloni au evitat în mod deliberat orice contact pe parcursul reuniunii de la Ankara.
Dincolo de acest moment rece, relațiile dintre cei doi lideri au rămas extrem de tensionate după schimbul de replici avut la summitul G7 de la Évian-les-Bains, Franța, desfășurat luna trecută.
Conflictul a izbucnit după ce Trump a ironizat-o pe premierul italian într-o intervenție la un post de televiziune din Italia, afirmând că aceasta „l-a implorat” să facă o fotografie cu ea.
Președintele american s-a lăudat spunând: „Își dorea foarte mult să facă o fotografie cu mine. N-aș fi acceptat, dar mi s-a făcut milă de ea.”
„Poate că se bucură că am vorbit cu ea, dar nu aveam nicio obligație să o fac”, a adăugat el ulterior.
Giorgia Meloni a reacționat printr-un mesaj video dur, în care a declarat că nici ea, nici Italia nu imploră niciodată pe nimeni pentru nimic.
Premierul italian a spus că a fost surprinsă de faptul că președintele american a ales să critice public un aliat occidental, mai ales având în vedere relația apropiată pe care au avut-o în trecut, adăugând cu regret: „Până la urmă, nu este pentru prima dată când se întâmplă.”
Meloni l-a acuzat pe Trump că este indulgent cu adevărații adversari ai Statelor Unite și ai Occidentului, în timp ce își atacă aliații tradiționali.
„Nu pot decât să spun că este o mare rușine că nu dă dovadă de aceeași fermitate față de dușmanii Occidentului, ai Statelor Unite, și față de liderii alături de care apare în public”, a declarat Meloni.
Conflictul s-a amplificat după ce Donald Trump a publicat pe rețelele sociale mai multe mesaje în care susținea că premierul italian Giorgia Meloni „i-a cerut în repetate rânduri să facă o fotografie cu ea” în timpul summitului G7 din Franța.
„Popularitatea ei în Italia este în scădere, poate pentru că a refuzat Statele Unite ale Americii, o țară care iubește sincer și protejează Italia, în privința împiedicării Iranului să obțină sau să dezvolte arme nucleare”, a afirmat Trump.
El a făcut referire și la faptul că, în luna martie, când a lansat o operațiune militară împotriva Iranului, Italia ar fi interzis aeronavelor militare americane să aterizeze la baza aeriană Sigonella din Sicilia.
Trump a publicat și o fotografie în care Giorgia Meloni îi zâmbește, pe contul său de Truth Social, însoțită de mesajul: „Este nevoie de un ordin de restricție”.
FOTO: Truth Social/@realDonaldTrump
Escaladând și mai mult conflictul, Trump ar fi amenințat cu retragerea completă a trupelor americane din Italia.
Până de curând, Giorgia Meloni era considerată principalul intermediar între Casa Albă și dreapta conservatoare europeană, fiind singurul lider european care a participat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump de anul trecut.
-
Actualitateacum 3 zile
Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi
-
Actualitateacum 3 zile
A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”
-
Actualitateacum 2 zile
Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top
-
Actualitateacum 2 zile
Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”
-
Breakingacum 2 zileRomânia se alătură programului NATO în care cumpără, cu alte 10 state, avioane de spionaj. Cum vor fi folosite
-
Breakingacum o ziÎn Astrahan, a fost introdusă vânzarea de combustibil în funcție de numerele de înmatriculare ale autoturismelor
-
Actualitateacum 2 zile
„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei
-
Actualitateacum 2 zileDe ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?





