Coruptie
EXCLUSIV/DAUNA TOTALA: Generalul “doctor in antitero” Florian Coldea, tainuitor al teroristilor si complice la finantari ale terorismului international

(Nota: datele si elementele de identificare ale retelei de terorism de pe teritoriul Romaniei, pe care le veti citi in aceasta ancheta, sunt rodul actiunii de monitorizare a acestora, in anul 2008, de catre semnatarul acestei anchete impreuna cu cadre specializate din Biroul de Combatere a Crimei Organizate si Terorismului din Timis, Cluj, Dolj si Bucuresti! Aceste date au fost aduse la cunostinta sefului operativ al SRI de la acea data, adica a lui Coldea Florian, dar acesta era prea ocupat sa asculte, prin sistemul MONSAT, telefoanele unor persoane impotriva carora pornise o vendetta personala, si n-avea timp, nu-i asa, de pericolul in care se afla Romania prin prezenta, pe teritoriul ei, a unor teroristi dati in urmarire internationala de catre strucurile contrateroriste si de informatii ale altor tari. Sau poate ca teroristii din reteaua Bilal cotizau la pusculita domnului Coldea – un amanunt pe care Comisia Parlamentara de control al SRI are datoria sa il cerceteze).
Singura preocupare a generalului Coldea – ca si a lui George Maior – cat timp au condus Serviciul Roman de Informatii, a fost doar aceea de a distruge SRI, de a elimina din SRI ofiteri profesionisti si loiali poporului roman, de a se uita pe gaura cheii in intimitatea romanilor, de a-si creste averile din firmele capusa pe care le foloseau ca paravan al “autofinantarii” serviciului, si de a taia porci prin curtea institutiei pe care au transformat-o in mosia lor personala. Ca nu i-a interesat vreodata siguranta nationala a acestei tari este dovedita de insasi activitatea lor “pe hartie” dar cu rezultate practice ZERO! Dar ca Florian Coldea, mare specialist in antiterorism cum se autointituleaza pe insasi CV-ul lui (cu “doctorat” luat la “Academia” lui Oprea, desigur), a fost in stare sa sfideze, cat timp era conducatorul operativ al SRI, intreaga comunitate de counter-terrorism din lume, si sa mai aiba si tupeul, impreuna cu George Maior, sa declare ca “pe teritoriul Romaniei nu exista nuclee teroriste” chiar in timp ce nucleele teroriste nu doar ca patrunsesera pe teritoriul Romaniei dar isi mai faceau si firme in Bucuresti, asta chiar ca e subiect de DOSAR PENAL, nu de ancheta jurnalistica!
Cronologie:
In anul 2008, in plina ascensiune a lui Coldea Florian, serviciile secrete ale Suediei trimiteau catre Serviciul Roman de Informatii o informare conform careia mai multi cetateni de origine araba, unul cu cetatenie suedeza, trecuti pe lista internationala a CIA și FBI pentru terorism, contrabanda cu arme și finantarea AL-QAEDA, realizasera celule islamiste in Romania, prin care iși desfasurau activitatea specifica. Era vorba despre cea mai rapace și sangeroasa grupare din lume: gruparea lui Hedroj Bilal! Serviciile Secrete Suedeze l-au intrebat pe Coldea daca pe teritoriul Romaniei a patruns sau nu Bilal, și daca, din Romania, celula terorista face finantari catre punctele cheie ale Al-Qaeda din lume? Evident ca l-au intrebat, avand informatii in acest sens! Coldea a spus ca “nu, nu exista niciun Bilal in Romania”! A trebuit ca cei care au participat la monitorizarea gruparii teroriste sa trimita, intr-un final, catre autoritatile suedeze, tot ceea ce vedeti mai jos, pentru ca celula sa fie destructurata! Iata:
BILAL HEDROJ, nascut la data de 13.11.1977, cetatean suedez de nationalitate libaneza, utilizator, pe teritoriul Romaniei, al postului telefonic: 0729.381.047 (cartela pre-paid). A fost prezent pe teritoriul Romaniei in urmatoarele perioade: 25.03.2008 – 31.03.2008, 13.06.2008 – 19.06.2008 (a fost cazat la hotel ”Cina” din Timisoara), 26.08.2008 – 27.08.2008 (a fost cazat la hotel „Continental” Timisoara).
