Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”  se va derula între 31 august şi 22 septembrie, la Bucureşti, în alte oraşe din ţară, dar şi prin mari metropole urbane ale lumii (Toronto, Florenta, Dresda, Montreal, Berlin, Chisinau) la 138 de ani de la naşterea marelui compozitor român şi 64 de ani de la moartea sa.

Festivalul a adus publicului chiar din prima seară una dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui George Enescu în interpretarea unora dintre cele mai valoroase orchestre ale lumii- Orchestra Filarmonicii din Berlin, dirijata de maestrul Kiril Petrenko.

Publicul meloman va putea urmări reprezentaţiile unora dintre cele mai bune orchestre la nivel mondial în acest moment: Royal Concertgebouw Amsterdam, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Naţională a Franţei ,London Symphony Orchestra, Orchestra şi Corul Maggio Musicale Florentino, Orchestra simfonica din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonică din Berlin etc

Concertul inaugural

Creaţia enesciană se remarcă printr-o încărcătură excepţională de o densitate şi mai ales prin acel ethos singular în ambianţa secolului al XX-lea. Folclorul a reprezentat un element pe deplin definitoriu, fără a fi preluat ca atare, ci a fost pe deplin subliniat într-un discurs al ideilor muzicale enesciene, specialconceput în spiritul lui. Având un rol pitoresc în cele două Rapsodii române (1901), acesta a avut impact datorat meşteşugului componistic ridicat la rang de emblemă.

Frazele ample, tempourile fluuide, mai mişcate ca de obicei, concepţia unitară a întreguli aparat orchestral  au ondus publicul meloman spre uun nivers deosebit de pitoresc, de interesant, oferit de interpretarea, viziunea Orchestrei Filarmonice din Berlin dirijate de Kiril Petrenko.

George Enescu ocupă un loc aparte atât în istoria universală a fenomenului muzicii culte cât și în universul sufletului uman. De altfel, reputaţia genialului compozitor a avut o largă de-a lungul timpului trecut de la evenimentele premierelor sale absolute. Se poate spune că lirismul enescian nu lasă pe nimeni indiferent, deoarece melosul folcloric le oferă tuturor celor neinițiați o stare de grație, iar celor ancorați în domeniu le stimulează imaginația într-un raport bine echilibrat.De fapt, acest lucru a fost experimentat în versatila interpretare a celei de-a doua Rapsodii române în re major, publicul meloman sau cel conectat la Radiodifuziunea Română, deoarece, din motive rămase necunoscute evenimentul nu a fost transmis live de postul privat Trinitas TV .

 Rapsodia a doua a lui George Enescu în Re Major  a fost evidenţiată de către acea zonă a timbralităţii instrumentelor de suflat,, deoarece foarte bine conturate şi juste au fost liniile, planurile sonore ale oboiului, ale flatului, clarinetului din secţiunea mediană.

De altfel, caracterul sărbătoresc al muzicii de factură folclorică a fost etalat de către viola solistă care a …pregătit o srpriză, oarecuum nedorită-o variantă prescurtată a „Ciocârliei „. Din motive necunoscute, Kiril Petrenko a suprimat acest dans, în scopul diminuării temporale al acestui eveniment cuultural.

Am rămas plăcut impresionat, contrabalansând acest amănunt care putea fi uşor de evitat, cu acea calitate a sunetuli orchestrei, chiar în dozajele minimale, excelent redate, construite şi motivate interpretativ.

Se pare că, în pofida numelui titrat al acestor instrumentişti, Rapsodia Română nu a mai avut parte de acel fior dramatic, din moment ce acest opus quasi meditativ, contrastează frapant cu imaginile bucolice ale primei Rapsodii. Am avut de remarcat finețea solo-urilor de oboi și de flaut care au fost la final răsplătite cu binemeritate aplauze.A fost cu siguranță unul din punctele de interes ale acestei excelente interpretări,una pe deplin logice, perfect echilibrată, iar solo-ul final de violă a fost asemenea unui vaiet, pe deplin tânguitor al unei veselii populare vizibil estompate.

Chiar dacă e puțin cântată, din moment cei se recunosc doar… primele măsuri, cea de-a doua rapsodie a avut parte de o interpretare pe deplin memorabilă.

După o scurtă pauză, opusul beethovenian cel mai cunoscut- Simfonia a IX-a a creat o anumită stare de impact senzorial cu expresivitățile sale instrumentale și vocale iar participarea vocilor, a soliștilor Marlis Petersen soprană,Elisabeth Kulman mezzosoprană, Benjanim Bruns tenor și Kwangchul Youn bas au avut acea calitate de a dinamiza o multitudine de emoții, de sturi cu o puternică încărcătură care a catalizat cultural și sensibil publicul prezent în Sala Palatului.

Am avut revelaţia pe pacursul derulării simfoniei că există acea indisolubilă legătură dintre semnificant și semnificat, dintre sunet și gest, iar cea mai puternică impresie între primele trei momente ale simfoniei și Oda bucuriei din Final ce dă chiar titlul acestei simfonii.De aceea este pe deplin edificator, concludent din punctul de vedere al bucuriei, al euforiei, al imaginii unei Europe unite, din moment ce oda este actualul imn oficial al Uniunii Europene.

Personal am avut acea bucurie de a vedea „pe viu” unele dintre cele mai cunoscute orchestre, care a prezentat un program de o largă accesibilitate , cu o interpretare calitativă, sub indicațiile unuia dintre cei mai apreciaţi dirijori ai lumii şi cu redescoperirea entuziasmantă a cel puţin trei voci de referinţă.

Dacă în prim parte am savurat momentele cu caracter marţial, dozaje echilibrate şi conforme cuu estetica şi caracteristicile, estetica acestui nemuritor „Titan” al muzicii culte, în cea de-a doua parte a simfoniei, caracterul mecanic, bine punctat,extrem de precis, de factuură ternară din măsura de şase optimi a contrastat cu tema secundă expusă de instrumentele de suflat în tonalitate majoră. De altfel, pauzele , cezurile special scrise în partitură au fost explotate şi scoase în relief de către orchestranţii filarmonicii berlineze.În toată această efervescenţă am remarcat sunetul minunat al intervenţiilor solistice ale primuuli oboi ce au reprezentat un adevărat regal, o lecţie de muzică predată tuturor ăn direct.

Partea a treia, lirică a fost caracterizată de atributele clasice şi romantice ale acestor stiluri, iar echilibrul planurilor melodice a fost contabilizat de tempoul destul de alert ales care a simplificat multe din problemele tehnice, de susţinere a frazelor.De asemenea, modulaţiile ăndruzneţe au fost subliniate cu multă sensibilitate, iar sonoritatea serenă a acestei forme de sonată fără dezvoltare au creat o atmosferă plină de rainament şi bun gust muzical.

Trecerea attaca la ultima parte a evidenţiat caracteul revoluţionar, pe deplin energic al partidei de cello şi de bass care , asemenea unui personaj a expus un recitativ ce a împletit, pe deplin mozaicat teme sau frânturi de melodie din părţile precedente, dând astfel caracterul de ciclicitate al acestui nemuritor opus.

Intonarea Odei Bucuriei a avut în vedere susţinerea întregului edificiu sonor, pornind din nuanţe abia audibile până într-un fortissimo general, pe deplin gradat, realizat cu mijloace agogice, structrale şi expresive.

Intervenţia soliştilor, în special a bass ului Kwangchul Youn a avut o doză de nesiguranţă, rar întâlnită la acest nivel-„Oh,Freunde…” Totuşi, pe parcurs, evoluţia sa a avut multe momente strălucitoare, demne de reţinut.

Corul Filarmonicii George Enescu dirijat de maestrul Iosif Prunner şi-a demonstrat valoarea de necontestat şi s-a achitat cu deosebit succes de a susţine la cel mai înalt nivel conţinutul ideatico muzical al acestui arhicunoscut opus vocal-instrumental.Pe final, secţiunea soli cu orchestră şi cor a reşit să potenţeze caracterul festiv şi a oferit momente de înălţare spirituală tuturor celor prezenţi în Sala Palatului.

Se pare că plasarea celor patru solişti în faţa coruluui, fix în spatele orchestrei nu s-a dovedit o alegere pe deplin inspirată, din moment ce rezonanţa Sălii Palatului nu i-a avantajat deloc.

Un alt pnct pe deplin negativ a fost legat de aspectul lipsei de educaţie muzicală a publiculi. Aplauzele dintre părţi, aproape obsesive , de nestopat ale unora au dezvălit crasa lipsă de cultură, de educaţie elementară a unora care cochetează cu….fenomenul muzicii culte.

Gradul de complexitate sufletească, de implicare emoțională din partea tuturor participanților în cadul acestui eveniment l-a constituit momentul de final, de ovații necontenite, de acel pur atașament, venit dincolo de orice etichetă față de aceşti maeștrii ai muzicii culte ce au rolul de a duce mai departe, mărturiile sonore ale acestor  capodopere universale.

Sursa foto : Eventim.ro

Această cronică a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor șef al platformei media inependente Criteriul Național