Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Guvernul României şi-a dat derogare ca să poată minţi Parlamentul fără risc penal

Publicat

pe

Guvernul României şi-a dat derogare ca să poată minţi Parlamentul fără risc penal

Guvernul României şi-a dat derogare ca să poată minţi Parlamentul fără risc penal. Premierul şi ministrul de Finanţe vor scăpa în acest an de răspunderea că bugetul trebuie să fie realizat în conformitate cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, o serie de reguli „de bună purtare” cu care ţara noastră a fost de acord, după criză, pentru a putea primi ajutor financiar din partea FMI.

Premierul şi ministrul de Finanţe s-au scăpat de răspunderea ca, în acest an, datele din buget să fie conforme cu regulile de cumpătare impuse României după criză, când FMI a fost acord să ne salveze de la dezastru.

Premierul şi ministrul de Finanţe vor scăpa în acest an de răspunderea că bugetul trebuie să fie realizat în conformitate cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, respectiv o serie de reguli „de bună purtare” cu care ţara noastră a fost de acord, după criză, pentru a putea primi ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internaţioal (FMI).

Ce presupune această nouă OUG ?

Ordonanţa de Urgenţă pe fiscalitate adoptată de Guvern la finalul lunii decembrie introduce o serie de derogări pentru Viorica Dăncilă şi pentru Eugen Teodorovici, prin care cei doi vor scăpa de răspundere dacă bugetul pe 2019 nu respectă regulile pentru gestionarea eficientă a finanţelor publice.

Potrivit  derogărilor aduse de OUG, prim-ministrul şi ministrul de finanţe îşi vor asuma răspunderea doar pentru corectitudinea şi integralitatea informaţiilor din strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021. Ei scapă, însă, de răspunderea ca datele din Legea bugetului să fie conforme cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, inclusiv respectarea ţintelor sau limitelor impuse de aceasta. De asemenea, şi în ceea ce priveşte bugetul, cei doi vor semna o declaraţie prin care îşi asumă numai faptul că proiectul de buget pe anul 2019 respectă ţintele, obiectivele şi priorităţile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021, nu şi principiile prevăzute în Legea Responsabilităţii fiscal-bugetare.

Modificările aduse de Ordonanţă 

„(1) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice semnează o declaraţie de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea şi integralitatea informaţiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice semnează o declaraţie ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2019 şi perspectiva 2020-2022 în ţintele, obiectivele şi priorităţile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021.
(3) Prevederile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, nu se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2019 şi perspectiva 2020-2022”. Prevederile modificate Art. 29 alin. 4: Declaraţia de răspundere va conţine o declaraţie semnată de prim-ministrul şi de ministrul finanţelor publice, prin care se atestă corectitudinea şi integralitatea informaţiilor din strategia fiscal-bugetară şi conformitatea acesteia cu prezenta lege, ţintele sau limitele pentru regulile fiscale şi respectarea principiilor responsabilităţii fiscale.
Art. 30 alin. 4: Guvernul are obligaţia de a prezenta Parlamentului un buget anual care să respecte principiile responsabilităţii fiscale, regulile fiscale, strategia fiscal-bugetară şi orice alte prevederi ale prezentei legi, iar prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice vor semna o declaraţie ce atestă această conformitate, declaraţie care va fi prezentată Parlamentului împreună cu bugetul anual.
Art. 30 alin. 5: În eventualitatea că Guvernul nu poate respecta condiţia de conformitate prevăzută la alin. (4), prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice vor menţiona în declaraţie abaterile, precum şi măsurile şi termenele până la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile responsabilităţii fiscale, cu regulile fiscale şi cu strategia fiscal-bugetară.

Precedent şi în 2018

Senatorul PNL Florin Cîţu a semnalat, recent, faptul că Guvernul a dat în ultima şedinţă a Executivului din 2017  ordonanţă de urgenţă similară de urgenţă similară prin care s-a scăpat de răspunderea privind conformitatea datelor şi în privinţa bugetului pe 2018. Cîţu a susţinut, astfel, că măsluirea cifrelor referitoare la execuţia bugetară pentru 2018 a fost premeditată, context în care a anunţat că a depus în Parlament o lege potrivit căreia oficialii care mint în legatură cu bugetul şi deficitul bugetar trebuie să răspundă penal.

În loc de ….concluzii 

Guvernul actual a ajuns la o culme a impertinenței și a inconsecvenței deoarece şi-a dat derogare de la lege. Respectând algoritmul dar și proporția,  CCR își va da derogare de la Constituție, indiferent de câte scandaluri sau voci ar critica acest demers samavolnic.Pe ultimul palier, numai poporul român  nu-și dă niciun fel de amnistie, derogare de la șirul necontenit de umilințepe care a început să le suporte cu stoicism…
PSD -continuatori de drept al PCR copiază întocmai comportamentul acelor bolșevici de tristă reputație și amintire din secolul trecut, deoarece sfidează tot ce le stă în cale, caută permanent breșe în legislație și profită cu un tupeu nemăsurat să conducă, fără a fi trași vreodata la răspundere, cu acea încrâncenare și mână de fier totul,  specifică neo-marxiștilor!

Iar acum, profitând de faptul că România deține președinția rotativă a Comisiei Europene abuzează de statut și practic se află pe punctul de a-și etala toată aroganța și totodată nevoia disperată de a se ascunde de ochii opiniei publice naționale și internaționale în ceea ce privește ”dările de seama”. Iar, în tot acest haos generalizat și stare înrăutățită a lucrurilor , perfid Sistemul lansează fel de fel de false teme, întreținute de mass-media partizană a acestora , deoarece toate aceste anomalii trebuiesc rapid acompaniate de urletele lor de durere cum ca ar fi victime , sau ar fi pe nedrept prigoniți de către anumiți lideri europeni , de președintele României Klaus Werner Iohannis, sau de stafia fostului mare bancher evreu de origine maghiara George Soroș, dar și de fantasma preferată de acești sociali-democrați- băncile străine cu multinaționalele ”care sărăcesc avutul țării.”

Sursa foto :Adevarulevz.ro

Sinteza acestei ştiri a fost realizată de către Prof. Dr. Daniel Mihai,redactor-şef al platformei media Criteriul Naţional

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Publicat

pe

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă al celui mai recent prototip, a anunțat, zilele trecute, producătorul.

KAAN este avionul multirol de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Imagini apărute pe rețelele sociale arată avionul KAAN efectuând testul la sol, personalul tehnic fiind prezent pe măsură ce aeronava se deplasa pe propria putere.

Compania Turkish Aerospace Industries (TAI) a confirmat că testul a fost finalizat cu succes, fără a oferi însă detalii tehnice suplimentare.

KAAN este avionul multirol de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia pentru a răspunde cerințelor operaționale ale Forțelor Aeriene turce, urmând să înlocuiască, în deceniile următoare, flota îmbătrânită de F-16.

Aeronava a efectuat primul său zbor în februarie 2024, rămânând în aer timp de 13 minute. Al doilea test de zbor a avut loc în mai, în același an, cu o durată de 14 minute, aeronava atingând o altitudine de 10.000 de picioare și o viteză de 230 de noduri.

După acest prim zbor, programul a intrat într-o etapă de producție a unor prototipuri suplimentare, care vor continua campania de teste de zbor a aeronavei.

Activitățile de testare și dezvoltare continuă cu prototipurile P1 și P2, care dispun de o arhitectură de sisteme mai avansată.

Potrivit TAI, avionul Kaan este conceput pentru a asigura superioritate aeriană printr-o capacitate extinsă de luptă aer-aer dincolo de raza vizuală, misiuni de precizie folosind armament transportat intern, la viteze mari și supersonice, precum și performanțe avansate de luptă susținute de tehnologii de inteligență artificială și rețele neuronale.

Avionul, dotat cu două motoare, este dezvoltat ca platformă multirol de generația a cincea, capabilă să îndeplinească atât misiuni aer-aer, cât și aer-sol.

Turcia intenționează să livreze primul lot de avioane KAAN Forțelor Aeriene turce până la finalul anului 2028, urmând ca, în anii 2030, aeronava să fie echipată cu un motor dezvoltat integral pe plan național.

Testul de rulaj: un pas critic înaintea primului zbor al prototipului P1

Compania Turkish Aerospace Industries, cunoscută sub acronimul turcesc TUSAŞ, a publicat noi imagini care arată prototipul KAAN P1 efectuând cu succes teste de rulaj cu motoarele pornite, confirmând astfel intrarea aeronavei într-o nouă etapă de testare la sol, înaintea primului său zbor.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

KAAN este programul turc de avioane de vânătoare stealth de generația a cincea, dezvoltat integral pe plan național, inițiat după ce Statele Unite au exclus Turcia din programul F-35, în 2019, ca urmare a achiziționării de către Ankara a sistemelor rusești de apărare antiaeriană S-400 — o decizie care a lăsat Forțele Aeriene turce fără o cale clară către o aeronavă de luptă de nouă generație, determinând țara să își dezvolte propriul avion.

Testul de rulaj cu motoarele pornite presupune ca inginerii să pornească motoarele aeronavei la niveluri semnificative de tracțiune și să o conducă pe pistă, pe propria putere, verificând frânele, sistemul de direcție, răspunsul motoarelor și manevrabilitatea de bază la sol, înainte de orice tentativă de decolare — o etapă standard, dar esențială, în orice program de testare a unei noi aeronave de luptă.

Turcia intră în clubul puterilor hipersonice. Racheta Tayfun Block-4, gata de producție în masă din 2026

TUSAŞ vizează efectuarea primului zbor al prototipului P1 în următoarele câteva luni, compania urmărind ca, până la finalul anului 2026, atât P1, cât și al treilea prototip, P2, să fie deja operaționale în zbor — oferind astfel programului două aeronave de testare active, care să funcționeze în paralel, în loc să se bazeze pe o singură aeronavă pentru întreaga povară a testelor de zbor.

Primul prototip, P0, a efectuat primul zbor al aeronavei KAAN la 21 februarie 2024, funcționând în principal ca demonstrator tehnic, menit să valideze aerodinamica de bază și sistemul software de control al zborului, mai degrabă decât să reprezinte o aeronavă complet reprezentativă din punct de vedere operațional. Prototipul P1 reprezintă un design considerabil mai matur, incluzând îmbunătățiri structurale și geometrice față de P0, menite în mod specific să valideze volumul intern destinat combustibilului și armamentului, îmbunătățirile aduse formei stealth, precum și integrarea completă a senzorilor — modificări care apropie semnificativ aeronava de configurația finală a modelului de serie KAAN, așa cum va arăta acesta odată intrat în dotare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Specificații tehnice și planuri de producție

KAAN este conceput după profilul familiar al unui avion de vânătoare stealth de generația a cincea, cu o anvergură de 14 metri, o lungime de 21 de metri și o înălțime de 6 metri, fiind construit pentru a atinge o viteză maximă de croazieră de Mach 1,8 și pentru a opera la altitudini de până la 16.764 de metri. Primele exemplare de producție, inclusiv actualele prototipuri de testare, folosesc câte două motoare General Electric F110-GE-129 — aceeași familie de motoare care echipează actuala flotă turcă de F-16. Turcia a primit deja 10 astfel de motoare americane, destinate construcției prototipurilor și producției inițiale.

Dependența de un motor străin rămâne, însă, o soluție deliberată și temporară, nu o alegere definitivă de proiectare. TUSAŞ și filiala sa, TUSAŞ Engine Industries, dezvoltă un motor propriu, denumit TF35000, un turboreactor produs integral pe plan național, destinat să echipeze aeronavele KAAN după ce un prim lot de 20-40 de avioane va zbura cu motorul american F110, reducând treptat dependența Turciei de lanțurile americane de aprovizionare pentru un sistem de armament conceput, în mod explicit, pentru a oferi țării independență strategică.

Directorul general al TUSAŞ, Mehmet Demiroğlu, a descris testul de zbor al prototipului P1 drept un moment de cotitură real pentru programul KAAN, în ansamblu, diferențiindu-l de zborurile anterioare, de natură pur tehnică, ale prototipului P0. Potrivit acestuia, P1 marchează momentul în care testele de zbor încep, practic, în ceea ce el numește „configurația reală” a aeronavei — un design reprezentativ pentru modelul de serie, spre deosebire de o simplă dovadă de concept inițială.

Erdogan cere includerea Turciei în noile planuri de apărare ale Europei. Ankara vizează accesul la fondul european de 150 de miliarde de euro

Demiroğlu a precizat anterior că Turcia construiește, în această etapă, un total de trei prototipuri, urmând ca alte aeronave suplimentare să fie planificate pentru extinderea campaniei de testare, pe măsură ce programul avansează — repartizând astfel testele de extindere a plafonului de zbor, validarea aviionicii și evaluarea structurală pe mai multe aeronave simultan, în loc să fie realizate exclusiv printr-un singur avion cu disponibilitate limitată de zbor.

Producția de serie este planificată, în prezent, pentru o comandă totală de 148 de aeronave, iar, deși defalcarea detaliată pe clienți rămâne limitată, surse din industria de apărare sugerează că Indonezia ar putea achiziționa până la 48 dintre aceste exemplare — un semn al interesului internațional tot mai mare față de acest program, din partea unor state care caută o alternativă modernă de avion stealth, în afara lanțurilor de aprovizionare americane și rusești, care domină în prezent piața de export.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Primele livrări către Forțele Aeriene turce rămân programate pentru 2028 — un termen care depinde în mare măsură de parcurgerea, fără întârzieri semnificative, a programelor de teste de zbor ale prototipurilor P1 și P2, întârzieri care, istoric, au afectat aproape fiecare program major de dezvoltare a unei noi aeronave de luptă la nivel mondial, de la F-35 până la programele europene anterioare de avioane de vânătoare.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T23:07:12.567Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/in-lume/kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”in-lume”,”kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/kaan-avionul-alternativa-al-turciei-la-f-35-2547248.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

Publicat

pe

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei, folosită pentru a evita sancțiunile impuse exporturilor de petrol. Verificările au avut loc în Marea Mediterană, la vest de insula italiană Pantelleria.

Militarii italieni au coborât din elicopter pe navă. FOTO: X/@IuliiaMendel

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Nava vizată, petrolierul Toa Payoh, se afla sub sancțiunile Uniunii Europene și naviga sub pavilionul Camerunului, în timp ce se deplasa din Benin către Istanbul.

Potrivit autorităților italiene, căpitanul navei a refuzat inițial să coopereze cu echipele de control, ceea ce a determinat intervenția militarilor italieni, care au urcat la bord dintr-un elicopter lansat de pe fregata Thaon di Revel, nava amiral a operațiunii europene EUNAVFOR MED Irini, scrie Reuters.

Inspecția a fost realizată cu sprijinul unei nave militare grecești și al unui avion polonez de patrulare maritimă. Verificările au durat aproximativ două ore și s-au încheiat fără incidente, însă autoritățile italiene nu au precizat dacă petrolierul a fost reținut în urma controlului.

Uniunea Europeană a inclus în ultimele pachete de sancțiuni zeci de nave despre care susține că fac parte din „flota fantomă” utilizată de Rusia pentru a ocoli restricțiile impuse exporturilor de petrol după declanșarea invaziei din Ucraina.

Operațiunea EUNAVFOR MED Irini, lansată în 2020, are ca obiectiv principal monitorizarea respectării embargoului ONU asupra armelor destinate Libiei. În ultimii ani, mandatul misiunii a fost extins, permițând efectuarea de inspecții asupra navelor suspectate că folosesc pavilioane false sau încearcă să eludeze sancțiunile internaționale.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T16:50:10.151Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/petrolier-din-flota-fantoma-a-rusiei-interceptat-2547279.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Publicat

pe

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Doi copii de aproximativ 11 ani din comuna Ciolănești, județul Teleorman, ar fi fost obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt, în timp ce erau amenințați și filmați de doi adolescenți. Imaginile ar fi fost ulterior publicate pe TikTok. Cei doi suspecți, în vârstă de 16 ani, au fost reținuți de polițiști, iar ulterior plasați sub control judiciar.

FOTO: Teleorman News.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un caz de o cruzime extremă este anchetat de polițiștii din Teleorman, după ce doi copii ar fi fost supuși unor agresiuni sexuale și umilințe de către doi adolescenți în comuna Ciolănești.

Trei băieți de aproximativ 11 ani ieșiseră la plimbare pe marginea unui lac din localitate. La un moment dat, aceștia ar fi fost abordați de doi adolescenți, care aveau cu ei mai mulți câini.

Unul dintre copii ar fi reușit să fugă și să se ascundă în stufăriș, însă ceilalți doi ar fi fost prinși. Conform sursei citate, aceștia ar fi fost amenințați și obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt, în timp ce întreaga scenă era filmată.

Imaginile ar fi fost ulterior publicate pe TikTok. Unul dintre copii plângea și îl ruga pe cel care filma să înceteze, spunând că se teme că imaginile vor fi văzute de mama sa.

Totodată, cei doi copii ar fi fost amenințați că vor fi violați de câinii pe care adolescenții îi aveau cu ei, iar unul dintre minori ar fi fost obligat să intre în apă alături de animale.

Copiii nu au povestit imediat ce s-a întâmplat

Potrivit părinților victimelor, copiii nu au vorbit zile la rând despre cele întâmplate, din cauza amenințărilor primite și a rușinii. Trauma s-ar fi accentuat după ce imaginile au început să circule în mediul online și au fost văzute de membrii comunității, notează Teleorman News. 

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Familia unuia dintre copii susține că acesta are nevoie de consiliere psihologică, iar părinții spun că vor merge „până în pânzele albe” pentru ca vinovații să răspundă pentru faptele lor.

Ce spun polițiștii

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a anunțat că a fost sesizat în 31 iulie de tatăl unuia dintre copii, care a reclamat că fiul său a fost agresat sexual și amenințat.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în 10 iulie, în extravilanul comunei Ciolănești, doi minori ar fi fost amenințați și obligați să întrețină raporturi sexuale orale unul cu celălalt de către alți doi minori, ambii în vârstă de 16 ani.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor doi suspecți. Sâmbătă, 2 august, aceștia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți, care a decis cercetarea lor sub control judiciar.

Pe parcursul procesului penal, cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-02T10:22:20.938Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-locale/alexandria/doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”alexandria”,”doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/doi-minori-umiliti-si-abuzati-sexual-imaginile-2547210.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Actualitateacum 4 ore

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă...

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul
Actualitateacum 10 ore

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă”...

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Politicaacum 15 ore

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok
Actualitateacum 16 ore

Doi minori, umiliți și abuzați sexual. Imaginile au fost distribuite pe TikTok

Doi copii de aproximativ 11 ani din comuna Ciolănești, județul Teleorman, ar fi fost obligați să întrețină raporturi sexuale orale...

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis” Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”
Actualitateacum 23 de ore

Cadrele medicale amenință, după suspendarea grevei: „Cu actualul Guvern nu vom face nici un compromis”

Vicepreședintele Sanitas a făcut bilanțul celor trei zile de grevă, susținând, într-o declarație pentru Adevărul, că, deși au fost înregistrate...

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
Politicaacum o zi

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști
Actualitateacum o zi

Pe urmele lui Constantin Brâncoveanu și Arsenie Boca în Munții Făgăraș. Satul care atrage mii de pelerini și turiști

Veche moșie a Brâncovenilor, devenită faimoasă și datorită lui Arsenie Boca, Sâmbăta de Sus s-a transformat într-una dintre cele mai...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro