Connect with us

Coruptie

Corupția invizibilă

Publicat

pe

Corupția invizibilă

Mă gândesc cu groază, punându-mă în situația ambasadorului Statelor Unite la București, Hans Klemm, cum ar sta lucrurile dacă ar fi schimbați șefii marilor parchete cu persoane nedispuse să bată din călcâie, să se ploconească și să servească alte interese decât interesul național. Iar în cele ce urmează voi utiliza trei exemple, pentru a fi cât mai explicit. De la escrocheriile Bechtel și Microsoft, la mega-escrocheria preconizată cu uriașul zăcământ de gaze naturale, care urmează să fie exploatat din platforma continentală a Mării Negre.

Mie unul îmi este foarte clar că dacă șefi marilor parchete ar fi servit cu adevărat cauza națională, luptând împotriva corupției și crimei organizate, ar fi fost cu neputiință ca statul român să piardă un miliard de euro în beneficiul concernului american Bechtel, fără ca acesta să fi executat practic măcar un metru de autostradă și în condițiile în care, lucru nemaivăzut și nemaiauzit, până și contractul original a dispărut. Dacă am fi avut procurori dedicați binelui public și interesului național, o asemenea fraudă de mari proporții nu ar fi fost posibilă. Sau dacă s-ar fi întâmplat, ar fi fost exemplar anchetată, documentată și, în final, sancționată de către Justiție.

Dacă în loc de bilanțuri mincinoase, cum sunt cele la care am asistat în ultimele zile, șefii marilor parchete ar fi transpirat pentru binele public și în interesul acestui popor, atunci escrocheria Microsoft nu s-ar fi putut derula pe parcursul a mai mult de un deceniu, în condițiile în care presa a semnalat de la bun început frauda și existau toate elementele necesare pentru a fi stopată una dintre cele mai mari sifonări de bani publici din istoria recentă a României. O cheltuială pentru achiziționarea de licențe de operare a computerelor de către administrația publică, din care cel puțin 400 de milioane de euro au fost bani furați. Cea mai mare parte le-a revenit arhitecților acestei operații, respectiv proprietarilor offshore-urilor Microsoft și proprietarilor offshore-urilor KMGB, care a conceput întreaga suveică. Și, mai ales, faptele ar fi fost cercetate și sancționate înainte de a se prescrie.

Și iată că ceea ce în România nu s-a putut, se poate în America. Urmare a plângerii penale formulate de Gabriel Sandu și adresate procurorului general al Statelor Unite, la Washington a fost declanșată ancheta prescrisă la București. Pentru că și statul american a fost prejudiciat prin ascunderea profiturilor ilegale ale celor două corporații în offshore-uri. Și, spre deosebire de România, în America există procurori. Care probabil vor ajunge și la ultimii ambasadori ai Statelor Unite în București acuzați că au făcut trafic de infuență, presiuni și șantaj pentru reușita escrocheriei.

Dacă procurorii noștri, în loc să se țină de bilanțuri, ar sta cu ochii pe butelie, nu s-ar detona nici cea mai mare escorcherie a tuturor timpurilor, care poate să-i prejudicieze pe români cu o sumă astronomică, de aproape 1500 de miliarde de euro. Am semnalat acest pericol în urmă cu câteva zile, după ce avocatul Dan Chitic a luat urma unui proiect de act normativ susținut de Guvern pe vremea premierului Mihai Tudose. Este vorba de perimetrul Neptun Deep, estimat la nu mai puțin de 48 de miliarde de metri cubi de petrol și care, sub presiunile ambasadorului Hans Klemm și ale reprezentanților OMV, urmează a fi exploatat de către Exxon Mobil, OMV și Lukoil. În condițiile în care statul român nu va primi niciun procent sub formă de cotă parte din produsul extras și aproape nimic din redevențe, în urma unor jonglerii legislative, care au trecut nesancționate prin Senat și, acum, intră pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.

Desigur, procurorii nu pot ancheta procesul legislativ. Dar atunci când se pune la cale o asemenea escrocherie, când se face trafic de influență de către oficiali ai unor concerne străine sau oficiali ai unor state străine pe lângă oficiali ai statului român, când se fac presiuni în acest sens și când, cu certitudine, sunt satisfăcute diverse interes financiare prin mijloace ilegale, procurorii pot și trebuie să intervină. Și acesta este momentul în care începe să mă doară capul. Și să mă întreb ce s-ar întâmpla dacă șefii marilor parchete ar fi personaje croite dintr-un alt material și dacă ei ar sluji cu adevărat interesul național. Nu care cumva acest jaf fără precedent, această spoliere a poporului român, unică în istorie, ar fi împiedicată? Și nu care cumva uriașe interese financiare neromânești ar fi puse în pericol?

Să fim cinstiți și să privim istoria cu ochii deschiși. Din antichitate și până în prezent. Lucrurile mărețe au fos realizate atunci când a existat o Justiție dreaptă. Iar marile crime ale istorei, cum mai recent au fost cele ale nazismului sau comunisului, au fost înfăptuite tot cu ajutorul Justiției. Cu ajutorul unei Justiții nedrepte. Singurii care sunt cu adevărat interesați ca în România să existe procurori cinstiți, buni profesioniști și care să servească interesul național și judecători drepți, integri și patrioți suntem noi, românii. Singurii interesați ca lucrurile să stea altfel, sunt cei care ne jumulesc.

Sorin Rosca Stanescu

 

Articolul Corupția invizibilă apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coruptie

Donald Trump, din nou ținta unei tentative de asasinat în timp ce se afla la golf

Publicat

pe

Donald Trump, din nou ținta unei tentative de asasinat în timp ce se afla la golf

Fostul președinte Donald Trump este în siguranță în urma unei noi tentative de asasinat la terenul său de golf din Florida, iar un „potențial suspect” este în custodie, au confirmat autoritățile americane.

Donald Trump, după prima tentativă de asasinat FOTO: Arhivă

Agenții Secret Service au observat țeava unei puști ieșind
prin niște tufișuri și au deschis focul asupra lui, au declarat oficialii. FBI
a declarat că Trump se afla la o distanță de 300-500 de metri (275 – 455 m) în
acel moment.

O armă de foc de tip AK47 și o lunetă, împreună cu două rucsacuri și o cameră GoPro, au fost găsite ulterior la fața locului, potrivit bbc.com.

Un martor a declarat că l-a văzut pe suspect fugind din
niște tufișuri și sărind într-o mașină Nissan neagră după ce agenții au tras în
el de mai multe ori.

Martorul a fotografiat vehiculul și numărul de
înmatriculare, iar acesta a fost oprit ulterior în Martin County, la nord de
club.

„Am luat legătura cu biroul șerifului din comitatul
Martin, i-am alertat, iar ei au reperat vehiculul, l-au oprit și l-au reținut
pe individ”,
a declarat șeriful Ric Bradshaw din comitatul Palm Beach.

„După aceea, l-am luat pe martorul care a asistat la
incident, l-am dus acolo cu avionul și el a identificat persoana pe care a
văzut-o fugind din tufișuri, care a sărit în mașină”,
a declarat șeriful în
cadrul unui briefing de presă.

Într-un e-mail adresat susținătorilor săi, Trump a declarat
că este „în siguranță și bine”.

„Nimic nu mă va încetini”, a scris el. „Nu mă voi
preda niciodată!”

Incidentul are loc la aproape exact două luni după ce un
bărbat înarmat a încercat să îl asasineze pe Trump la un miting în Butler,
Pennsylvania, fostul președinte fiind împușcat în ureche.

Secret Service a confirmat într-o postare pe X că
investighează un „incident de protecție” care îl implică pe Trump și
care a avut loc cu puțin timp înainte de ora 14:00 EST (19:00 BST) duminică.

Ulterior, șeriful Bradshaw a declarat că „agentul Secret
Service care se afla pe teren a făcut o treabă fantastică”.

El a adăugat: „Ei au un agent care a reușit să vadă țeava
puștii ieșind din gard și să atace imediat individul, moment în care acesta a
plecat.”

În prezent, pe drumurile și în apele din jurul proprietății
Mar-a-Lago a fostului președinte din Florida, precum și pe terenul său de golf
din apropiere, de la West Palm Beach, există o prezență intensă de securitate.

Presa americană, citând oficiali anonimi din domeniul
aplicării legii, a numit suspectul Ryan Wesley Routh, 58 de ani, din Hawaii.

BBC Verify a găsit profiluri de social media care corespund
acestui nume. Acestea indică faptul că Routh a făcut apel la luptători străini
să meargă în Ucraina pentru a lupta împotriva forțelor ruse.

Routh a fost acuzat și condamnat pentru numeroase
infracțiuni în comitatul Guilford, Carolina de Nord, între 2002 și 2010,
potrivit unei surse de aplicare a legii care a vorbit cu CBS News, partenerul
BBC din SUA.

Infracțiunile au inclus purtarea unei arme ascunse,
împotrivirea la arestare, lovire și fugă de autovehicul, conducere cu permisul
anulat și deținere de bunuri furate.

Casa Albă a declarat că președintele Joe Biden și
vicepreședintele Kamala Harris au fost informați cu privire la incidentul de pe
terenul de golf.

„Sunt ușurat că fostul președinte este nevătămat”, a
spus Biden într-o declarație.

Harris se află într-o cursă strânsă împotriva lui Trump în
alegerile prezidențiale – votul din 5 noiembrie este de așteptat să atârne de
rezultatele din câteva state cheie.

Harris a postat pe X că a fost informată cu privire la acest
caz și că se bucură că Trump nu a fost rănit. „Violența nu își are locul în
America”,
a scris ea.

Trump a fost rănit în timp ce se adresa mulțimii din Butler,
Pennsylvania, la 13 iulie, când un bărbat înarmat, Thomas Matthew Crooks, a
tras în el cu o pușcă de tip AR-15 de pe acoperișul unei clădiri din apropiere.

Împușcăturile au provocat moartea unui spectator, în timp ce
Crooks, în vârstă de 20 de ani, a fost ucis la fața locului de un lunetist al
Secret Service.

Secret Service s-a confruntat cu o examinare intensă a
modului în care trăgătorul din Bethel Park, Pennsylvania, a putut deschide
focul asupra fostului președinte.

Directorul agenției, Kimberly Cheatle, a demisionat la două
săptămâni după incident.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Coruptie

Nicușor Dan a EXPLICAT de ce nu a candidat acum la alegerile prezidențiale, dar și când s-ar putea întâmpla acest lucru: „În viitor”

Publicat

pe

Nicușor Dan a EXPLICAT de ce nu a candidat acum la alegerile prezidențiale, dar și când s-ar putea întâmpla acest lucru: „În viitor”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a explicat, duminică seară, de ce nu a candidat la alegerile prezidențiale din acest an, dar și când s-ar putea întâmpla acest lucru.

„Eu am candidat la alegerile locale, în urmă cu câteva luni… Și atunci mi s-a pus întrebarea asta, de mai multe ori. Eram într-un moment în care partidele politice își stabiliseră deja, în mare măsură, opțiunea lor pentru prezidențiale și parlamentare. Și atunci declarația mea a fost că mă concentrez pe locale (alegeri-n.r.) și mai vedem în viitor, adică peste doi-trei ani și chiar mai mulți”.



Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Coruptie

IMAGINI cu arestarea lui Dominique Pelicot, supranumit „violatorul din Mazan”, într-un caz penal care cutremură Franța

Publicat

pe

IMAGINI cu arestarea lui Dominique Pelicot, supranumit „violatorul din Mazan”, într-un caz penal care cutremură Franța

Au apărut imagini cu arestarea lui Dominique Pélicot, în vârstă de 71 de ani, cel supranumit „violatorul din Mazan”, într-un caz penal care cutremură Franța.

Bărbatul este judecat pentru violarea repetată şi recrutarea a zeci de străini care să o violeze pe soţia sa, în timp ce victima era puternic sedată, în dormitorul familiei, informează Știrile Pro TV.

12 septembrie 2020, într-un supermarket din sudul Franței… Un agent de securitate observă un comportamnet suspect: cu telefonul ascuns în sacoșă, un bărbat se plimbă printre rafturi și filmează sub fustele clientelor.

Agentul de securitate l-a urmărit și l-a suprins în flagrant delict. Era deja la a patra femeie. Intervenția agentului desecuritate a dus la arestarea individului – și astfel s-a dezvăluit unul dintre cel mai sinistre și șocante cazuri penale din Franța, cazul zis al „violurilor din Mazan”.

Poliția a deschis ancheta, iar în telefonul mobil al individului au fost găsite înregistrări cu zeci de violuri la care a fost supusă soția lui, Gisèle Pelicot, în propriul pat, în timp ce era puternic sedată și inconștientă. Faptele s-au repetat timp de zece ani, în satul Mazan din sudul Franței.

Dominique Pélicot este judecat la un tribunal din Avignon, alături de alţi 50 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 74 de ani, cercetați – de asemenea – pentru presupusa lor implicare.

În cursul audierilor au apărut dezvăluiri și despre un discipol al „violatorului din Mazan”, un alt bărbat care locuia în aceeaşi zonă a copiat tacticile lui Dominique Pelicot pentru a-şi droga şi viola, la rândul său, propria soţie.

Acest Jean-Pierre, de 63 de ani, tată a cinci copii, care lucra ca şofer pentru o cooperativă agricolă, a fost „iniţiat” chiar de principalul acuzat.



Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban
Actualitateacum o oră

Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban

Israelul anunță că avioanele sale de război au lovit peste 100 de lansatoare de rachete Hezbollah și alte „locații teroriste”,...

Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului
Actualitateacum o oră

Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah...

Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis
Actualitateacum o oră

Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis

Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis, la Spitalul Universitar din Capitală. El a trecut cu bine peste intervenția...

Vremea vineri, 20 septembrie. Atenționare de vânt puternic și ploi pe Litoral. Temperaturile nu depășesc 26 de grade Vremea vineri, 20 septembrie. Atenționare de vânt puternic și ploi pe Litoral. Temperaturile nu depășesc 26 de grade
Actualitateacum o oră

Vremea vineri, 20 septembrie. Atenționare de vânt puternic și ploi pe Litoral. Temperaturile nu depășesc 26 de grade

Vremea este în continuare instabilă, cu vânt și averse în Dobrogea, Moldova și Transilvania. Temperaturile vor fi cuprinse între 16...

Opt persoane au fost rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în județul Gorj Opt persoane au fost rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în județul Gorj
Actualitateacum o oră

Opt persoane au fost rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în județul Gorj

Accident grav în județul Gorj. Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii...

Italienilor le cam place clostebolul. Încă 3 cazuri de dopaj cu aceeași substanță cu care a fost prins Jannik Sinner Italienilor le cam place clostebolul. Încă 3 cazuri de dopaj cu aceeași substanță cu care a fost prins Jannik Sinner
Actualitateacum o oră

Italienilor le cam place clostebolul. Încă 3 cazuri de dopaj cu aceeași substanță cu care a fost prins Jannik Sinner

Liderul mondial Jannik Sinner a fost depistat pozitiv la două teste, în primăvară, și a avut parte de un proces...

„Nazistul negru”, susţinut de Trump, anunță că rămâne în cursă. Ce a scris Robinson pe un forum pentru adulți „Nazistul negru”, susţinut de Trump, anunță că rămâne în cursă. Ce a scris Robinson pe un forum pentru adulți
Actualitateacum o oră

„Nazistul negru”, susţinut de Trump, anunță că rămâne în cursă. Ce a scris Robinson pe un forum pentru adulți

Un candidat republican la funcția de guvernator în Carolina de Nord anunță că nu se va retrage din cursă, după dezvăluirea...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2024 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro