Alexander Adamescu a ieşit din închisoare! Ce au decis judecătorii | Nationalul.ro

0
285

Pe 6 martie însă, judecătoarea Philippa Whipple, de la Înalta Curte de Justiţie din Marea Britanie, a decis înlocuirea măsurii de arestare preventivă a lui Alexander Adamescu şi deţinere a acestuia în închisoarea Wandsworth cu alte masuri judiciare (bail conditions) şi plata unei cauţiuni de 435.000 lire sterline.

Bogdan Alexander Adamescu este în prezent singurul director al firmei olandeze Nova Group Investments BV şi moştenitorul unei părţi din averea acestuia, estimată la 800 milioane EURO. Pe numele său există un Mandat European de Arestare, emis în data de 6 iunie 2016, emis în baza acuzaţiilor că în anul 2013 ar fi mituit doi judecători de la Secţia 7 Civilă a Tribunalului Bucureşti, scrie Stiripesurse.ro.

Alexander Adamescu a atacat cu apel decizia de la Westminster Magistrates Court, în încercarea de a bloca, în continuare, extrădarea sa în România. Avocaţii săi au încercat să demonstreze că prima instanţă ar fi ignorat, în mod eronat, recomandarea Tribunalului ICSID de la Washington, prin care se solicita suspendarea procedurii de extrădare până la luarea deciziei finale în procesul dintre Nova Group şi România. Acest proces de arbitraj, început în iulie 2016, are ca obiect compania ASTRA Asigurări, intrată în faliment în anul 2015.

După ce a ascultat argumentele avocaţilor, judecătoarea Philippa Whipple a concluzionat că prima instanţă nu a greşit când a refuzat să suspende extrădarea. Decizia sa se bazează pe faptul că recomandarea tribunalului — cuprinsă în Ordinul Procedural nr. 7 din 29 martie 2017 — „nu a putut opri procesul de extrădare desfăşurat în conformitate cu legislaţia [Uniunii Europene]”, în special pentru că Alexander Adamescu nu este parte în procesul de arbitraj, ci doar un martor citat de Nova Group.

Cu toate acestea, judecătoarea Whipple a decis să amâne luarea unei hotărâri a instanţei referitoare la faptul că extrădarea este sau nu posibilă, în baza legislaţiei europene în domeniul drepturilor omului, până când se vor da sentinţele şi în alte două alte cazuri în care au fost ridicate obiecţii cu privire la caracterul inadecvat al condiţiilor de detenţie din România şi credibilitatea asigurărilor date de autorităţile române în acele cazuri.  

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here