De ce și cum să faci parte dintr-o Casă de Ajutor Reciproc?

0
61

Casele de Ajutor Reciproc (CAR) sunt instituții de creditare, diferite de bănci și care oferă câteva beneficii membrilor săi pentru ca aceștia să poată face economii sau să ia credite. Atunci când o sumă de bani intră într-o Casă de Ajutor Reciproc, toți membrii au potențialul de a beneficia de investiție. Economiile, retragerile și împrumuturile creează un ciclu echilibrat, astfel încât nevoile financiare ale tuturor membrilor să poată fi satisfăcute.

Cum te poți alătura unui CAR?

Majoritatea oamenilor se pot alătura la Casele de Ajutor Reciproc, în funcție de regulile prestabilite de un anumit CAR. Unele CAR-uri ar putea califica o persoană pe baza eligibilității unui membru al familiei – așa că dacă tu însuți nu te califici, dar mama sau fratele tău o fac, de exemplu, poți deveni membru. La unele CAR-uri este extrem de ușor de alăturat; în consecință, mulți oameni vor lua în considerare aderarea la o astfel de asociație.

Dacă îndeplinești cerințele pentru un anumit CAR, tot ce ai nevoie pentru a crea un cont este o cerere completată, dovada eligibilității și un depozit minim.

Spre exemplu, Casa de Ajutor Reciproc Proconcordia, are următoarele reguli/condiții. Astfel, dacă le îndeplinești, poți să te alături și tu organizației:

  1. Să fie angajați ai sistemului public sau privat sau pensionari (pensionați la limita de vârstă) cu vârsta maximă de 75 ani;
  2. veniturile nete cumulate ale titularului și ale giranților trebuie să fie cel puțin 50% (40% pentru împrumutul tip 4) din suma împrumutată;
  3. gradul maxim de îndatorare al titularului de contract (raportul dintre rată și venitul lunar) este de 40% pentru venit peste 1.500 lei respectiv 30% pentru venit sub 1.500 lei;
  4. venitul net lunar minim al titularului sau girantului: 800 lei;
  5. constituirea unui fond social minim (procent din valoarea împrumutului):
  • 10% pentru împrumutul de tip 1 sau 3;
  • 15% pentru împrumutul de tip 2;
  • 33% pentru împrumutul de tip 4.

Care este diferența dintre un CAR și o bancă?

Se poate părea că băncile și CAR-urile oferă aceleași produse și servicii. Ambele tipuri de instituții financiare oferă oamenilor o varietate de opțiuni pentru economisirea banilor, utilizarea cardurilor de debit și obținerea de împrumuturi.Aceleași soluții financiare pot exista atât în CAR-uri, cât și în bănci – dar aceasta nu înseamnă că aceste două instituții sunt egale. Iată câteva dintre diferențele majore dintre CAR-uri și bănci:

Diferența principală dintre un CAR și o bancă este statutul lor fiscal. O bancă este o organizație comercială, în timp ce CAR-urile sunt non-profit.

  • Profiturile bancare sunt returnate acționarilor lor ca venituri. Acționarii își primesc veniturile prin intermediul clienților băncii. Pentru a servi interesul acționarilor, băncile sunt încurajate să perceapă dobânzi și taxe mai mari pentru a genera profituri mai mari.
  • CAR-urile sunt controlate de membri
  • Posesorii conturilor bancare nu se pot pronunța în deciziile luate de o bancă. Consiliul de administrație al unei bănci este obligat prin lege să ia decizii în interesul maxim al acționarilor – nu al clienților acelei bănci.
  • Consiliul de administrație pentru CAR-uri este ales de către membri. Acest lucru le conferă membrilor mai multă influență asupra CAR-ului, deoarece fiecare membru are un vot egal, indiferent cât de mulți bani are în depozit sau numărul de conturi pe care îl are.

Prin furnizarea de servicii cu influențe sociale benefice, CAR-urile operează pentru binele membrilor lor și pentru îmbunătățirea comunității.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here