Actualitate
EXCLUSIV! Directoarea care are salariul mai mare decât Klaus Iohannis! Ocupă funcția ILEGAL! Cine o susține politic este uluitor | Nationalul.ro
Zeci de doctori sunt plimbaţi mai des decât normal, pe la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa pentru a putea intra în posesia biletelor de trimitere atât de necesare pentru asiguraţi. Deşi în mod normal, acestea se cumpără şi se eliberează inclusiv asistenţilor, tânărul casier Cătălin Neagu refuză să le elibereze. Acesta solicită procuri de la notar, iar apoi decide în funcţie de cum se simte în ziua respectivă câte bilete va oferi medicilor, contra cost desigur.
„O dată nu a vrut să-mi dea decât un singur formular, deşi eu am peste 3.000 de pacienţi. Că aşa a vrut el. Apoi a trebuit să vin iarăşi. Pe benzina mea, pe banii mei. Nimeni nu-i spune nimic pentru că este susţinut politic. Numai în România se poate întâmpla asta. Înveţi atâţia ani, salvezi atâtea vieţi, apoi vine cineva cu studii făcute pe genunchi să te ulimească şi să încalce legea. Nimănui nu-i pasă. Spunem la Casa Naţională. Nimeni nu ia atitudine. Aşa a fost şi în cazul Niculinei Sandu, directoarea Casei de Asigurări. Nimeni nu face dreptate. O susţine Adrian Țuţuianu, restul nu mai contează”, ne-a dezvăluit un medic de familie din judeţ.
Cine este Niculina Sandu, cea care câştigă mai mult decât preşedintele României
Niculina Sandu este aşadar directoarea CAS Dâmboviţa, despre care medici şi angajaţi ai Casei de Asigurări susţin că este menţinută în funcţie de fostul preşedinte al PSD, Adrian Ţuţuianu, deşi nu îndeplineşte nici măcar criteriile minime pentru ocuparea acestei funcţii. Ea este mai presus de lege.
Absolventă de liceu agricol, Niculina Sandu s-a angajat la CAS Dâmboviţa, fără să aibă studii superioare. Liderul Sindicatului Independent al Funcţionarilor Publici, Ion Oproiu susţine că aceasta a dat de mai multe ori examenul pentru a putea fi admisă pe un post de simplu referent cu studii medii. Promovarea ei s-a petrecut precum în basmele cu Harap Alb, a crescut într-o zi cât alţii în 10. Mult mai târziu decât normal, în timp ce era angajată a CAS, actuala directoare a început studiile economice la Universitatea Valahia din Târgovişte, pe care le-a finalizat în 5 ani şi pe care le-a făcut la distanţă. Apoi a ajuns director Economic şi imediat director interimar al CAS Dâmboviţa, unde, potrivit lui Ion Oproiu are un salariu de 18.000 de lei pe lună.
Niciun medic cu care CAS Dâmboviţa are contract nici măcar nu se apropie de acest salariu. Semn că în judeţul Dâmboviţa, valoarea e privită cu susul în jos de mai marii din politică.
Atât Ion Oproiu, cât şi angajaţi ai CAS Dâmboviţa susţin că nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul politic de care aceasta beneficiază şi că în spatele acestei numiri stă chiar Adrian Ţuţuianu, care ar ordona controale la medicii care îl „supără”, fiind recunoscut în judeţ ca un om deosebit de răzbunător, care nu ezită să-şi folosească influenţa ori de câte ori are chef. Poveştile din interiorul partidului sunt de-a dreptul alarmante şi aşteptăm cu interes şi poziţia domnului Ţuţuianu în acest sens.
În ciuda experienţei educaţionale precare, Niculina Sandu a umilit mai mulţi medici de-a lungul timpului. Când au încercat să se plângă, aceşti au fost bombardaţi cu controale şi amenzi.
Plângeri penale… dar unde este Justiţia?
Şi într-adevăr multe plângeri ale medicilor au curs către CNAS şi chiar către Parchet, pentru practicile abuzive întreprinse de angajaţi ai CAS Dâmboviţa. Doar că acestea au rămas mereu nesoluţionate, iar cei care au avut de comentat s-au trezit cu controale şi amenzi fără număr. (Despre un caz cutremurător în acest sens puteţi citi AICI.)
De ce? Poate şi pentru că întreaga familie Sandu ocupă funcţii publice de conducere în judeţul Dâmboviţa, deşi performanţele lor în Educaţie ridică totuşi multe semne de întrebare.
De exemplu unul din fraţii Niculinei Sandu, Gheorghe Sandu este fost director în cadrul ANAF, actual primar PSD în comuna Dragodana din judeţul Dâmboviţa. Soţia acestuia lucrează în Ministerul Agriculturii sau cel puţin lucra în anul 2014, potrivit declaraţiei de avere.
„Fratele lui Gheorghe Sandu, este şeful Biroului Vamal Dâmboviţa, iar cumnata acestuia, Ionela Sandu, este comisarul şef la OJPC Dâmboviţa, ambele numiri fiind făcute cu sprijinul lui Țuţuianu”, scrie presa locală.
Şi cumnatul Niculinei Sandu, Sorin Sandu ocupă o funcţie publică de conducere. Este actual şef Poliţie în oraşul Moreni din judeţul Dâmboviţa, după ce a fost în trecut adjunct la Poliţia Municipiului Târgovişte.
Domnul Adrian Ţuţuianu nu a dorit să ne mai răspundă după ce i-am indicat faptul că angajaţi ai CAS Dâmboviţa au declarat cu martori că sunt trimişi de el să sancţioneze anumiţi medici de pe „lista neagră”. Este vorba inclusiv de părinţi ai unor jurnalişti care l-au deranjat cu diverse articole.
Dacă lucrurile stau sau nu aşa, aşteptăm să ne lămurească Justiţia liberă şi independentă din judeţul Dâmboviţa sau din afara lui. Deşi au fost depuse plângeri penale, procurorii aleg să le ignore din motive probabil politice, altfel nu ne explicăm tergiversarea.
Rolul fostului premier Mihai Tudose
Ion Oproiu, liderul Sindicatului Independent al Funcţionarilor Publici, a depus memorii peste memorii unde a prezentat inclusiv abateri disciplinare grave ale Niculinei Sandu, subliniind faptul că aceasta este menţinută în funcţie pur politic şi că angajaţii CAS Dâmboviţa sunt de-a dreptul terorizaţi. Un astfel de memoriu a fost trimis şi către premierul Mihai Tudose, în speranţă că cineva va face totuşi dreptate.
După ce a promis că va lua atitudine, premierul Mihai Tudose a hotărât să nu-l supere totuşi pe Adrian Țuţuianu, mai ales că aveau planuri comune la un moment dat. Aşadar nimic nu s-a schimbat. Politica înainte de oameni. Acum aşteptăm o reacţie din partea Guvernului Dăncilă.
În judeţul Dâmboviţa s-a zvonit şi faptul că Niculina Sandu şi fraţii ei ar beneficia de sprijnul Serviciilor de Informaţii, pentru că ar fi fost recrutaţi ca informatori.
Reamintim că Sergiu Ciobanu, fost consilier al fostului director al SRI, George Maior, implicat în fraudarea statului român prin decontări fictive ale îngrijirilor la domiciliu prin CNAS, potrivit referatului procurorilor, a susţinut ca „cei care devin informatori ai unui serviciu de informatii pot beneficia de recompense sau de protectie in afaceri”.
Ce a răspuns SRI unei solicitări înaintate de BUGETUL.RO
Contactat de bugetul.ro, SRI a răspuns că nu ne poate răspunde, ceea ce ne ridică şi mai multe semne de întrebare.
„Vă comunicăm că activitatea Serviciului Român de Informaţii are caracter secret de stat, în conformitate cu prevederile Legii nr.51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, iar accesul la informaţii de natura celor menţionate de dumneavoastră se realizează cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, putând fi comunicate exclusiv beneficiarilor precizaţi, în mod limitativ şi strict.
Corelativ, comunicarea unor astfel de date este exceptată de la liberul acces al cetăţenilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Având convingerea că în acest fel beneficiaţi de o informare corectă, promptă şi directă, vă mulţumim pentru interesul manifestat şi înţelegerea condiţiilor în care instituţia noastră acţionează pentru apărarea securităţii naţionale„.
Constituţia spune că nimeni nu e mai presus de lege, dar ce ne facem când legea nu se aplică pentru că…? Ne rămâne să aşteptăm doar Justiţia divină
Actualitate
Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de aleşi, renunţarea la subvenţiile partidelor şi alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi.
George Simion, liderul AUR FOTO: Profimedia
”Să nu vă îndoiţi de noi. Trei lucruri. Trei lucruri le vrem de la aceşti domni care au dus România acolo unde este în hău, în prăpastii. Cum au votat românii, 300 de parlamentari. Renunţarea la subvenţiile pentru partidele politice. Alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Sunt proiecte de lege şi se pot adopta”, a spus George Simion într-un mesaj video pe Facebook.
Preşedintele AUR a precizat că nu vor purta negocieri pe sub masă.
”Nu vom face decât să ne respectăm alegătorii şi să acţionăm în direcţia punerii pe roate a economiei care a fost distrusă de către ei. Dacă vor accepta, ori unii ori alţii, ca aceste trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva”, a mai spus Simion.
PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.
Ilie Bolojan a declarat, în urma ședinței extinse a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, că formațiunea pe care o conduce a mandatat conducerea partidului și pe premier să asigure stabilitatea guvernamentală în contextul crizei politice actuale și să facă demersurile necesare pentru menținerea unei majorități funcționale în Parlament.
Premierul a precizat că în perioada următoare vor fi inițiate discuții cu partidele care susțin actualul Executiv, în vederea clarificării unei eventuale formule de guvernare minoritară.
Actualitate
Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la variațiile de temperatură. De la alimente perisabile până la medicamente sau vaccinuri, menținerea unui interval termic stabil influențează direct calitatea, siguranța și conformitatea produselor. În acest articol analizăm concret cum funcționează aceste soluții și de ce sunt critice pentru transportul și depozitarea controlată.
Cutiile termoizolante mențin stabilitatea temperaturii pe tot lanțul logistic
Rolul principal al cutiilor termoizolante este menținerea unei temperaturi constante pe durata transportului și depozitării. Acest principiu face parte din conceptul de „cold chain” – un lanț logistic în care temperatura trebuie controlată continuu, de la producător până la consumator.
Ambalajele tip cutii termoizonante de la INATECH Packaging sunt proiectate să limiteze schimbul de căldură cu mediul exterior, astfel încât produsele să rămână în intervalul optim, indiferent de condițiile externe. În practică, acest lucru reduce riscul degradării și menține caracteristicile produsului pe durata întregului traseu.
Materialele izolatoare creează o barieră eficientă împotriva variațiilor termice
Performanța cutiilor termoizolante vine din materialele utilizate. Cele mai frecvente sunt polistirenul expandat (EPS) și polipropilena expandată (EPP), care au proprietăți excelente de izolare termică.
Aceste materiale funcționează ca o barieră fizică împotriva transferului de căldură, reducând atât încălzirea, cât și răcirea excesivă. În combinație cu structura cutiei și etanșeitatea capacului, ele permit menținerea unui microclimat stabil în interior, chiar și în condiții externe variabile.
Elementele de răcire și PCM stabilizează temperatura pe termen lung
Pe lângă izolație, cutiile includ frecvent elemente active de control termic, cum ar fi pachete eutectice, gheață carbonică sau materiale cu schimbare de fază (PCM). Aceste componente absorb sau eliberează energie termică în mod controlat, menținând temperatura constantă pentru perioade extinse, uneori chiar până la 120 de ore. În practică, acest sistem permite transportul pe distanțe lungi fără fluctuații majore de temperatură, un aspect critic pentru produse sensibile.
Produsele farmaceutice necesită control strict al temperaturii pentru a-și păstra eficiența
În industria farmaceutică, controlul temperaturii este o condiție obligatorie, nu doar o recomandare. Aproximativ 30% dintre produsele farmaceutice necesită manipulare și transport în condiții stricte de temperatură. De exemplu:
- medicamentele refrigerate trebuie păstrate între 2°C și 8°C;
- alte produse pot necesita temperaturi negative sau temperatură controlată ambiental.
Orice abatere de la aceste intervale poate afecta structura chimică a produsului și implicit eficiența tratamentului. De aceea, cutiile termoizolante devin o componentă esențială pentru siguranța pacientului.
FMCG-urile perisabile își păstrează calitatea și termenul de valabilitate
În sectorul FMCG, mai ales pentru produse alimentare, controlul temperaturii influențează direct prospețimea și siguranța alimentară. Produsele precum lactatele, carnea sau preparatele ready-to-eat sunt sensibile la variații termice, iar fluctuațiile pot accelera deteriorarea.
Cutiile termoizolante reduc aceste riscuri prin menținerea unui mediu constant, ceea ce contribuie la:
- păstrarea gustului și texturii;
- prevenirea dezvoltării bacteriilor;
- respectarea termenului de valabilitate.
În distribuția modernă, mai ales în e-commerce alimentar, aceste soluții devin standard.
Monitorizarea temperaturii asigură trasabilitate și conformitate
Pe lângă ambalare, monitorizarea temperaturii este o componentă critică. Dispozitivele de tip data logger înregistrează constant temperatura și permit verificarea respectării condițiilor pe tot parcursul transportului.
Aceste sisteme ajută la prevenirea incidentelor și la evitarea retragerilor de produse, menținând standarde ridicate de calitate și conformitate. În industria farmaceutică, această trasabilitate este obligatorie conform ghidurilor de bună practică de distribuție.
Cutiile termoizolante reduc pierderile și optimizează costurile logistice
Dincolo de protecția produselor, aceste soluții au impact direct asupra costurilor. Produsele compromise din cauza temperaturii generează pierderi semnificative, mai ales în pharma și FMCG. Prin utilizarea cutiilor termoizolante:
- scade rata de deteriorare;
- se reduc retururile și pierderile;
- crește eficiența lanțului logistic.
Pe termen lung, investiția în ambalaje termoizolante se traduce în costuri mai mici și predictibilitate mai bună.
Cutiile termoizolante cu temperatură controlată reprezintă un element critic în protejarea produselor FMCG și farmaceutice, asigurând stabilitatea termică, integritatea produselor și conformitatea cu standardele din industrie. De la materiale izolatoare performante până la tehnologii moderne de monitorizare, aceste soluții contribuie direct la siguranța consumatorilor și la eficiența operațională. Alegerea corectă a ambalajului și integrarea lui într-un lanț logistic bine controlat fac diferența între un produs livrat în condiții optime și unul compromis.
Actualitate
Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
E
vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o
cădere. Problema nu e reparația în sine — este timpul. Service-urile GSM
specializate pe care le are în vedere sunt la distanță, iar drumul până acolo
înseamnă o zi pierdută. Soluția pe care o alege în următoarele zece minute
marchează o schimbare mai largă în industrie: telefonul pleacă într-un colet
securizat către un service din București și revine reparat direct la ușa
apartamentului, fără ca proprietarul să facă măcar un drum.
Scenariul
de mai sus era, până acum câțiva ani, o excepție. Astăzi, reparația la distanță
a devenit o opțiune standard în industria GSM din România — o schimbare care
reflectă atât maturizarea pieței, cât și adaptarea service-urilor mari la un
public tot mai obișnuit cu logistica integrată. Pentru clienții care nu
locuiesc în apropierea unui centru specializat sau pur și simplu nu au timp de
drumuri, modelul ăsta a transformat complet accesul la reparații de calitate.
Am
analizat împreună cu tehnicieni din domeniu și cu informații adunate de la un Service
de reparații telefoane în București
care operează serviciul Pickup & Return la nivel național cum funcționează,
de fapt, acest proces — de la momentul în care clientul completează formularul,
până la primirea telefonului reparat acasă.
De ce a apărut nevoia de
reparatie de la distanta?
Accesul la service-uri performante
nu este uniform în toată țara. Service-urile cu departamente specializate —
electroniști GSM capabili să intervină pe placa de bază, stocuri mari de piese
pentru modele diverse, echipament profesional pentru microsudură — sunt
concentrate, în mare măsură, în București și în câteva orașe mari. E o
realitate de piață determinată de volumul necesar pentru a susține o astfel de
infrastructură tehnică.
Serviciul
Pickup & Return rezolvă exact această problemă. Prin
integrarea unui curier care preia telefonul de la domiciliul clientului, îl
duce la service și îl returnează după reparație, distanța geografică încetează
să fie un factor. Clientul din Timisoara are, practic, același acces la un
service specializat din București ca și cel care locuiește la două străzi
distanță.
Pickup & Return Gratuit:
trei minute care pornesc întregul proces
Totul
începe cu o acțiune simplă:
clientul completează un formular online — la OnLaptop, formularul se numește
„Pick-Up & Return” — cu datele de contact, adresa de ridicare și
descrierea problemei telefonului.
„Cel
mai important detaliu este descrierea corectă a defecțiunii„, explică
un tehnician cu experiență pe intervenții complexe. „Cu cât clientul descrie
mai detaliat simptomele — «telefonul se restartează aleator», «touch-ul nu
răspunde în partea de jos a ecranului», «bateria se descarcă de la 100% la 30%
într-o oră» — cu atât mai eficient pregătim diagnosticul și piesele potrivite
înainte ca telefonul să ajungă în service.”
Ambalarea: cum pregătești
corect telefonul pentru transport
Un
telefon bine bine ambalat este garanția că ajunge la service în aceleași
condiții în care a plecat. Serviciile de curierat profesionale manipulează
coletele cu atenție, dar un ambalaj robust oferă un plus de siguranță care se
traduce direct într-un transport fără griji.
Recomandările
service-urilor cu experiență sunt clare:
·
Folie
cu bule pentru mai
multe straturi de protecție în jurul telefonului
·
Carton
rigid sau cutie cu
spațiu suficient pentru umplutură
·
Burete
sau material de umplutură
pentru a fixa telefonul în interiorul cutiei
·
Plic
antișoc
suplimentar pentru încărcător și accesorii, dacă sunt incluse în colet
„Ambalarea
corectă e una dintre acele operațiuni simple care fac o diferență reală”,
spun tehnicienii. „Câteva minute investite în pregătirea coletului înseamnă un
transport complet liniștit, atât pentru client, cât și pentru noi, când
deschidem colete care ajung impecabil.”
Un
sfat util: dacă
ambalajul original al telefonului a fost păstrat, acesta rămâne cea mai bună
opțiune de transport. Dacă nu, o cutie rigidă cu umplutură generoasă e o
alternativă foarte bună.
Preluarea coletului: câteva
minute, zero deplasare
După
completarea formularului și confirmarea preluării, curierul ajunge la adresa
indicată într-un interval prestabilit. Clientul predă coletul, primește
confirmarea de ridicare și, din acest moment, telefonul începe drumul către
service.
Toată
operațiunea durează, din partea clientului, câteva minute. Nu există deplasare,
nu există timp de așteptare la recepție, nu există costuri suplimentare — la
OnLaptop, serviciul Pickup & Return este gratuit, cu acoperire națională
completă.
Pentru
multe segmente de utilizatori — părinți ocupați, persoane cu program încărcat,
utilizatori din zone rurale — eliminarea deplasării e elementul care transformă
reparația dintr-un efort logistic într-o operațiune simplă, gestionabilă.
În service: de la devizul de
intrare la planul de reparație
Odată
ajuns la destinație, telefonul intră în fluxul complet de lucru al
service-ului. Primul document generat este devizul de intrare — echivalentul scris al
formularului completat de client la ridicare. În deviz se consemnează detaliat:
modelul telefonului, seria (SN-ul) acestuia, starea fizică la momentul
deschiderii coletului, accesoriile primite în colet (dacă au fost incluse încărcător
sau alte componente, acestea se notează separat, cu seriile proprii) și
defecțiunile reclamate în formularul de solicitare.
Informațiile
din formularul online completat la începutul procesului devin, în acest punct,
coloana vertebrală a intervenției. Cu cât descrierea inițială a fost mai
precisă, cu atât mai rapid se poate stabili planul tehnic.
Urmează
diagnosticul.
La OnLaptop, procesul este stratificat pe departamente, în funcție de
complexitatea problemei. Un telefon cu ecran spart ajunge direct la
departamentul tehnic de bază, unde tehnicienii confirmă că problema se rezolvă
prin înlocuire standard. În schimb, un telefon cu simptome mai subtile —
restartări aleatorii, probleme de încărcare, touchscreen care răspunde doar
parțial — e preluat pentru diagnostic extins.
„Primul
lucru pe care îl verificăm e rareori ce crede clientul”, explică un
tehnician. „De multe ori, ce pare o problemă de ecran se dovedește a fi un
conector oxidat sau un circuit afectat pe placa de bază. Diagnosticul corect
decide întregul plan de reparație.”
Dacă
diagnosticul indică o intervenție pe placa de bază, telefonul e transferat la
departamentul de electroniști GSM — specialiștii care lucrează pe trasee,
cipuri individuale și microsudură, cu microscop și echipament dedicat. E o
stratificare firească, pentru că cele două tipuri de intervenții cer competențe
și ustensile complet diferite.
Comunicarea cu clientul:
statusul, opțiunile, costurile
După
finalizarea diagnosticului, clientul este contactat — de regulă prin telefon —
cu un raport complet al situației: ce anume s-a identificat, ce intervenție e
recomandată, opțiunile disponibile pentru piese, costul estimat și durata
aproximativă.
E
momentul-cheie al întregului proces, pentru că aici clientul ia decizia finală.
Primește toate informațiile de care are nevoie și, mai ales, primește opțiuni reale, nu un
preț unic impus. Pentru un display de telefon,
de exemplu, clientului i se prezintă cele cinci categorii de calitate, cu
prețuri și specificații clare pentru fiecare:
Aftermarket — piese produse de fabricanți terți, cu
game de calitate variabilă, de la variante de bază până la premium. Prețul cel
mai accesibil, potrivit pentru telefoane cu vechime și buget limitat.
Refurbished — ecrane originale recondiționate
profesional, cu garanție și performanță identică cu a unei piese noi. Prețul
poate fi cu până la 50% mai mic decât al unui original nou.
Extrase
Grad A — piese
originale scoase din dispozitive aproape noi, cu uzură minimă. Calitate de
original la cost redus.
OEM — fabricate de același producător care
realizează piesa originală, cu specificații tehnice identice. Raport echilibrat
între preț și performanță.
Originale — componente direct de la producătorul
dispozitivului. Performanță maximă, recomandate pentru telefoane premium.
Un
avantaj important al unui service cu volum mare este disponibilitatea efectivă
a acestor categorii. La OnLaptop, toate cele cinci variante sunt, de regulă, pe
stoc pentru majoritatea modelelor populare — inclusiv pentru telefoane mai
vechi, din generații pe care multe service-uri nu le mai acoperă. Asta înseamnă
că un iPhone din seria 7 sau un iPhone 16 beneficiază de aceeași gamă completă
de opțiuni ca un telefon recent.
Abia
după ce clientul confirmă opțiunea aleasă, începe reparația propriu-zisă.
Sursa:onlaptop.ro
Reparația: aceiași tehnicieni,
aceleași standarde ca la predarea telefonului fizica
Intervenția
urmează exact același protocol ca la reparația cu prezență fizică. Pentru un
ecran, procesul implică încălzirea controlată a ramei, detașarea atentă a
conectorilor flexibili, curățarea suprafeței, aplicarea adezivului nou și
montarea piesei de schimb. Fiecare pas cere precizie — conectorii flexibili au
zeci de pini microscopici, iar operațiunea se face sub condiții controlate.
Pentru
intervenții pe placa de bază — microsudură, înlocuirea unor cipuri individuale,
tratarea oxidării — lucrează tehnicienii specializați din departamentul de
electroniști, cu echipament dedicat: stații de lipit profesionale, microscoape
de mare rezoluție, aparatură de testare a traseelor.
După
finalizarea intervenției, telefonul trece prin faza de testare completă. Pentru
un ecran nou: test de afișaj (culori, uniformitate, pixeli), test de touch pe
întreaga suprafață inclusiv margini, verificarea senzorului de proximitate,
testul camerei frontale (integrată adesea în ansamblul ecranului), verificarea
etanșeității pentru telefoanele rezistente la apă. Pentru o baterie: ciclu
complet de încărcare, măsurarea curentului consumat, evaluarea autonomiei.
„Nu
există diferență între o reparație făcută pentru un client care vine fizic și
una făcută pentru un client care a trimis telefonul prin Pickup &
Return”, afirmă un tehnician. „Aceiași oameni, aceleași piese, aceleași
teste. Singura diferență e logistica de transport.”
Retur GRATUIT acasă:
documentație completă și garanție integrală
După
finalizarea reparației și testare, telefonul e reambalat în condiții de
siguranță și returnat prin curier către adresa clientului. Coletul include
telefonul reparat, devizul de ieșire cu descrierea completă a intervenției,
factura fiscala și certificatele de garanție.
Garanția
pentru reparația efectuată prin Pickup & Return e identică cu cea oferită
pentru reparațiile făcute la sediu — aceleași termene, aceleași condiții. În
plus, pentru clienții care vor un nivel suplimentar de protecție, există
opțiunea extragaranției OnLaptop
Protect+, un program care extinde acoperirea standard și oferă
protecție împotriva unor situații neacoperite de garanția obișnuită.
Pentru
un client care a trimis telefonul de la distanță și care nu are acces rapid la
un service local, extragaranția e o asigurare utilă împotriva unor eventuale
probleme ulterioare.
Cine beneficiază cel mai mult
din acest serviciu?
Modelul
Pickup & Return e relevant pentru mai multe categorii de utilizatori:
Locuitorii
din afara marilor orașe
— pentru care accesul la un service specializat însemna, tradițional, o
deplasare costisitoare ca timp.
Utilizatorii
cu program încărcat
— pentru care două drumuri până la service (predare și ridicare) într-o zi de
lucru sunt imposibile logistic.
Proprietarii
de telefoane mai vechi sau mai rare — care au nevoie de un service cu stoc diversificat, rar
disponibil la nivel local.
Cei
care au nevoie de intervenții complexe — pe placa de bază, cu microsudură sau recuperare de date
— care cer tehnicieni specializați și echipamente profesionale.
Pentru toate aceste cazuri, modelul
Pickup & Return elimină o barieră practică și deschide accesul la un nivel
tehnic care, anterior, presupunea deplasare.
Astăzi, poți repara telefonul fără
să pleci de acasă, cu aceleași standarde ca în service.
Calitatea rămâne ancorată în
centrele specializate, dar accesul a devenit mult mai flexibil. Pentru clientul
final, asta înseamnă mai puțin efort, mai multe opțiuni și un proces simplu,
integral gestionat de service. Un formular online, un curier la ușă, câteva
zile de așteptare și telefonul revine reparat — un scenariu care, acum zece
ani, ar fi părut improbabil.
E, într-un fel, concluzia firească a
unei industrii care s-a maturizat tehnic, logistic și administrativ. Iar pentru
utilizatorul obișnuit, asta înseamnă un singur lucru important: reparația
telefonului nu mai e condiționată de locul în care locuiește.
-
Actualitateacum 2 zileIranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
-
Actualitateacum 2 zilePlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 3 zileIranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
-
Actualitateacum 3 zileNoi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
-
Actualitateacum 2 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum 17 oreTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 2 zileUn tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Breakingacum 12 oreKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”