In data de 25.03.2008, Bilal Hedroj, a intrat in tara prin PTF Cenad, insotit de GABAY ZION (cetean israelian, nascut la data de 24.06.1971, posesor al pasapoartelor cu numerele: 666167, 866167), autoturismul folosit de catre acestia fiind marca Mercedes, cu nr.inmatriculare: MJT 329. Iesirea din tara s-a efectuat de catre acestia in data de 31.03.2008, cu auto avind acelasi nr.de inmatriculare.
PERSOANELE CU CARE BILAL HEDROJ A INTRAT IN CONTACT TELEFONIC:
MAKKI MOHAMED – Utilizator al postului 0744.620.620, care apartine firmei LI-RO IMPORT EXPORT SRL cu sediul: STR. LIVIU REBREANU nr. 37/A. (Istoricul firmei: Firma “LI-RO IMPORT EXPORT SRL”, a fost infiintata in anul 1991, asociatii fiind ABDUL KARIM ALI MAKKA nascut la 23-06-1963 in BEIRUTH, LIBAN si AMAL NAZIH DARWICHE,(AMAL KARIM MAKKA EL ABDUL) nascut la 05-09-1977, la JADDA, ARABIA SAUDITA, ambii avind cetatenie libaneza, cu domiciliul in Liba. Amal Darwiche are, impreuna cu El Khadib Tetyana (cu cetatenie ucrainiana), sotia acestuia – El Khatib Abdelsalam Issam (cetateanca libaneza) – firma „Al Lebanon SRL”. El Khatib Abdelsalam Issam, si-a efectuat o parte din pregatirea medicala in Ucraina, si, in 2008, isi desfasura activitatea la “Casa Austria”, Chirurgie Plastica. Atat El Khadib Tetyana cat si El Khatib Abdelsalam Issam, erau in legatura directa cu numitul MOHAMED KAMAL ABDEL SALAM HUSSEIN, cetatean egiptean.
Date cu privire la Makki Mohamed: Date de identitate: nascut in data de 15.09.1951 in Bachoura, Liban, cetatean libanez, actualmente avand si cetatenie romana (CNP: 1580915354801) Mai detine si alte firme (“LI-RO JUNIOR SRL”, firma ce are sediul situat la adresa: Str.L.Rebreanu, nr.37/A, cam.1, tel: 0749.034.346), obiectul principal de activitate fiind de inchirieri (bunuri imobiliare). In cadrul familiei Makki, fratele acestuia ocupa o pozitie importanta in cadrul Contraspionajului Militar din Liban, in 2008 acesta era plecat din Romania, ultima vizita fiind efectuata in 2006.
Este important de facut mentiunea ca numitul Makii Mohamed isi pastra contactele vechi, si anume: Mahmoud Ahmad Hammoud, nascut in 17.05.1965 (fostul Consul Onorific al Libanului la Bucuresti, actualmente aflat la Chisinau, expulzat de autoritatile romane pentru trafic de armament). In acest sens a intervenit pentru o ruda a acestuia, MAHMOUD KHALIL ABOU SALEH, cetatean libanez, nascut la data de 01.09.1954, pe langa Prof. Grivu, (cadru didactic la UMFT Timisoara, Medicina Dentara, Presedintele Asociatiei culturale de Prietenie Romania-Israel) in vedrea inscrierii fiului acestuia la doctorat (scopul era obtinerea posibitatii de stationare pe teritoriul Romaniei). Persoana mentionata avea conexiuni cu persoanele semnalate de autoritatile din Suedia (Bilal Hedroj si fratele acestuia), care utilizeaza catelele prepaid. Contacte ale lui Makki Mohamed: a) cu numeroase firme cu obiect de activitate in domeniul imobiliar, constructii si „lucrari de geniu” (una dintre acestea fiind detinuta de catre MOHAMED KAMAL ABDEL SALAM HUSSEIN ),”consultanta in afaceri”!
MOHAMED KAMAL ABDEL SALAM HUSSEIN, nascut in data de 21.04.1967, in Cairo, Egipt, detine mai multe societati comerciale (Beauty Clinic SRL, Spinx Original Trust SRL, Sabil Company SRL) si MAHMOUD KHALIL ABOU SALEH, cetatean libanez, nascut la data de 01.09.1954, impreuna cu MAHMOUD AHMAD HAMMOUD, cetatean libanez, nascut in 17.05.1965, fost Consul Onorific al Libanului la Bucuresti, au tinut permanent legatura, telefonic, cu Bilal Hedroj. In nucleu a fost inclus si cetateanul roman GRIVU OVIDIU NICOLAE, CNP: 1310829354730, cadru didactic la UMFT Timisoara, Medicina Dentara, Presedintele Asociatiei culturale de Prietenie Romania-Israel, MAHMUD ABU SALEH, nascut la data de 09.01.1975, cetatean israelian, ABU RUMMY AASEM, nascut la 04.11.1984, cetatean israelian, SALEM SAMIH, nascut la data de 26.12.1960, SALEM SOAD, nascut la data de 12.06.1963 (cetateni israelieni). Unele dintre persoanele mentionate au fost expulzate din Israel „pentru activitati care aduc atingere sigurantei nationale ale Israelului” si-au aterizat in Romania. Fiica lui Makii Mohamed, numita Makki Sara, avand si cetatenie romana, CNP: 2880604350021, si-a stabilit domiciliul incepind cu data de 02.08.2007, in Liban. Este posesoare a pasaportului emis de autoritatile libaneze cu nr.2102302, figureaza ca si cetatean libanez acualmente, fiind venita la studii in Romania, in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “V.Babes” Timisoara, la specializarea Stomatologie, anul II. Este beneficiara a bursei oferita de statul roman… aflandu-se pe lista persoanelor din “diaspora”. Sara Makki este colega de facultate cu fratii Khatib (Salim si Murad), Abu Rumi Aasem, nascut in 04.11.1984, si cu alte persoane care apar in urma analizei fluxurilor telefonice ale personelor mentionate. Bilal si-a extins reteaua in Romania, si prin alte subiecte-tinta, precum Dr.MARGINEANU ALEXANDRU: CNP:1500306354770, nascut la 6 martie 1950 in Bucuresti, medic, avand cabinetul (si loc de intalnire al islamistilor radicali) situat la adresa: Str.Eugeniu de Savoya, nr.11. Acest cabinet medical figura cu specializarea medicina generala. Este membru in Societatea Romana de Robotica, Societatea Romana de Termografie. Alti subiecti-tinta care au finantat reteaua BILAL: 1) S.C. “DATASOFT”, post telefonic: 0721.541.374, firma care avea filiale in Cluj, Bucuresti, Craiova, proprietarul era Nine Florin Eugen, CNP: 170112616192; 2) „MEDY”, utilizator al posturilor telefonice: I) 0756042709 si II) 0740.388.888. I) 0756042709 – Acest post telefonic apartine firmei „SYNOVATE”SRL, cu sediul in Bucuresti STR. SIRIULUI nr. 20. Un alt post telefonic prin care se purtau discutii direct cu Bilal era numarul 0742388603 apartinea cetateanului cipriot MILTIADOUS A ACHILLEAS, acesta avand si cetatenie canadiana, aflat, la momentul monitorizarii, pe teritoriul Romaniei, ca asociat al lui Nine Eugen. Aceasta persoana avea contacte cu numitii: MILTIADOUS CHARALAMPOS, SARDALOS ANDREAS, LOUGKRIDIS NIKOS, CHIPER ANDREEA, asociati in firma „ PAMIANSA INVEST SRL” cu obiect de activitate declarate principale „Dezvoltare (promovare) imobiliara”. LOUGKRIDIS NIKOS, cu domiciliul in Limassol , Cipru, nascut in 17.07.1956, cetatean cipriot, are un numar de 21 firme in Romania, infiintate incepand cu anul 2005.(mecanism tip suveica, specific infractiunilor de spalare de bani)! Contacte frecvente ca fluxuri de apeluri efectuate ale postului 0756042709): a) 0752.095.951, apartinind Synovate SRL/Tm, figureaza pe numele Cristea Adela, CNP: 2740308023610, din Arad. Cristea Adela este asociata cu numitul SPYROU GEORGE, cetatean cipriot, administreaza impreuna firma „ASCENT GROUP SRL”, CARE ARE CA PRINCIPALE ACTIVITATI PLASAREA FORTEI DE MUNCA SI CONSULTANTA IN AFACERI, Spyrou George detine numeroase societati comerciale (idem Lougkridis). 3) ABDEL KADER YOUSEF A EL SHANTI, nascut in data de 20.08.1975, in Iordania, actualmente apatrid, domiciliat in Qatar, a solicitat cetetenia romana, utilizeaza postul telefonic cu numarul: 0722.385.535. El Shanti este nepotul lui Kamel Kader, cetatean palestinian, implicat in scandalul „cifrului de stat”, fostul consultant pe probleme de securitate si intelligence a lui Yasser Arafat. Actualmente este domiciliat in Qatar, a solicitat cetetenia romana,utilizeaza postul telefonic cu numarul: 0722.385.535. 4) MOHAMED KAMAL ABDEL SALAM HUSSEIN, zis „MIDU”, nascut in data de 21.04.1967, in Cairo, Egipt. Acesta detine mai multe societati comerciale: „Beauty Clinic SRL”, „Spinx Original Trust SRL”, „Sabil Company SRL”. In S.C. Beauty Clinic SRL, este asociat cu ABDEL KADER YOUSEF A EL SHANTI .Firma „Spinx Original Trust SRL”, are ca obiect de activitate principal:”lucrari de geniu”. MOHAMED KAMAL ABDEL SALAM HUSSEIN este in legatura (confirmata de fluxurile telefonice) cu: a) KHADIB SALIM si KHADIB MURAD, ambii de nationalitate palestiniena si avind cetatenie israeliana, apropiati de numitul KOUSSINI SAMER, de nationalitate palestiniana, cu cetatenie israeliana, nascut in data de 01.08.1970. b) KOUSSINI SAMER, detine ”SC.KOUSSINI DENT SRL”(cu profil stomatologic), clinica medicala in care isi desfasoara activitatea alaturi de sotia sa KOUSSINI ALINA ISABELA, nascuta in data de 27.05.1977, in Dr.Turnu Severin, jud.Mehedinti. Investigatiile derulate au dus la concluzia ca “Samir” (utilizatorul postului telefonic cu numarul 0767.686.715, cartela pre paid ) este Koussini Samer. c) Alte persoane de legatura din acelasi anturaj monitorizat sunt: ABU RUMI AASEM, nascut in data de 04.11.1984, cu cetatenie israeliana si nationalitate palestiniana, ABU AHMAD ALAA, nascut in data de 11.02.1982, (cu aceleasi caracteristici). 4) S.C.„MIOFARM SRL”, utilizator Teodorescu Sorin Vas (Bacau, Str.N.Balcescu, Nr.5, Sc.E, Ap.21), post cu numarul: 0745.213.347. Numarul 0740.388.883 – Post telefonic neidentificat, corespunzator unei cartele pre-paid, – Contacte frecvente: 1) ABDEL KADER YOUSEF A EL SHANTI, nascut in data de 20.08.1975, in Iordania, actualmente si cu cetatenie romana, utilizator al postului telefonic cu numarul:0722.385.535. 2) SC Sabil Company SRL: post telefonic 0722236422, apartinind cetateanului egiptean MOHAMED KAMAL ABDEL SALAM HUSSEIN, nascut in data de 21.04.1967, in Cairo, Egipt, 3) Postul telefonic 0726.107.442 apartinind S.C.” Forest Stedan”din judetul Caras-Severin, proprietarii fiind CLIPA STELIAN, nascut in 12.07.1975, si CLIPA NICOLAE, nascut in 11.01.1982. Pseudonimul „SAMIR” a fost identificat, din datele detinute, ca fiind Koussini Samer, UTILIZATOR AL NUMARULUI 0767.686.715, (CARTELA PREPAID). Contacte frecvente cu a) +44551939897, b) +351991936607, c) 0762805868 (cartela pre paid) cu care are convorbiri inainte si dupa efectuarea convorbirilor externe cu Bilal. Dintre persoanele care au putut fi identificate, si cu care are o frecventa mare ca flux: Punga Elena, CNP: 271.061.681.2795, post telefonic: 0766637079. Mihu Amelia Alina, CNP: 2610710182809, post telefonic: 0766518695. C6) „CRISTI”, Utilizator al postului telefonic: 0745.614.786 (cartela pre-paid). Contacte frecvente cu: 1) SC”Laser Skin Estetic SRL”, apartinind lui Grosu Edmund Alexandru, cetatean american , nascut in 03.10.1984, domiciliul Florida, SUA, 2) S.C. „Etrusca” proprietar: PASSARI SALVATORE, nascut in data de 27-04-1940, cetatean Italian si PASSARI OLIVIERO, nascut in 24.09.1970, nascut in Germania, cu domiciliul in Italia.
CONTACTE pe care le avea BILAL HEDROJ in exterior:
1) GABAY ZION – are functia de Project Manager in industria software, la firma „Amdocs” din Atlanta, fiind consultant in cadrul proiectului JHI din Israel.„Zion Gabay from Atlanta, consultant for the projects of JHI in Israel (Jewish Healthcare International (JHI) working missions and the Diaspora.
2) GRUPUL cu care Bilal Hedroj a intrat in contact (au utilizat aceleasi autoturisme, au efectuat deplasari in aceleasi perioade calendaristice, au acelasi mediu de relatii, etc): ARIEL BEN ZION, nascut la data de 30.09.1950, BEN SHOSHAN RAFAEL, nascut la data de 26.01.1954 (SC Rafael &Parteners SRL din Cluj). La intrarea in Romania, acesta apare cu mentiunea: ”VENIT IN TARA IN SCOP MILITAR!”, BRACHA AVIGDOR, nascut la data de 16.02.1939, PEER ZVI, nascut la data de 10.04.1951, PELEG YOSEF, nascut la data de 29.12.1963, PATEL EYAL ZION, nascut la data de 14.05.1968, MENAHEM MARKOVITS, nascut la data de 21.08.1946, MENAHEM ZVIT, nascut la data de 03.07.1951, COHEN MICHAEL YEHIEL, nascut la data de 07.08.1943, PITOC ALEXANDRU, nascut la data de 26.01.1942, GEFEN ZEEV, nascut la data de 29.12.1951,(Presedintele Colegiului pentru securitate si Investigatii “Shladot Metal Works Ltd. Aceste persoane detin societati comerciale cu activitati cere au ca obiect de activitate: telecomunicatii, telecomunicatii prin retele cu cablu, consultanta in afaceri, imobiliare, traduceri interpreti, etc.
ALTE FIRME prin care se strangeau fonduri pentru Bilal si AL-Qaeda sunt: NEW ORACLE SRL, RAFAEL & PARTNERS SRL, R.O.K. PROJECT SRL, FUNDULEA FOUR INVESTMENTS SRL, CC 60 LAND DEVELOPMENT INVESTMENT SRL, NOA ENTERPRISE COMPANY SRL, PREISS INVESTMENT COMPANY SRL, NOA ENTERPRISE COMPANY SRL, ROM – LIGA SRL, MICAIS INVESTMENTS SRL, AVIATORILOR INVESTITII SRL, E.P.R.S. H.A.T. TELECOM SRL, SC H.A.T. GROUP CO. ROMANIA S.A., SC EPRS.RO SRL, IRUS INVESTMENTS SRL, RUMANIEN INTEGRATED SERVICES & ENTEPRISES SRL, TRAFFIC-MONITOR SRL, MAX TEL COMMUNICATIONS SISTEM SRL, MCR INTERNATIONAL, M.E.T. SRL (MENACHEM ZVIK SI MICHSHUR LTD) UNITED TRUST SRL, XTL SERVICE SRL.
Aceleasi persoane mentionate mai sus, fac parte dintr-o serie de ONG, de exemplu AFCEA, atat ei, cat si asociatii romani ai acestora. Mediul de relatii si legaturile dezvoltate anterior anului 2008 de catre acestia, nu fac decat sa intareasca ideea conexiunilor la structuri paramilitare implicate in comiterea de infractiuni conexe finantarii organizatiilor teroriste, traficului de armament, spionaj militar.
BILAL HEDROJ, patron de firma, dar “nevazut” de Coldea:
Bilal a detinut in Romania firma S.C. Netline – Logistics SRL, firma cu obiect de activitate declarat: transporturi rutiere de marfuri, sediul fiind: B-dul Take Ionescu nr.25, ap.1, cam.2. Firma pe care a infiintat-o in timp ce toate structurile de contraterorism si intelligence din lume il cautau iar ‘antiteroristul’ Florian Coldea, adjunct al Directorului SRI punea ca “nu exista niciun Bilal in Romania”… Iar noua nu ne mai ramane decat sa ne adresam Comisiei de Control al SRI din Parlamentul Romaniei si Parchetului Militar, poate totusi cineva din aceste institutii intelege prima fraza cu care am inceput prezentarea acestui subiect, si anume: BILAL HEDROJ, nascut la data de 13.11.1977, cetatean suedez de nationalitate libaneza, utilizator, pe teritoriul Romaniei, al postului telefonic: 0729.381.047 (cartela pre-paid), A FOST PREZENT pe teritoriul Romaniei in urmatoarele perioade: 25.03.2008 – 31.03.2008, 13.06.2008 – 19.06.2008 (a fost cazat la hotel ”Cina” din Timisoara), 26.08.2008 – 27.08.2008 (a fost cazat la hotel „Continental” Timisoara), el a intrat, in data de 25.03.2008, in tara prin PTF Cenad, insotit de GABAY ZION (cetean israelian, nascut la data de 24.06.1971, posesor al pasapoartelor cu numerele: 666167, 866167), autoturismul folosit de catre acestia fiind marca Mercedes, cu nr.inmatriculare: MJT 329. Iesirea din tara s-a efectuat de catre acestia in data de 31.03.2008, cu auto avand acelasi nr.de inmatriculare…
Raisa Ekaterina Ivatenko
Coruptie
România, partea fără sens. Posibile cazuri de corupție în cadrul Registrului Auto Român și în cadrul Poliției Române

România, partea fără sens. Simple posibilități:
Este posibil ca angajați ai DRPCIV (Permise și Înmatriculări Auto), împreună cu angajați ai Registrului Auto Român, să fi înmatriculat un număr mare de autovehicule furate, în cunoștință de cauză.
Este posibil ca autovehiculelor de la punctul 1 să le fi fost schimbată culoarea înainte de comercializare.
Este posibil ca un număr semnificativ de angajați ai Registrului Auto Român să fi emis certificate de autenticitate pentru autovehicule furate, în perioada prevăzută de lege.
Este posibil ca Registrul Auto Român să fi autorizat un număr semnificativ de service-uri auto care nu îndeplineau normele.
Este posibil ca legislația României să nu acopere satisfăcător problemele din domeniul tranzacțiilor auto legale/ilegale.
Este posibil ca, în târgul auto Vitan-Bârzești și în alte târguri auto din țară, să se fi vândut, de-a lungul timpului, un număr semnificativ de autovehicule furate, cu acordul benevol al conducerii Poliției Române.
Este posibil ca pe site-urile de anunțuri, de pe internet, să se fi vândut un număr semnificativ de autovehicule furate, cu acordul benevol al conducerii Poliției Române.
Un articol de Vlad Stoica
Citește mai mult despre posibile abuzuri și cazuri de corupție în cadrul Poliției Române, dând click pe acest text
Coruptie
De la ecologie la ideologie: virajul periculos al lui Călin Georgescu către Est

Călin Georgescu, cândva un fervent susținător al ecologiei și dezvoltării durabile, a reușit să surprindă pe toată lumea cu o piruetă ideologică demnă de un acrobat politic desăvârșit. Din militant al protecției mediului, s-a transformat într-un apostol al suveranismului cu accente pro-ruse, demonstrând că, în politică, orice este posibil, mai ales când vine vorba de redefinirea propriilor convingeri.
De la verde la roșu: metamorfoza neașteptată
În trecut, Călin Georgescu era recunoscut pentru angajamentul său față de ecologie, promovând politici de mediu și dezvoltare sustenabilă. Însă, odată cu intrarea sa în arenă politică, discursul său a suferit o transformare radicală. A început să critice vehement Uniunea Europeană și NATO, descriind scutul antirachetă din România drept o „rușine a diplomației” și afirmând că „NATO este cea mai slabă alianță de pe fața pământului”.
Admirație pentru Est: Putin, un model de urmat?
Nu s-a oprit aici. Georgescu și-a exprimat deschis admirația față de liderul de la Kremlin, declarând că „Vladimir Putin este un om care-și iubește țara”.
Mai mult, a pus sub semnul întrebării legitimitatea Ucrainei ca stat, susținând că „Ucraina e un stat inventat”.Astfel de declarații ridică semne de întrebare cu privire la orientarea sa geopolitică și la interesele pe care le-ar putea servi în calitate de președinte al României.
Programul „Hrană, apă, energie”: o rețetă pentru izolare?
Planul său de guvernare, intitulat „Hrană, apă, energie”, propune un model economic bazat pe suveranism și distributism, promovând ideea că România ar trebui să se bazeze exclusiv pe resursele proprii.
Deși, la prima vedere, acest program pare să încurajeze autosuficiența, în contextul global actual, o astfel de abordare riscă să izoleze țara și să o priveze de beneficiile cooperării internaționale.
România la răscruce: între Vest și Est
Într-un moment în care România se confruntă cu provocări majore și trebuie să-și decidă viitorul prin vot, ascensiunea unui candidat cu astfel de viziuni ridică îngrijorări. În loc să consolideze parteneriatele strategice cu Occidentul, Călin Georgescu pare să propună o reorientare către Est, punând sub semnul întrebării angajamentele țării față de UE și NATO.
Un viitor incert sub conducerea lui Georgescu
Dacă ar ajunge președinte, Călin Georgescu ar putea conduce România pe un drum al incertitudinii, marcat de dezinformare și o posibilă apropiere de sfere de influență care nu împărtășesc valorile democratice ale țării. Într-o perioadă în care stabilitatea și claritatea direcției sunt esențiale, un astfel de viraj ideologic ar putea avea consecințe nefaste pentru viitorul României.
Coruptie
Averea lui Călin Georgescu: Misterul din spatele conturilor „modeste”

Călin Georgescu, eternul salvator auto-declarat al României, are un talent aparte de a stârni controverse. Cu un discurs pompos despre suveranitate și despre cum România trebuie „să se ridice din genunchi”, domnul Georgescu și-a croit o aură de simplu patriot modest. Dar dacă ne uităm mai atent, conturile „modeste” ale acestuia par să aibă mai multe dedesubturi decât o săpătură arheologică la Sarmizegetusa.
Suveranism cu gust de lux
În timp ce Călin Georgescu vorbește despre reîntoarcerea la valorile strămoșești și despre „reconstrucția spirituală” a României, este dificil să nu observăm o disonanță flagrantă între predica sa și realitatea financiară. Conform propriilor declarații, averea sa ar fi una modestă, dar parcă fiecare pas al său e acompaniat de un parfum de exclusivitate. Desigur, în viziunea sa, modestia se traduce printr-o opulență subtilă, poate chiar bine ascunsă în spatele unor structuri financiare de nepătruns.
Economia „tradițională” a viitorului
Planurile sale economice sunt un cocktail interesant de utopie și haos. Printre ideile care ar trebui să salveze România se numără reducerea dependenței de Uniunea Europeană și o întoarcere spre „autosuficiență”. Desigur, într-o lume globalizată, unde crizele economice sunt interdependente, această strategie pare mai degrabă o rețetă pentru un colaps rapid decât pentru prosperitate.
Un exemplu de clarviziune economică: Călin Georgescu își dorește un sistem bazat pe „suveranism economic”. În traducere liberă, acest lucru ar putea însemna abandonarea investițiilor externe și îmbrățișarea unei economii austere, în care cetățenii să se descurce cu ceea ce au, eventual să revină la troc.
Criza permanentă: o viziune de dreapta extremă
Deși promite stabilitate, planurile lui Georgescu nu fac decât să arunce România într-o incertitudine cronică. Atitudinea sa ascunsă și mesajele sale aparent mincinoase sugerează o eventuală direcționare spre izolare internațională. Citatul său preferat, „România va fi liberă doar când va renunța la dictatura Bruxelles-ului”, poate fi interpretat ca un pas către periferizarea țării.
Pe scurt, cu un lider precum Georgescu, economia României ar deveni un experiment cu final incert. Misterul conturilor „modeste” rămâne nerezolvat, dar ceea ce este clar e că promisiunile grandioase ascund o posibilă catastrofă națională. Să sperăm că visul său de a ajunge președinte nu se va transforma în coșmarul nostru colectiv.
-
Actualitateacum 2 zile
Secretele marilor munți de cupru din România. Locurile care ascund metalul căutat au istorii controversate
-
Actualitateacum 2 zile
Cât de sigure sunt zonele care ar urma să fie traversate de noile linii de metrou din București
-
Actualitateacum 2 zile
Cum poți monitoriza progresul școlar al copilului tău într-o manieră eficientă? Novakid îți oferă câteva sfaturi aplicate
-
Actualitateacum 3 zile
Transbordare cu mijloace auto între stațiile CF Satu Mare – Satu Mare Sud ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară
-
Actualitateacum 2 zile
LIVE TEXT Klaus Iohannis pleacă astăzi de la conducerea țării. Ilie Bolojan rămâne președinte interimar
-
Actualitateacum 3 zile
Tudor Chirilă, reacție dură după numirea lui Predoiu la șefia PNL: „Un partid de hoţi, numele lui e legat de jocuri de culise”
-
Actualitateacum 2 zile
Înregistrarea audio cu implozia submersibilului Titan și ultimele sale clipe înaintea dezintegrării, difuzată de Garda de Coastă
-
Actualitateacum o zi
Ce însemna dialogul Putin-Trump pentru securitatea Europei: „Putin a obținut deja o victorie diplomatică importantă”