Sport
Cum alegem sacul de box Knockout
Salut luptatorule! Stim ca orice sportiv care se respecta vrea sa devina mai bun si sa isi depaseasca rapid limitele de fiecare data cand intra in sala de antrenament. De aceea, echipa Knockout Store iti vine in ajutorul tau cu gama variata de echipamente sportive pentru Box/Kickbox/MMA si BJJ.
Daca esti antrenor si vrei sa iti echipezi cat mai bine sala de antrenament si sa asiguri un loc bun de antrenament pentru sportivii tai, iti venim in ajutorul tau cu gama de saci de box Knockout – acestia sunt realizati din piele naturala sau artificiala si au diverse forme si marimi in functie de obiectivele de antrenament.
Un sac de box bun este ideal cand vrei sa te antrenezi si sa lovesti mai bine si mai tare. De multe ori vezi in salile de arte martiale si lupte diversi saci – dar este important sa stii cum sa alegi produsul potrivit. Hai sa vedem mai jos cum sa alegem in siguranta sacul de box ideal.
Sacul se va alege in primul rand dupa materialul acestuia – aici poti sa alegi sacii din piele naturala sau artificiala – pentru ca ei sunt cei mai rezistenti la lovituri. Durata lor de viata este mult mai lunga si tu te poti antrena mai intens la sac si sa lovesti mai tare.
Dupa care trebuie sa te uiti si la dimensiunea / marimea sacului de box – aici ne referim la partea de inaltime si circumferinta. Marimile cele mai uzuale sunt cele de 1.20 – 1.80 m pentru ca tu sa te asiguri ca poti sa lovesti si cu picioarele.
Trebuie sa ne mai uitam foarte bine si la tipul de sac de box – aici cei mai des intalniti saci sunt cei cilindrici – care se gasesc in majoritatea salilor de box/Kickbox. Mai sunt si cei care sunt de tip Aqua – umplutui cu apa pentru a oferi o experienta de antrenament foarte buna.
Gasim si saci de uppercut care sunt realizati intr-o forma astfel incat sa te poti antrena si sa exersezi loviturile de uppercut.
Pe site-ul nostru vei gasi si o casca de box Knockout potrivita prin care tu sa ai mai multa protectie la cap cand faci sparring.
Sport
Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și Floris Stănculea au câștigat competiția, iar Ovidiu Vasian și Aurelian Surd au ocupat locul al treilea. Bilanțul celor două echipe: 14 meciuri disputate și o singură înfrângere.
România a avut un parcurs extraordinar la Cupa Internațională de Padbol de la Stockholm, desfășurată în perioada 2–3 octombrie 2026. Într-un program foarte intens, cu șapte meciuri pentru fiecare pereche, cei patru sportivi au demonstrat valoare, rezistență și determinare, reprezentând țara cu mândrie.
În confruntările cu adversari din Suedia, Belgia, Germania, Italia și Qatar, echipele românești au obținut împreună 13 victorii. Rezultatele confirmă nivelul competitiv al Padbolului românesc și progresul construit prin campionatul intern și pregătirea constantă.
Cătrună și Stănculea aduc trofeul în România
Adrian Cătrună și Floris Stănculea, legitimați la ACS Sportul pentru Viitor București, au încheiat competiția fără înfrângere. Cu șapte victorii în șapte meciuri, cei doi au ocupat primul loc și au câștigat trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm.
Pentru Adrian Cătrună, succesul din Suedia are și o semnificație personală. Aceasta a fost ultima sa participare internațională din acest an, sportivul urmând să fie supus unei intervenții medicale la genunchi, după care va parcurge o perioadă de recuperare.
Pasiunea pentru Padbol și dorința de a fi alături de echipă l-au însoțit până la capătul acestei competiții, încheiate cu un trofeu pentru România.
Vasian și Surd, un podium care confirmă creșterea echipei
Ovidiu Vasian și Aurelian Surd, sportivi ai ACS Singidava Cugir, au completat succesul delegației române prin clasarea pe locul al treilea, după șase victorii în șapte meciuri.
Prima lor participare împreună la o competiție internațională a fost în 2023, la Cupa Națiunilor organizată în Ungaria, unde au avut un parcurs bun. Stockholm a reprezentat următoarea participare internațională în această formulă, iar evoluția din Suedia a evidențiat creșterea valorii echipei.
Cei doi au învins adversari cu o vastă experiență internațională, demonstrând că munca depusă în țară se poate transforma în rezultate importante în afara ei. Podiumul de la Stockholm marchează un nou pas în evoluția lor ca echipă.
România–Suedia: de la fotbal la succesul din Padbol
Întâlnirile dintre România și Suedia sunt urmărite de public mai ales prin prisma fotbalului. Dacă recentele confruntări din Liga Națiunilor nu au adus rezultatele dorite pentru naționala de fotbal, Padbolul a oferit un motiv de bucurie și mândrie: la International Padbol Cup Stockholm 2026, sportivii români au învins, printre altele, și echipele suedeze, aducând acasă trofeul și două clasări pe podium. Floris Stănculea și Adrian Cătrună au cucerit medaliile de aur, iar Aurelian Surd și Ovidiu Vasian au completat succesul României cu medaliile de bronz.
Performanța a fost însoțită de aprecierea gazdelor. Erik Zetterström, organizatorul International Padbol Cup Stockholm 2026, a vorbit într-un interviu oferit Federației Române de Padbol despre nivelul jucătorilor români și bucuria de a avea delegația României la competiție.
„Sunt foarte impresionat de cât de bine joacă sportivii români”, a declarat Erik.
Organizatorul a apreciat și experiența României în organizarea competițiilor și dezvoltarea Padbolului, exprimându-și dorința de a vizita țara noastră pentru un schimb de experiență. Dincolo de rezultate, competiția a creat astfel ocazia unor noi colaborări, în care fiecare partener poate contribui și poate învăța.
Campionatul intern și pregătirea susțin performanța
Succesul de la Stockholm aparține sportivilor, dar reflectă și munca antrenorilor, implicarea cluburilor și eforturile Federației Romăne de Padbol pentru pregătirea și dezvoltarea acestora.
Campionatul Național de Padbol are un rol esențial în acest proces. Meciurile disputate constant între cele mai bune perechi din țară cresc nivelul echipelor, le consolidează experiența și le pregătesc pentru provocările internaționale. Stagiile de pregătire completează acest parcurs și contribuie la transformarea progresului individual în performanță de echipă.
Cele două clasări pe podium arată rezultatul unui efort comun și valoarea continuității în pregătire și competiție.
Noi pași în dezvoltarea relațiilor internaționale
Delegația României a fost însoțită de Elisabeta Gherghișan, președintele Federației Române de Padbol, care a fost alături de sportivi și a făcut un nou pas în consolidarea relațiilor internaționale din cadrul acestui sport.
Discuțiile cu organizatorul și cu reprezentanții celorlalte țări au deschis perspective de schimb de experiență și colaborare, cu obiectivul de a crea noi oportunități pentru sportivi și de a susține dezvoltarea Padbolului.
„Ne bucură aprecierea față de sportivii români și față de experiența României în dezvoltarea Padbolului. Dorința lui Erik de a ne vizita pentru un schimb de experiență este o oportunitate de a întări această colaborare. Avem ce împărtăși și avem ce învăța unii de la ceilalți, iar aceste legături pot aduce beneficii sportivilor și acestui sport”, a declarat Elisabeta Gherghișan.
Participarea României la Cupa Internațională de la Stockholm a beneficiat de susținerea Agenției Naționale pentru Sport.
O invitație pentru parteneri și investitori
Rezultatele de la Stockholm transmit un mesaj clar: Padbolul românesc crește și merită susținut.
Trofeul și cele două prezențe pe podium reprezintă și o invitație adresată partenerilor, sponsorilor și investitorilor de a se alătura unui sport în plină dezvoltare. Performanțele internaționale și creșterea nivelului competițiilor interne arată un potențial care poate fi susținut prin extinderea infrastructurii și atragerea de noi practicanți.
Mai multe terenuri de padbol, oportunități pentru juniori și susținerea actualelor și viitoarelor generații de campioni pot duce mai departe ceea ce sportivii români au demonstrat la Stockholm: România are valoare și poate câștiga la cel mai înalt nivel al competiției.
Sursa: presadeazi.ro
Sport
JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut loc o nouă acțiune dedicată promovării judo-ului și valorilor sale în rândul copiilor.
La invitația Federației Române de Judo, ACS Motiuashi București, club din Sectorul 2, a prezentat celor aproximativ 100 de elevi participanți la programul „Școala de Vară” o demonstrație prin care cei mici au putut descoperi o parte dintre tainele frumosului nostru sport.
🥋 Sportivii Bârziloiu Darius, Grigore Darius, Dincă Victor și Smărăndeanu Mircea au prezentat elemente specifice judo-ului, într-o întâlnire în care sportul s-a împletit firesc cu educația, disciplina și respectul.
Un moment aparte l-a reprezentat faptul că Bârziloiu Darius, Grigore Darius și Dincă Victor sunt chiar elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 39, revenind de această dată în fața colegilor lor în calitate de judoka.
Demonstrația a fost coordonată de Sensei Adrian Szekely, antrenor coordonator al ACS Motiuashi și vicepreședinte al Federației Române de Judo, alături de Dorel Rumega, președintele Colegiului Central al Arbitrilor din cadrul Federației Române de Judo.
ACS Motiuashi București este condus de președintele clubului, Violeta Becelea Szekely, și reprezintă unul dintre cluburile de judo active chiar în comunitatea Sectorului 2.
🤝 Mulțumim Primăriei Sectorului 2 pentru deschiderea și sprijinul acordat acțiunilor prin care sportul ajunge mai aproape de copii, precum și conducerii Școlii Gimnaziale nr. 39, în mod special domnului director adjunct Dan Gheorghe, pentru primire și implicare.
Pentru Federația Română de Judo, asemenea acțiuni reprezintă mai mult decât simple demonstrații sportive. Ele sunt o investiție în educație, în caracter și în generațiile care vin.
Judo-ul începe pe tatami, dar lecțiile sale rămân pentru toată viața. 🥋❤️
Sport
Ce sporturi poți face cu familia fără să fie nimeni lăsat pe margine
Sursa foto: Pexels.com
Există un moment pe care mulți părinți îl recunosc imediat: copilul aleargă, tu stai pe bancă și îl privești. Sau invers, tu vrei să faci mișcare, dar nu ai cu cine să lași copiii. Sportul în familie sună bine în teorie, dar în practică se lovește de o problemă concretă: vârstele și nivelurile fizice diferite fac ca majoritatea activităților să funcționeze bine pentru unii și prost pentru alții.
Ghidurile existente recomandă drumeții, bicicletă sau fotbal, fără să spună nimic despre ce faci când ai un copil de 6 ani, unul de 12 și doi adulți cu genunchi obosiți. Sau când bugetul pentru echipament nu e nelimitat.
Există sporturi de familie care funcționează chiar și în aceste condiții. Și nu e vorba de compromisuri, ci de alegeri mai bune de la început.
De ce eșuează majoritatea tentativelor de sport în familie
Problema nu e lipsa bunei intenții. E că sportul ales e potrivit pentru o singură categorie din familie, iar ceilalți îl tolerează. Un tată care aleargă 10 km nu poate face asta cu un copil de 7 ani. O mamă care face yoga nu poate include un adolescent care vrea competiție. Rezultatul e că fiecare face sport separat sau nimeni nu face deloc.
Un alt obstacol real e echipamentul. Mulți renunță înainte să înceapă pentru că se gândesc la costuri mari. Realitatea e că unele sporturi de familie cer investiție minimă, altele cer mai mult, dar amortizat pe ani de utilizare, costul per sesiune devine neglijabil.
Există și o dinamică mai subtilă: când un adult e mult mai bun decât copilul la un sport, copilul pierde rapid interesul. Sporturile care funcționează în familie sunt cele unde diferența de nivel nu distruge plăcerea jocului. Asta e, de fapt, criteriul cel mai important pe care ghidurile standard îl ignoră complet.
„Am încercat să merg la sală cu întreaga familie, dar costul pentru șapte persoane era prohibitiv. Am calculat și am realizat că e mult mai simplu să cumpărăm câteva echipamente de bază și să facem sport afară sau acasă.” (@madalinamorari9860, YouTube, „Deschidem sală de fitness acasă”, 2024)
Sporturi care funcționează pentru toate vârstele simultan
Nu toate sporturile sunt egale când vine vorba de incluziune. Unele permit participarea simultană a copiilor mici, adolescenților și adulților fără ca cineva să se plictisească sau să fie depășit. Câteva criterii după care le poți evalua:
- Pot participa simultan persoane cu niveluri fizice diferite?
- Regulile pot fi adaptate în funcție de vârstă?
- Există variante de echipament accesibile ca preț?
- Se poate juca în spații mici sau în natură, fără infrastructură specială?
Pe baza acestor criterii, câteva sporturi ies în față:
Badminton. Unul dintre cele mai subestimate sporturi de familie. Nu necesită forță fizică mare, ritmul poate fi ajustat natural, iar o rachetă de calitate decentă costă între 30 și 80 RON. Poate fi jucat în parc, în curte sau chiar în interior dacă spațiul permite. Un copil de 5 ani poate juca cu un adult fără frustrare, pentru că mingea (volantul) e lentă și ușor de controlat.
Ciclismul. Funcționează pentru aproape orice vârstă, de la copii cu roți ajutătoare până la adulți. Traseele pot fi alese în funcție de cel mai lent participant. Investiția inițială e mai mare, dar bicicletele durează ani de zile. Un traseu de 10-15 km pe un drum plat e accesibil pentru un copil de 7-8 ani și suficient de activ pentru un adult.
Înotul. Piscina e unul dintre puținele locuri unde un copil de 4 ani și un adult de 45 de ani pot fi activi fizic în același timp, fiecare la nivelul lui. Abonamentele la bazinele publice din România pornesc de la 80-120 RON pe lună per persoană, ceea ce face ca pentru o familie de patru persoane să fie o cheltuială lunară de 320-480 RON.
Tenis de masă. Poate fi jucat în orice condiții meteo, nu necesită spațiu mare și e accesibil ca echipament. Un set complet (masă, palete, mingi) costă între 400 și 1.200 RON, dar amortizat pe câțiva ani de utilizare zilnică, e una dintre cele mai ieftine opțiuni. Găsești echipamentele de care ai nevoie într-un magazin online de articole sportive cum este Expert-sport.ro!
Cum alegi sportul potrivit pentru familia ta
Vârsta celui mai mic copil e primul filtru. Sub 5 ani, sporturile structurate cu reguli complexe nu funcționează. Funcționează în schimb activitățile cu mișcare liberă: alergat, sărit, aruncat, prins. Între 6 și 10 ani, copiii pot urma reguli simple și pot juca în echipă. Peste 10 ani, pot participa la aproape orice sport de familie.
Al doilea filtru e spațiul disponibil. Ai curte? Ai acces la un parc? Locuiești la bloc fără spații verzi în apropiere? Răspunsurile schimbă complet lista de opțiuni. Badmintonul și tenisul de masă merg și în spații mici. Fotbalul și baschetul cer teren. Ciclismul cere trasee sigure.
Al treilea filtru, pe care puțini îl iau în calcul: ce sport îți place ție ca adult? Dacă nu îți place, nu vei fi constant. Și constanța e singurul lucru care contează pe termen lung. Un sport pe care îl faci o dată pe lună nu aduce niciun beneficiu real, nici fizic, nici ca timp petrecut împreună.
De exemplu: O familie cu doi copii de 8 și 11 ani, care locuiește la bloc în Cluj, poate construi o rutină sportivă săptămânală cu un buget de aproximativ 150-200 RON pe lună: abonament la o piscină publică (2 adulți + 2 copii), plus o ieșire săptămânală cu bicicletele în parc. Echipamentul de bicicletă e o investiție o singură dată, piscina e cheltuiala recurentă.
Echipamentul de sport pentru familie: ce merită cumpărat și ce nu
Greșeala clasică e să cumperi echipament scump înainte să știi dacă sportul respectiv va fi practicat constant. Logica e simplă: începi cu varianta de bază, testezi timp de 2-3 luni, apoi investești dacă activitatea devine rutină.
Ce merită cumpărat de la început:
- Încălțăminte sport adecvată pentru fiecare membru al familiei. Aceasta e singura investiție care nu se poate amâna, pentru că pantofii nepotriviți duc la accidentări.
- Echipament de protecție pentru copii (genunchiere, cască pentru bicicletă). Nu e opțional.
- Un set de bază pentru sportul ales: rachete de badminton, o minge, palete de tenis de masă.
Ce poți amâna sau evita:
- Echipament de marcă scump înainte de a testa sportul
- Abonamente anuale plătite integral înainte de a ști dacă vei fi constant
- Aparate de fitness pentru acasă (ocupă spațiu și sunt abandonate rapid)
Un magazin online de articole sportive cu gamă largă îți permite să compari prețuri și să alegi echipament potrivit pentru fiecare vârstă, fără să te deplasezi în mai multe locuri. Contează mai ales când ai copii de vârste diferite și ai nevoie de mărimi și tipuri de echipament diferite în același timp.
„Cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost să mă implic și eu în sportul copilului, nu doar să îl duc și să îl aștept. Când am început să jucăm badminton împreună în parc, a devenit cu totul altceva.” (r/daddit, 2025 – experiență din thread-ul „What sport, hobby, activity are you developing for you and your kids?”)
Cum menții constanța fără să devină o obligație
Sportul în familie funcționează pe termen lung doar dacă nu e perceput ca o corvoadă. Câteva lucruri care fac diferența în practică:
- Stabilești o zi fixă pe săptămână, nu „când avem timp” (pentru că acel moment nu vine niciodată)
- Alternezi sporturile în funcție de sezon: înot vara, badminton primăvara și toamna, schi sau patinaj iarna dacă e accesibil
- Implici copiii în alegerea activității, cel puțin ocazional
- Nu transformi sesiunile în antrenamente cu obiective de performanță
Există o diferență mare între a face sport împreună și a antrena copiii. Prima variantă construiește o relație și un obicei. A doua creează presiune și, de obicei, rezistență. Copiii care renunță la sport o fac cel mai des pentru că activitatea a devenit prea serioasă prea repede, nu pentru că nu le-a plăcut mișcarea în sine.
Sportul de familie nu trebuie să fie spectaculos. O oră de badminton în parc duminica dimineața, constant, timp de un an, valorează mai mult decât un weekend de schi o dată pe an. Și, apropo, e și considerabil mai ieftin.
Cel mai bun sport de familie e cel pe care îl faci săptămâna viitoare, nu cel pe care îl planifici pentru vacanță.
Surse și experiențe din comunitate:
- YouTube – @madalinamorari9860 – „Deschidem sală de fitness acasă” – https://www.youtube.com/watch?v=XY2OdfmFNqw – 2024
- Reddit – u/daddit_user – r/daddit – https://www.reddit.com/r/daddit/comments/1bempcl/what_sport_hobby_activity_are_you_developing_for/ – 2025
-
Actualitateacum o ziCele mai frecvente plângeri ale clienților de rent a car în Cluj și cum le eviți
-
Uncategorizedacum o ziHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Uncategorizedacum o ziZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Comunicateacum 8 oreHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Tehnologieacum 2 zileAspectele delicate ale alegerii: camera roata carucior și rezerva de rezistență a trenului de rulare
-
Anunturiacum 4 ore
Pierdere certificat de înregistrare fiscală – Asociația SRAMMI (CIF 15318836)
-
Sportacum 4 orePadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Uncategorizedacum o ziAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov





