Flashmob la Sibiu cu Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi pasaje din Constituţie

0
764

 

Aproximativ două sute de oameni au participat, luni, la un flashmob în faţa sediului PSD din Sibiu, având exemplare din Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi pasaje din Constituţie. În mijlocul protestatarilor, au rămas cele două scaune pe care este aşezat tabloul cu Regele Mihai.

Flashmob la Sibiu cu Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi pasaje din Constituţie

Cele două sute de persoane au ieşit în faţa PSD Sibiu pentru cea de-a opta zi consecutivă au adus exemplare din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

De asemenea, ei au adus Constituţia sau coli pe care au scris pasaje din Constituţie.

Sibienii care au participat la flashmob nu au scandat, ci doar au stat cu faţa îndreptată spre sediul PSD.

Oamenii au scris pe coli A4 articole precum ”Toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autoprităţilor publice, fără discriminări” sau ”În exercitarea mandatului, senatorii şi deputaţii sunt în serviciul poporului”.

În mijlocul protestatarilor, au rămas cele două scaune pe care este aşezat tabloul cu chipul Regelui Mihai, dar şi flori şi candele care ard neîncetat în memoria fostului suveran.

Seria flashmob-urilor inedite a început la Sibiu în urmă cu peste o săptămână. Vineri, oamenii, îmbrăcaţi în negru şi având oglinzi în mâini, i-au întrebat retoric pe politicieni “Voi vă vedeţi?”. Sâmbătă, flashmob-ul s-a desfăşurat în tăcere, în semn de respect faţă de funeraliile Regelui Mihai, iar duminică, cei peste trei sute de sibieni care au participat la al şaptelea flashmob organizat în faţa PSD Sibiu au venit cu genţi de voiaj pentru a atrage atenţia asupra tinerilor care pleacă din ţară.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here