Sport
Bicicleta electrică pliantă, o soluție pentru locuitorii orașelor aglomerate
Pentru aceia care își doresc un mijloc de locomoție urbană la modă, dar au depășit deja cu mult vârsta la care un hoverboard este cea mai bună alegere, există în magazinele online biciclete electrice pliabile care s-ar putea ca să le fie mult mai la îndemână și chiar mai utile.
Acest tip de bicicletă electrică este potrivit în special pentru călătoriile din marile orașe, cu un trafic nebunesc, deoarece se pliază și poate astfel să fie transportată mai ușor în portbagaj, spre exemplu.
Bicicleta pliabilă electrică reprezintă o soluție din ce în ce mai folosită de către europeni pentru a depăși problemele de mobilitate din marile metropole, deoarece având baterie le permite deplasarea fără efort pe distanțe mici și medii.
Cei mai mulți folosesc altfel de biciclete pliante pentru a ajunge la lucru fără a mai fi nevoiți ca să apeleze la mașina personală, care dimineața rămâne de multe ori blocată în trafic sau, mai rău, să recurgă în disperare de cauză la mijloacele de transport în comun.
Producătorii au amplasat de regulă motorul electric la o bicicletă pliantă pe roata din față. Acest lucru se întâmplă pentru că există anumite limitări de spațiu care obligă produsul să se strângă în așa fel încât să poată să fie ușor de depozitat fără a fi deteriorat.
O bicicletă electrică pliantă nu poate depăși în medie viteza de 25 de km pe oră, dar pentru deplasările urbane este o viteză mai mult decât acceptabilă. Are o autonomie de până la 60 de km și motorul bicicletei funcționează pe baterii reîncărcabile 4.4AH care, atunci când se epuizează, te lasă sa parcurgi restul distanței pedalând.
Un avantaj major al unei biciclete care se strânge este acela că ea poate să fie mai ușor de depozitat în casă, inclusiv pe balcon.
Mai mult decât atât, dacă nu proprietarul nu va folosi o astfel de bicicletă electrică pliantă vreme îndelungată, de exemplu pe timpul iernii, ea poate să fie ușor așezată într-o cutie de carton și păstrată în condiții foarte bune în debara (cu bateria scoasă!), deoarece ocupă un spație extrem de limitat.
La birou, aceasta poate să fie parcată cu ușurință undeva în incinta clădirii, într-un loc propice special creat cu această destinație, scăpând astfel de grija de a fi lăsată afară, la îndemâna hoților de biciclete.
Greutatea unei biciclete electrice pliabile este un pic mai mică decât a unei biciclete electrice clasice, fiind în medie de 16 de kg.
Prețurile pentru bicicletele pliante sunt aproximativ asemănătoare cu acelea ale bicicletelor electrice de tip clasic, care nu se pot strânge.
Așadar, dacă vrei să faci economie de spațiu pentru depozitarea unei biciclete când locuiești la bloc, o bicicletă electrică pliantă este o variantă demnă de luat în seamă.
Sport
De la aeroport direct în vestiar: filmul primei zile a lui Moruțan la Rapid
Credit foto: Andrei Plesnilă
Rapid a publicat imagini din culisele sosirii lui Olimpiu Moruțan, iar povestea primei sale zile în Giulești pare desprinsă dintr-un mini-documentar.
De la aterizare, mijlocașul a fost dus direct la vizita medicală, unde l-a întâlnit pe Dan Șucu. A urmat întâlnirea cu staff-ul, o scurtă ședință în sala de forță și apoi momentul-cheie: intrarea în vestiar.
Acolo, Petrila și Dobre l-au întâmpinat prietenește, în ciuda concurenței pe post. Ziua s-a încheiat cu prezentarea oficială alături de Victor Angelescu, Moruțan purtând pentru prima dată tricoul Rapidului.
Sport
Mircea Lucescu, după victoria cu Austria: „Totul vine de la minte! Am avut o echipă extrem de inteligentă în teren”
Credit foto: Andrei Plesnilă
România a obținut o victorie uriașă în fața Austriei, scor 1-0, în etapa a șasea din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Succesul dramatic de pe Arena Națională a venit în minutul 90+5, când Virgil Ghiță a marcat după o fază perfect lucrată de „tricolori”, menținând speranțele vii pentru calificarea la turneul final.
La finalul partidei, selecționerul Mircea Lucescu a explicat că fundamentul acestui succes nu a fost doar fizic sau tactic, ci în primul rând mental. Tehnicianul în vârstă de 80 de ani a subliniat importanța psihologiei și a inteligenței de joc, elemente pe care le consideră decisive pentru performanță.
„Un meci deosebit de intens jucat cu inteligență de jucătorii mei. Am spus că vreau să trec de la o echipă construită emoțional… Totul vine de la minte, de la creier, mintea trebuie pusă la punct. Nu am nevoie de picioarele lor, ca să facem un salt, trebuie să ne folosim mintea.”
Selecționerul a evidențiat și modul în care România a pregătit partida, demonstrând că stafful a anticipat perfect mișcările adversarului.
„Acum am avut o echipă extrem de inteligentă în teren. Am bătut o echipă extrem de puternică, am ghicit echipa lor de start când am pregătit meciul, am jucat rațional. După Campionatul European, a trebuit reconstruit un alt grup. Îi aștept pe toți să revină ca să facem un grup și mai puternic.”
Cu această victorie, România rămâne în lupta pentru calificare, apropiindu-se de primele două locuri ale grupei. Atmosfera din vestiarul „tricolorilor” este din nou una pozitivă, iar Mircea Lucescu pare să fi găsit echilibrul mental și tactică potrivită pentru a readuce echipa pe drumul marilor performanțe.
Sport
Zi uriașă pentru fotbalul românesc: FCSB și Universitatea Craiova în grupe europene, milioane de euro în conturi
Credit foto: Andrei Plesnilă
Calificările obținute joi seară de FCSB și Universitatea Craiova aduc nu doar prestigiu, ci și sume considerabile în bugetele celor două cluburi. Echipa lui Elias Charalambous merge în grupele Europa League, în timp ce formația din Bănie, antrenată de Ivaylo Petev, va juca în grupele Conference League.
Câștigurile garantate pentru FCSB
Vicecampioana României va încasa din start aproape 7 milioane de euro din partea UEFA. Suma include bonusul de 4,31 milioane de euro pentru accederea în grupe, 500.000 de euro din parcursul preliminar, 870.000 de euro din market pool și 1,28 milioane pe baza coeficientului.
Pe lângă acești bani, FCSB poate adăuga sume suplimentare în funcție de rezultate: fiecare victorie în grupă valorează 450.000 de euro, iar un egal 150.000. De asemenea, clasarea finală în grupă va aduce bonusuri suplimentare, în funcție de locul ocupat.
Universitatea Craiova, premiată de UEFA
Și Universitatea Craiova are motive de satisfacție. Doar prezența în grupele Conference League îi asigură clubului din Bănie 3,17 milioane de euro. La aceștia se adaugă 350.000 de euro pentru cele două tururi preliminare și 800.000 din coeficientul UEFA, ceea ce ridică totalul la aproximativ 4,3 milioane de euro.
La fel ca în cazul FCSB, și oltenii pot obține bani în plus pentru fiecare rezultat pozitiv: 400.000 de euro pentru victorie și 150.000 pentru egal. În plus, vor conta și veniturile generate din bilete și drepturi TV.
Reacția conducerii Craiovei
Finanțatorul Mihai Rotaru s-a declarat încântat de performanța echipei și de atmosfera de pe stadion:
„Am adus Europa la Craiova și asta este cel mai important. Atmosfera a fost fantastică, iar pentru adversari va fi foarte greu să joace aici. Nu facem calcule, dar evident că există și o miză financiară. Important este să continuăm acest drum și să arătăm că merităm să fim în grupele europene.”
-
Actualitateacum 3 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 3 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Comunicateacum 2 zileComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Comunicateacum 3 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 3 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv
-
Comunicateacum 3 zileÎngrijire completă pentru pori dilatați: Hidratare și curățare în același timp
-
Stirea zileiacum 2 zileCauciucuri si masini in centrul stirii zilei – ce se intampla pe drumurile Romaniei




