Actualitate
Valoare impresionantă a acțiunilor tranzacționate în acest an la Bursa de la București | Nationalul.ro
Instituţie fundamentală a pieţei de capital Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost redeschisă în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacţii. În şedinţa de atunci, s-au realizat 45 de tranzacţii cu un volum total de 905 acţiuni care au aparţinut unui număr de 6 companii listate. Până la finalul anului 1995, la BVB au avut loc, în total, 5 şedinţe de tranzacţionare, au fost efectuate 379 de tranzacţii cu un volum total de 42.761 de acţiuni, în valoare totală de 250.000 de lei. Până la finalul anului 1995, la BVB erau listate 9 companii, cu o valoare de piaţă de 25,9 milioane de lei.
În prezent, la BVB sunt tranzacţionate acţiuni emise de 87 de companii listate pe segmentul principal. În acest an, au avut loc până acum 222 de şedinţe de tranzacţionare, în care au fost realizate aproape jumătate de milion de tranzacţii cu 7 miliarde de acţiuni, cu o valoare cumulată de 9,1 miliarde de lei. Valoarea de piaţă a celor 87 de companii listate la BVB pe piaţa principală a ajuns, pe 19 noiembrie 2018, la peste 170 miliarde lei (echivalentul a 36,4 miliarde euro).
De abia când ne uităm în urmă ne putem da seama cât de multe am avut de făcut şi câte progrese au avut loc în România şi în piaţa de capital locală. Ne uităm cu încredere în viitor şi pregătim infrastructura necesară dezvoltării pieţei astfel încât în 2020, când vom aniversa 25 de ani de la prima tranzacţie la BVB, să avem o piaţă mult mai sofisticată şi care să corespundă unor nevoi cât mai diverse ale investitorilor,” a declarat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti.
În România, bursa a fost înfiinţată în 1882. De-a lungul existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii (Răscoala Țărănească din 1907, Războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind apoi închisă pe perioada Primului Război Mondial. După redeschidere, bursa a traversat o perioadă de 7 ani de creşteri semnificative, după care a urmat o perioadă de 7 ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb se întrerupe în anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România şi cu începerea naţionalizării economiei.
După aproape 50 de ani, Bursa de Valori Bucureşti a fost reînfiinţată în anul 1995. În 2010, Bursa de Valori Bucureşti s-a listat pe propria piaţă reglementată. În 2015, BVB a lansat piaţa AeRO pentru IMM-uri şi start-up-uri aflate în căutare de finanţare. De anul trecut, după aprobarea fuziunii dintre BVB şi Sibiu Stock Exchange (SIBEX), România are o singură bursă, după principiul „o singură ţară, o singură bursă”. În septembrie 2016, piaţa de capital din România a fost inclusă pe lista de monitorizare a ţărilor cu potenţial substanţial de a fi promovată la statutul de Piaţă Emergentă de către FTSE Russell.
Actualitate
Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.
Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș
Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.
În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.
Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.
Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.
Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.
„Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.
Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.
În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.
Actualitate
Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a crescut comparativ cu anul 2025, condițiile de acordare sunt cele din anii trecuți.
Pensionarii așteaptă de luni bune biletele în stațiunile balneare FOTO credit: Hotel Palace Govora
Prima serie de bilete de tratament, îndelung așteptată de pensionarii și asigurații din toată țara, a fost repartizată în teritoriu. Biletele sunt puține, iar plecarea are loc în doar câteva zile.
Casei Județene de Pensii Olt i-au fost repartizate 33 de bilete de tratament, care au și fost puse în vânzare marți, 21 aprilie 2026.
Cei interesați de aceste prime bilete de tratament repartizate în 2026 trebuie să fie dispuși să plece destul de repede, pentru că data de prezentare în stațiune este în perioada 27-29 aprilie 2026.
„Biletele de tratament repartizate în această serie sunt în bazele de tratament din unitățile hoteliere ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și recuperare a capacității de muncă – S.C. TBRCM S.A .”, au precizat reprezentanții CJP Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.
Cele 33 de bilete sunt repartizate pe stațiuni astfel: 12 bilete în stațiunea Bala; 8 bilete în stațiunea Olănești; 6 bilete în stațiunea Amara; 4 bilete în stațiunea Buziaș; 3 bilete în stațiunea Pucioasa.
„Aceste bilete se vor distribui prin solicitare directă a persoanelor care au cereri depuse și se prezintă la sediul instituției noastre”, a mai anunțat CJP Olt.
Cine poate solicita bilete de tratament prin Casa de Pensii și cât achită
Durata sejurului în stațiunile balneoclimaterice a rămas și în 2026 de 16 zile, dintre care în 12 se acordă și tratament balnear.
Solicitările au început să sosească la CJP Olt încă din primele zile lucrătoare din ianuarie, fiind destul de neobișnuit ca prima serie de bilete să ajungă la beneficiari atât de târziu (în 2025, biletele din prima serie au fost repartizate în februarie). S-au adunat până în prezent aproximativ 1.550 de cereri venite de la pensionarii și, respectiv, asigurații în sistemul public de pensii.
Cine beneficiază de bilete de tratament
De aceste bilete de tratament pot beneficia:
– pensionarii sistemului public de pensii;
– asigurații sistemului public de pensii;
– beneficiarii prevederilor unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;
– soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii care nu este asigurat/pensionar al sistemului public de pensii;
– asigurat al sistemului de asigurare la accidente de munca și boli profesionale.
Condiția care se impune tuturor solicitanților din categoriile mai sus amintite este să dovedească existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear.
Cât se plătește pentru biletele de tratament
În cazul pensionarilor, contribuția individuala este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, dar nu mai mult decât costul integral al biletului (costul integral este între 3.480 lei și 3.688 de lei, cazarea făcându-se în hoteluri de doua și trei stele).
În cazul asiguraților, contribuția este de 50% din valoarea biletului, daca veniturile brute lunare sunt mai mici decât câștigul salarial mediu brut (care în 2026 este 9.192 lei), în caz contrar biletul fiind achitat integral.
În 2025, costul integral al biletului în structurile TMRCB S.A. s-a situat între 3.156 lei și 3.348 lei.
La nivelul întregii țări, pentru 2026 au fost aprobate 114.000 bilete de tratament care vor fi acordate potrivit criteriilor care se aprobă anual. În fiecare an, primele serii au un număr mai mic de bilete repartizate în teritoriu, fiind disponibile sejururi în structurile TMRCB S.A.. Ulterior organizării licitațiilor, în listă apar și structuri de cazare aparținând operatorilor privați. În acest an, cel mai probabil primele bilete de tratament în structurile private vor fi disponibile începând din vară.
Actualitate
Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de aleşi, renunţarea la subvenţiile partidelor şi alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi.
George Simion, liderul AUR FOTO: Profimedia
”Să nu vă îndoiţi de noi. Trei lucruri. Trei lucruri le vrem de la aceşti domni care au dus România acolo unde este în hău, în prăpastii. Cum au votat românii, 300 de parlamentari. Renunţarea la subvenţiile pentru partidele politice. Alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Sunt proiecte de lege şi se pot adopta”, a spus George Simion într-un mesaj video pe Facebook.
Preşedintele AUR a precizat că nu vor purta negocieri pe sub masă.
”Nu vom face decât să ne respectăm alegătorii şi să acţionăm în direcţia punerii pe roate a economiei care a fost distrusă de către ei. Dacă vor accepta, ori unii ori alţii, ca aceste trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva”, a mai spus Simion.
PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.
Ilie Bolojan a declarat, în urma ședinței extinse a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, că formațiunea pe care o conduce a mandatat conducerea partidului și pe premier să asigure stabilitatea guvernamentală în contextul crizei politice actuale și să facă demersurile necesare pentru menținerea unei majorități funcționale în Parlament.
Premierul a precizat că în perioada următoare vor fi inițiate discuții cu partidele care susțin actualul Executiv, în vederea clarificării unei eventuale formule de guvernare minoritară.
-
Actualitateacum 3 zileIranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
-
Actualitateacum 3 zilePlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 2 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum o ziKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum o ziTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 2 zileUn tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Actualitateacum 2 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice




