Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Un interviu cu solistul de muzică populară Irinel Popa recent întors din turneul din Spania

Publicat

pe

Un interviu cu solistul de muzică populară Irinel Popa recent întors din turneul din Spania

Talentatul interpret de muzică populară- Irinel Popa, cunoscut atât în ţară cât şi în străinătate mi-a acordat un interviu ce vi-l ofer în exclusivitate.Acesta a răspuns cu amabilitate tuturor întrebărilor adresate. Am remarcat acel bun simţ, acea excelentă stare de spirit a acestui talentat, versatil şi locvace solist pe durata a celor douăzeci de minute.

 

Reporter : Urmărindu-vă pe rețelele de socializare am observat că ați fost plecat din țară în Spania. Cum a fost întâlnirea cu românii plecați peste hotare?

Irinel Pop : A fost o bucurie mare și emoționant în același timp. Nu credeam vreodată că voi trăi astfel de momente și țin să le mulțumesc din toată inima pe această cale tuturor, deoarece am trăit și petrecut clipe memorabile împreună, iar în mod special doamnei Claudia și domnului Nicolae Boniș.

Reporter : Am remarcat de asemenea că titulatura Asociația – Zestrea României are o anumită rezonanță, chiar aș spune că este una de bun augur, reprezentativă pentru România zilelor noastre.Ce ne puteți spune despre aceasta?

Irinel Popa : Asociația – Zestrea României din Alicante, Spania care se află sub oblăduirea domnului Nicolae Boniș adună la un loc, oameni minunați, români adevărați, iubitori de frumos și tradiție. Și pot să vă spun cu mâna pe inimă că toți aceștia păstrează și promovează tradițiile românești prin diferite activități cultural artistice. Membri asociației sunt de la cei mai tineri, copii, adolescenți, până la maturi, având fiecare o contribuție foarte importantă în această misiune a tradițiilor naționale, primordial fiind simțirea pentru tot ce înseamnă eminamente pur românesc

Reporter : Cum anume îi puteti caracteriza?

Irinel Popa: Așa cum am amintit, fara nicio legătură cu propria mea experiență recent consumată ei sunt adevărate talente și sunt trup și suflet pentru România! De aceea, pe tot parcursul turneului meu acolo, în interior mi-au răsunat mereu intrebari de genul „Oare când ne vom trezi?

Reporter : Mai precis, în ce sens?

Irinel Popa : Poate că nu se cade să fiu atât de sentimental, dar mă doare pentru că nu pot face mai mult, dar cât pot realiza, cânta și lupta pentru semenii mei și pentru România, cu ajutorul Lui Dumnezeu o voi repeta ori de câte ori mi se va oferi. Și, încă ceva. Toată diaspora are mare nevoie de noi, de toți!

Reporter: Cum v-ati simțit departe de casă în mijlocul compatrioților ?

Irinel Popa : M-am simțit acasă, nu m-am simțit departe sau cumva înstrăinat deloc, iar din fotografii se poate vedea acest lucru.

Mai mult decât atât, evenimentul centrat pe aceasta Zi Națională a fost un moment înălțător pentru mine. Am să vă spun ceva personal. Când am cântat unul din cântece cu aceste versuri-„, M-ai crescut mamă de mic/ Până am ajuns voinic/ Iar dacă m-am făcut mare/ Tot la tine-i alinare,” asociind cuvântul Mamă cu România, am ajuns să văd oameni cu lacrimi în ochi… A fost așa un moment unic, desprins din acea trăire plină de sentimente, de parcă mi-ar fi stat inima în loc. Nu mi-am dat seama de impactul pe care-l poate creea acest cântec atunci și acolo. De aceea, a trebuit să-mi adun puterile și să duc cântecul la bun sfârșit. Majoritatea, cei prezenți s-au regăsit în el și sufletul lor a reacționat la fel cum am reacționat și eu. Departe de casă, cuvântul Mamă asociat cu România, la o zi atât de însemnată, nu putea fi altfel. A fost un moment prea sensibil, dar adevărat. Cu alte cuvinte, cerându-mi și acum iertare pentru aceasta, parcă acum conștientizez mai bine impactul cu adevărat asupra acestor semeni dragi.

Reporter : Cu adevărat înălțător, vibrant. Dar cu ce alte piese ați mai încântat publicul de acolo?

Irinel Popa: Vă multumesc frumos pentru apreciere. Bineînțeles, nici nu se pune problema c-aș fi fost setat pe a aduce numai lacrimi și aduceri aminte dureroase. Pentru o sărbătoare a unirii, a fericirii și a unei bucurii etalate la unison am schimbat si variat registrul cu cântece de voie bună, am adus pe chipul lor soare. La final ne-am strâns cu toții în horă, iar mai târziu am făcut poze și ne-am adunat la o masă, la un restaurant românesc, precum într-o mare familie.A fost foarte frumos…

Asociațion Rumania Y Moldavia en Elche – Asociația România și Moldova în Elche – Spania, care au organizat acest frumos eveniment, a fost generoasă din moment ce au invitat și alte asociații de români din Santa Pola, Benidorm, Alcoi, Alicante, contribuind fiecare cu programe diverse, conturând Ziua Națională, au reușit să încânte sufletul fiecăruia dintre cei prezenți.

Un rol semnificativ l-au avut cei care slujesc la altar în fiecare duminică și sărbătoare, adunând la rugăciune în biserică numeroși credincioși. O reală bucurie să-l cunosc pe părintele preot din Elche- unde slujește la biserica cu hramul, Acoperământul Maicii Domnului și o revedere plăcută a fost cu părintele preot Claudiu Avram de la Biserica Ortodoxă din Alicante, cu hramul Sfintii Martiri și Mărturisitori Năsăudeni.

Reporter :Sunt cu adevarat lucruri extraordinare pe care ni le relatați. Aș avea o curiozitate. Cum credeți că acei compatrioți reușesc acest lucru, să fie atât de uniți ?

Irinel Popa: Eu cred și spun că e atât de firesc și normal să fie așa, deoarece cu toții ne dorim să fie mai bine, atât nouă cât și celor din jurul nostru. De aceea, nu numai în această perioadă a anului, dar oricând o asemenea stare de spirit este una specială, motiv pentru care se fac și acte de caritate în cadrul asociației. Cu toții lucrează, iar după program își fac timp și gândesc diverse programe în cadrul asociației.

Au o energie și dorință debordantă în acest sens,. de aceea se întâmplă lucruri remarcabile. Toate acestea le-am observat fiind alături de ei încă o săptămână, după ce am punctat departe de casă Ziua Națională a României.

Este minunat și in același timp extraordinar de greu să fi departe de casă și să nu simți acest lucru. Nu știu, e un paradox sau numai mie mi se întâmplă asta?

 

 

Reporter : Maestre Irinel, așa cum va știu și reiese din activitatea dumneavoastra cât și din aceste minute dăruite mie cu generozitate, nu pot să nu remarc si simțul umorului ce va caracterizează. Avem cu totii nevoie și consider ca e foarte bine să ne descrețim frunțile.

Pe final aș dori sa ne adresați un gând un mesaj pentru cei care urmăresc activitatea dumneavoastra și mai citesc presa online

Irinel Popa : Sărbători cu liniște, pace și sănătate, tuturor, alături de cei dragi!

Să ne iubim deoarece dragostea face minuni, dăramă orice barieră. Da, repet….Numai dragostea face minuni!Fiecare să viseze la lucruri mărețe și îndrăznețe și să creadă în tot ce își doresc, deoarece, mai devreme sau mai târziu, totul se va împlini.

Sursa foto : Arhiva personală a interpretului Irinel Popa – https://www.facebook.com/irinelp?fref=ts

Toate drepturile rezervate!Atenţie, copierea şi preluarea acestor fotografii fără acordul autorului este infracţiune şi se pedepseşte conform legii dreptului de autor!

 

Interviu realizat de către Prof. Dr.de Vioară Daniel Mihai  la CNA Regina Maria Constanţa, redactor şef al ziarului Criteriul Naţional

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat

Publicat

pe

Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat

Valeria Enache a fost numită în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), cu rang de secretar de stat, potrivit unei decizii semnate de premierul interimar Ilie Bolojan și publicate luni seara în Monitorul Oficial.

ISC are un nou inspector general. FOTO ISC

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Conform actului oficial, numirea intră în vigoare odată cu publicarea deciziei.

Valeria Enache o înlocuiește în funcție pe Adina Marilena Szitar, care a fost revocată la cerere din funcția de inspector general al ISC, potrivit Agerpres.

Adina Szitar preluase conducerea instituției în luna martie, la propunerea USR, fiind numită în contextul negocierilor politice privind ocuparea funcțiilor din administrația centrală.

Inspectoratul de Stat în Construcții este instituția responsabilă cu controlul respectării legislației în domeniul construcțiilor, verificarea disciplinei în autorizarea și executarea lucrărilor, precum și monitorizarea aplicării reglementărilor tehnice în sector.

Deciziile privind revocarea Adinei Szitar și numirea Valeriei Enache au fost publicate luni în Monitorul Oficial.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-27T21:09:11.429Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/evenimente/ilie-bolojan-a-numit-o-pe-valeria-enache-la-sefia-2546098.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”ilie-bolojan-a-numit-o-pe-valeria-enache-la-sefia-2546098.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/ilie-bolojan-a-numit-o-pe-valeria-enache-la-sefia-2546098.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria

Publicat

pe

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria

Sepsi și Csikszereda traversează o perioadă complicată din punct de vedere financiar, după schimbările produse pe scena politică din Ungaria. În acest context, în spațiul public au apărut speculații privind o posibilă fuziune a celor două cluburi, însă patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a clarificat situația.

Laszlo Dioszegi, patron Sepsi Foto/Sportpictures

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Oficialul a exclus categoric ideea unei fuziuni, chiar dacă ambele formații au fost afectate de modificarea sistemului de finanțare care le-a sprijinit în ultimii ani. Odată cu instalarea lui Peter Magyar în funcția de premier al Ungariei, modelul susținut în perioada guvernării lui Viktor Orban nu mai este aplicat, iar cluburile au fost nevoite să caute alte soluții.

Cele două formații își vor continua activitatea pe drumuri separate

Deși Sepsi și Csikszereda sunt despărțite de doar aproximativ 65 de kilometri, iar între cele două galerii există o relație apropiată, Dioszegi a precizat că fiecare club își va continua activitatea separat, iar o eventuală fuziune nu este luată în calcul în acest moment.

„Nu se pune problema ca noi cei de la Sepsi să facem vreodată o fuziune cu Csikszereda, indiferent că vom mai primi sau nu ajutor financiar de la Guvernul din Ungaria. Fiecare club va merge pe drumul său. Ne vom căuta separat sursele de finanțare.  Eu știu că între suporterii celor două echipe de la noi din zonă nu este aceeași rivalitate ca între fanii de la Timișoara și Arad sau ca între suporterii celor două echipe din Craiova și Cluj, însă nu se pune problema de a face aici în zona noastră o singură echipă, deși sunt în jur de 65 de kilometri între noi și cei din Ciuc!, a declarat Laszlo Dioszegi, pentru prosport.ro.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Laszlo Dioszegi: „Eu nu am de unde să aduc bani de acasă!”

Acesta a declarat că așteaptă posibili investitori la Sepsi, dar a dezvăluit și suma pe care o cheltuie într-un sezon pentru a menține echipa în prima ligă.

Eu sunt convins că lângă mine vor mai veni și alți oameni de afaceri ca să mă ajute și să susținem împreună financiar echipa. Am spus clar că eu unul nu o mai pot ține prea mult timp la nivel de prima ligă. Eu nu am de unde să aduc de acasă pentru academie și prima echipă 5-6 milioane de euro pe sezon. Dar, chiar și așa este exclus să ne gândim la o fuziune. Nici nu s-a pus problema de așa ceva!”, Laszlo Dioszegi, patronul echipei Sepsi OSK.

Și Zoltan Szondi, președintele lui Csikszereda, a confirmat că clubul se confruntă cu probleme financiare. Alături de Laszlo Dioszegi, acesta i-a cerut public noului premier al Ungariei să mențină sistemul de finanțare care a sprijinit cele două cluburi în ultimii ani.

În același timp, Szondi a amintit că în România există un proiect, susținut de FRF, prin care marile academii de fotbal ar putea primi câte un milion de euro anual, inclusiv cele din Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, însă aplicarea acestuia este momentan blocată.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-27T14:35:21.975Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/sport/fuziune-intre-sepsi-si-csikszereda-ce-se-intampla-2546015.html”,”pathArray”:[„”,”sport”,”fuziune-intre-sepsi-si-csikszereda-ce-se-intampla-2546015.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/sport/fuziune-intre-sepsi-si-csikszereda-ce-se-intampla-2546015.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare

Publicat

pe

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare

Curtea de Apel a pronunțat decizia definitivă în dosarul medicului dentist acuzat că a lipsit de libertate și a agresat sexual o pacientă, influencerița Ștefania Costache, cunoscută în mediul online drept Lolrelai. Instanța a redus pedeapsa de la 10 ani de închisoare, stabilită în primă instanță, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării.

Ștefania Costache la iUmor. FOTO: captură video iUmor

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, instanța a menținut obligarea medicului la plata a 50.000 de euro cu titlu de daune morale către victimă.

Hotărârea Curții de Apel este definitivă.

„Decizie de condamnare definitivă în cazul medicului dentist acuzat de lipsire de libertate și agresiune sexuală în legătură cu propria pacientă, Ștefania Costache – Lolrelay. Curtea de Apel îl condamnă pe medicul stomatolog la 3 ani de închisoare, la distanță de 5 ani de la săvârșirea faptelor. Deși pe fond primise 10 ani de închisoare, Curtea de Apel îi reduce la minim pedeapsa, urmând ca medicul să beneficieze de suspendarea executării pedepsei. Daunele morale rămân 50.000 de euro”, a transmis avocatul.

Acesta susține că este primul caz din România în care un medic este condamnat pentru folosirea unor substanțe interzise asupra unui pacient în scopul comiterii unor infracțiuni cu caracter sexual.

Medicul ar fi dus-o în apartamentul său după ce a drogat-o

Dosarul are la bază acuzațiile formulate de influencerița Ștefania Costache, cunoscută sub numele de Lolrelai, fostă concurentă la emisiunea iUmor.

Tânăra a povestit, într-un vlog publicat în mediul online, că în urma unei vizite la cabinetul stomatologic, medicul i-ar fi administrat substanțe care i-au afectat starea de conștientă, după care ar fi dus-o în apartamentul său și ar fi agresat-o sexual.

În urma acestor acuzații, Ștefania Costache a depus plângere penală pentru fapte petrecute în anul 2020.

Pe parcursul procesului, medicul a respins acuzațiile formulate împotriva sa.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-27T08:23:36.733Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/showbiz/vedete/decizie-definitiva-in-cazul-lolrelai-dentistul-2545890.html”,”pathArray”:[„”,”showbiz”,”vedete”,”decizie-definitiva-in-cazul-lolrelai-dentistul-2545890.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/showbiz/vedete/decizie-definitiva-in-cazul-lolrelai-dentistul-2545890.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat
Actualitateacum 2 ore

Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat

Valeria Enache a fost numită în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), cu rang de...

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria
Actualitateacum 8 ore

Fuziune între Sepsi și Csikszereda? Ce se întâmplă cu cele două cluburi, după problemele financiare grave produse de schimbările politice din Ungaria

Sepsi și Csikszereda traversează o perioadă complicată din punct de vedere financiar, după schimbările produse pe scena politică din Ungaria....

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare
Actualitateacum 14 ore

Decizie definitivă în cazul Lolrelai. Dentistul care a drogat-o și a agresat-o sexual a primit trei ani cu suspendare

Curtea de Apel a pronunțat decizia definitivă în dosarul medicului dentist acuzat că a lipsit de libertate și a agresat...

360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink 360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink
Actualitateacum 21 de ore

360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink

Compania ucraineană de comunicații prin satelit Stetman avansează cu un plan de 1,1 miliarde de dolari pentru desfășurarea, până în...

Horoscop luni, 27 iulie. Cele patru zodii care încep săptămâna sub o stea norocoasă Horoscop luni, 27 iulie. Cele patru zodii care încep săptămâna sub o stea norocoasă
Actualitateacum o zi

Horoscop luni, 27 iulie. Cele patru zodii care încep săptămâna sub o stea norocoasă

Începutul de săptămână vine cu schimbări de ritm și oportunități neașteptate pentru nativii zodiacului. În timp ce Scorpionii se bucură...

Deshidratarea pe timp de caniculă: primele semne, câtă apă trebuie să bem și ce greșeli să evităm. Pașii care pot preveni complicațiile Deshidratarea pe timp de caniculă: primele semne, câtă apă trebuie să bem și ce greșeli să evităm. Pașii care pot preveni complicațiile
Actualitateacum o zi

Deshidratarea pe timp de caniculă: primele semne, câtă apă trebuie să bem și ce greșeli să evităm. Pașii care pot preveni complicațiile

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, medicul primar în Medicină de Familie Carmen Fleșeriu, director medical al Spitalului „Regina Maria“ Constanța,...

Vești proaste pentru olteni! În timp ce Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo, Levski Sofia a făcut remontada și a devenit lider în Bulgaria Vești proaste pentru olteni! În timp ce Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo, Levski Sofia a făcut remontada și a devenit lider în Bulgaria
Actualitateacum 2 zile

Vești proaste pentru olteni! În timp ce Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo, Levski Sofia a făcut remontada și a devenit lider în Bulgaria

În timp ce Universitatea Craiova a suferit un eșec usturător, 1-5 pe terenul lui Dinamo, viitoarea sa adversară din turul al...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro