Connect with us

Actualitate

TEST Opel Grandland X, fratele cel mare | Nationalul.ro

Publicat

pe

TEST Opel Grandland X, fratele cel mare | Nationalul.ro

Ceva mai mult de 23.000 de români au ales în acest an să cumpere un SUV. Adică mai bine de 31% din totalul celor care au achiziţionat o maşină în primele şase luni ale anului. Aceste cifre aferente pieţei autohtone, coroborate cu apetenţa tot mai mare pentru SUV-uri a clienţilor de pe întregul continent european, arată clar de ce producătorii de automobile se dau peste cap în încercarea de a include în gamă tot mai multe maşini cu aspect de off-roader. Asta chiar dacă sub carapacea de metal, tracţiunea integrală este inexistentă. Într-un asemenea climat efervescent, cu noi lansări de modele în fiecare lună, Opel nu putea rămâne pasiv, iar crearea familiei X a fost cel mai bun răspuns găsit de germani. Într-un interval relativ scurt, alături de deja cunoscutul Mokka, rebotezat Mokka X, au apărut, pe rând, Crossland X şi Grandland X. Dacă despre primul am vorbit cu câteva luni în urmă, cel de-al doilea şi cel mai mare SUV din gama Opel a fost testat de Capital în această vară, dezvăluind un caracter aparte şi, oarecum, neaşteptat.

 

 

Este fratele vitreg al lui Peugeot 3008, împărţind cu modelul francez al grupului PSA platforma EMP2, motoarele şi unele echipamente de comandă şi control. Designul exterior şi interior, precum şi prestaţiile diferă radical atât prin comparaţie cu corespondentul său din Hexagon cât şi în relaţie cu mai micii Mokka X şi, mai ales, cu Crossland X. Lansarea modelului Grandland X, deocamdată cel mai mare din familia Opel X, a avut loc în 2017, vehiculul devenind rapid o opţiune pentru clienţii aflaţi în căutarea unui SUV compact care să asigure un spaţiu interior suficient şi confortabl pentru cinci persoane, dar şi o ţinută de drum sigură, precum şi un consum redus de carburant. Deşi are dimensiuni considerabile – 4.477 de milimetri lungime, 1.844 de milimetri lăţime şi 1.636 de milimetri înălţime – SUV-ul Opel are un aspect compact şi robust, iar în cazul versiunilor vopsite în două culori apar chiar influenţe de coupe, graţie plafonului plonjat către hayon. În interior, dimensiunile exterioare au permis amplasarea unor scaune confortabile şi poziţionarea unor spaţii de depozitare încăpătoare. Fără a fi cel mai mare din segment, portbagajul lui Grandland X poate găzdui 514 litri, suficient pentru bagajele celor din habitaclu.

IntelliGrip, furnizor de aderenţă

Versiunea testată de Capital, Innovation, dotată cu propulsorul diesel de 1.6 litri care dezvoltă 120 CP şi cutie manuală cu şase trepte s-a dovedit cât se poate de docilă şi ambiţioasă în depăşirea obstacolelor apărute atât pe şosea cât şi pe un solicitant drum de munte acoperit cu macadam. Graţie sistemului electronic de tracţiune IntelliGrip, care permite selectarea a cinci moduri de deplasare adaptând cuplul transmis către roţile din faţă pentru a furniza o tracţiune optimă pe noroi, piatră sau asfalt, maşina a înaintat fără probleme chiar dacă suprafaţa de rulare îşi modifica rapid aderenţa. Mai mult chiar, în ciuda eforturilor uneori majore, consumul mixt a rămas rezonabil, computerul de bord afişând după aproape 700 km circa 6 litri / 100 km. Este important de menţionat însă că, la doar câteva săptămâni după testul realizat de Capital, Opel a fost nevoit să schimbe propulsorul diesel de 1.6 litri cu unul de 1.5 litri, mai potent (130 CP), mai economic şi mai puţin poluant, pentru a putea face faţă noilor standarde WLTP.

 

Concurenţi puternici

Graţie dotărilor sale din zona echipamentelor de comandă, control şi divertisment, precum şi noilor propulsoare, Grandland X se păstrează printre opţiunile de top în zona SUV-urilor compacte. Preţurile modelului încep de la 18.700 de euro (1.2 Turbo – 130 CP, M6) şi urcă până la 33.300 de euro (2.0 Diesel – 177 CP, A8). Modelul are însă de înfruntat concurenţi puternici precum Volkswagen Tiguan, Nissan Qashqai, KIA Sportage, Ford Kuga sau Hyundai Tucson, toate având plusuri şi minusuri în faţa vehiculului german.

(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)

Comentarii Facebook

Actualitate

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Publicat

pe

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.

Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.

Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.

În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.

Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.

Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.

Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.

Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.

Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Publicat

pe

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a crescut comparativ cu anul 2025, condițiile de acordare sunt cele din anii trecuți.

Pensionarii așteaptă de luni bune biletele în stațiunile balneare FOTO credit: Hotel Palace Govora

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prima serie de bilete de tratament, îndelung așteptată de pensionarii și asigurații din toată țara, a fost repartizată în teritoriu. Biletele sunt puține, iar plecarea are loc în doar câteva zile.

Casei Județene de Pensii Olt i-au fost repartizate 33 de bilete de tratament, care au și fost puse în vânzare marți, 21 aprilie 2026.

Cei interesați de aceste prime bilete de tratament repartizate în 2026 trebuie să fie dispuși să plece destul de repede, pentru că data de prezentare în stațiune este în perioada 27-29 aprilie 2026.

„Biletele de tratament repartizate în această serie sunt în bazele de tratament din unitățile hoteliere ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și recuperare a capacității de muncă – S.C. TBRCM S.A .”, au precizat reprezentanții CJP Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cele 33 de bilete sunt repartizate pe stațiuni astfel: 12 bilete în stațiunea Bala; 8 bilete în stațiunea Olănești; 6 bilete în stațiunea Amara; 4 bilete în stațiunea Buziaș; 3 bilete în stațiunea Pucioasa.

Aceste bilete se vor distribui prin solicitare directă a persoanelor care au cereri depuse și se prezintă la sediul instituției noastre”, a mai anunțat CJP Olt.

Cine poate solicita bilete de tratament prin Casa de Pensii și cât achită

Durata sejurului în stațiunile balneoclimaterice a rămas și în 2026 de 16 zile, dintre care în 12 se acordă și tratament balnear.

Solicitările au început să sosească la CJP Olt încă din primele zile lucrătoare din ianuarie, fiind destul de neobișnuit ca prima serie de bilete să ajungă la beneficiari atât de târziu (în 2025, biletele din prima serie au fost repartizate în februarie). S-au adunat până în prezent aproximativ 1.550 de cereri venite de la pensionarii și, respectiv, asigurații în sistemul public de pensii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cine beneficiază de bilete de tratament

De aceste bilete de tratament pot beneficia:

– pensionarii sistemului public de pensii;

– asigurații sistemului public de pensii;

– beneficiarii prevederilor unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;

– soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii care nu este asigurat/pensionar al sistemului public de pensii;

– asigurat al sistemului de asigurare la accidente de munca și boli profesionale.

Condiția care se impune tuturor solicitanților din categoriile mai sus amintite este să dovedească existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear.

Cât se plătește pentru biletele de tratament

În cazul pensionarilor, contribuția individuala este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, dar nu mai mult decât costul integral al biletului (costul integral este între 3.480 lei și 3.688 de lei, cazarea făcându-se în hoteluri de doua și trei stele).

În cazul asiguraților, contribuția este de 50% din valoarea biletului, daca veniturile brute lunare sunt mai mici decât câștigul salarial mediu brut (care în 2026 este 9.192 lei), în caz contrar biletul fiind achitat integral.

În 2025, costul integral al biletului în structurile TMRCB S.A. s-a situat între 3.156 lei și 3.348 lei.

La nivelul întregii țări, pentru 2026 au fost aprobate 114.000 bilete de tratament care vor fi acordate potrivit criteriilor care se aprobă anual. În fiecare an, primele serii au un număr mai mic de bilete repartizate în teritoriu, fiind disponibile sejururi în structurile TMRCB S.A.. Ulterior organizării licitațiilor, în listă apar și structuri de cazare aparținând operatorilor privați. În acest an, cel mai probabil primele bilete de tratament în structurile private vor fi disponibile începând din vară.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Publicat

pe

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de aleşi, renunţarea la subvenţiile partidelor şi alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi.

George Simion, liderul AUR FOTO: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

”Să nu vă îndoiţi de noi. Trei lucruri. Trei lucruri le vrem de la aceşti domni care au dus România acolo unde este în hău, în prăpastii. Cum au votat românii, 300 de parlamentari. Renunţarea la subvenţiile pentru partidele politice. Alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Sunt proiecte de lege şi se pot adopta”, a spus George Simion într-un mesaj video pe Facebook.

Preşedintele AUR a precizat că nu vor purta negocieri pe sub masă.

”Nu vom face decât să ne respectăm alegătorii şi să acţionăm în direcţia punerii pe roate a economiei care a fost distrusă de către ei. Dacă vor accepta, ori unii ori alţii, ca aceste trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva”, a mai spus Simion.

  PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.

Ilie Bolojan a declarat, în urma ședinței extinse a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, că formațiunea pe care o conduce a mandatat conducerea partidului și pe premier să asigure stabilitatea guvernamentală în contextul crizei politice actuale și să facă demersurile necesare pentru menținerea unei majorități funcționale în Parlament.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Premierul a precizat că în perioada următoare vor fi inițiate discuții cu partidele care susțin actualul Executiv, în vederea clarificării unei eventuale formule de guvernare minoritară.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Actualitateacum 2 ore

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei,...

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Actualitateacum 8 ore

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a...

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni” Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Actualitateacum 14 ore

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de...

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice? Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Actualitateacum 17 ore

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la...

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
Actualitateacum 21 de ore

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță

E vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o cădere. Problema nu e reparația în sine...

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
Actualitateacum o zi

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii

Olimpiadele școlare sunt în centrul unei dezbateri care ridică întrebări cu privire la viitorul acestor competiții. Consiliul Național al Elevilor...

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă
Actualitateacum o zi

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă

Aproape 1.000 de oameni lucrează pe șantierul noii termocentrale de la Mintia, construită în județul Hunedoara, după închiderea fostei centrale...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro