Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Scumpire majoră a gazelor pentru românii din sudul țării. Moldovenii și ardelenii, mai protejați | Nationalul.ro

Publicat

pe

Scumpire majoră a gazelor pentru românii din sudul țării. Moldovenii și ardelenii, mai protejați | Nationalul.ro

Locuiţi în sudul ţării şi consideraţi că preţul gazului este prea mare prin raport cu alte zone ale României? Nu vă înşelaţi. De la 1 august preţul gazului pentru consumatorii casnici care au optat să rămână în regim reglementat, adică peste 90% din populaţie, a crescut în medie cu 6%, la nivelul întregii ţări. Este a treia scumpire a gazului din acest an şi a patra de la 1 ianuarie 2017. Numai că ANRE, autoritatea care este „arbitrul’’ pieţei de energie comunică datele trunchiat, astfel că românii ar putea avea suprize majore atunci când primesc factura pentru luna august. Asta pentru că scumpirea „medie” diferă mult funcţie de zona în care locuieşti.

Mai întâi trebuie precizat că, în privinţa distribuţiei de gaze, România este împărţită în două, nordul şi sudul, după de furnizorul care deserveşte gospodăriile. Transilvania şi Moldova sunt arondate nemţilor de la E.ON, în timp ce Banatul, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea sunt sub „umbrela” francezilor de la ENGIE. Aşa stau lucrurile, cu furnizori impliciţi pe piaţa reglementată, încă de la privatizarea reţelelor de distribuţie din anii 2000. Ei bine, cele două reţele au preţuri diferite. Foarte diferite. Fiecăreia i se aprobă alte valori de către ANRE, astfel încât o ajustare de preţ „pe medie” poate părea o glumă de la radio Erevan. Spre exemplu, acum patru ani, la ENGIE s-a operat o scădere de tarif de 4%, iar la E.ON o creştere de 2%, concluzia ANRE fiind că preţurile din România au scăzut, „în medie” , cu 1%

Revenind la situaţia de facto, noile preţuri, valabile de la 1 august, sunt următoarele: 136 de lei/MWh, fără TVA, pentru ENGIE, 141 de lei, fără TVA, pentru E.ON. La 1 aprilie, anul curent ENGIE practica un preţ de 130 de lei/MWh, deci scumpirea este acum de 4%. La 1 aprilie 2018, preţul pentru E.ON era neschimbat faţă de ianuarie (nu au existat scumpiri la ei), de 133 lei/MWh, deci scumpirea de acum pentru moldoveni şi transilvăneni este de 7,5%.

Mai interesant este însă ce s-a întâmplat cu preţul gazului, pe regiuni, începând cu 1 ianuarie 2017 şi până în prezent. 2015 şi 2016 au fost ani în care factura la gaze pentru popuaţie a scăzut, parţial din cauza ieftinirii petrolului, de care preţul gazului este legat, şi parţial din scăderea TVA, ajustarea de tarife reglementate şi eliminarea taxei ‘„pe stâlp”. Pe 1 ianuarie 2017 însă, direcţia s-a schimbat. Potrivit datelor statistice ANRE , la acel moment preţul reglementat practicat de ENGIE era de 109 lei /MWh. Acum, după patru runde de scumpiri, este 136 de lei/MWh, ceea ce înseamnă o creştere de 24,7%, adică enorm. Ca să fie mai clar, muntenii, bănăţenii şi dobrogenii plătesc acum 125 de lei pentru un consum de gaze care era tarifat cu 100 de lei acum un an şi jumătate. Pur şi simplu, preţul cu care vinde gazele ENGIE către clienţii săi au crescut tot timpul: de la 109 la 111 lei(iunie 2017), 130 de lei (ianuarie 2018 – peste 15% creştere!!!), 133 lei (aprilie 2018), 136 de lei, în prezent.

 

În schimb, la E.ON, adică la transilvăneni şi moldoveni, scumpirile au fost mult mai moderate. Era 124 de lei MWh de gaz la 1 ianuarie 2017. Acum, după trei runde de scumpire (nu patru, ca la ENGIE), este 141 de lei, adică o creştere de 13,7%, la jumătate faţă de partea de sud a ţării.

Cere şi ţi se va da… dacă eşti corporaţie

ANRE nu explică de ce există această abordare diferită între nord şi sud, instituţia rămânând la a comunicat doar preţuri medii. Surse din piaţă spun însă că francezilor le-au fost aprobate aceste scumpiri succesive pentru că au bani de recuperat din spate, din anii anteriori în care nu le-a fost recunoscut în totalitate costul cu achiziţia gazului, totul ajungând la scadenţă acum. „Este o măsură în toate”, spun sursele.

Scumpirile aşadar au legătură cu creşterea preţului de piaţa regională al gazului doar pentru nordul ţării, în sud fiind vorba de o plată în compensare. „Solicitările (de aprobare de tarife majorate – n.r.) vin ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat”, este poziţia oficială a ANRE.

Tradiţional, factura la gaze este mai mare în norddin cauza impactului mare al costurilor de distribuţie. Zonele preponderent de munte ori deal din Moldova şi Transilvania fac ca distribuţia să fie mai scumpă, lucru reflectat în tariful final la consumator. Erau circa 12 procente diferenţă în nord şi sud, la 1 ianuarie 2017, însă acum diferenţele s-au estompat în mare parte – gazul la E.ON fiind mai scump doar cu 4% faţă de cel al ENGIE.

Factura pentru gaze are mai multe componente, preţul de achiziţie fiind doar una dintre acestea, care contează în proporţie de jumătate. Restul sunt tarife de transport, distribuţie, toate reglementate, şi taxe percepute de stat. Scumpirea masivă a gazului din ultima perioadă survine nu numai pretenţiei acceptate a ENGIE de a recupera sume din trecut, dar şi ca urmare a modificării preţului de achiziţie a gazului. Petrolul, de a cărei cotaţie este legat gazul, s-a scumpit, de la 1 ianuarie 2017 şi până în prezent, cu aproximativ 40%.

 

Populaţia, circa trei milioane de gospodării, consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze anual, un sfert din consumul total al României. Producţia gazelor se împarte între Romgaz şi Petrom, iar transportul este asigurat de Transgaz. Distribuţia este făcută de E.ON Distribuţie, Transilvania şi Moldova, şi Distrigaz Sud Reţele în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea. Pe piaţa reglementată a consumatorilor casnici există doi mari furnizori, ENGIE şi E.ON Energie Moldova.

 

Economii insesizabile în piaţa liberă

Piaţa gazelor naturale pentru populaţie este liberalizată, de la 1 aprilie 2017, iar consumatorii pot alege un nou furnizor, dacă sunt mulţumiţi de preţ şi de condiţii. Aceasta înseamnă că renunţă la contractele cu preţ final reglementat, fără a mai putea reveni vreodată la ele. Astfel, odată aleasă o ofertă mai bună financiar, în detrimentul furnizorului implicit de pe piaţa reglementată, orice schimbare se face va fi doar în sensul alegerii unei alte oferte tot de pe piaţa concurenţială.

În momentul de faţă, pentru sudul ţării, aria de distribuţie de segment reglementat a Distrigaz Sud Reţele (ENGIE), avem opt oferte mai bune decât cea a francezilor (136 lei/MWh), potrivit comparatorului online de tarife de pe site-ul ANRE. Cea mai bună ofertă este cea a Electric & Gas Power Trade SRL, cu un preţ final de 128,55 lei/MWh. Aşadar, economia maximă pe care aţi putea-o face este de 5,3%, fără TVA. Urmează oferta Berg System Gaz, la 130,67 lei, deci un discount de 3%, apoi cea a CEZ Vânzare, la 131,81 lei şi, în sfârşit, cea a Romgaz, la 133 lei. Desigur, mai sunt şi altele, dar mai scumpe.

După cum se poate vedea, economia rezultată din trecerea în piaţa liberă este acum infimă, dar lupta furnizorilor pentru a atrage noi clienţi ar putea aduce ieftiniri suplimentare în viitor.

Pentru zona de nord a ţării, unde furnizor reglementat este E.ON (141 lei/MWH), să luăm ca exemplu oraşul Cluj-Napoca. Există nu mai puţin de 17 oferte ale furnizorilor alternativi care au preţuri finale mai mici decât suma reglementată de stat pentru E.ON. Cea mai bună este tot cea a Electric & Gas Power Trade SRL, care are un preţ final de 126,14 lei/MWh, deci o reducere de 10% faţă de preţul reglementat. Urmează Berg Sistem, la 128,24 lei şi CEZ Vânzare, la 129,38 lei, adică discount-uri de 9%, respectiv 8%, şi alţii.

 

Este o oportunitate mai mare pentru moldoveni şi ardeleni să renunţe la tariful reglementat şi să treacă în piaţa liberă, pentru că economiile sunt mai mari, având în vedere că şi preţul de referinţă este mai sus decât în sud. Practic, economia teoretică este de două ori mai mare pentru consumatorii casnici care aleg cea mai bună ofertă de pe piaţa concurenţială în jumătatea de nord, faţă de jumătatea de sud.

Slabă mişcarea către piaţa liberă

Potrivit ultimelor date ale ANRE, la finalul lunii aprilie, doar 3,3% din numărul total de clienţi casnici de gaze din România aveau un furnizor concurenţial (117.000 din 3,55 milioane). În cazul în care optează pentru furnizarea negociată a energiei electrice, consumatorul casnic de gaze poate încheia contracte pentru furnizare negociată cu orice furnizor deţinător de licenţă de furnizare care activează în piaţa cu amănuntul, negociind cu acesta atât preţul, cât şi clauzele contractului de furnizare. Se completează o cerere – online sau prin poştă – şi, mai departe, se ocupă firma. Transferul la un alt furnizor se poate face chiar dacă înregistraţi restanţe la vechiul furnizor. În cazul în care decideţi să nu le plătiţi, vechiul furnizor nu se poate opune transferului, urmând a-şi recupera creanţa prin metode legale. Schimbarea furnizorului nu presupune şi schimbarea contorului de gaze şi nici modificarea reţelei de distribuţie, care rămâne aceeaşi, în speţă ENGIE şi E.ON. Transferul clientului se face doar scriptic. Bineînţeles însă, ofertele pot ascunde capacane, aşa că, înainte de a vă muta la un alt furnizor, lucru care se poate face în două săptămâni, trebuie să citiţi pe îndelete clauzele contractuale. La ce ar trebui să vă uitaţi: dacă noul furnizor percepe sau nu garanţii de plată, care este termenul de plată a facturii, pe ce interval de timp este propus preţul, ce penalităţi se percep dacă se întârzie la plată.

(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 20 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întraga ţară.)

Comentarii Facebook

Actualitate

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Publicat

pe

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Magazinele online din România nu își pot încărca în ChatGPT Ads feedul pe care îl folosesc deja la Google sau Meta, pentru că OpenAI cere alt format. chatgptads.dwf.ro face conversia în mai puțin de un minut, fără cont și fără costuri.

București, 14 septembrie 2026DWF creeazǎ și pune la dispoziție în mod public și gratuit chatgptads.dwf.ro, un instrument care convertește feedurile de produse din Google Merchant Center și Meta Commerce Manager în formatul cerut de ChatGPT Ads. Nu necesită cont, email sau card, iar utilizarea este nelimitată.

Un feed de produse este fișierul prin care un magazin online își trimite catalogul către o platformă de publicitate: titluri, prețuri, imagini, disponibilitate. ChatGPT Ads nu acceptă însă formatul XML, cu care lucrează atât Google, cât și Meta. Specificația OpenAI cere un fișier tabelar (TSV, CSV sau JSONL) cu alte denumiri de coloane și cu câteva câmpuri care pur și simplu nu există în feedurile existente.

Practic, un magazin care vrea să facă publicitate în ChatGPT nu poate reutiliza munca deja făcută pentru Google Shopping sau pentru catalogul de Facebook. Trebuie fie să refacă feedul din platforma de e-commerce, fie să aștepte ca furnizorul platformei să adauge un export nativ. Niciuna dintre variante nu se rezolvă în ziua în care advertiserul decide să pornească.

„Nu e o problemă grea. E o problemă plictisitoare. Genul de task care stă săptămâni întregi între un dev ocupat și un client care întreabă «când pornim?».”

Radu Mărcușu, Search Director DWF

Cum funcționează chatgptads.dwf.ro

Utilizatorul introduce adresa publică a feedului și primește fișierul gata de încărcat. Între cele două momente, sistemul:

  • redenumește coloanele conform specificației OpenAI;
  • completează câmpurile obligatorii care lipsesc din feedurile Google și Meta, între care numele vânzătorului;
  • validează codurile GTIN cu cifra de control GS1 (codul standard de identificare a produsului);
  • scurtează titlurile la 150 și descrierile la 5.000 de caractere, limitele din specificație;
  • elimină produsele cărora le lipsesc câmpurile minime și face un raport final, ca magazinul să știe ce are de reparat la sursă.

Instrumentul acceptă feeduri din Google Merchant Center, în XML (RSS 2.0 sau Atom), și cataloage din Meta Commerce Manager, în CSV sau XML. Singura condiție este ca adresa să fie publică. Conversia este foarte rapidǎ: de exemplu, un catalog de 3.300 de produse se procesează în câteva secunde. Limita este de 64 MB per feed.

Fără cont și fără stocarea datelor

Utilizarea nu cere cont, email sau card, iar numărul de conversii este nelimitat. Feedul este citit în memorie, convertit și apoi uitat, fără să ajungă într-o bază de date. Fișierul rezultat rămâne 24 de ore la o adresă secretă și poate fi șters imediat de utilizator; altfel dispare automat. În jurnalul tehnic rămân doar domeniul magazinului, cifrele conversiei și adresa IP, păstrate exclusiv pentru prevenirea abuzurilor.

Disponibilitate și acces convertor de feed ChatGPT ads

Instrumentul este disponibil la chatgptads.dwf.ro. Este gratuit, nu are versiune plătită și nu necesită înregistrare. Pentru magazinele care au nevoie de feeduri actualizate în timp real, la fiecare schimbare de preț sau de stoc, ori de feeduri segmentate pe marjă, categorie sau disponibilitate, DWF oferă implementare personalizată.

Contextul: primele campanii ChatGPT Ads din România

Instrumentul a apărut din activitatea proprie de implementare. 

„Ne-am lovit de problema asta chiar la noi, în procesul de implementare ChatGPT Ads pentru magazine online din România. Am construit un tool intern fix pentru acest scop, iar acum îl oferim gratuit. Conversia durează un minut și ai lista de produse gata pentru promovare în ChatGPT.”

Mihai Vînătoru, CEO DWF

Pe 4 septembrie, DWF a lansat prima campanie ChatGPT Ads pe propriul buget, înainte de a rula campanii pentru clienți. După patru zile complete: 395 de lei consumați, 6.072 de afișări, 72 de click-uri la un cost mediu de 5,49 lei și două lead-uri calificate. Pe segmentul propriu de activitate, agenția notează că platforma nu livrează încă volume mari, probabil din cauza numărului limitat de conversații relevante.

Din acest test au rezultat trei observații utile oricui pornește pe platformă:

  • Controlul targetării este limitat. Sistemul OpenAI decide singur în ce conversații livrează reclama; advertiserul poate seta în principal restricții geografice și poate încărca liste proprii de audiențe.
  • Măsurarea contează mai mult ca de obicei. După instalarea ChatGPT Pixel, conversiile din site devin urmăribile și se pot defini evenimente personalizate. Instalarea e simplă, mai ales cu Google Tag Manager deja configurat.
  • Campaniile de e-commerce cer feed dedicat. Exact blocajul pe care îl rezolvă instrumentul publicat chatgptads.dwf.ro

DWF lansează în această perioadă campanii ChatGPT Ads pentru magazinele online din portofoliu.

Despre DWF

DWF este o agenție de digital marketing construită în jurul performanței, tehnologiei și datelor. Agenția reunește specialiști din SEO, Paid Media, Social Media, Content și AI pentru a dezvolta strategii integrate și a transforma obiectivele de business în rezultate măsurabile.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală

Publicat

pe

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală

Certificatul de atestare fiscală este documentul emis de autoritatea fiscală locală care confirmă situația obligațiilor fiscale ale unei persoane la momentul solicitării. În practică, acesta este necesar în numeroase proceduri administrative, însă are un rol esențial mai ales în tranzacțiile imobiliare, deoarece atestă dacă există sau nu datorii către bugetul local. Documentul este emis de direcția de taxe și impozite locale competentă și trebuie obținut înainte de încheierea anumitor operațiuni notariale.

Dacă urmează să vinzi sau să cumperi un imobil, este util să cunoști etapele necesare pentru obținerea certificatului și să pregătești din timp documentele solicitate. O bună organizare poate reduce întârzierile și poate facilita desfășurarea tranzacției.

1. Identificarea autorității competente reprezintă primul pas

Certificatul de atestare fiscală este emis de direcția de impozite și taxe locale în evidența căreia figurează contribuabilul sau bunul imobil, după caz. Înainte de depunerea cererii, verifică instituția competentă și modalitățile prin care aceasta primește solicitările. În prezent, multe administrații locale permit atât depunerea fizică a cererii, cât și solicitarea online, prin platforme electronice dedicate, ceea ce simplifică procedura și reduce timpul de așteptare.

2. Verificarea obligațiilor fiscale evită întârzierile

Înainte de solicitarea certificatului este recomandat să verifici dacă ai impozite, taxe sau alte obligații fiscale restante. Documentul reflectă situația fiscală existentă la data emiterii, iar eventualele datorii vor fi evidențiate în certificat. De aceea, achitarea acestora înainte de depunerea cererii poate evita amânarea unor proceduri administrative sau notariale.

3. Pregătirea documentelor necesare simplifică procesul

Pentru emiterea certificatului este necesară completarea unei cereri și prezentarea documentelor de identificare. În funcție de situație, autoritatea poate solicita actul de identitate, documente de reprezentare sau procură, dacă solicitarea este făcută printr-un mandatar. Verificarea listei documentelor înainte de depunerea cererii reduce riscul solicitării unor completări ulterioare.

4. Depunerea cererii poate fi realizată și online

Digitalizarea serviciilor publice permite tot mai multor contribuabili să solicite certificatul fără deplasare la ghișeu. Dacă administrația locală oferă această posibilitate, cererea poate fi transmisă electronic, iar documentul poate fi descărcat ulterior în format digital. În alte situații, certificatul poate fi ridicat direct de la sediul instituției.

5. Verificarea datelor din certificat previne problemele ulterioare

După emitere, este recomandat să verifici cu atenție informațiile înscrise în document. Datele de identificare ale solicitantului, situația obligațiilor fiscale și alte informații relevante trebuie să fie corecte. Dacă observi neconcordanțe, acestea trebuie semnalate imediat autorității emitente pentru a evita întârzieri în utilizarea certificatului.

6. Respectarea perioadei de valabilitate este importantă

Certificatul de atestare fiscală nu poate fi utilizat pe termen nelimitat.

În cazul documentelor emise de autoritățile fiscale locale, valabilitatea este, în general, de 30 de zile de la data emiterii. Din acest motiv, este recomandat ca solicitarea să fie făcută cât mai aproape de momentul în care documentul va fi utilizat.

7. Certificatul fiscal este unul dintre documentele importante în tranzacțiile imobiliare

În cazul unei tranzacții imobiliare, certificatul fiscal de achiziție imobil reprezintă un document necesar pentru dovedirea situației fiscale a proprietarului înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Prezentarea acestuia oferă notarului confirmarea că imobilul figurează în evidențele fiscale și că situația obligațiilor fiscale poate fi verificată la momentul încheierii tranzacției.

8. Pregătirea tuturor documentelor reduce riscul amânării tranzacției

Certificatul fiscal reprezintă doar unul dintre actele necesare într-o tranzacție imobiliară. Verificarea din timp a documentelor de proprietate, a extraselor de carte funciară și a celorlalte acte solicitate de notar contribuie la desfășurarea rapidă a procesului și limitează riscul apariției unor întârzieri în ziua semnării contractului.

9. Informarea asupra pieței imobiliare facilitează luarea unei decizii

După clarificarea aspectelor administrative, urmează alegerea proprietății potrivite. Cei interesați de case de vânzare în județul Constanța pe Storia.ro pot analiza ofertele disponibile, compara prețurile și identifica locuințe în funcție de buget, suprafață, compartimentare sau localizare. O analiză atentă a pieței ajută la luarea unei decizii informate înainte de achiziție.

10. Planificarea din timp simplifică întreaga procedură

Obținerea certificatului fiscal este o etapă relativ simplă atunci când documentele sunt pregătite din timp și obligațiile fiscale sunt achitate. Planificarea etapelor administrative, verificarea termenelor de valabilitate și colaborarea cu notarul sau consultantul imobiliar contribuie la desfășurarea fără întârzieri a procesului de vânzare sau cumpărare a unui imobil.

Eliberarea certificatului de atestare fiscală presupune câțiva pași administrativi care pot fi parcurși rapid dacă documentele sunt pregătite corespunzător și situația fiscală este verificată înainte de depunerea cererii. Respectarea termenelor și verificarea informațiilor înscrise în certificat sunt aspecte importante pentru evitarea problemelor în cadrul procedurilor notariale.

În cazul tranzacțiilor imobiliare, organizarea din timp și informarea corectă asupra documentelor necesare contribuie la desfășurarea mai eficientă a întregului proces, reducând riscul întârzierilor și facilitând finalizarea achiziției sau vânzării în condiții optime.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Publicat

pe

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Alegerea unei bijuterii de lux nu ține niciodată doar de design sau de strălucirea unei pietre prețioase. Este, mai presus de toate, o decizie bazată pe încredere: încrederea că brandul ales are expertiza, rigoarea și transparența necesare pentru a susține o investiție menită să dureze generații întregi. În România, un singur nume a transformat această încredere într-un reper pentru întreaga industrie a bijuteriilor fine: TEILOR. De la un mic atelier fondat în 1998, povestea brandului a ajuns astăzi la o rețea internațională de peste 60 de magazine, fără ca angajamentul față de calitate să fie vreodată compromis.

Când a fost fondat brandul TEILOR?

TEILOR a fost fondat în 1998, pornind de la un atelier mic, axat pe manoperă atentă și pasiune pentru detaliu. Era o perioadă în care piața românească de bijuterii era abia la început de drum, dominată de mici afaceri de familie și lipsită de un jucător capabil să impună standarde internaționale.

Chiar din acel moment, fondatorii au mizat pe o viziune pe termen lung: nu doar crearea unor bijuterii frumoase, ci construirea unui brand în care clienții să poată avea încredere deplină, la fel cum ar avea-o într-o casă de bijuterii cu tradiție seculară. De atunci, TEILOR are peste 25 de ani de activitate neîntreruptă, iar filozofia de la fondare a rămas neschimbată: s-a rafinat constant, pe măsură ce brandul a crescut.

Care este istoria brandului de bijuterii TEILOR?

Istoria TEILOR este, în esență, istoria unei creșteri constante, marcate de repere clare. Șapte ani după fondare, în 2005, brandul a devenit primul din România care a lansat colecții de bijuterii cu diamante și pietre prețioase, într-un moment în care astfel de piese erau greu accesibile pe piața locală sau rezervate aproape exclusiv brandurilor internaționale. Treisprezece ani mai târziu, în 2018, TEILOR a devenit din nou pionier, fiind primul brand românesc care a oferit clienților diamante certificate GIA (Gemological Institute of America), cea mai respectată certificare la nivel mondial pentru autenticitatea și calitatea diamantelor. 

Aceste repere explică de ce TEILOR nu este perceput doar ca un retailer, ci ca un brand care a modelat activ evoluția pieței locale de bijuterii fine, transformând treptat un atelier local într-un nume recunoscut la nivel internațional.

Câte magazine are rețeaua TEILOR și în ce țări este prezentă?

TEILOR operează astăzi cea mai extinsă rețea de magazine de bijuterii fine cu diamante din România, cu peste 60 de magazine, în 4 țări din regiune: România, Polonia, Bulgaria și Ungaria. Prezența brandului este completată de 5 platforme de e-commerce, care aduc colecțiile mai aproape de clienți, indiferent de locație.

Pentru cei care caută piese de excepție, TEILOR operează și 6 locații Exclusive, dedicate seriilor limitate de bijuterii handmade, unde meșteșugul artizanal întâlnește exclusivitatea unor creații realizate în cantități restrânse. Expansiunea, susținută atât prin puncte de vânzare fizice, cât și digitale, reflectă o strategie de creștere construită pe reputație, nu doar pe extindere rapidă, motivul pentru care rețeaua TEILOR este astăzi un reper regional în domeniul bijuteriilor de lux.

Este TEILOR un brand românesc de bijuterii de încredere?

TEILOR este un brand 100% românesc, recunoscut drept cel mai mare retailer local de bijuterii fine cu diamante, iar încrederea acumulată în peste 25 de ani de activitate se bazează pe standarde riguroase aplicate fiecărei piese, indiferent de magazinul sau țara în care este achiziționată. Brandul folosește exclusiv aur de 18K (750‰), ales pentru durabilitatea sa superioară și capacitatea de a susține optim monturile bijuteriilor de lux. 

Despre TEILOR se pot povesti și mai multe: respectă totodată Procesul Kimberley, garantând clienților că fiecare diamant comercializat este 100% Conflict-Free, o condiție esențială pentru cumpărătorii care vor ca achiziția lor să respecte standarde etice internaționale. Pentru transparență completă, brandul oferă consiliere gemologică bazată pe sistemul internațional al celor 4C (Carat, Cut, Color, Clarity), alături de servicii profesionale post-vânzare și mentenanță. Acest ansamblu: origine românească, certificare internațională și suport continuu face din TEILOR un reper de încredere pentru orice cumpărător matur de bijuterii fine.

De la un atelier fondat în 1998 la o rețea prezentă în 4 țări, povestea TEILOR este, în esență, povestea unei promisiuni respectate constant. Colecțiile de diamante din 2005, certificarea GIA din 2018, extinderea internațională și standardele de calitate aplicate astăzi fac parte din același fir narativ: transformarea unei ambiții locale într-un brand de încredere, capabil să concureze cu case de bijuterii internaționale. Pentru cumpărătorul care caută nu doar o bijuterie, ci o investiție cu valoare reală și o poveste autentică în spate, TEILOR rămâne un reper de stabilitate, inovație și profesionalism în industria bijuteriilor fine.    

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro
Actualitateacum 7 ore

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Magazinele online din România nu își pot încărca în ChatGPT Ads feedul pe care îl folosesc deja la Google sau...

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală 10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală
Actualitateacum 3 zile

10 pași necesari pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală

Certificatul de atestare fiscală este documentul emis de autoritatea fiscală locală care confirmă situația obligațiilor fiscale ale unei persoane la...

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR
Actualitateacum o săptămână

De la un atelier fondat în 1998 la un brand internațional: Povestea din spatele calității TEILOR

Alegerea unei bijuterii de lux nu ține niciodată doar de design sau de strălucirea unei pietre prețioase. Este, mai presus...

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase
Actualitateacum o săptămână

Ce trebuie să știi despre procesarea și evaluarea metalelor prețioase

Dacă deții bijuterii vechi, resturi industriale sau materiale care conțin aur și argint, valoarea lor reală depinde direct de modul...

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale  Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 
Actualitateacum o săptămână

Beneficiile externalizării depozitării pentru persoane fizice și afaceri locale 

Spațiul influențează direct modul în care trăiești și lucrezi. În orașe, apartamentele devin mai compacte, iar chiriile pentru spații comerciale...

Actualitateacum 2 săptămâni

Apeleaza cu incredere la un expert contabil Bucuresti

In lumea antreprenoriatului, timpul este una dintre cele mai importante resurse. Gestionarea unei afaceri presupune numeroase responsabilitati, de la relatia...

Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe? Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe?
Actualitateacum 2 săptămâni

Pot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe?

Cheia mașinii stă lângă telefon, contractul e împăturit într-un buzunar al rucsacului, iar în față se deschide ieșirea din oraș....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro