Connect with us
agentie marketing politic

Turism

Pleci cu Work & Travel? Iată ce trebuie să știi în 2019!

Publicat

pe

Pleci cu Work & Travel? Iată ce trebuie să știi în 2019!

Te-ai întrebat mereu cum este la Hollywood şi cât de înalţi sunt zgârie-norii din New York? Ce zici dacă faci o vizită în Statele Unite în vara aceasta, prin programul Work and Travel? Patru luni departe de casă nu ar trebui să te sperie, dimpotrivă, o asemenea experienţă este una inedită pentru orice student şi merită să o încerci şi tu. Dacă te interesează un astfel de program, îţi venim în ajutor cu toate informaţiile necesare, iar ție îți rămâne doar să te pregătești pentru aventura vieții tale!

Dosar cu acte

Dacă vrei să îţi petreci vara pe tărâmul american, cu ajutorul programului Work & Travel, trebuie să ştii dinainte de ce documente vei avea nevoie, atât la aeroport, cât şi la intrarea în SUA. Cel mai bine ar fi să ţi le organizezi din timp, ca să nu ai surprize neplăcute la faţa locului. De pe lista documentelor nu trebuie să lipsească paşaportul cu viza pentru SUA, permisul de muncă – adică documentul DS 2019, chitanţa SEVIS, oferta de muncă – semnată atât de tine, cât şi de angajatorul tău american şi asigurarea medicală, pe care o vei primi pe mail sau printată, din partea angajatorului. În ceea ce privește traducerea actelor pentru studii, va trebui să ajungi la un birou de traduceri autorizat pentru a obține varianta în engleză a adeverinței care atestă că ești student în România.

Pe lângă aceste documente, este necesar să ai la tine biletul de avion, permisul de conducere, dacă este cazul, şi Social Security Number Card – un document pe care studenţii care au mai fost în SUA îl au deja.

Îţi recomandăm să îţi faci şi câte un set de copii după fiecare dintre aceste documente. Astfel, vei păstra originalele în bagajul de mână, un set de copii în bagajul de cală şi pe unul îl poţi lăsa acasă, pentru ca familia ta să aibă acces la aceste documente. Dacă vrei să îţi cauţi şi un al doilea job în SUA, nu ar strica să îţi iei cu tine şi încă 2-3 CV-uri în limba engleză, gata printate, pe care le poţi oferi unor posibili angajatori.

Taxe

Dacă vrei să vrei să aplici pentru programul Work & Travel, nu uita că trebuie să îţi pui deoparte nişte economii, pentru că vei avea de plătit mai multe taxe. În primul rând, trebuie să achiţi taxa SEVIS, care este în jur de 35 de dolari. Plata acestei taxe este necesară, deoarece acoperă costurile sistemului SEVIS, folosit pentru a ţine evidenţa tuturor studenţilor internaţionali, care intră pe teritoriul Statelor Unite.

Pe lângă asta, nu uita că ai de plătit şi taxa interviului pentru viză, care costă 160 de dolari. După ce o obţii, trebuie să te gândeşti şi la biletele de avion, care sunt destul de costistitoare. Ţine minte că preţul biletelor diferă în funcţie de destinaţie şi de data plecării, aşa că dacă alegi New York, s-ar putea ca preţul să ţi se pară cam piperat.

Pe lângă taxe, vei avea nevoie şi de bani de buzunar, iar Departamentul de Stat American recomandă suma de 800 de dolari. Cu aceştia vei reuşi să te întreţii până la primul salariu, însă îţi poţi lua mai mulţi bani la tine, pentru cheltuielile neprevăzute.

Recomandări pentru 2019

După ce ajungi pe pământul american, trebuie să fii foarte atent cu taxele şi impozitele de acolo. În urmă cu doi ani, preşedintele Donald Trump a introdus legea „Tax Cuts and Job Act”, care priveşte reducerea impozitelor, iar acest lucru i-a afectat pe studenţii care vizitează SUA, prin programul Work & Travel.

Astfel, în 2019, este esenţial ca toţi deţinătorii de viză de tip J-1 să înţeleagă care sunt obligaţiile fiscale, deoarece nerespectarea legislaţiei din SUA poate fi pedepsită prin amenzi, sancţiuni şi chiar prin interzicerea cererilor de viză pentru viitor. Înainte de a fi introdus acest proiect de lege, fiecare nerezident care lucra în Statele Unite îşi putea recupera banii plătiţi pe taxe, pentru câştiguri de până la 4050$. Din păcate, de la 1 ianuarie 2018, această „scutire personală” a fost redusă la 0$, iar asta înseamnă că toate rambursările federale sunt eliminate pentru cei care deţin viză de tip J-1.

 

Dacă eşti interesat să lucrezi în această vară în Statele Unite, alege un job care să ţi se potrivească din lista pe care o vei primi de la agenţie. Eventual, poţi verifica dinainte firma pentru care îţi doreşti să lucrezi, iar astfel poţi afla păreri din partea angajaţilor şi îţi poţi face o idee despre cum este atmosfera de lucru.

 

Dacă ai toate documentele pregătite şi ai reuşit să îţi strângi şi nişte economii, nu ar trebui să mai stai pe gânduri. Profită de faptul că eşti încă student şi trăieşte visul american. Poţi aplica pentru programul Work and Travel alături de prieteni sau colegi, iar astfel nu vei călători singur şi te vei bucura împreună cu ei de această experienţă.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Cele mai frumoase locuri de vizitat în jurul Sibiului 

Publicat

pe

Cele mai frumoase locuri de vizitat în jurul Sibiului 

Sibiul merită explorat și dincolo de Piața Mare și străzile centrului istoric. La distanțe potrivite pentru excursii de câteva ore sau de o zi se află sate săsești, biserici fortificate, stațiuni montane, trasee prin Munții Cindrel și localități din Mărginimea Sibiului. În funcție de direcția aleasă, într-o singură zi poți combina arhitectura medievală cu drumeții, gastronomie locală sau peisaje montane. Află cum să-ți organizezi excursiile, în funcție de distanță, sezon și timpul disponibil.

1. Bazilica romanică din Cisnădioara păstrează istoria medievală a locului

Cisnădioara se află la aproximativ 12 km de Sibiu și este cunoscută pentru Biserica Sfântul Mihail, ridicată în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Construcția romanică se află pe un deal stâncos, înconjurată de zidurile unei vechi fortificații, și se numără printre monumentele medievale bine păstrate din zona Sibiului.

Vizita presupune o scurtă urcare pe jos până la biserică, de unde poți admira satul și relieful din jur. Cisnădioara se află aproape de Cisnădie și poate fi inclusă în aceeași excursie cu Rășinari sau Muzeul ASTRA.

2. Rășinari – bijuteria rurală din Mărginimea Sibiului

La aproximativ 12 km de Sibiu, Rășinari este una dintre localitățile cunoscute ale Mărginimii Sibiului, zonă în care păstoritul a avut un rol important în dezvoltarea comunităților. În sat se păstrează case vechi, străzi înguste și clădiri legate de istoria locală, iar apropierea de Munții Cindrel îl face un punct bun de plecare spre alte localități din Mărginime.

Dacă plănuiești mai multe excursii în împrejurimi, serviciile de închirieri auto Sibiu de la aeroport îți oferă libertatea de a lega Rășinari de alte destinații din județ, în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție.

3. Păltiniș oferă acces la traseele din Munții Cindrel

La aproximativ 30 km de Sibiu și la peste 1.400 de metri altitudine, Păltiniș este una dintre stațiunile montane cu tradiție din România. A fost înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea de Societatea Carpatină Transilvăneană, iar câteva dintre clădirile vechi ale stațiunii s-au păstrat până astăzi.

În sezonul cald, Păltiniș este punct de plecare pentru trasee în Munții Cindrel, inclusiv spre Poiana Găujoara și zona Oncești. Iarna, domeniul schiabil din apropiere oferă variante pentru schi și snowboard. Drumul din Sibiu trece prin Rășinari, astfel încât poți include ambele localități în programul aceleiași zile.

4. Muzeul ASTRA prezintă patrimoniul rural din diferite regiuni ale României

Situat în Dumbrava Sibiului, Muzeul ASTRA este unul dintre marile muzee în aer liber din România. Pe o suprafață de 96 de hectare sunt prezentate gospodării, locuințe, ateliere, mori și instalații tradiționale provenite din diferite regiuni ale țării, reconstruite și organizate pentru a ilustra modul de viață și ocupațiile comunităților rurale.

Pentru vizită merită să rezervi câteva ore, deoarece traseele dintre gospodării acoperă o suprafață extinsă. Muzeul organizează pe parcursul anului și târguri, ateliere meșteșugărești, demonstrații și evenimente gastronomice, iar programul diferă în funcție de sezon

5. Biertan – lumea satelor săsești fortificate

La aproximativ 80 km de Sibiu, Biertan este cunoscut pentru biserica fortificată construită în centrul localității, pe un deal. Ansamblul datează în forma sa actuală în principal de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea și este înconjurat de mai multe centuri de fortificații, cu turnuri și bastioane.

Biertan se numără printre satele cu biserici fortificate din Transilvania incluse în patrimoniul UNESCO și a fost timp de aproape trei secole sediul episcopatului evanghelic săsesc. Vizitează biserica și fortificațiile, apoi rezervă timp pentru o plimbare prin centrul satului. Programul de acces diferă în funcție de sezon, așa că verifică orarul înainte de plecarea din Sibiu.

6. Valea Hârtibaciului oferă un traseu prin sate mai puțin aglomerate

La est de Sibiu începe Valea Hârtibaciului, o regiune potrivită dacă vrei sate, biserici fortificate și drumuri prin peisajul rural transilvănean. Hosman este una dintre opririle interesante, cu o biserică fortificată ale cărei origini ajung în perioada medievală. Traseul poate continua spre Nocrich și alte localități din vale. În loc să urmărești un singur obiectiv, rezervă câteva ore pentru drum și pentru opriri scurte în sate.

7. Porumbacu de Sus deschide drumul spre Munții Făgăraș

La poalele Munților Făgăraș, Porumbacu de Sus a devenit o destinație cunoscută pentru pensiuni și proiecte turistice. Aici se află și Castelul de Lut Valea Zânelor, devenit foarte popular prin arhitectura sa neobișnuită. Localitatea este interesantă și ca punct de plecare spre zona montană. Din Sibiu ajungi aici pe direcția Avrig, iar excursia se combină ușor cu alte opriri de pe Valea Oltului.

8. Avrig leagă istoria barocă de apropierea Munților Făgăraș

Avrig se află la aproximativ 30 km de Sibiu și este cunoscut pentru ansamblul baroc asociat familiei Brukenthal. Reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal și grădinile sale reprezintă principalul motiv pentru o oprire în oraș. Poziția Avrigului îl face potrivit și pentru continuarea traseului spre Porumbacu de Sus sau spre Valea Oltului. Dacă pleci dimineața din Sibiu, cele două localități pot intra în programul aceleiași zile.

9. Ocna Sibiului este cunoscută pentru lacurile sărate și tradiția balneară

La aproximativ 17 km de Sibiu, Ocna Sibiului este o stațiune balneară cunoscută pentru lacurile sărate și pentru istoria exploatării sării în regiune. Printre principalele atracții se numără Lacul Brâncoveanu, Lacul Roșu și Lacul Negru, apreciate pentru apa cu salinitate ridicată. În sezonul cald, poți petrece câteva ore în zona lacurilor și a ștrandurilor, iar în localitate poți vedea și Biserica Reformată, monument medieval datând din secolul al XIII-lea

10. Transfăgărășanul transformă excursia într-o zi dedicată muntelui

Pentru o zi întreagă și numai în perioada în care sectorul alpin este deschis circulației, poți pleca din Sibiu spre Transfăgărășan și Bâlea Lac. Drumul urcă spectaculos spre Munții Făgăraș și ajunge la peste 2.000 de metri altitudine în zona lacului glaciar.

Accesul rutier la Bâlea Lac depinde de sezon și de condițiile meteorologice, așa că verifică situația oficială a drumului în ziua plecării. Vara, zona oferă și trasee montane, iar vremea se poate schimba rapid la altitudine.

Lista de locuri de vizitat lângă Sibiu acoperă experiențe variate, ce merită descoperite pe îndelete. Dacă ai mașină la dispoziție, organizează traseele pe direcții: Rășinari-Păltiniș pentru munte, Avrig-Porumbacu pentru Valea Oltului și Biertan-Valea Hârtibaciului pentru patrimoniul săsesc. Astfel, te vei bucura pe deplin de frumusețile unei regiuni superbe, cu natură spectaculoasă și istorie impresionantă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Turism

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Publicat

pe

De

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”.

În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc” și „Zona Micilor Viticultori”, iar programul cuprinde degustări, meșteșuguri, port popular, gastronomie tradițională, muzică și dansuri.

Sâmbătă, de la ora 14:00, are loc Parada Portului Popular.

Programul evenimentului poate fi consultat pe StirileOlteniei.ro.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Publicat

pe

De

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate din viața medievală.

Vizitatorii vor putea vedea cavaleri în armură, turniruri călare, demonstrații de tir cu arcul, ateliere de fierărie, monetărie, ceramică și pielărie, precum și concerte și reconstituiri istorice.

Festivalul are loc în Parcul Castelului Huniade, iar intrarea este liberă.

Programul complet al evenimentului este publicat pe StiriTimis.ro.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
Actualitateacum 12 minute

Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri

După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată,...

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Actualitateacum 7 ore

Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic

Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a...

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
Actualitateacum 13 ore

FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente

24 de autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată. Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea...

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie” Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”
Actualitateacum 19 ore

Jocurile zilei de la „Adevărul”. Integrama de joi, 22 octombrie, are 77 de definiții interesante cu tema „Joc de iunie”

Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze...

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape” Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”
Actualitateacum o zi

Donald Trump susține că sfârșitul războiului din Ucraina „nu a fost niciodată atât de aproape”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 21 octombrie, că încheierea războiului din Ucraina este aproape, susținând că negocierile se...

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare
Actualitateacum o zi

Vești pentru pensionarii militari: indexarea ar putea fi mai mare decât la civili. Ce spune ministrul Muncii despre vârsta de pensionare

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că nu va exista un nou proiect de creștere a vârstei de pensionare în...

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat
Actualitateacum 2 zile

Motociclist proiectat în două mașini, pe Mihai Bravu. Bucăți din motocicletă au lovit un tramvai. Traficul e blocat

Un motociclist a fost rănit și transportat la spital, miercuri dimineață, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro