Orchestra Națională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, sub conducerea maestrului Cristian Mandeal, având ajutoare pe regizorii multimedia Nona Ciobanu și Peter Košir au oferit un concert inedit publicului bucureștean.

În prima parte a programului am audiat o versiune interpretativă a Concertului numărul 3 pentru pian și orchestră în do major op. 26 aparținând lui Serghei Prokofiev.Solistul acestui concert a fost Daniel Ciobanu-laureat al Concursului Internațional „Arthur Rubinstein” în 2017.

Din creația acestui proeminent exponent al muzicii sovietice care s-a manifestat plin de inspirație, fantezie și spontaneitate, concertul ultim destinat pianului posedă un limbaj melodic personal, impregnat de armonii și ritmuri pline de dinamism, toate fiind produse de un colorit al orchestrației, de o mare finețe și forță expresivă.

În acest opus, solistul a scos în relief și acea latură a ritmurilor impetuoase și pe deplin incisive ce s-au îmbinat în mod cu totul neașteptat cu o melodicitate și un lirism aparte.Această contopire a unor elemente atât de contrastante a constituit unul din punctele de interes și chiar cheia înțelegerii acestui concert.

Lucrarea a fost compusă între anii 1917-1921, interpretată în primă audiție la Moscova de pianistul S.Feinberg.

Concertul e structurat în trei părți, după tiparul clasic arhicunoscut.Prima e precedată de o sumară introducere, Andante în care clarinetul solo a intonat o melodie nostalgică, cu informațiile specifice cântecului popular rusesc.Mișcarea de Allegro a debutat brus, fiind structurată într-o formă de sonată.Prima temă e susținută de un ritm persistent, plin de energie,  cu o expresie vie.Aceasta va fi întreruptă de dinamicele și scânteietoarele pasagii de legătură pur pianistice.De altfel, tema principală a fost expusă în nuanțe contrastante de pianist, cu acompaniament clarinetului, fostului și corzilor.De aceea, orchestrația transparentă răsună la flaut mai sonor, în timp ce oboiul a fost mereu acompaniat de pizzicato urile corzilor, în piano c4 au introdus conținutul liric cu profil cromatic și expresiv al temei secunde.

După o punte vă apare un episod –Brioso , în stilul unei tocatte care va conduce la secțiunea dezvoltării. Aici, un alt episod Andante dezvoltă materialul tematic al primei expuneri. Pianul vă exploata registrul grav, cu același acompaniament persistent.

Reexpoziția aduce din nou tema secundă urmată de prima temă într-o originală varietate a coloritului sonor.

Partea a doua Andantino are forma unei teme cu cinci variațiuni, asemenea părților lente mozartiane.Tema stă la baza variațiilor din melodiile pe deplin înrudite sau apropiate, folosite în celebrul opus care i-au adus nemurirea, consacrarea internaţională-Simfonia clasică.

Partea a treia Allegro ma non troppo are forma unei rondo.Marea bogăție de melodii și imagini muzicale ale acestei părți a reflectat fațetele atât de diverse ale umorului, ale sarcasmului tipic prokofievian.

După ce a fost îndelung aplaudat, solistul a oferit ca bis-uri o improvizație jazzist-ică „Tom@Jerry” și, că omagiu pentru memoria școlii vechi românești de compoziție piesa Bacanalle a lui Constantin Silvestri.

După o binemeritată pauză, am audiat din creația lui Bela Bartók „Castelul Prințului Barbă-Albastră”, cu contribuția unor voci precum celei ale lui Allison Cook mezzosoprană și Derek Welton bariton.

Dintru început, feeria concepută într-un singur act ,opera a avut un prolog recitat.

Introducerea în această lume a basmului a constat și în punerea de imagini multimedia proiectate în cocheta sală a Ateneului bucureștean.Am sesizat povestea din spatele proiecţiei muzicale, cu acele tainice încăperi din castelul Prințului Barbă Albastră care au dobândit o materializare simbolică prin sunet și imagine, în concertul Orchestrei Naționale Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta lui Cristian Mandeal și în viziunea regizorală și multimedia a Nonei Ciobanu.

”Castelul Prințului Barbă-Albastră” este singura operă compusă de Bela Bartók. Lucrarea este bazată pe basmul lui Charles Perrault, dar transformată de imaginația libretistului Bela Balázs într-o poveste în cu totul altă cheie, va fi însoțită de proiecții. Acestea poartă semnătura regizoarei Nona Ciobanu și sunt realizate împreună cu Peter Kosir, arhitect și artist vizual – gândite și asamblate într-un discurs surprinzător, imersiv.

Libretul se leagă de acea fantastică poveste despre Barbă Albastră, prințul cu reputație întunecată, care se recăsătorește și își aduce noua soție, pe Judita, la castelul său cu șapte camere. El îi permite Juditei accesul în toate camerele, cu excepția uneia. Judita nesocotește, în final, interdicția și nu se lasă convinsă de numeroasele rugăminți ale prințului de a o respecta. Ce de-a șaptea cameră se dovedește a fi de fapt o tenebră.

Înfricoșătoarele dialoguri avute în sângerosul castel fermecat au fascinat publicul.Judit, protagonista a avut la un moment dat o reverie, o falsă profeție de a întrevede „lumina Raiului.”

A fost pedepsită de curiozitatea de a căuta în cele șapte camere din acest loc pe deplin damnat, plin de mistere.

Muzica are acel rol definitoriu de a sublinia toată această poveste, accentuând prin contraste dinamice și modele, efecte coloristice atât caracterul epic cât și cel descriptiv.

De-a lungul timpului, povestea a fost explorată mai ales din perspectiva sa simbolică. Conform unora dintre interpretări, cele șapte camere semnifică sufletul lui Barbă Albastră, iar povestea ar fi despre autocunoaștere, sondarea interioară, accesul pe care ni-l permitem și îl permitem celorlalți în spațiul personal.

Regizoarea Nona Ciobanu a realizat şi a propus o convenție vizuală care a reuşit să deslușească din metaforele libretului și a imaginat totul prin prisma acestor proiecţii sincronizate cu materialul sonor care a purtat spectatorul prin tainele textului și muzicii.

În concluzie,  am asistat la o interpretare de excepție asigurată de către viziunea dirijorală a maestrului Cristian Mandeal, a vocilor de excepție ale lui Allison Cook și Derek Welton și îndeosebi a Orchestrei Naționale Simfonice Poloneze.