După miting, manifestanţii formează trei grupuri importante în centrul Capitalei: la Universitate, Piaţa Romană şi Piaţa Unirii.În acelaşi timp, sunt organizate primele dispozitive de represiune.

Noaptea, manifestanţii ridică baricada de la Inter. Aproape de miezul nopţii, ministrul Apărării Vasile Milea dă ordin de înlăturare a baricadei, se trage în manifestanţi şi apar primii morţi şi răniţi.

A doua zi dimineaţă, pe 22 decembrie, generalul Vasile Milea se sinucide şi are loc ultima şedinţă Comitetului Politic Executiv al PCR. “Noi am hotărât că împotriva intereselor ţării nu există înţelegere”, decretează Ceauşescu.Nu mai apucă să-i pedepsească pe manifestanţi că aceştia iau clădirea cu asalt şi îi obligă pe soţii Ceauşescu să urce pe acoperiş şi să fugă cu elicopterul. Sunt prinşi şi duşi la Târgovişte unde vor fi judecaţi şi executaţi la 25 decembrie 1989.

Ultimul miting…

“Dragi tovarăşi! Cel mai bun răspuns pe care trebuie să-l dăm este unitatea tuturor oamenilor muncii, a întregii naţiuni, acţiunea fermă de a realiza programele de dezvoltare socială a patriei şi de ridicare continuă a nivelului de trai material şi spiritual al poporului. De noi depinde ca România să rămînă în continu o ţară liberă, independentă, constructoare a socialismului! Şi doresc să declar şi aici că vom face totul pentru a apăra integritatea şi suveranitatea României, libertatea şi viaţa poporului nostru, bunăstarea întregii naţiuni! Să acţionăm cu întreaga răspundere şi să demonstrăm forţa şi capacitatea oamenilor muncii din capitală, a întregii naţiuni, pentru dezvoltarea patriei noastre, pentru bunăstarea şi independenţa naţiunii. Vă doresc succese în întreaga activitate! Şi unitate, acţiune fermă împotriva oricăror acţiuni care vor să distrugă independenţa şi socialismul în România! Aceasta e obligaţia noastră, a tuturor! Organizaţi în toate întreprinderile, peste tot, grupe de ordine, grupe de apărare a socialismului, a tot ceea ce am realizat, a independenţei ţării! Cu toţi să acţionăm în slujba poporului, a independenţei, a socialismului!”. Acestea au fost ultimele cuvinte adresate de Nicolae Ceauşescu cetăţenilor României Socialist, la mitingul din 21 decembrie 1989, organizat în Piaţa CC din Capitală, şi transmis în direct de postul public de televiziune.

La orele 12:00, Ceauşescu Nicolae, însoţit de Ceauşescu Elena şi Dăscălescu Ion, au apărut în faţa mulţimii, în balconul CC al PCR. Ceauşescu a luat cuvântul, iar după aproximativ 7 minute s-au declanşat o serie de evenimente ce au dus la totala dezorganizare/spargere a mitingului popular.

În timp ce Nicolae Ceauşescu se adresa mulţimii, se aude un zgomot de fond care creşte în intensitate, ca de oameni care strigă speriaţi, creşterea în intensitate putînd însemna că din ce în ce mai multă lume e cuprinsă de fenomen, conform mariusmioc wordpress.com. Din balcon, s-a încercat calmarea mulţimii. Atât Nicolae,,cât şi Elena Ceauşescu cereau oamenilor să se liniştească. “Tovarăşi! Tovarăşi! Aşezaţi-vă liniştiţi! Tovarăşi! Staţi liniştiţi! Halo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi! Halo! (bătăi în microfon)

Pe o relativă acalmie, Ceauşescu îşi reia discursul şi promite majorări de salarii, pensii şi ajutoare sociale:” Doresc să vă informez pe dumneavoastră de o importantă hotărîre adoptată în această zi de Comitetul Politic Executiv privind nivelul de trai al oamenilor muncii. Am hotărît în această dimineaţă ca începînd de la 1 ianuarie să majorăm în cursul anului viitor retribuţia minimă de la 2000 la 2200 lei. De această majorare importantă vor beneficia aproape 1500 de oameni, un milion cinci sute de mii de oameni ai muncii. Tot de la 1 ianuarie vom majora alocaţiile pentru copii între 30 şi 50 lei, după numărul de copii şi retribuţia oamenilor muncii, ceea ce constituie un ajutor puternic pentru circa 4400000 de copii ai patriei noastre (…) la 900 lei. De asemenea am hotărît ca pensia de urmaş să fie majorată cu 100 de lei. Vom creşte deasemenea ajutorul social de la circa 500 la 800 de lei”.

Despre evenimentele de la Timişoara, Nicolae Ceauşescu spune că “apare tot mai clar că este o acţiune conjugată de cercurile care vor să distrugă integritatea şi suveranitatea României, să oprească construcţia socialismului, să pună sub stăpînire străină din nou poporul nostru. Şi de aceea trebuie să apărăm cu toate forţele integritatea şi independenţa României!”

Starea de panică, indusă manifestanţior de un zgomot ciudat

Un aspect foarte mult disputat şi discutat la mitingul din 21 decembrie 1989 a fost zgomotul care a indus o stare de panică în rândul partivcipanţilor. Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989 stabileşte că „a urmat efectul sonor care a creat panică şi a determinat pe unii manifestanţi să arunce tablourile, steagurile, lozincile şi să încerce a părăsi prin fugă piaţa. Astfel mitingul s-a transformat într-o panică totală care a surprins întregul aparat de opresiune (….) Numeroşi martori confirmă zgomotul insuportabil echivalent cu cel produs de formaţii de avioane, elicoptere sau tancuri, care iniţial a provenit dintr-o sursă de bruiaj amplificată la maximum prin difuzoare. Panica produsă s-a datorat existenţei unei senzaţii fizice de spaimă atât de puternică încât lăsa impresia unei treceri la inconstient, în timp ce în urechi răsuna un huruit insuportabil (….) Asemenea trăiri pot fi provocate, după afirmaţiile unor specialişti de emiterea unor sunete de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului.”

Sursa zgomotului-autospeciale ale Armatei

De asemenea, în rechizitoriul Dosarului Revoluţiei, este consemnată declaraţia lui Dumitrescu Ionel, care, în decembrie 1989 era ofiţer al MApN, cu gradul de inginer colonel în cadrul Secţiei cu înzestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei.

“La 21.12.1989 de la unitatea unde activam au fost trimise patru autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul, respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română. Aceste autospeciale s-au aflat sub comanda lt.maj. Grumaz Alexandru. Conform planificării, cele patru autospeciale au fost instalate. Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că una dintre autospeciale a fost sursa sunetului de joasă frecvenţă cu efect de panică, sunet care a provocat dezordine în mulţimea adunată în Piaţa Palatului, cu ocazia mitingului popular convocat de preşedintele Nicolae Ceauşescu. În timp, s-a acreditat ideea conform căreia acest sunet a fost generat de sovietici sau americani, însă realitatea este că sunetul a fost generat de una dintre cele patru autospeciale dispuse de UM 02348 Bucureşti în perimetrul pieţei. Semnalul de panică a fost opera propagandei speciale la inamic (….) Precizez că acel sunet cu efect de panică, înregistrat pe două benzi magnetice a fost probabil importat. Anterior datei de 21.12.1989 nu a existat nicio situaţie în care respectivele benzi să fie scoase pe teren. Este important de precizat că cele două benzi nu au apărut ca fiind înregistrate în evidenţele unităţii. La 21.12.1989 ele au fost scoase şi folosite în premieră (….) Din câte cunosc de la persoanele cu care am intrat în contact, cele două benzi cu efect de panică urmau a fi folosite în timpul discursului preşedintelui Ceauşescu, doar dacă s-ar fi ivit ocazia. Concret, această ocazie s-a ivit atunci când anumite persoane infiltrate în rândul manifestanţilor au declanşat acţiuni diversioniste cu scopul de a sparge mitingul. Este vorba de împunsături cu diverse obiecte contondente şi ascuţite, victimele acestei acţiuni fiind în special femeile. Busculada a fost creată dinspre exterior spre interior, fiind generată o mişcare ce nu a putut fi controlată. În acel moment, a fost declanşat sunetul cu efect de panică existent pe benzile respective. Rezultatul acestor acţiuni este binecunoscut. Precizez că, Mircea Andrievici (comandantul UM 02487 Bucureşti) nu a luat singur decizia de folosire a acestui sunet cu efect de panică, ci doar după ce s-a consultat cu mine şi Ionescu Dan (comandantul UM 02381 Bucureşti). Împreună am decis să experimentăm pe viu folosirea acelui sunet. Cunoşteam la modul teoretic ce efecte poate genera difuzarea unui astfel de sunet. Sunetul era emis pe o bandă de joasă frecvenţă şi odată generat crea efecte de panică maximă, în funcţie de subiecţii asupra cărora acţiona (….) Benzile cu sunet de panică au fost distruse prin ardere în seara zilei de 21.12.1989. Pentru realizarea acestui sunet de panică se folosesc huruit de blindate, împuşcături de mitraliere grele sau uşoare, explozii (petarde, grenade). În acest fel, este posibil ca zgomotele unor explozii de grenadă sau petarde raportate de unii martori să fie generate tot de emiterea sunetului respectiv.”, a afirmat Ionel Dumitrescu.

“Coarne de drac” pe masa Cancelariei lui Ceauşescu

Silviu Curticeanu, fostul şef al cancelariei prezidenţiale completează afirmaţiile celor doi martori: „Eu nu cunosc ordinele pe care Ceauşescu le-a dat în continuare, dar la scurt timp am putut observa nemijlocit pe o masă aflată într-una din săliţele de la nivelul cancelariei mai multe obiecte aduse probabil din piaţă. Erau prezenţi gl. Neagoe – şeful Direcţiei a V-a şi alte persoane din aparatul de partid şi de stat. Pe masă am văzut mai multe bucăţi de lemn, iar unele aveau la capete, sub forma a două cârlige, „coarne de drac”, foarte bine ascuţite, metalice. Am mai văzut bucăţi de lemn care aveau în vârf „ace”. Aceste „ace” erau de fapt nişte bucăţi metalice de circa 5-6 cm foarte bine ascuţite la vârf şi prinse în acele cozi din lemn. Rolul lor era fără îndoială acela de a împunge şi a provoca evident răniri.

Cred că au fost folosite pentru a crea panica şi a dezorganiza respectivul miting. Sunt convins că s-a acţionat în mai multe puncte, ca nişte focare pentru dislocarea mulţimii. Faţă de masa de oameni aflată în acel moment în piaţă nu era suficient să se acţioneze singular de câteva persoane doar într-o anumită zonă. Aşa am şi avut reprezentarea că lumea a alergat în mai multe părţi ca urmare a existenţei mai multor focare de panică. Pe acea măsuţă am văzut şi resturile unei sau unor petarde. Aşa se discuta acolo. Am remarcat prezenţa lui Nicolae Ceauşescu care a vizualizat acele obiecte aflate pe masă şi puteam constata cum teama lui incipientă se transformă în furie. În mod cert, Nicolae Ceauşescu înţelegea că acele obiecte au fost folosite cu intenţie pentru destructurarea mitingului. Aşadar, înţelegea că cele petrecute au fost urmarea unor provocări. Ştiu că la scurt timp l-a chemat pe Bobu şi cu una din maşini au plecat spre Intercontinental. Nu cunosc ce s-a întâmplat acolo, însă la întoarcere părea un om hotărât în luarea măsurilor întrucât i-a chemat la el pe Milea, Postelnicu şi Vlad şi le-a ordonat să formeze un comandament militar cu sediul în CC, ordonându-le să nu părăsească în niciun caz clădirea”.

Începe represiunea. Baricada de la Inter. Primii morţi şi răniţi

După miting, manifestanţii formează trei grupuri importante în centrul Capitalei: la Universitate, Piaţa Romană şi Piaţa Unirii.În acelaşi timp, sunt organizate primele dispozitive de represiune. Noaptea, manifestanţii ridică baricada de la hotelul Intercontinental, din centrul Capitalei, pentru a împiedica acţiunile forţelor de represiune. Cu toate acestea, foarte mulţi revoluţionari au fost brutalizaţi, urcaţi în camioane şi reţinuţi..
Conform mariusmioc.wordpress.com, încercările de a înlătura baricada prin folosirea TAB-urilor au eşuat. În jurul orelor 23:00, ministrul Apărării Vasile Milea a ordonat ca baricada să fie înlăturată cu ajutorul tancurilor, ordin care s-a executat. Imediat după acest moment, zona a fost ocupată de către forţele de ordine ale Ministerului de Interne, cărora le-au urmat efectivele UM 01908 Bucureşti şi ale Academiei Militare. Revoluţionarii au fost obligaţi să se retragă pe străzile adiacente.

Arestări, morţi, răniţi

Din probatoriul administrat în Dosarul Revoluţiei reiese că, iniţial, forţele de represiune au executat focuri de avertisment în plan vertical şi la 45 de grade pentru a-i intimida şi dispersa pe revoluţionari. Treptat unghiul de deschidere a focurilor de armă a coborât, astfel încât în jurul orelor 24:00, forţele de represiune au tras în plin asupra revoluţionarilor, rezultând numeroşi morţi şi răniţi.

Represiunea a continuat până în jurul orelor 02:00 din 22 decembrie 1989, cu o violenţă extremă. Au fost arestate 1245 de persoane din care 670 au fost introduse direct la Penitenciarul Jilava, iar celelalte au ajuns în acelaşi loc de detenţie după ce, în prealabil, au fost introduse în unele unităţi de miliţie şi securitate, unde au fost supuse violenţei.

Revoluţionarul Dan Iosif a relatat în Comisia Senatorială asupra evenimentelor din decembrie 1989 ce s-a întîmplat înainte şi în timpul baricadei de la Inter: „Am ajuns în Bucureşti în momentul când mitingul se destrăma. Străzile erau pline de pantofi, genţi, căciuli, iar oamenii fugeau disperaţi (…) Eram în dreptul Hotelului Intercontinental (…) Nu găsesc cuvinte să descriu ce am simţit atunci când o serie de copii, tineri, au încercat să oprească TAB-urile sărind din mers pe ele (…) Pe maşinile de pompieri, pe două dintre ele, am reuşit să ne suim, să tăiem furtunele de apă. Ei au plecat şi a început construcţia baricadei, cu mese de la Dunărea şi Pescarul (…) coşurile de gunoi erau puse, a fost adus un cărucior de Aprozar, încet-încet am început să ne organizăm şi oamenii au început să asculte de mine, pentru că am fost unul dintre cei care au reuşit să depăşească chiar graniţa nebuniei (…) Au început să fie puse şi maşini în baricadă, încet-încet s-a format o baricadă care practic ne-a departajat (…) Ieşirea din strada Batiştei a fost bine blocată de un şofer care avea o izotermă, un tir metalic. Apoi erau câteva containere, câteva microbuse, o maşină mai mare de transportat materiale de construcţii, urma basculanta despre care generalul Hortopan ne acuza că i-am dat drumul spre trupe, dar nu e adevărat (…) Apoi am primit o portavoce (…) Trupele de represiune veneau în salturi, erau bine echipate, aveau scuturi, bastoane noi (…) Unul dintre băieţi a scos o baterie de la o Dacie, tot de acolo a luat o instalaţie electrică, am făcut legăturile şi a început să funcţioneze (portavocea) (…)

Până la ora 18:00 le-am vorbit oamenilor şi eu şi Dincă, mai mulţi. În jurul orelor 18:00, când s-a lăsat întunericul, au început focurile de armă. Au început să tragă când s-a lăsat întunericul, până atunci au fost focuri de avertisment, în aer (…) Am avut ocazia să-l văd pe generalul Milea plimbându-se cu mâinile la spate. Ca un Ceapaev român cu mantaua pe umeri, se vedea tocul revolverului, descheiat, nu era siguranţa pusă la clapa de la tocul revolverului. L-am văzut discutând cu Postelnicu, cu Andruţa Ceauşescu. În momentul când generalul Milea s-a retras din dispozitiv, a început sarabanda focurilor, s-a tras ca la nuntă, fără discernământ. Ei spun că au tras cu gloanţe oarbe, dar eu spun că au tras cu gloanţe trasoare (…) În seara de 21 decembrie, cineva a dat ordin să se tragă în plin, se vede pe caseta filmată cum tirul este coborât sistematic (…) Când au văzut că nu pot să ne împrăştie au încercat să spargă baricada cu două TAB-uri (…) În momentul când TAB-ul a lovit în baricadă, maşina aceea pe care eram noi a fost înclinată şi noi am căzut de acolo. Nu au reuşit să o spargă, TAB-ul a rămas agăţat de una din maşinile din baricadă (…)

Pe la ora 00:00, pot să vă spun cu sinceritate şi frică de Dumnezeu că cineva a dat ordin să se tragă în plin, să nu se mai ţină cont de nimic. Şi spun acest lucru pentru că în jurul orei 00:00, au începu să apară primele victime împuşcate în zona pieptului. Până atunci, mai cădea câte unul ici acolo, împuşcat în picior şi vă spun sigur că s-a tras de pe clădiri, adică pe clădirile Pescarul şi Dunărea, spun acest lucru pentru că sunt trăgător de elită. Unghiul de incidenţă al glonţului, mie îmi spune de unde se trage. Oamenii erau împuşcaţi în muşchiul piciorului, din faţă, de sus în jos, iar glonţul ieşea în apropiere de articulaţia genunchiului (…)

Dar după ora 00:00 au început să tragă în plin. Mă aflam cu portavocea în mijlocul străzii şi vorbeam de acolo mulţimii, pentru că, să vă spun cinstit, nu ştiu dacă am fost 100 de oameni la ora 00.00 când a început să se tragă şi să se arunce cu grenade lacrimogene. Le-am spus să-şi pună la nas îmbrăcămintea care era udă şi să respire prin ea,iar grenadele să le arunce înapoi (…) Generalul Hortopan declară că nu au putut să facă nimic datorită gazelor lacrimogene care îi sufocau, ceea ce este o minciună sfruntată. Gazele îi sufocau într-adevăr, pentru că noi am avut curajul să aruncăm înapoi la ei toate grenadele pe care le prindeam, aveam mâinile arse. Dacă au văzut că nici aşa nu fac faţă au început să tragă în noi, în plin (…) Au început să pice unul câte unul (…) Pe un băiat l-au împuşcat exact în coşul piptului, care este foc de lunetist, tras cu multă precizie.

În jurul orei 01:30 eram pe baricadă şi mi-am dat seama că urmează ceva bine gândit pentru ei şi rău pentru noi, pentru că s-a dat comandă, iar trupele de ordine din faţa baricadei s-au despărţit în stânga şi dreapta şi au lăsat culoar liber. Dispre strada Oneşti, erau masate tancurile ocolo, şi au plecat două tancuri, primul a intrat în baricadă cu o viteză de 45 -50 Km./h, deci viteza maximă pe care o puteau prinde acele T 34 din timpul războiului. Baricada a spulberat-o ca pe o coajă de nucă (…) Primul tanc care a spulberat baricada s-a dus în jos către Piaţa Unirii, cel de-al doilea care a trecut, a trecut prin breşă, a acroşat una din laturi, a ajuns la intersecţia cu Republicii şi când a ajuns în staţia din faţa Ministerului Agriculturii, a început să tragă cu mitraliera din dotarea tancului şi s-a dus către Rosetti, se vede clar pe caseta filmată cum oamenii cad (…) Sigur că ne-a împrăştiat, dar cei care am fost lideri la baricadă ne-am înţeles ca a doua zi dimineaţă să ne întâlnim acolo, aducând cu noi cât mai mulţi oameni (…)
Un episod important din noaptea de 21 mi se pare momentul în care ni s-a comunicat de dincolo că armata vrea să ne transmită un mesaj. Am făcut apel prin gigafon, cred că de 4-5 ori, am cerut să se facă linişte, ca armata doreşte să ne transmită un comunicat. Noi credeam că este cel care se referea la fraternizare şi că totul s-a terminat, dar când s-a făcut linişte mormântală au început să tragă, în jurul orei 24:00. Era exact după plecarea lui Postelnicu şi Milea.”

Ultima şedinţă a CPEx al PCR

A doua zi dimineaţă, pe 22 decembrie, generalul Vasile Milea se sinucide şi are loc ultima şedinţă a Comitetului Politic Executiv al PCR, convocată la ora 10.00. Nicolae Ceauşescu îi întreabă pe membrii CPEx dacă sunt hotărâţi să lupte sau nu. “Generalul Milea a plecat de la mine şi după două minute am fost informat că s-a împuşcat. Având în vedere şi comportarea sa în toată această perioadă, reiese că el, de fapt, a sabotat aplicarea măsurilor şi a lucrat în strânsă legătură cu străinii. Acest lucru reiese clar. S-a creat o situaţie gravă. În Capitală nu au aplicat nicio măsură, nu au aplicat dispoziţiile date. Şi reiese că tot ce am discutat noi, pentru Capitală, a fost folosit pentru a putea să se organizeze în alte părţi. Sigur, acum nu este timp să facem discuţii. Vreau să-i întreb pe cei prezenţi aici, din Comitetul Politic Executiv, care este hotărât să lupte şi care nu? (…) Cine nu se angajează sau nu s-a angajat faţă de alţii să spună. Că nu se poate merge mai departe aşa!”, a afirmat Nicolae Ceauşescu, conform stenogramei şedinţei.
Cum răspunsul a fost pozitiv, el cere acordul pentru declararea stării de necesitate în ţară. “Să declarăm imediat starea de necesitate în întreaga ţară. Aceasta este conform Constituţiei şi este dreptul preşedintelui. Nu trebuie să convocăm Consiliul de Stat. Sunteţi de acord?”, a întrebat Ceauşescu.

Nu a întâmpinat vreun refuz, iar la întrebarea lui Paul Niculescu Mizil de ce nu s-a simţit “ activitatea noastră la fabrici”, Ceauşescu a răspuns: “Trădătorul Milea este de vină şi probabil mai sunt şi alţii. Trădătorul Milea a plecat de aici şi s-a sinucis. I-am spus să se ducă să dea ordin să aducă unităţile militare şi el s-a sinucis. A intrat în sala de comandament şi s-a sinucis şi atunci reiese clar că tot timpul a sabotat şi, de fapt, a acţionat împotrivă, a făcut tot ce se cunoaşte. Noi am hotărât că împotriva intereselor ţării nu există înţelegere”.

Nu peste mult timp, manifestanţii luau cu asalt clădirea CC, forţându-i pe soţii Ceauşescu să se retragă pe acoperiş şi să fugă cu elicopterul. Un martor ocular aflat în apropierea celor a povestit ce s-a întâmplat atunci, într-un interviu acordat lui Marius Tucă, acum 10 ani.

Fuga cu elicopterul. De ce nu a părăsit Ceauşescu ţara. Primul popas

Acestea povesteşte că Nicolae Ceauşescu a văzut că piaţa era plină şi că lumea striga <Jos Ceauşescu!> “ o dată din biroul lui şi după aceea când s-a urcat în elicopter”. “Atunci a văzut bine despre ce era vorba. Elicopterul a decolat la ora 12. Sfatul l-a dat Stănculescu. În prima fază, el nu voia să plece. Ea nu făcea altceva decât să susţină ce spunea el. Ne-am dus la un lift. Când liftul s-a apropiat de etajul unde urma să se coboare, s-a tras de uşă înainte şi s-a blocat un pic. S-a rezolvat şi problema asta repede. În momentul în care ei au plecat din cabinet, jos se forţau uşile la intrarea principală şi la laterale. Când s-au urcat în lift, demonstranţii intraseră deja în clădire, dar mai erau distanţe de parcurs ca să ajungă la cabinetul 1 şi la zona lifturilor. Au ajuns în zona etajelor 6-7 când deja se urcaseră în elicopter. În acel moment, doi ofiţeri de Securitate au asigurat decolarea. Trebuia să fie două elicoptere. Al doilea n-a putut să aterizeze. În afară de Nicolae şi Elena Ceauşescu şi de echipaj, deci comandant, secund, mecanic, mai erau aghiotantul Elenei Ceauşescu, unul dintre ofiţerii de Securitate, Manea Mănescu şi Emil Bobu. A luat o mapă neagră, care era a ei. În ea erau nişte cecuri pe numele copiilor. Cam 3,5 milioane de lei. Ei n-au luat nimic, n-au avut timp. Niciodată nu s-au gândit la varianta că s-ar putea ca totul să se termine vreodată. Nu îşi făcuseră vreodată vreun plan pentru o astfel de situaţie, să-şi pună ceva deoparte, să trăiască din ceva dacă se schimbă vremurile sau să se gândească la vreo ţară unde să plece. Când au văzut asta au realizat situaţia şi dacă iniţial au vrut să meargă la 23 August să le vorbească muncitorilor, atunci s-au răzgândit.
La momentul decolării de pe clădirea CC-ului, pe Aeroportul Otopeni erau pregătite amândouă avioanele pe care le folosea Ceauşescu. Două Boeing-uri 707, cu indicativele ABB şi ABD. Mai mult se folosea ABD, care avea în cala din faţă o instalaţie de securizare care îţi permitea să vorbeşti cu oricine fără să se intercepteze şi să se ştie. Deci erau pregătite pentru decolare, cu echipaj, cu tot ce trebuia, era obligatoriu, era o stare de urgenţă. Aveau combustibil suficient cât pentru o cursă Bucureşti – Phenian. Şi după cursa asta de 11 ore tot mai rămânea combustibil. Dar Ceauşescu nu a vrut să plece din ţară. A spus să mergem la Snagov, la palat. Zborul a durat 15-16 minute. Ascultau radioul, care începuse să transmită despre manifestaţie, despre plecarea lui cu elicopterul, despre „fuga dictatorului”. Şi atunci el a cerut să fie închis radioul. Nu a mai vrut să asculte asta.(…)

La Snagov s-a intrat în Palat, iar Ceauşescu a spus că va vorbi la telefon cu prim-secretarii din judeţe, cu cei de la Armată. A intrat în legătură cu mai multe judeţe, printre care şi Doljul. A vorbit cu prim-secretarul, care i-a spus că la Craiova e multă lume în jurul Comitetului Judeţean. Ceauşescu i-a recomandat să iasă şi să stea de vorbă cu lumea, să explice situaţia, să calmeze populaţia, să facă ceva. De fapt, asta le-a spus tuturor: să iasă şi să discute. Mai linişte i se părea că e în centrul ţării şi înspre Moldova. Cele mai agitate erau Bucureştiul şi Timişoara. S-a gândit că s-ar putea să meargă pe direcţia de Piteşti, să plecăm încolo. A cerut să i se pregătească un elicopter cu militari care să însoţească elicopterul lui. (…) Când aeronava se apropia de aeroportul de la Boteni a fost identificată prin radio. I s-a transmis: „DOPHEN 203, aveţi coordonatele”. Era tipul elicopterului. Au răspuns, au confirmat că sunt cei doi în elicopter şi li s-a comunicat să facă zona, eventual să se ridice de la sol două elicoptere care să încadreze şi să încerce o aterizare, că altfel vor doborî elicopterul. I s-a raportat lui Ceauşescu situaţia şi s-a luat decizia să se aterizeze pe şoseaua de legătură Bucureşti-Târgovişte. Au coborât din elicopter”, a povestit martorul ocular, sub protecţia anonimatului, în interviul publicat de Jurnalul Naţional în 2009.