Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

 Tribunalul București și Curtea de Apel București și-au suspendat activitatea ca o formă de protest faţă de abrogarea legii pensiilor speciale

Publicat

pe

 Tribunalul București și Curtea de Apel București și-au suspendat activitatea ca o formă de protest faţă de abrogarea legii pensiilor speciale

 Tribunalul București și Curtea de Apel București își suspendă activitatea, începând de astăzi 22 Ianuarie 2020, ca urmare a nemulțumirilor legate de abrogarea legii pensiilor speciale. 

Magistrații sunt nemulțumiți pentru că pe masa parlamentarilor se va afla din data de 28 ianuarie, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a emis deja un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale.

În ultimele săptămâni, mai mulți magistrați, dar și alți angajați din sistemul de justiție și-au manifestat constant nemulțumirea față de măsurile Parlamentului și au spus că măsurile sunt și neconstituționale și incorecte.

De altfel, Tribunalul Capitalei, Curtea de Apel București și alte instanțe din țară și-au suspendat activitatea și în luna decembrie, având la bază aceleași considerente.Acțiunilor de protest li s-au alăturat și procurori din cadrul mai multor parchete din țară.

Curtea de Apel Bucuresti a anunţat în cursul zilei de astăzi faptul că adunarea generală a hotărât „cu unanimitate, ca iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători este de natură a încălca independenţa şi a afecta statutul constituţional al acestora.”

Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti a hotarât de asemenea, cu majoritate, suplimentarea ordinii de zi şi suspendarea activităţii de judecată începând cu data de 22 ianuarie 2020 şi până la revenirea celorlalte puteri ale statului asupra demersului de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor.

O decizie similară s-a luat şi în adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, unde s-a decis suspendarea activităţii pe o perioadă nedeterminată. Potrivit unor oficiali ai acestei instanţe, fac exceptie de la această hotărâre cauzele cu arestări preventive, cauzele cu copii şi suspendarea executărilor silite.

Reamintesc faptul că tocmai Camera Deputaţilor va da votul final pe data de 28 ianuarie, în dezbatere fiind proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale, a anuntat luni şeful PSD Marcel Ciolacu. Domnia sa a precizat că va fi scos amendamentul prin care sunt eliminate indemnizaţiile speciale pentru sportivi şi personalităţi.

Sursa foto: https ://google.com

Sinteza acestei ştiri a fost realizată de către Daniel Mihai, redactor şef al platformei media independente Criteriul Naţional

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat

Publicat

pe

Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio, iar în 1937 Amelia Earhart și Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unui zbor istoric.

Amelia Earhart a dispărut în 1937 FOTO Arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1504 – A murit Ștefan cel Mare

La 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți conducători din istoria românilor. Domn al Moldovei timp de aproape 47 de ani, el a condus țara între 1457 și 1504, remarcându-se prin numeroase victorii militare împotriva Imperiului Otoman, Regatului Ungariei și Poloniei. S-a născut în jurul anului 1433 și este considerat simbol al rezistenței și independenței Moldovei medievale.

Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 FOTO Arhivă

În timpul domniei sale, Ștefan cel Mare a consolidat statul moldovean, a întărit administrația și a susținut construirea a zeci de biserici și mănăstiri. Pentru rolul său în apărarea creștinătății, a fost numit de Papa Sixt al IV-lea „atlet al lui Hristos”. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.

1698 – A fost brevetat primul motor cu abur

La 2 iulie 1698, inginerul și inventatorul englez Thomas Savery a obținut brevetul pentru ceea ce este considerat primul motor cu abur utilizabil practic. Născut în jurul anului 1650, Savery a conceput o mașină destinată evacuării apei din mine, o problemă majoră pentru industria extractivă a vremii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Invenția sa, cunoscută sub numele de „The Miner’s Friend”, a reprezentat un pas important către Revoluția Industrială. Deși avea limitări tehnice și nu era foarte eficientă, creația lui Savery a deschis drumul pentru dezvoltările ulterioare realizate de inventatori precum Thomas Newcomen și James Watt.

1897 – Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio

La 2 iulie 1897, inventatorul anglo-italian Guglielmo Marconi a primit la Londra un brevet pentru sistemul său de telegrafie fără fir, considerat unul dintre momentele fondatoare ale radioului modern. Marconi se născuse la 25 aprilie 1874, în Italia, și încă din tinerețe a experimentat transmiterea semnalelor prin unde electromagnetice.

Realizarea sa a revoluționat comunicațiile la nivel mondial, permițând transmiterea mesajelor fără cabluri pe distanțe din ce în ce mai mari. În anii următori, tehnologia dezvoltată de Marconi a fost utilizată pe scară largă în navigație și telecomunicații, iar inventatorul a primit, în 1909, Premiul Nobel pentru Fizică 1909.


12 iunie: Ziua în care Nelson Mandela a fost condamnat pe viață

1914 – A murit scriitorul Emil Gârleanu

La 2 iulie 1914 a murit Emil Gârleanu, prozator, publicist și ofițer român cunoscut pentru operele sale dedicate naturii și lumii copilăriei. Născut la 5 ianuarie 1878, la Iași, Gârleanu a devenit una dintre figurile importante ale literaturii române de la începutul secolului al XX-lea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Emil Girleanu FOTO Wikipedia

Cea mai cunoscută lucrare a sa este volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”, o colecție de schițe și povestiri despre animale. De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroase publicații și a contribuit la promovarea literaturii române, lăsând în urmă o operă apreciată și astăzi.

1934 – S-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi

La 2 iulie 1934 s-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi, operațiunea de epurare ordonată de Adolf Hitler împotriva adversarilor și rivalilor săi politici. Printre victime s-a aflat și Ernst Röhm, născut la 28 noiembrie 1887, comandantul organizației paramilitare SA.

Desfășurată între 30 iunie și 2 iulie 1934, operațiunea a dus la uciderea a zeci de persoane, consolidând controlul lui Hitler asupra regimului nazist. Eliminarea lui Röhm și a altor lideri SA a întărit poziția armatei germane și a contribuit la transformarea dictaturii naziste într-un regim și mai autoritar.


18 iunie: Dincolo de „Formele fără fond”: peste un secol de la moartea lui Titu Maiorescu, fondatorul „Junimii”

1937 – Amelia Earhart și Fred Noonan au fost declarați dispăruți

La 2 iulie 1937, aviatoarea americană Amelia Earhart și navigatorul Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unei tentative de a înconjura globul pe calea aerului. Earhart, născută la 24 iulie 1897, era deja celebră pentru că devenise prima femeie care a traversat singură Oceanul Atlantic cu avionul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Dispariția aeronavei a declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de căutare din perioada interbelică, fără niciun rezultat concludent. Misterul soartei celor doi a rămas nerezolvat până în prezent și a alimentat numeroase teorii, de la prăbușirea în ocean până la ipoteze privind o aterizare forțată pe insule izolate din Pacific.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și județele Ilfov și Ialomița, precum și o avertizare de Cod portocaliu pentru județele Constanța și Tulcea. În zonele vizate au fost transmise și mesaje RO-Alert.

FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit ANM, primul Cod roșu este valabil între orele 18:00-18:45, fiind vizată Capitala. Va fi o vijelie puternică cu rafale de 80…90 km/h, averse torențiale (20…40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).

Cetățenii au fost avertizați și prin RO-Alert.

FOTO: Mesaj RO-Alert pentru bucureșteni

Al doilea Cod roșu este valabil între orele 17:50-18:40, fiind vizate următoarele localități din Ilfov: Voluntari, Pantelimon, Afumați, Moara Vlăsiei, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Dascălu.

Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 20–40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).

Al treila Cod roșu este valabil între orele 17:35 – 18:20, fiind vizate două localități din Ialomița (Fierbinți-Târg, Sinești) și patru din Ilfov (Găneasa, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu).

Se vor semnala vijelii puternice, cu rafale ale vântului de peste 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula între 20 și 40 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni (1–2 cm).

Ultimul cod, cel portocaliu, este valabil miercuri, 1 iulie, între orele 17:20 și 18:30, pentru localități din județele Constanța (Gârliciu, Saraiu) și Tulcea (Topolog, Casimcea, Dăeni, Stejaru, Ciucurova, Dorobanțu, Beidaud).

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Meteorologii anunță averse torențiale ce vor acumula între 35 și 40 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm), frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 55–70 km/h.

Recomandările DSU

Dată fiind avertizarea de Cod roșu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF) a transmis cetățenilor următoarele recomandări:

  • Să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
  • Să sisteze activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime;
  • Să închidă ferestrele locuințelor și ale altor categorii de construcții;
  • Să nu atingă stâlpii sau conductoarele electrice căzute la pământ.

„Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

ISU B-IF a emis informări pentru populație prin intermediul canalelor de comunicare instituționale și al panourilor electronice stradale”, adaugă sursa citată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Publicat

pe

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina a rămas aproape neschimbată la unii operatori. Dincolo de revenirea accizelor, prețurile nu sunt explicate doar de taxe sau de evoluția cotațiilor internaționale.

Carburanții s-au scumpit imediat după anularea reducerii accizelor. Foto AEI

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Piața românească
se încadrează în cele trei scenarii analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), însă
nivelul actual al prețurilor ridică întrebări privind
fiscalitatea, concurența și modul în care sunt formate prețurile
la pompă, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliță.

România nu depinde integral de petrolul din
import

Una dintre principalele concluzii ale studiului AEI este că
România nu este dependentă exclusiv de petrolul importat, așa cum
se afirmă adesea atunci când sunt justificate scumpirile
carburanților.

În cazul motorinei, aproximativ 16% este produsă din
țiței extras în România, iar restul de 84%
provine din țiței importat și rafinat în țară.

În cazul benzinei, ponderea producției interne este și mai
mare: 35% provine din țiței extras în România,
iar 65% din țiței importat și procesat în rafinăriile
românești.

Potrivit studiului AEI, această structură ar trebui să
funcționeze ca un amortizor în perioadele în care cotațiile
internaționale cresc puternic, deoarece o parte importantă din
materia primă nu este cumpărată la prețurile pieței
internaționale.

Prin urmare, susține AEI, prețurile carburanților nu ar trebui
să urmeze automat fiecare fluctuație a petrolului sau a produselor
petroliere tranzacționate pe piețele externe.

Trei scenarii arată cât ar trebui să coste
carburanții

Pornind de la costurile de extracție, rafinare, transport,
distribuție și comercializare, AEI a construit trei scenarii
privind prețurile teoretice ale carburanților.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile
efective și pe o marjă comercială de 10%, indică un preț mediu
de 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.

Al doilea scenariu ia în calcul faptul că între
momentul cumpărării țițeiului și vânzarea produsului finit
există un decalaj de aproximativ o lună. Folosind cotațiile
produselor petroliere de acum 30 de zile, rezultă un preț mediu de
9,01 lei/litru pentru motorină și 8,69
lei/litru pentru benzină.

Al treilea scenariu folosește cotațiile
internaționale actuale și conduce la un preț teoretic de 9,99
lei/litru pentru motorină și 8,88 lei/litru pentru
benzină.

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, primul scenariu nu înseamnă
că toate companiile ar putea vinde la același preț.

„Fiecare lanț de benzinării are propria marjă de profit. La o
medie de 10%, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare,
transport, distribuție și comercializare, ar trebui să avem un
preț mediu de circa 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.

Dar vorbim de o medie, pentru că Petrom are un cost mai mic
pentru că produce în România, în timp ce Socar are un preț mai
mare, pentru că produce în afară, iar dacă ar vinde cu 8,6
lei/litru ar fi pe pierdere.

Per total, benzinăriile din România se încadrează ca prețuri
în cele trei scenarii pe care le-am luat în calcul”
, a declarat
Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

Cum se compară teoria cu prețurile reale din
benzinării

Analiza AEI arată că, în ziua expirării măsurilor de criză,
OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru,
în timp ce Petrom a urcat la 9,54 lei/litru.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din majorarea de 38 de bani aplicată de OMV și MOL, 36
de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor
de criză, iar aproximativ 2 bani pot fi explicați
prin eliminarea plafonării adaosului comercial.

Petrom a aplicat o strategie diferită. Motorina s-a scumpit cu
numai 32 de bani, ceea ce înseamnă că societatea a absorbit
aproximativ patru bani din impactul fiscal.

În același timp, la momentul realizării studiului, Rompetrol și
Lukoil nu modificaseră încă prețurile față de ziua precedentă.

Potrivit AEI, aceste diferențe demonstrează că piața nu
reacționează uniform și că există spațiu comercial pentru
decizii diferite.

Motorina este cu peste un leu peste scenariul
bazat pe costurile efective

Comparația dintre cele trei scenarii și prețurile reale este
una dintre cele mai importante concluzii ale studiului.

Motorina comercializată la 9,54-9,60 lei/litru
este cu aproximativ 1,02 lei peste scenariul bazat pe
costurile efective și cu aproximativ 59 de bani
peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum o
lună.


Motorina ar putea costa 9,60 lei/litru la 1 iulie

În schimb, ea este foarte apropiată de scenariul maxim,
construit pe baza cotațiilor internaționale actuale.

Situația este diferită în cazul benzinei.

Prețurile de 8,62-8,68 lei/litru sunt cu numai
aproximativ 20 de bani peste scenariul bazat pe costurile efective și
chiar sub nivelurile rezultate din celelalte două scenarii.

Concluzia AEI este că piața motorinei reacționează mult mai
agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De ce motorina se scumpește mai repede

Potrivit studiului, explicația nu ține doar de structura
aprovizionării, ci și de cerere.

Motorina este combustibilul folosit de transportul rutier,
agricultură, construcții și logistică, ceea ce înseamnă că
orice majorare se transmite rapid în costurile economiei și
ulterior în inflație.

Tocmai de aceea, susține AEI, diferența dintre costurile
teoretice și prețurile practicate ridică întrebări legitime
privind mecanismele concurențiale din piață.

Faptul că Petrom a absorbit o parte din impactul fiscal, iar alți
operatori au avut strategii diferite demonstrează că nu toate
scumpirile sunt inevitabile și că există spațiu pentru decizii
comerciale diferite.

Chisăliță: România are prețuri apropiate de
Vestul Europei, deși produce petrol

Președintele AEI atrage atenția asupra unui paradox.

Deși România este al doilea mare producător de țiței din
Uniunea Europeană, prețurile carburanților sunt apropiate de cele
din statele vest-europene și peste nivelurile din multe țări din
regiune.

Prețurile din România se aliniază mai mult țărilor din
Vestul Europei, ceea ce nu e normal și ar fi trebuit să avem
prețuri similare țărilor vecine precum Bulgaria și Ungaria”
, a
declarat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor analizate de AEI, motorina costă aproximativ
1,85 euro/litru în România, față de 1,588
euro în Bulgaria, 1,603 euro în Polonia,
1,579 euro în Slovacia, 1,661 euro în
Cehia și 1,774 euro în Ungaria.

În schimb, România se apropie de state precum Austria, Franța
sau Belgia, deși dispune de o producție internă importantă de
țiței.


Carburanții, mai scumpi chiar și cu acciza redusă. De ce plafonarea nu a ajutat șoferii. Economist: „Singurul efect a fost eliminarea unor jucători din piață”

„Nu e normal, asta nu e concurență”

Chisăliță spune că reacția aproape simultană a marilor
companii după expirarea măsurilor de criză ridică semne de
întrebare privind concurența.

„Miercuri dimineață, primul lanț de benzinării care a
scumpit motorina a fost Petrom, urmat îndeaproape de OMV, Rompetrol
și Lukoil.

Nu e normal, asta nu e concurență”, a declarat expertul pentru
„Adevărul”.

În opinia sa, faptul că operatorii pot adopta politici
comerciale diferite arată că prețurile nu sunt dictate exclusiv de
taxe sau de cotațiile internaționale.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Prețurile reflectă o realitate care se regăsește în cele
trei scenarii, dar ridică și semne de întrebare legate de taxarea
din România, legate de concurență și legate de modul de formare a
prețurilor
”, a adăugat acesta.

Ce măsuri ar putea stabiliza piața

În opinia președintelui AEI, stabilizarea prețurilor nu depinde
doar de evoluția pieței internaționale.

Acesta consideră că sunt necesare trei direcții de acțiune:

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 minute

2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat

Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a...

Actualitateacum 6 ore

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și...

Actualitateacum 13 ore

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...

Actualitateacum 19 ore

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...

Actualitateacum o zi

Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial

Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real...

Actualitateacum o zi

„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, 30 iunie, de ce, de această dată, nu dorește să desemneze un candidat înainte...

Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii
Actualitateacum o zi

Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii

Pentru un angajat dintr-un oraș mic, un beneficiu este cu adevărat util doar dacă îl poate folosi aproape de casă...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro