Cel de-al doilea concertul pentru pian şi orchestră de Serghei Rachmaninov poate fi considerat unul dintre cele mai apreciate, cautate şi cântate opusuri din literatura pianistica de specialitate. Tocmai, ideea de „şlagăr” sau, altfel spus, de „hit” este cel mai adesea asociată celebrelor melodii care au fost şi încă sunt la mare modă. Pianistul rus de talie internaţională Boris Berezovsky a oferit publicului bucureştean prezent în cocheta sală a Atheneului o superbă versiune interpretativă.

Alături de minunaţii instrumentişti ai London Philarmonia Orchestra ce i-a condus magistral, Boris Berezovsky a etalat acea boemie, acea lejeritate a cunoaşterii stilului pianistic post-romantic, în cea mai populară creaţie a lui Rachmaninov.

Conform mai multor exegeţi, compozitorul poate fi considerat ultimul mare romantic al muzicii clasice. „A compune muzică este parte a vieţii mele la fel cu a respira şi a mânca. Compun muzică pentru că trebuie să dau o formă sentimentelor mele, la fel cum vorbesc pentru că trebuie să îmi rostesc gândurile” mărturisea compozitorul.

Se poate spune fără a greşi că această creaţie a lui Serghei Rachmaninov este cea mai fredonată de către publicul meloman din toată lumea, iar experimentatul pianist i-a conferit relieful şi impetuozitatea necesară acestui concert. De asemenea forţa de transmitere a sentimentelor sau a imaginilor sonore au fost mirific redate dar şi dublate de o trăire interioară plină de echilibru. Am sesizat reliefarea unei anumite palete coloristice aparte, desprinse din acel bagaj plin de versatilitate al reputatului pianist rus. Dealminteri, cea de-a doua parte a concertului a fost o tălmăcire de-a dreptul diafană, plină de acea caracteristică a romanticilor- sensibilitatea în conducerea vocilor, a planurilor sonore.

Cu toate acestea,chiar şi părţile lente ale concertului nu au fost deloc aşezate.Dorinţa de a-l asculta ”live” prin intermediul tehgnologiei a fost un privilegiu. De aceea, ca muzician m-am putut delecta, cât se poate de obiectiv cu o versiune eclectică, dublată de substanţa conţinutului muzical al acestui opus celebru.

Pianistul rus a reuşit să ofere publicului acea plăcere de a savura muzica, fără a combina efecte virtuozistice sau eroice, uneori uzitate de alţi interpreţi, Cu toate acestea,opusul a avut acea clar-viziune necesară în interpretare.

Eliminarea dozelor de adrenalină, din punct de vedere al senzaţiilor tari, a constituit un plus deoarece spectacolul a fost într-un sens pe măsura aşteptărilor.Nu am asistat şi auzit o luptă titanică, nici nu am urmărit cu sufletul la gură demonstraţiile de forţă, viteză, virtuozitate, depăşire din mers a decalajelor cu orchestra. De asemenea nu am văzut gesturi mari, grandilocvente, ci am sesizat rafinamentul acestei combinaţii extrem de fericite ce au avut practic acelaşi discurs…

Practic,  muzica a avut acea emergenţă ce a invitat publicul pentru a trăi versiunea rafinată a pianistului Boris Berezovsky. “Puritatea absolută stă ascunsă in spatele notelor” spunea Rachmaninov. De aceea, cine suntem noi să-l contrazicem?

Aplauzele au părut interminabile la finalul concertului de vineri- 15 septembrie 2017, din Sala Atheneului . Experienţa şi charisma pianistului  Boris Berezovsky  iar  entuziasmul ansamblului şi energia acestui artist au fost componentele unei noi după-amieze reuşite , din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu. Pianistul a bisat prima secţiune a celei de-a doua părţi dimpreuna cu Finalul, ca o reverenţă adusă publicului meloman.

Sursa foto : Pinterest

Cronica acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național