Connect with us
https://www.nationalul.ro/wp-content/uploads/2019/07/untold-facebook.jpg

Actualitate

Guvernul a împrumutat două miliarde euro de pe piețele externe

Mihai Daniel

Publicat

pe

Guvernul a împrumutat de pe piețele externe alte două miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri pe 12 și 30 de ani.Viitorul copiilor și al nepoților noștri a fost…”asigurat”!

Aceasta este a doua ieșire pe extern de anul acesta, după cea din martie, când statul a luat a împrumutat 3 miliarde de euro, cea mai mare sumă luată vreodată la o singură ieșire pe piețele internaționale a României.

Necesarul de finanțare de pe piețele externe în acest an, prin eurobonduri, a fost anunțat la 4,25 miliarde euro, astfel că autoritățile au trecut deja de prag, cu cele 5 miliarde de euro luate până acum.

Aranjorii emisiunii sunt BNP, ING Bank, Citi, Erste Bank și UniCredit, potrivit Bloomberg.

De altfel, Guvernul și-a propus să se împrumute pentru întreg anul, din surse interne și externe, 72 de miliarde (circa 15 miliarde euro), din care suma de 44 miliarde de lei este prevăzută pentru plata datoriilor care ajung la scadență în cursul acestui an, iar restul – pentru acoperirea deficitului bugetar.

Aceste lucruri se produc deoarece tocmai cererea pentru obligațiunile României este foarte ridicată, în contextul unui climat extern favorabil, existând un interes ridicat al investitorilor pentru datoria unor state ca România.

Ministerul Finanțelor a transmis, însă, în ultimele luni, că ar putea opta să profite de condițiile bune de împrumut și să prefinanțeze și din necesarul de anul următor. Tocmai de aceea, finanțele au ieșit acum pentru a profita de situația bună de pe piețele internaționale și de cererea ridicată pentru datoria statului român, consemnată inclusiv la vânzarea de titluri de stat în lei pe piața internă.

Conform Profit.ro autoritățile au depășit deja un record, iar perspectivele nu se arată atât de îmbucurătoare.

În concluzie, Statul a depășit deja planul pe tot anul, după ce în martie a luat 3 miliarde euro, o altă sumă record.

Guvernul PSD se împrumută cu sume astronomice, în timp ce românii tac și plătesc, fără să crâcnească, fără să întrebe!

Sursa foto : digi24.ro,Jurnal de afaceri

Sinteza acestei știri a fost realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor șef al platformei media independente Criteriul Național

 

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Top 5 politicienii săptămânii. Taxa pe solidaritate trebuia asumată de premier

Nationalul

Publicat

pe

Top 5 politicienii săptămânii

Locul 5 – Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor

“Pe locul 5 este domnul Eugen Teodorovici care a lansat acea idee extraordinară a taxei pe solidaritate pentru pensiile peste 100 de milioane, inimaginabil în România, vă spun eu, ca om care din 68 am contribuit am avut 50 de ani de contribuţie şi nici nu mă pot gândi la o asemenea pensie, ea este, au fost date magistraţilor, fiecare partid politic s-a grăbit să îi mituiască pe judecători şi pe procurori, după părerea mea nu e vorba de o chestiune bugetară, după părerea mea este o greşeală că i s-a dat domnului Teodorovici, asta trebuia să o asume premierul pentru că este chestiune de egalitate socială, o chestiune elementară, de dreptate socială, nu se poate ca într-o ţară unde oamenii au pensii de 15 milioane, unii să aibă 3.000- 4.000 de euro, fără să facă nimic, deci din punctul acesta de vedere îl pun pe locul 5, măcar că a lansat discuţia, probabil că o să dea înapoi pentru că poate că de aia nici nu şi-a asumat premierul, o să dea înapoi că face acum CSM-ul, magistraţii, organizaţiile internaţionale culmea. Dacă ar fi fost politicieni, sunteţi de acord, sau funcţionari la Parlament sau ziarişti, toată lumea ar fi spus nu se poate aşa ceva fiind vorba de magistraţi ei au voie să aibă, nu e vorba de pensiile militare, e vorba de nişte pensii care au fost nejustificate, pentru un om care nu face nimic”, a explicat Ion Cristoiu.

Locul 4 – Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE

“Pe locul 4 este domnul Călin Popescu Tăriceanu pentru că a primit o lovitură în sensul că el chiar se pregătise să fie candidat unic, o să rămână candidatul ALDE. Dar nu are cum şi o să rămână dintr-un singur motiv, partidul care nu are candidat propriu până la prezidenţiale e terminat ca partid, anul prezidenţialelor e un an de vedetism al unui partid. Ai candidat… E pe locul 4 că va avea o mare problemă că trebuie să decidă dacă rămâne în coaliţie sau nu rămâne… foarte grea, pentru că dacă pleacă din coaliţie, pierde partidul, toţi miniştrii săi vor rămâne pentru că e greu să vă imaginaţi că un ministru, voi pleca, ei vor pleca miniştri pentru că vrea preşedintele partidului să ajungă…”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 3 – Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO

„Locul 3 domnul Mircea Geoană, v-am spus… pentru că are cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în istoria modernă”, a spus Ion Cristoiu.

Locul 2 – Viorica Dăncilă, premierul României, liderul PSD

„Şi pentru că a reabilitat PSD, locul 2 este Viorica Dăncilă care aşa, mai ţineţi minte, cu taca-taca începe să facă, cu paşi mici, ea acuma toată vara aşa cum a sfătuit-o simpatia dumneavoastră Traian Băsescu, va fi numai în ţară, va lua fiecare … toate filialele şi probabil că mai mult ca sigur pe 3 va fi desemnată candidat”, a susţinut Ion Cristoiu.

Locul 1- Gabriela Firea, primarul general al Capitalei şi vicepreşedinte al PSD

„Este Gabriela Firea care e pe locul unu, noi trebuie să spunem acest clasament este al spectacolelor mediatice, nu spunem că cine e pe locul e apreciat faţă de ăla. Ea este vedeta, a venit de la tratament şi acum e prezentă în primul rând, a dus o contribuţie uriaşă pentru Dăncilă scoţându-l din joc pe domnul Tăriceanu care era, nu putea să fie candidatul PSD. (…) Ar trebui să îi mulţumească doamna Dăncilă pentru că i-a deschis drumul, poate să îi ofere dacă să fiu răutăcios, o rectificare bugetară de care Gabriela Firea are nevoie că altfel dă faliment Primăria”, a conchis Ion Cristoiu.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Halep se implică financiar în dezvoltarea tenisului românesc

Nationalul

Publicat

pe

„Este un proiect pe care îl avem împreună cu Federaţia. Ne-am gândit să mergem prin ţară, să alegem câţiva copilaşi pentru performanţă. Este important să-i descoperim şi să-i susţinem financiar. Tenisul nu este uşor de susţinut şi trebuie să-i ajutăm cât putem pe aceşti copilaşi”, a spus Simona Halep, la Constanţa.

În momentul de faţă, Simona sprijină o echipă feminină de hochei pe gheaţă, dar şi mai mulţi tineri tenismeni de la complexul lui Ion Ţiriac.

Halep va reveni în circuit pe 5 august, la Rogers Cup. În august, Simona va participa la turneele de la Cincinnati şi US Open.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Introducerea unui mecanism de monitorizare a statului de drept în UE este o abordare corectă

Nationalul

Publicat

pe

„Este bun faptul că este o abordare care nu este specifică doar câtorva state. Este o abordare la nivel european care se va aplica tutror statelor membre. Ne uităm acum la mecanismul de cooperare şi verificare care este aplicat doar României şi Bulgariei . Eu cred că atunci când se ia o măsuri la nivel european trebuie ca acea măsură să vizeze toate statele membre. Sunt convinsă că toţi avem obligaţii în calitate de stat membru al UE, dar avem şi oportunităţi în calitate de stat membru al UE. Cred că aceasă abordare a preşedintelui Comsiei Europene este una corectă pentru că este o măsură care vizează toate statele”, a declarat Viorica Dăncilă, la Sibiu.

Premierul a adăugat că Guvernul va discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la MCV-ul aplicat României şi Bulgariei.

„Am discutat după alegeri cu fostul prim-vicepreşedinte al Comsiei Europene despre mecanismul de cooperare şi verificare. Am spus că noi avem foatre mare deschidere şi că trebuie să discutăm despre fiecare lucru în parte. Dar la aceste discuţi nu trebuie purtate doar cu Ministerul Justiţiei, sunt discuţii care vozează magistraţii, în care trebuie să avem părerea şi a judeătorilor şi a procurporilor şi a ascociaţiilor magistraţilor pentru a putea pune anumite puncte în aplicare sau la anumite puncte să explicăm de ce nu putem să implementăm acel aspect din MCV. Dar cred că este foarte important dialogul şi Guvernul României va avea un dialog cu Comisia Europeană legat şi de acest aspect şi de alte aspecte referitoare la această cooperare”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Ursula von der Leyen, proaspăt aleasă în funcţia de preşedintele al Comisiei Europene, a anunţat că susţine introducerea unui mecanism pentru monitorizarea situaţiei statului de drept în toate ţările Uniunii Europene şi pentru apărarea valorilor europene.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Top Stiri Nationalul.ro