Actualitate
4 avantaje de care ai parte cand cumperi parfumuri arabesti de barbati de calitate!
Barbatii sunt din ce in ce mai atenti la imaginea personala, dar si la produsele de ingrijire pe care le folosesc. Ei cauta, pe cat de mult posibil sa isi contureze imagini interesante si atragatoare, cu ajutorul carora sa se simta bine in propria piele si, in acelasi timp sa isi sporeasca nivelul de masculinitate.
De aceea, ei pot descoperi in randurile ce urmeaza principalele avantaje de care au parte atunci cand achizitioneaza parfumuri arabesti. Este vorba despre esente foarte puternice, care sunt create pentru cei cu personalitati interesante si care nu se sfiesc sa se puna in valoare cu ajutorul tuturor metodelor pe care le au la dispozitie!
Un parfum deosebit
Pentru inceput, barbatii care isi cumpara parfumuri de calitate se vor bucura de o mireasma interesanta, care combina notele de mister cu esentele lemnoase sau florale specifice lumii arabesti, in functie de variantele care li se potrivesc cel mai bine.
Parfumuri arabesti persistente
Spre deosebire de apele de toaleta, ale caror parfum dispare destul de repede, produsele arabesti de top se diferentiaza printr-o persistenta excelenta. Barbatii care isi cumpara parfumuri arabesti se pot bucura de un miros placut de dimineata si pana seara, fara ca peste zi sa fie nevoiti sa se reimprospateze. Este dovedit faptul ca modul in care oamenii se simt in propria piele este esential pentru buna desfasurare a lucrurilor pe care le fac, dar si pentru obtinerea echilibrului psihic!
Raportul pret calitate – excelent!
Un alt motiv pentru care indivizii isi pot alege dintre parfumurile arabesti pe care le au la dispozitie este ca astfel se vor bucura de un raport pret-calitate excelent. Atunci cand investesc in propria persoana, barbatii merita sa aiba parte de cele mai bune produse, cu ajutorul carora sa poata spune ca, intr-adevar se simt mai bine. Acest lucru este posibil atunci cand achizitioneaza parfumuri de top, pe care le pot folosi cu incredere o perioada cat mai indelungata, mai ales daca si-au gasit aromele preferate!
Design interesant
Dincolo de modul in care sunt realizate parfumurile, designul sticlutelor in care sunt puse este si el important. Barbatii merita sa se bucure de produse care au un design aparte, care le permite sa foloseasca parfumurile cat mai usor si care arate foarte bine. Produsele realizate din ingrediente arabesti sunt cunoscute nu doar pentru calitatea esentelor, ci si pentru aspectul pe care il au. Primul impact vizual este intotdeauna important cand vine vorba despre luarea unei decizii mult mai usor!
Pentru a se simti bine in propria piele si pentru a reusi sa isi sporeasca increderea in fortele proprii, barbatii trebuie sa isi cumpere atent parfumurile potrivite, pe care sa le foloseasca apoi cu placere. Ei au la dispozitie o gama foarte variata de produse. Important este sa stie care sunt aromele lor preferate, cat de frecvent folosesc parfumurile, dar si cum si-ar dori ca acestea sa arate, astfel incat sa ajunga cat mai repede la o concluzie!
Actualitate
Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”
Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre.
Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială
Vizita șefului statului vine în contextul pregătirii summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, unde urmează să fie luate decizii importante pentru flancul estic al Alianței. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea cooperării în infrastructura submarină, relocarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și crearea unui hub european de securitate civilă la Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan a declarat că parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. Această cooperare ar putea include proiecte legate de cablurile de energie și de comunicații submarine, care sunt esențiale pentru securitatea și interconectivitatea regională. „La summitul NATO de la Ankara, parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Emanuel Cernat, analist de politică externă, a explicat pentru „Adevărul” mizele vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia:
„Motivul principal al vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia este pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, prilej cu care urmează să fie luate decizii extrem de importante pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică și, în mod special, pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România”.
Potrivit lui Emanuel Cernat, prin această vizită, președintele Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru România, profitând de faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei:
„În această vizită, Nicușor Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră, știut fiind faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei. Pentru România, este esențial ca pe această agendă să fie incluse menținerea prezenței NATO în proximitatea conflictului și securitatea Mării Negre ca temă principală, iar acest ultim subiect reprezintă un interes comun al României și Turciei, oferind o bază solidă pentru discuții. Totodată, prin mesajul său, președintele Dan transmite diplomatic o invitație președintelui Erdoğan de a vizita România în această toamnă, ceea ce subliniază dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”.
Un Nicușor Dan mai implicat în plan extern?
Analistul a comentat și acomodarea președintelui Nicușor Dan cu atribuțiile de reprezentare externă, subliniind că un an de mandat este un termen rezonabil pentru familiarizarea cu uzanțele diplomatice.
„În ceea ce privește implicarea externă a președintelui, este dificil de evaluat dacă până acum a acoperit cu succes această dimensiune a mandatului, mai ales că în România există o încărcătură emoțională puternică în raportarea la instituția prezidențială, deseori influențată de filtrele politicii interne. În mod firesc, oricărui președinte aflat la primul mandat îi trebuie timp pentru a se acomoda cu atribuțiile de reprezentare externă, iar în cazul lui Nicușor Dan, acest început a fost unul abrupt, deoarece nu avea o experiență guvernamentală anterioară. Totuși, după un an de mandat, este de presupus că s-a familiarizat cu uzanțele diplomatice și cu modul de desfășurare a întâlnirilor internaționale”, a explicat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat, dar cele multilaterale, precum summiturile NATO, presupun provocări multiple, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță tot mai mare.
„Deși întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere protocolar, cele multilaterale, precum summiturile NATO, Adunarea Generală a ONU sau Consiliul European, presupun provocări multiple și sunt mult mai dificil de coordonat, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță din ce în ce mai mare, depășind uneori canalele diplomatice clasice. În această privință, președintele Nicușor Dan mai poate acumula experiență în interacțiunea directă cu omologii săi, iar în privința summitului de la Ankara, toate privirile se vor îndrepta către un posibil prim contact direct cu președintele american Donald Trump”, a precizat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că, deoarece relația României cu Uniunea Europeană este deja pe un făgaș bun, accentul actual al politicii externe se îndreaptă către consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, o direcție pe care președintele Dan o subliniază constant.
„Vedem adesea accentul deosebit pus de președinte pe dimensiunea transatlantică a relațiilor internaționale ale României, de la înlocuirea termenului „pro-european” cu „pro-occidental”, până la încercările repetate de consolidare a relațiilor diplomatice cu SUA”, a concluzionat Emanuel Cernat.
Actualitate
Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă
Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, în urma unui conflict cu o persoană localitate. Victima a decedat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor.
Crimă în Giurgiu FOTO: Breaking News Giurgiu
Crima s-a petrecut, sâmbătă, în fosta şcoală din satul Bălănoaia, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, unde locuiau de ceva timp trei bărbați.
Potrivit martorilor, bărbatul de 56 de ani ar fi avut o discuţie contradictorie cu prietenul său şi s-ar fi enervat pe acesta pentru că ar fi țipat la el. Într-o clipă de furie, agresorul a pus mâna pe un cuțit şi a început să lovească victima în repetate rânduri, până şi-a dat ultima suflare.
Martor la incident, un alt bărbat a sunat la 112 şi i-a alertat pe polițişti. La fața locului au ajuns şi două echipaje de ambulanță de la SAJ Giurgiu. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată, potrivit Breaking News Giurgiu.
Autorul a fost găsit la fața locului şi a mărturisit imediat ce a făcut. Bărbatul a fost încătuşat şi va fi dus la audieri. Criminaliştii şi polițiştii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi preluat de legişti pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
Actualitate
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților
Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni. Specialiștii recomandă menținerea unei temperaturi de 15-18 grade Celsius în dormitor și avertizează că orice valoare peste 20-21 de grade devine, în general, inconfortabilă pentru somn.
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. FOTO: Adobestock
Marc Spielmanns, specialist în medicina somnului, explică faptul că răcorirea camerei și evitarea supraîncălzirii sunt esențiale pentru un somn odihnitor în perioadele cu temperaturi extreme, notează publicația Blick.
Potrivit expertului, dormitorul ar trebui să fie cât mai răcoros și întunecat. Pentru a preveni acumularea căldurii în locuință, ferestrele și jaluzelele ar trebui ținute închise pe timpul zilei, când soarele este puternic.
„Temperatura recomandată pentru dormitor este între 15 și 18 grade Celsius”, spune Marc Spielmanns, care avertizează că temperaturile ce depășesc 20-21 de grade pot afecta semnificativ confortul în timpul nopții.
Ce poți face înainte de a adormi
Specialistul recomandă un duș călduț spre rece înainte de somn, dar nu unul foarte rece, deoarece poate avea efectul opus și poate stimula organismul.
De asemenea, hainele groase de noapte ar trebui evitate.
„În nopțile foarte calde este mai bine să porți haine cât mai lejere sau chiar să dormi fără pijama, folosind doar o pătură subțire pentru confort”, explică acesta.
Compresele reci aplicate pe gambe timp de 5-10 minute pot ajuta la scăderea temperaturii corporale și la instalarea unei stări de confort înainte de somn.
Deși multe persoane folosesc ventilatoare în timpul nopții, specialistul avertizează că acestea nu trebuie orientate direct către corp.
„Niciodată să nu îndrepți ventilatorul direct spre tine. Este mai bine să fie poziționat astfel încât să împingă aerul către fereastră”, recomandă Spielmanns.
Totodată, băuturile foarte reci nu sunt indicate înainte de culcare.
„Ele pot provoca o reacție de încălzire secundară a organismului. Sunt recomandate băuturile răcite moderat”, explică expertul.
În perioadele caniculare, hidratarea este esențială, iar consumul a 2-3 litri de apă pe zi poate contribui la o stare mai bună de confort pe timpul nopții.
Femeile tolerează mai bine căldura
Potrivit specialistului, există diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește toleranța la temperaturile ridicate.
„Femeile tolerează mai bine căldura, în timp ce bărbații suportă mai bine frigul”, spune acesta.
Cu toate acestea, studiile arată că femeile sunt mai predispuse la tulburări de somn și pot întâmpina mai multe dificultăți în a adormi în nopțile călduroase.
Somnul este mai superficial vara
Temperaturile ridicate și lumina naturală prelungită afectează ritmul biologic al organismului. În timpul verii, oamenii se trezesc mai des pe parcursul nopții, iar fazele de somn profund și de visare tind să fie mai scurte.
Specialiștii recomandă întunecarea completă a dormitorului și menținerea unei temperaturi cât mai scăzute pentru a reduce efectele caniculei asupra odihnei și pentru a facilita un somn de calitate.
-
Actualitateacum 3 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Actualitateacum 3 zile
Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația
-
Breakingacum 2 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum 2 zilePolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Breakingacum o ziCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Actualitateacum 3 zileCare sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
-
Breakingacum o ziSingurul palat bizantin din Grecia s-a redeschis
-
Actualitateacum 2 zile
Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal





