Actualitate
EXCLUSIV! „Varianta propusă de PSD este soluția clara de FALIMENT!” | Nationalul.ro
Foarte mulţi analişti s-au pronunţat deja cu privire la această măsură, fie pro, fie contra, însă numărul românilor care au înţeles ce reprezintă cu adevărat un astfel de proiect şi ce impact poate avea în economia României este foarte mic. “Înfiinţarea lui va ajuta la dezvoltarea infrastructurii mari şi la reindustrializarea României, va investi în agricultură, va genera foarte multe locuri de muncă şi va contribui la creşterea Produsului Intern Brut (PIB)”, sunt de părere reprezentanţii PSD.
Comisia Europeană evită să se pronunţe pe subiect transmiţând că „este prea devreme să aprecieze dacă acest fond va reuşi acest obiectiv”.Pe 18 iulie, Curtea Constituţională a declarat legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) neconstituţională , după ce a admis sesizările de neconstituţionalitate depuse de USR, PNL, PMP şi preşedintele Klaus Iohannis, care se opun total unui astfel de demers.
Cu toate acestea, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va exista. “După decizia Curţii Constituţionale, paşii următori sunt la nivel de guvern – emiterea unei ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei hotărâri de guvern pentru a stabili înfiinţarea Fondului.”, a declarat ulterior Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.
“Cred că în două săptămâni din momentul în care apare (motivarea CCR, n.r.), apare şi Fondul”, a întărit şi Darius Vâlcov, mâna dreaptă a premierului Viorica Dăncilă. Aşadar înfiinţarea unui Fond Suvern de Dezvoltare şi Investiţii în România pare mai aproape ca niciodată.
Dar ce înseamnă mai exact un Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii?
Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice şi Marius Ghenea, antreprenor de mare succes şi un adevărat expert când vine vorba de fonduri de investiţii, explică pentru cititorii Capital, ce reprezintă de fapt un Fond Suveran de Investiţii, astfel încât să poată să înţelege şi cei care nu sunt specialişti.
„Un fond suveran de investiţii este, în primul rând, un fond care face investiţii. În al doilea rând, este un fond, adică are resurse care îl alimentează constant. În ţările care au aşa ceva resursele vin, de regulă, din valorificarea resurselor naturale (de regulă petrol şi gaze naturale, dar nu numai). Această schemă a fost creată pentru a evita ceea ce numim noi ”blestemul resurselor” – mai pe scurt, ţările bogate în resurse nu sunt neapărat şi cele mai dezvoltate naţiuni. Aş da exemplu aici cazul Emiratelor Arabe Unite cu fondul lor suveran bazat pe petrol în valoare de circa 1300 miliarde dolari şi cel al Norvegiei, la fel bazat pe petrol, cu circa 1000 miliarde dolari. Mai sunt şi alte ţări: Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, SUA, Rusia sau Iran care au aşa ceva”, explică profesorul Cristian Păun.
“Fondurile Suverane sunt gândite, pe româneşte, atunci când “nu mai ai ce face cu banii” pe termen scurt şi mediu, aşa că gândeşti o strategie de investiţii ale acestor resurse în exces, care de obicei au rezultat din extracţia de ţiţei, gaze naturale sau alte astfel de resurse naturale deţinute de stat sau pentru care statul primeşte oricum redevenţe semnificative, care generează încasări în surplus la bugetul de stat faţă de chetlutielile totale”, adaugă şi Marius Ghenea.
FDSI – soluţie sau problemă?
Înfiinţarea unui fond suveran de dezvoltare şi investiţii poate fi o soluţie pentru orice ţară sau o problemă atât de mare încât poate conduce chiar spre faliment, în anumite situaţii.
“Poate fi o soluţie dacă se face corect şi similar cazurilor de succes din lume, avem astfel de cazuri, trebuie doar să le studiem cu atenţie. Dacă nu le vom prelua ca atare şi le ”adaptăm” şi ”alterăm” cum convine interesului politicianului român devin o povară / problemă. Toate companiile de stat din România sunt, mai degrabă, o povară decât o soluţie la furnizarea de bunuri şi servicii de calitate consumatorilor români”, este de părere profesorul Cristian Păun.
Marius Ghenea este şi mai sceptic şi justifică îndoiala sa raportându-se la deficitul bugetar al României.
“În primul rând, un Fond Suveran are de obicei la originea să nişte resurse bugetare în surplus sau măcar un excedent pe termen lung al contului curent al unui stat, ceea ce nu este cazul României. Deficitul bugetar este celebrul 3% din PIB, cumva fixat acolo de condiţiile Maastricht, altfel ar fi probabil mai mare, iar pe termen mediu, nici măcar prin MTO nu se estimează atingerea unui excedent bugetar în următorii ani. Iar în ceea ce priveşte deficitul de cont curent, acesta a ajuns la un minim în perioada guvernării Ponta, când exporturile începuseră deja să crească însă consumul era încă foarte mic, ca parte de final a crizei economice anterioare. Nu spun că aceste deficite sunt ceva dramatic pentru România, spun doar că pe deficit nu prea ai de unde să generezi resurse durabile pentru un Fond Suveran.
Trebuie precizat că aceste Fonduri fac în general investiţii pe termen lung, atât în active locale dar mai ales în active globale, astfel că surplusul, dacă există, să nu fie cheltuit ineficient în bugetul curent al naţiunii pe plan local, deoarece această ar putea avea efecte negative asupra inflaţiei şi altor indicatori macroeconomici, ci să fie investit în ideea unui randament pe termen mai lung, care apoi să se întoarcă către întreagă naţiune, că “bogăţie” suplimentară (de aceea se şi numesc Sovereign Wealth Funds)”.
Actualitate
Moment neprevăzut la Cotroceni: Un militar din garda de onoare a leșinat în timpul ceremoniei de primire a președintelui Indiei
O femeie militar a
leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei organizate la Palatul Cotroceni pentru
primirea președintelui Indiei, Droupadi Murmu. Aceasta ținea drapelul României în
Garda de Onoare când i s-a făcut rău și a căzut.
Femeia militar s-a prăbuşit brusc, în timpul ceremoniei. FOTO: captură video
O femeie militar din
Brigada 30 a leșinat joi, 23 iulie, în timpul ceremoniei oficiale organizate la
Palatul Cotroceni pentru primirea președintelui Indiei, Droupadi Murmu.
Incidentul s-a produs
în timp ce președintele Nicușor Dan și șefa statului indian se îndreptau pe
covorul roșu spre Garda de Onoare. În imagini se vede cum femeia militar, care
ținea drapelul României în cadrul formației, a căzut după ce i s-a făcut rău.
La fața locului a
intervenit și Delia Dinu, șefa protocolului de la Palatul Cotroceni, care i-a
acordat sprijin femeii militar, iar ulterior preşedintele Nicuşor Dan s-a
interesat de starea ei. Aceasta a fost preluată ulterior de personalul de la
Cotroceni și urma să fie transportată la spital pentru investigații medicale.
1/6
Primirea Președintei Republicii India, Droupadi Murmu, la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, 23 iulie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
Incidentul de la
Cotroceni are loc la câteva zile după ce un alt militar a avut nevoie de ajutor
în timpul ceremoniei organizate de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene,
pe 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din București. Militarului i s-a
făcut rău în timpul evenimentului și a fost sprijinit de colegi și de Raed
Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Ceremoniile militare
presupun perioade lungi în care membrii Gărzii de Onoare stau nemișcați, în
poziție de drepți, iar astfel de condiții pot fi dificile pentru organism, mai
ales în cazul evenimentelor desfășurate în aer liber.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T15:29:26.981Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/moment-neprevazut-la-cotroceni-un-militar-din-2545317.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Alexandru Nazare anunță deblocarea a 22 de posturi la Spitalul „Marie Curie”. Memorandumul intră în ședința de Guvern
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat joi, 23 iulie, că a avizat memorandumul propus de Ministerul Sănătății pentru deblocarea a 22 de posturi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, document care urmează să fie analizat în ședința de Guvern de joi.
Sectia ATI Neonatologie a Spitalului Marie Curie. FOTO captură TVR Info
Decizia vine în contextul în care conducerea unității medicale a avertizat că deficitul de personal a determinat închiderea a cinci paturi de terapie intensivă, afectând capacitatea spitalului de a trata cazurile grave.
„Am avizat în această dimineață memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situație care impunea intervenție urgentă. Documentul va fi discutat în ședința de Guvern de azi. Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situație critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflați în stare gravă, care au nevoie de asistență medicală complexă, Ministerul Finanțelor va sprijini de urgență soluțiile necesare. Am reușit astfel, în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății, să identificăm cadrul administrativ necesar pentru deblocarea acestei situații”, a transmis ministrul Finanțelor pe Facebook.
Deblocarea posturilor, prezentată drept o măsură excepțională
Alexandru Nazare a subliniat că aprobarea celor 22 de posturi nu reprezintă o schimbare de strategie în privința ocupării posturilor vacante din sistemul public, ci o intervenție punctuală generată de caracterul urgent al situației de la „Marie Curie”.
„Trebuie să facem o distincție clară între astfel de intervenții punctuale, justificate de o situație absolut critică, și solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situațiile care privesc direct siguranța oamenilor și funcționarea unor servicii medicale esențiale trebuie soluționate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros și fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a scris Nazare în aceeași postare.
Potrivit informațiilor prezentate de autorități, cele 22 de posturi ar permite redeschiderea celor cinci paturi ATI închise din lipsă de personal.
Solicitări mai ample din partea spitalelor
Amintim că Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” funcționează cu o capacitate redusă, după ce lipsa personalului a obligat conducerea unității să închidă temporar cinci paturi destinate celor mai grave cazuri. Medicii avertizează că situația pune în pericol viața unor copii care depind de tratamente complexe și de îngrijire permanentă.
Până de curând, secția dispunea de 27 de paturi, însă numărul a fost redus la 22 după plecarea a șapte asistente medicale. Două dintre acestea au demisionat, în timp ce altele au intrat în concediu medical sau de creștere a copilului.
Conducerea spitalului a afirmat că nu poate organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cauza restricțiilor impuse printr-o ordonanță de urgență adoptată în 2025, care limitează angajările în sectorul bugetar.
În acest context, medicii avertizează că deficitul de personal afectează direct capacitatea de a trata copiii aflați în stare critică.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T09:13:44.867Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/sanatate/alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”sanatate”,”alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/alexandru-nazare-anunta-deblocarea-a-22-de-posturi-2545195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Blocajul politic pune în pericol proiectele strategice ale României. Expert: „Este afectată grav întreaga putere militară”
România resimte deja efectele lipsei unui guvern cu puteri depline, avertizează economistul Adrian Negrescu și expertul în politici de apărare Hari Bucur-Marcu. În timp ce reformele necesare pentru deblocarea a 4,5 miliarde de euro din PNRR riscă să întârzie, proiectele strategice din domeniul apărării și alte angajamente internaționale sunt blocate, cu efecte asupra credibilității financiare și a capacității militare a statului.
Modernizarea apărării antiaeriene este una dintre prioritățile României FOTO X
Funcționarea optimă a statului s-a oprit pe 10 iunie 2026, odată cu expirarea termenelor
constituționale de 45 de zile pentru miniștrii Guvernului demis
Bolojan.
Fără decidenți
politici care să aibă calitatea legală de ordonatori principali de
credite, România riscă să piardă peste 4 miliarde de euro din
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a ratat
deja termene esențiale pentru semnarea contractelor de înzestrare
militară prin mecanismul european SAFE, evaluat la peste 16 miliarde
de euro.
Șanse minime pentru
adoptarea reformelor PNRR
Economistul Adrian Negrescu a detaliat impactul lipsei unui guvern cu
puteri depline asupra procesului de obținere a fondurilor europene
și asupra adoptării reformelor blocate.
„Din păcate, nu
suntem capabili să îndeplinim condițiile prevăzute în acordul de
finanțare. Concret, nu putem aproba ordonanțele de urgență
necesare pentru a reflecta angajamentele pe care ni le-am asumat prin
PNRR”, explică economistul.
În condițiile în
care Guvernul este demis și lipsit de drept de inițiativă
legislativă, singura variantă rămâne circuitul parlamentar, un
proces greoi și imprevizibil, arată expertul.
„Într-o
situație în care avem un guvern demis, lipsit de putere
legislativă, singura șansă a României este să trimită aceste
proiecte direct în Parlament. Din cele șase reforme fundamentale
pentru PNRR, patru proiecte se află deja acolo, iar alte două,
printre care și legislația salarizării, ar trebui să ajungă
rapid pentru a fi votate de parlamentari. Cu toate acestea, șansele
ca aceste proiecte să treacă și să încasăm banii la timp sunt
foarte mici, mai ales că în acest moment nu există nicio sesiune
extraordinară convocată pentru a aproba aceste legi înaintea
termenului limită de 31 august”,
continuă Adrian Negrescu.
Pierderea
credibilității statului va costa mai mult decât banii neîncasați
În contextul în
care datoria externă a ajuns la 230 de miliarde de euro, analistul a
avertizat că ratarea sumelor aferente acestui an din PNRR va forța
statul să se împrumute la costuri mult mai mari.
„Cele 4,5
miliarde de euro care ar trebui să ajungă în țară din PNRR,
condiționate de reformele ce trebuie aprobate până la 31 august,
reprezintă o gură vitală de oxigen pentru piața financiară.
Acești bani asigură finanțarea proiectelor aflate deja în
derulare”, precizează Negrescu.
Scandal în industria de apărare: contract de 816,6 milioane de euro, atribuit unei companii americane contestate de producătorii UE
Neîncadrarea în
termen va aduce un impact dezastruos asupra efortului bugetar al
statului din cauza dobânzilor masive. „Dacă statul
român nu va reuși să atragă aceste fonduri, va fi nevoit să se
împrumute pentru a le continua. Împrumuturile se realizează deja
la o dobândă de aproape 7%, ceea ce, din perspectivă financiară,
va genera un blocaj semnificativ în finanțele statului. Dincolo de
efectele economice inerente și de costurile suplimentare ale
împrumuturilor, ne confruntăm cu o gravă problemă de
credibilitate pe care nu o vom putea rezolva ușor. Ne-am asumat un
PNRR, un set de reforme și reduceri de costuri, dar iată că
acestea nu devin realitate. Dacă nu implementăm aceste reforme, vom
pierde la capitolul credibilitate mult mai mult decât pierdem din
punct de vedere strict financiar”, mai spune analistul.
Impactul direct
asupra capacității de luptă a Armatei Române
Pe componenta de
securitate a aceluiași blocaj, expertul militar Hari Bucur-Marcu a
explicat ramificațiile impasului politic asupra programelor de
achiziții de armament, cum ar fi cel pentru armele de asalt Sig
Sauer.
„În momentul de
față, în România nu funcționează Legea planificării apărării.
Această lege stabilește ciclurile de planificare a puterii militare
în România. Un astfel de ciclu, care durează cinci ani, pornește
de la Strategia Națională de Apărare a României, pe care
președintele a prezentat-o Parlamentului în termenul legal, adică
în interiorul a șase luni de la primirea mandatului. Doar că
această strategie nu a fost redactată și aprobată conform legii”,
arată expertul.
El avertizează că fără un instrument
strategic aprobat și fără investiții noi, înzestrarea Armatei
este grav afectată de cheltuielile de funcționare recurentă.
„Puterea
militară presupune încă o măsură importantă, având în vedere
că sub 30-40% din întreaga putere militară este reprezentată de
armamente, deci de partea de înzestrare și achiziții. Cea mai mare
parte a banilor se duce pe cheltuielile de operare cu ceea ce avem
deja, necesare pentru pregătirea trupelor și întreținerea
tehnicii, elemente esențiale pentru capacitatea de a merge la
operații și de a câștiga un război. Acest lucru nu se întâmplă
la noi. Impactul direct este că, practic, în momentul de față nu
putem vorbi despre o planificare coerentă a apărării naționale,
cu o viziune care să continue programele deja declanșate și să
deschidă altele noi, așa cum ar fi normal”, precizează Hari Bucur-Marcu.
Expertul în politici de apărare Hari Bucur-Marcu avertizează că blocajul instituțional generat de lipsa unui guvern cu puteri depline produce efecte care depășesc sfera politică și afectează inclusiv proiectele strategice și capacitatea de apărare a României.
„Pe de altă
parte, ne confruntăm cu problema lipsei de guvernanță. De luni de
zile, România nu are un guvern cu drept de inițiativă legislativă,
care să propună legi Parlamentului, să emită ordonanțe de
urgență pe timpul vacanței parlamentare sau să negocieze și să
încheie tratate ori contracte internaționale. În consecință, nu
putem vorbi de îndeplinirea obligațiilor minime pe care le are
România în privința programelor strategice de cooperare. La fel de
important este și blocajul în încheierea ciclului de pregătire
pentru intrarea României în Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică, precum și stagnarea pachetului de programe
privind reziliența și reconstrucția. […] Contextul actual face
ca programul despre care ați întrebat să nu poată fi continuat și
executat, ceea ce afectează în mod grav întreaga putere militară
a României”, a
mai transmis Hari Bucur-Marcu.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-23T02:42:25.716Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/blocajul-politic-pune-in-pericol-proiectele-2545014.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 3 zile„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
-
Actualitateacum 3 zileRomânul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
-
Breakingacum 3 zileFilmul „The Odyssey” cu Matt Damon a depășit „Oppenheimer” la debutul global și a devenit cea mai de succes lansare a lui Christopher Nolan
-
Actualitateacum 2 zileParadoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
-
Actualitateacum 2 zileUcraina testează o nouă armă cu rază lungă de acțiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Dialog direct între comandanții de pe front și producătorii de armament
-
Actualitateacum 2 zileEugen Tomac îi critică pe liderii politici care „încearcă să pozeze în salvatori”: „Au avut poziții identice cu ale Kremlinului”
-
Breakingacum 3 zileValentin Stan critică planul lui Macron de a crea o „forță multinațională” pentru Ucraina: „Vor face exerciții ostile împotriva Rusiei”
-
Actualitateacum 2 zileMinistrul Finanțelor susține că festivalurile de muzică aduc investiții, turiști și venituri la buget





